înscris sub semnătura privată. Cerinţa multiplului exemplar. Sancţiunea incidenţă
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1179, art. 1880
Cerinţa multiplului exemplar şi a lipsei formulei „bun şi aprobat” nu este incidenţă în cauză, deoarece vizează puterea probatorie a înscrisului şi nu validitatea convenţiei care se examinează în speţă; apelanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a înscrisului privit ca negotium, iar nu ca instrumentum.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 1470 din 20 septembrie 2007)
Prin cererea înregistrată pe roluljudecătoriei Zimnicea sub nr. 81 din 20 ianuarie
2006, reclamanta SC A.l. SRL a chemat în judecată pe pârâtul F.A., solicitând constatarea nulităţii absolute a înscrisului sub semnătură privată intitulat „Tabel borderou" din data de 30 iulie 2002.
Prin sentinţa civilă nr. 234 din 15 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Zimnicea a fost respinsă acţiunea civilă, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nerespectarea formei ad probationem a înscrisului invocat, conform art. 1179 şi art. 1180 C. civ. are drept consecinţă imposibilitatea dovedirii operaţiunii cu un alt mijloc de probă, iar nu nevalabilitatea actului (negotium).
în privinţa valabilităţii înscrisului care consfinţeşte o manifestare de voinţă sunt aplicabile prevederile art. 177 şi urm. C. pr. civ. de care reclamanta a şi uzat în speţă; astfel, a fost emisă rezoluţia nr. 35/II/2 din 15 septembrie 2005 de Prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, menţinută prin sentinţa penală nr. 672 din 31 octombrie 2005 aceleiaşi instanţe, soluţie care a rămas definitivă prin nerecurare.
A constatat judecătoria că reclamanta însăşi se contrazice în propriile susţineri atunci când afirmă că semnătura de pe verso-ul tabelului borderoul datat 30 iulie 2002 nu aparţine lui M.P., contrar concluziilor raport de constatare tehnico-ştiinţifică, pentru ca, ulterior, să admită că semnătura de pe tabelul borderou aparţine acestuia.
S-a reţinut că petenta nu a făcut dovada unei situaţii de fapt contrare celei consacrate de înscrisul atacat.
împotriva sentinţei civile a declarat apel reclamanta, formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Susţine apelanta că înscrisul în litigiu nu a fost încheiat niciodată şi cuprinde o situaţie total eronată şi denaturată; chiar intimatul a recunoscut că înscrisul a fost conceput şi întocmit de el însuşi, într-un singur exemplar, astfel încât au fost ignorate dispoziţiile art. 1179 C. civ. şi art. 1180 C. civ.
Sancţiunea nerespectării formalităţilor cerute de art. 1180 C. civ. este lipsirea de putere probatorie a înscrisului, sens în care acesta nu poate produce consecinţe juridice.
Apelanta a mai arătat că instanţa fondului a făcut o apreciere greşită a probelor şi nu a dovedit rol activ potrivit prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. pr. civ.
în sfârşit, apelanta a susţinut că prima instanţă nu a înţeles că, în realitate, nu se contestă semnătura şi ştampila de pe înscris, ci conţinutul acestuia, care nu corespunde situaţiei reale.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 37/A din 21 februarie
2007, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă.
S-a reţinut că temeiul juridic al acţiunii este dat de dispoziţiile Codului civil care privesc condiţiile de validitate a convenţiilor civile.
în speţă, capacitatea părţilor de a contracta este evidentă.
în privinţa consimţământului celui care se obligă, tribunalul a examinat măsura în care consimţământul a fost exteriorizat şi împrejurarea incidenţei vreunui viciu care să conducă la nulitatea convenţiei; o modalitate de exteriorizare a consimţământului o reprezintă întocmirea unui înscris, iar scrisul intitulat „Tabel borderou" întruneşte cerinţele de a reprezenta consimţământ exteriorizat, purtând atât ştampila societăţii, cât şi semnătura reprezentantului acesteia.
Cerinţa multiplului exemplar şi a lipsei formulei „bun şi aprobat" nu este incidenţă în cauză, deoarece vizează puterea probatorie a înscrisului şi nu validitatea convenţiei care se examinează în speţă; apelanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a înscrisului privit ca negotium, iar nu ca instrumentum.
Nu s-a probat că, în speţă, a intervenit eroarea la momentul încheierii actului juridic şi nici că obiectul acestuia nu este licit, moral şi determinat.
Convenţia în litigiu are o cauză licită fără putinţă de tăgadă, iar falsitatea cauzei, invocată în petitul cererii, atrage doar nulitatea relativă.
Nu a fost reţinută nici susţinerea că în realitate convenţia nu a fost încheiată, înscrisul reprezentând un fals, pentru lipsa de relevanţă a acesteia, din moment ce afirmaţia prezintă legătură, exclusiv cu puterea doveditoare a actului nu şi cu valabilitatea acestuia, care a fost confirmată şi prin decizia comercială nr. 3456/2005, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
în sfârşit, s-a reţinut că în cauză au fost administrate toate dovezile necesare stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării corecte a legii, astfel încât nu sunt incidente prevederile art. 129 C. pr. civ.
împotriva deciziei civile a declarat recurs reclamanta în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ.
1) Decizia este nelegală şi netemeinică, susţine recurenta, întrucât din motivarea deciziei atacate reiese că instanţa de apel a fost în eroare cu privire la obiectul acţiunii promovate, prin faptul că nu a observat că prin cererea precizatoare s-a contestat înscrisul litigios atât ca instrumentum, cât şi ca negotium;
2) Nu a fost manifestat rol activ de către instanţa de apel, prin aceea că a respins administrarea dovezii constând în expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, care ar fi condus la concluzia că societatea reclamantă n datorează pârâtului sume de bani, cu atât mai mult cu cât nu exist consimţământul său valabil pentru ca înscrisul contestat să producă erect juridice;
3) Instanţele nu au observat că, în realitate, înscrisul litigios nu a fost întocmit, are un caracter fraudulos şi cuprinde o situaţie denaturată, fiind, totodată, lipsit de elemente de valabilitate impuse de lege, respectiv părţile obiectul; au fost nesocotite prevederile art. 1179 şi art. 1180 C. civ. referire la consemnarea în litere a sumei şi folosirea formulelor consacrate de lege pentru valabilitatea înscrisului;
4) Instanţele au ignorat înscrisurile administrate în cauză, din ca rezultă o situaţie de fapt contrară celei consemnate în înscrisul atacat;
5) Instanţele au omis să observe faptul că s-a contestat cuprins înscrisului, iar nu semnătura şi ştampila ce se află pe acesta.
Intimatul - pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, motivat de împrejurarea că nu a fost precizat vreun motiv de nulitate a actului, iar acesta nu rezultă nici din probatoriu. Părţile au formulat concluzii scrise.
Examinând legalitatea deciziei în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
1) Din cuprinsul considerentelor deciziei atacate nu reiese că instanţa de apel a fost în eroare cu privire la obiectul cererii de chemare în judeca astfel cum a fost precizată aceasta.
Prin cererea introductivă recurenta - reclamantă a solicitat să constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „ta borderou", întocmit la 30 iulie 2002, pentru inexistenţa consimţământului s cauză falsă şi ilicită şi fraudă la lege.
Acţiunea a fost ulterior precizată, reclamanta arătând că atacă înscrisul în materialitatea lui, ca fiind un înscris care nu îndeplineşte condiţiile lege pentru a fi valabil, ca înscris; înscrisul nu îndeplineşte cerinţele speciale privind formalitatea multiplului exemplar şi menţiunea „bun şi aprobat".
Din această perspectivă, corect a apreciat instanţa de apel că societatea reclamantă şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile din Codul Civil referitoare la condiţiile de valabilitate ale convenţiilor civile, şi că validitatea înscrisului litigios se impune a fi analizată sub aspectul operaţiunii ce constată (negotium), nu şi sub aspectul puterii sale probatorii (instrumentam).
în cauză, cum corect a observat şi tribunalul, au fost administrate dovezile necesare, pertinente şi utile, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată. Expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, la care se referă nu putea să conducă prin constatările sale la concluzia existentei vreunei cauze de nulitate a înscrisului intitulat „tabel borderou" şi nu există temeiuri în raport de care să se aprecieze inexistenţa consimţământului valabil al reclamantei la întocmirea acestuia.
3) în privinţa celei de-a treia critici formulate, Curtea apreciază că recurenta îşi contrazice, practic, propriile susţineri, de vreme ce, pe de o parte afirmă că înscrisul nu s-ar fi întocmit, în realitate, iar, pe de altă parte, arată că acesta are caracter fraudulos, cuprinde o situaţie denaturată, aspect ce a determinat necesitatea contestării conţinutului său, iar nu a semnăturii şi a formei ştampilei aplicate pe suportul acestuia (a se vedea motivul 5 de recurs).
Prin urmare, recurenta acceptă implicit ideea existenţei înscrisului, întocmit de administratorul societăţii şi ştampilat, iar cerinţele de valabilitate la care se referă aceasta au fost judicios analizate sub raportul conformităţii lor cu legea, atât de prima instanţă, cât şi de tribunal, statuându-se în mod rect asupra inexistentei vreunei cauze de nulitate a actului.
Pe de altă parte, prevederile art. 1179 şi art. 1180 C. civ. vizează exclusiv valoarea probatorie a actului constatat prin înscris, iar nu validitatea cuprinsului, perspectivă din care în mod corect s-a apreciat asupra lipsei de relevanţă a textelor invocate, în cauză.
De altfel, în urma cercetărilor efectuate în cadrul procedurii falsului, s-a stabilit că nu există elemente care să demonteze concluzia că înscrisul a fost întocmit în fals, în lipsa consimţământului societăţii reclamante, fapt ce a făcut ca actul să fie valorificat sub aspectul efectelor sale şi în cadrul altor litigii purtate între părţi
4) Critica privitoare la ignorarea uneia dintre dovezile administrate nu poate fi reţinută dat fiind că, în aprecierea Curţii, aceasta se circumscrie să dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. pr. civ., în prezent abrogate prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000, aspectul ţinând exclusiv de temeinicia hotărârii, în vreme ce în recurs se cenzurează exclusiv legalitatea acesteia.
5) în sfârşit, aşa cum s-a arătat, instanţele au avut în vedere cererea promovată şi ulterior precizată sub raportul obiectului şi au analizat măsura existenţei vreunei cauze de nulitate a înscrisului litigios, ajungând în mod corect la concluzia că actul a fost întocmit cu respectarea cerinţelor legale privind validitatea sa.
Pe de altă parte, este de remarcat şi împrejurarea că, deşi iniţial reclamanta a solicitat constatarea nulităţii, susţinând inexistenţa consimţământului său valabil la întocmirea sa, şi, deci, inexistenta actul însuşi, ulterior, în cuprinsul motivelor de apel şi recurs precizează că contestă cuprinsul înscrisului, poziţie pe care tribunalul a cenzurat-o în mod corespunzător.
în consecinţă, în temeiul consideraţiilor expuse şi având în vede prevederile art. 312 cu referire la art. 304 pct. 7,8,9 C. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul. (T.C.)
| ← Imobil preluat de stat. Dovada dreptului de proprietate. | Legea nr. 1/2000. Obiectul cererii de reconstituire a dreptului... → |
|---|
