Măsuri de protecţie specială pentru minori. Legea nr. 272/ 2004. Plasament. Caracterul temporar al măsurii. Consecinţe în planul drepturilor părinteşti
| Comentarii |
|
Legea nr. 272/2004, art. 30 alin. (1), art. 58 alin. (1)
Potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, „plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar (...)".
Interpretând sistematic dispoziţiile legale enunţate cu cele cuprinse în art. 30 alin. (1) şi în art. 39 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi, iar în situaţia în care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi, are dreptul la protecţie alternativă, una dintre formele de protecţie alternativă fiind şi măsura specială a plasamentului prevăzută de Legea nr. 272/2004, rezultă că hotărârea judecătorească prin care se dispune plasamentul unui copil, ca măsură de protecţie specială, nu îngrădeşte dreptul părinţilor aflaţi temporar în imposibilitatea de exercitare a drepturilor părinteşti de a relua exercitarea acestor drepturi, prin îngrijirea directă a copilului, la încetarea situaţiei care a determinat adoptarea faţă de copil a măsurii de protecţie alternativă a plasamentului; caracterul temporar al unui asemenea măsuri operează în virtutea legii, independent de prevederea lui în cuprinsul hotărârii judecătoreşti de plasament.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 164 din 30 ianuarie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 1244 din 12 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. Ilfov în contradictoriu cu pârâţii A.M., D.M. şi Şeful Fundaţiei V.L., iar în consecinţă:
A dispus, ca măsură de protecţie specială, plasamentul minorului A.F.L., fiul lui
D.M. şi A.M., la Centrul de Plasament al Fundaţiei V.L. din comuna G., judeţ Ilfov, unde a stabilit şi domiciliul minorului pe durata plasamentului.
A dispus ca drepturile şi obligaţiile părinteşti privind persoana minorului să se exercite de către Şeful Centrului de Plasament al Fundaţiei V.L., iar cele privitoare la bunurile minorului de către dl. preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că minorul A.F.L. se află în sistemul de protecţie socială din anul 2003, întrucât a fost părăsit de mamă la vârsta de 1 (un) an, tatăl a fost dat în urmărire generală pentru sustragerea de la executarea pedepsei închisorii, iar bunica paternă, în a cărei grijă a rămas, este bolnavă şi lipsită de condiţii materiale decente, aşa încât nu se poate ocupa de creşterea şi educarea lui; la cererea bunicii paterne, copilul a fost instituţionalizat în final la Centrul de Plasament al Fundaţiei V.L., unde a fost dat în plasament prin hotărârea 2570 din 9 octombrie 2003 a Comisie pentru Protecţia Copilului din Cadrul Consiliului Judeţean Ilfov.
Tribunalul a apreciat că situaţia în care se află minorul A.F.L. intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 272/2004, deoarece este vorba despre un copil lipsit temporar de ocrotire părintească şi care, pentru protejarea intereselor sale, are dreptul la măsura de protecţie specială prevăzută de art. 55 lit. a) coroborat cu art. 56 lit. c) din Legea nr. 272/2004, respectiv plasamentul, măsură ce dă satisfacţie principiului interesului superior al copilului, fiind de natură să-i ofere acestuia şansa unei dezvoltări armonioase şi a unei integrări sociale în acord cu nivelul lui de înţelegere.
Sentinţa de fond a fost atacată cu recurs de către pârâtul D.M., care a criticat-o pe motiv că nu specifică în cuprinsul său durata de instituire a măsurii plasamentului minorului.
Astfel, recurentul a susţinut că este de acord ca fiul său să se afle sub supravegherea Fundaţiei V.L. numai pe perioada cât el se află în detenţie, având dorinţa să-şi crească singur copilul atunci când se va libera.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, Curtea reţine următoarele:
în speţă, faţă de fiul minor al recurentului s-a dispus măsura specială de protecţie a plasamentului, prevăzută de dispoziţiile art. 55 lit. a) coroborat cu art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 272/2004.
Pe fondul său, măsura plasamentului nu a fost contestată de recurent, acesta contestând pe calea recursului doar durata plasamentului, sens în care a susţinut că prin hotărârea primei instanţe trebuia să se specifice expres că respectiva măsură este valabilă doar până la data ieşiri sale din detenţie.
Contrar celor susţinute de recurent, menţiunea referitoare la durata plasamentului nu se impunea a fi specificată expres în hotărârea atacată, în condiţiile în care, prin efectul legii, măsura de protecţie specială a plasamentului are caracter temporar.
Astfel, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, „plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar (...)".
Interpretând sistematic dispoziţiile legale enunţate cu cele cuprinse în art. 30 alin. (1) şi în art. 39 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi, iar în situaţia în care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi, are dreptul la protecţie alternativă, una dintre formele de protecţie alternativă fiind şi măsura specială a plasamentului prevăzută de Legea nr. 272/2004, Curtea reţine că hotărârea judecătorească prin care se dispune plasamentul unui copil, ca măsură de protecţie specială, nu îngrădeşte dreptul părinţilor aflaţi temporar în imposibilitatea de exercitare a drepturilor părinteşti, cum este cazul în speţă, de a relua exercitarea acestor drepturi, prin îngrijirea directă a copilului, la încetarea situaţiei care a determinat adoptarea faţă de copil a măsurii de protecţie alternativă a plasamentului, având în vedere caracterul temporar al unui asemenea măsuri, operant în virtutea legii independent de prevederea lui în cuprinsul hotărârii judecătoreşti de plasament.
Prin urmare, nu se justifică modificarea hotărârii de fond în sensul solicitat de recurent, efectul temporar al măsurii de protecţie specială dispusă prin această hotărâre fiind subînţeles, conform art. 58 alin. (1) din Legea nr. 219/2001, astfel că părintele interesat are dreptul la readucerea în propria familie a copilului dat în plasament, în măsura în care, la încetarea situaţiei care l-a împiedicat temporar să-şi exercite ocrotirea părintească, face dovada că este în interesul superior al copilului să crească alături de el, având posibilitatea să-i asigure, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute de lege -art. 30 alin. (2) din Legea nr. 272/2004.
Aşa fiind, Curtea apreciază că hotărârea tribunalului a fost dată cu aplicarea corectă a legii în materie - art. 55 lit. a) coroborat cu art. 56 lit. a) din Legea nr. 272/2004 raportat la art. 58 alin. (1) combinat cu art. 30 alin. (1) şi (2) şi art. 39 din aceeaşi lege, ceea ce face inaplicabil în cauză motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., în care se încadrează criticile din recurs.
Pe cale de consecinţă, Curtea va respinge recursul pârâtului D.M. ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. pr. civ. (M.V.)
| ← Măsuri de protecţie specială pentru minori. Legea nr.... | Menţinere plasament, în baza Legii nr. 272/2004. Cadrul... → |
|---|
