Legea nr. 1/2000. Obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în condiţiile art. 31 din lege. Dovada dreptului de proprietate. Cerinţe.
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 31
Din interpretarea logico-gramaticală a art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, în redactarea în vigoare la date reconstituirii contestate, rezultă că dreptul la reconstituire pe care textul îl recunoaşte foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor lor include construcţiile de orice fel care au aparţinut exploataţiilor agricole trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949, altfel spus toate construcţiile care au făcut obiectul preluărilor operate în temeiul acestui act normativ.
Este suficient ca titularul cererii de reconstituire să dovedească dreptul său de proprietate asupra construcţiilor solicitate, precum şi faptul preluării acestor construcţii de către stat în baza Decretului nr. 83/1949, pentru ca dreptul la reconstituire prevăzut de art. 31 din Legea nr. 1/2000 să devină operant.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 275 din 13 februarie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 838 din 17 iunie 2004, Judecătoria Urziceni a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Urziceni împotriva pârâţilor Comisia
Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Ialomiţa, Comisia Locală Urziceni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, C.D., C.D., C.M. şi B.G.L., iar în consecinţă:
A constatat nulitatea absolută a art. 62 din Hotărârea nr. 10/1 din 8 martie 2001 a Comisiei judeţene Ialomiţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
A constatat nulitatea absolută a art. 2 din anexa nr. 46 a Hotărârii Comisiei Locale Urziceni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.
A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere din acţiunea precizatoare privitor la obligarea pârâţilor să lase reclamantei în deplină proprietate patrimoniul societăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că articolele contestate din cele două hotărâri atacate au fost adoptate de comisiile de fond funciar cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legilor nr. 1/2000 şi nr. 18/1991, prin combinarea dispoziţiilor acestor legi cu cele ale Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut astfel că terenul în suprafaţă de 3,5 ha, cuprins la pct. 2 din anexa nr. 46 şi reconstituit în favoarea pârâţilor - persoane fizice, este teren intravilan, ori Legea nr. 1/2000 nu reglementează această categorie de terenuri, ci numai terenurile agricole, forestiere şi fâneţele.
La rândul lor, nici armanul cu acarete şi case de locuit, cuprinse în aceeaşi anexă nr. 46, nu sunt reglementate de art. 31 din Legea nr. 1/2000, text care se referă la alte categorii de construcţii, respectiv „construcţii de orice fel, aparţinând exploataţiilor agricole trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949"; s-a avut în vedere în acest sens faptul că autorul pârâţilor -persoane fizice, C.C., a donat prin actul nr. 8292/1930 „arman cu acarete şi case de locuit", deci imobile ce nu intră în categoria celor descrise în art. 31 din Legea nr. 1/2000.
Pentru a reţine nelegalitatea hotărârilor atacate, prima instanţă a imputat emitenţilor, respectiv comisiilor locale şi judeţene de fond funciar, şi faptul că nu au verificat imobilele cuprinse în anexa nr. 46, care nu mai există în materialitatea lor, precum şi faptul că hotărârea comisiei locale a fost adoptată fără cvorumul cerut de lege, de 3/4 din numărul membrilor săi; în plus, s-a reţinut că imobilele
- teren şi construcţii - ce au aparţinut autorului pârâţilor - persoane fizice nu se identifică, în ce priveşte existenţa materială şi amplasamentul, cu cele aprobate spre restituire prin hotărârile atacate.
Sentinţa de fond a fost atacată cu apel de către pârâţii C.D., C.D., C.M. şi B.G.L., iar la acest apel a formulat cerere de aderare intimata Comisia Locală Urziceni pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991.
Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 58/A din 22 martie 2006, a admis apelul principal, precum şi cererea de aderare la acest apel, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, după cum urmează: a respins capetele de cerere din acţiunea reclamantei referitoare la constatarea nulităţii absolute a art. 62 din Hotărârea nr. 10/1 din 8 martie 2001, emisă de Comisia Judeţeană şi a art. 2 din anexa nr. 46 a Hotărârii Comisiei Locale Urziceni de Stabilire a Dreptului de proprietate Privată asupra Terenurilor; a menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia dată capătului de cerere privind restituirea patrimoniului societăţii; a obligat-o pe apelanta - reclamantă să plătească intimaţilor - pârâţi persoane fizice cheltuieli de judecată aferente judecăţii în fond şi în apel, în cuantum de 23.000.000 lei (ROL).
Pentru a decide astfel, tribunalul a pornit de la calificarea cererii deduse judecăţii de către reclamantă, reţinând că aceasta este o contestaţie la hotărârea nr. 10/1 din 8 martie 2001 a Comisiei Judeţene Ialomiţa de fond funciar care a validat propunerea cuprinsă în art. 2 din anexa 46 a Hotărârii Comisiei Locale Urziceni de fond funciar.
Având în vedere că hotărârea contestată a fost emisă în aplicarea art. 31 din Legea nr. 1/2000, tribunalul a procedat la verificarea îndeplinirii în persoana apelanţilor- pârâţi a condiţiilor acestui text legal, care consacră dreptul la restituire al foştilor proprietari asupra „construcţiilor de orice fel, aparţinând exploataţii-lor agricole trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţii din Legea nr. 187/1945".
S-a reţinut în acest sens că apelanţii sunt îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra armanului cu acarete şi case de locuit înscris în art. 2 al anexei nr. 46, validată prin hotărârea nr. 10/1/08 martie 2001, întrucât ei au formulat în termen legal cereri de reconstituire şi au făcut dovada că autorii lor au fost proprietarii bunurilor solicitate, conform actului de donaţie nr. 8292/1930, precum şi că aceste bunuri au fost expropriate în baza Decretului nr. 83/1945.
în ceea ce priveşte identitatea între imobilele proprietatea autorilor apelanţilor, înscrise în anexa nr. 46 şi cele ocupate în prezent de reclamanta SC A. SA, identitate contestată de aceasta din urmă, tribunalul a reţinut, pe baza expertizei efectuate în apel, că din construcţiile existente la expropriere pe suprafaţa de 3,5 ha a mai rămas doar casa de locuit menţionată în art. 62 al Hotărârii nr. 10/1/08 martie 2001 - anexa nr. 46 a Comisiei Locale Urziceni şi că acest imobil este ocupat în prezent de SC A. SA Urziceni, fiind nemodificat ca suprafaţă şi compunere interioară.
Referitor la susţinerile intimatei SC A. SA Urziceni în legătură cu existenţa imobilului la altă adresă, tribunalul nu le-a primit faţă de neinvocarea de către apelanţi în scopul identificării imobilului litigios a schiţei din dosar şi care vizează un alt imobil ce a aparţinut autorului lor.
în fine, referitor la cvorumul cu care s-a adoptat hotărârea comisiei locale, tribunalul a apreciat ca fiind irelevant în condiţiile în care comisia judeţeană, prin validare, a trecut peste acest aspect.
împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta, invocând următoarele critici:
1) Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale [art. 304 atin. (1) pct. 1
C. pr. civ.].
Aceasta deoarece, în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia fondului funciar sunt supuse numai recursului, aşa încât tribunalul trebuia să califice calea de atac ca fiind recurs şi să judece în complet de trei judecători, iar nu să pronunţe o hotărâre în apel, în complet de doi judecători.
2) Hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii [art. 304 alin. (1) pct. 9 C. pr. civ.], respectiv a art. 9 şi art. 10 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 131/1991 republicată, a art. 22 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 republicată, modificat prin Legea nr. 1/2000 şi a art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.
a) Hotărârea Comisiei Locale prin care s-a dispus retrocedarea „conacului" în litigiu a fost adoptată de un număr mai mic de 3/4 din numărul total al membrilor comisiei, încălcându-se astfel prevederile imperative ale art. 9 şi 10 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 131/1991 republicată, în vigoare la data adoptării hotărârii, prevederi în conformitate cu care comisiile locale şi judeţene îşi desfăşoară activitatea „în prezenţa a cel puţin 3/4 din numărul membrilor" şi ele adoptă hotărâri „cu majoritatea de 3/4 din numărul celor prezenţi".
b) Intimaţii au depus cererile de retrocedare a „conacului" după împlinirea termenului de 60 de zile defipt de art. 22 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 republicată, modificat prin Legea nr. 1/2000; termenul prevăzut de textul de lege enunţat este un termen de decădere, aşa încât, prin nerespectarea lui, intimaţii nu mai sunt titularii unui drept actual, ocrotit de lege şi ai unui interes legitim.
c) Condiţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 nu erau îndeplinite în speţă.
Textul recunoaşte dreptul la restituire numai cu privire la construcţiile aparţinând exploataţiilor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţii din Legea nr. 187/1945, ori,în speţă, construcţiile ce au aparţinut autorului pârâţilor-persoane fizice nu au avut natura de construcţii aferente exploataţiilor agricole.
Din lecturarea actului de donaţie nr. 8292 din 9 decembrie 1930, pe care se fundamentează hotărârile comisiilor locale şi judeţene, precum şi hotărârea tribunalului, rezultă că autorul pârâţilor persoane fizice a primit „3,5 ha arman cu acarete şi case de locuit situate în comuna U., judeţul Ialomiţa peste linia ferată Ploieşti - Urziceni -Slobozia"
în limbajul uzual folosit în perioada interbelică, denumirea de „acarete" era sinonimă cu anexele gospodăreşti aferente casei de locuit, toate acestea formând
o unitate funcţională.
Atâta timp cât între „casele de locuit" cu anexele gospodăreşti aferente, imobile situate prin definiţie în intravilanul localităţilor, şi „construcţiile aparţinând exploataţiilor agricole", care, fără excepţie, erau situate în extravilanul localităţilor, există o diferenţă structurală, de fond, esenţială, este mai mult decât evident că hotărârile comisiilor locale şi judeţene atacate au fost adoptate cu încălcarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.
în susţinerea motivului de nelegalitate fundamentat pe art. 304 pct. 9 C. pr. civ., distinct de încălcarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, recurenta a invocat şi faptul că hotărârile atacate nu puteau fi adoptate înainte de desfiinţarea titlului său de proprietate, reprezentat de Hotărârea Guvernului de înfiinţare a SC A. SA Urziceni, pentru construcţiile incluse în capitalul social şi Ordinul Ministerului Agriculturii pentru cele 3,65 ha teren, precum şi faptul că între imobilul la care se referă cele două hotărâri atacate şi cel la care se referă titlul pârâţilor persoane fizice nu există identitate.
Relativ la primul aspect, recurenta a susţinut că la data adoptării hotărârilor comisiilor locale şi judeţene de fond funciar titlurile sale de proprietate erau valide, intraseră în circuitul civil, erau intabulate în cartea funciară, devenind astfel opozabile erga omnes, inclusiv faţă de autorităţile publice de fond funciar şi, mai mult decât atât, legalitatea acestor titluri era confirmată printr-o serie de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile; ca atare, fără desfiinţarea lor în prealabil, măsurile adoptate în procedura legii fondului funciar echivalează practic cu o expropriere dispusă de o autoritate publică necompletată material.
Relativ la cel de-al doilea aspect, recurenta a arătat că, faţă de planul de situaţie anexat de pârâţii persoane fizice la cererile de restituire a „conacului", nu putea fi reţinută identitatea de imobil, fiind fără relevanţă în această privinţă trimiterile făcute de tribunal la expertiza efectuată în cauză şi afirmaţia că pârâţii au defăimat planul de situaţie depus în procedura administrativă de restituire.
în realitate, din compararea şi coroborarea înscrisurilor oficiale administrate în cauză rezultă diferenţe flagrante între imobilele la care se referă „actul de donaţie" al autorilor pârâţilor şi cele existente în patrimoniul SC A. SA Urziceni.
Nonidentitatea de imobil este cu atât mai evidentă cu cât din cuprinsul înscrisurilor depuse în apel chiar de către pârâţii - persoane fizice rezultă că sediul administrativ al SC A. SA Urziceni, ce le-a fost retrocedat prin cele două hotărâri atacate, exista în patrimoniul fostei S.M.T. Urziceni încă din anul 1946, deci nu avea cum să fie preluat de la autorii lor în anul 1949, prin aplicarea Decretului nr. 83/1949.
Intimata - pârâtă Comisia Judeţeană Ialomiţa pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, precum şi intimaţii - pârâţi C.D. şi B.G.L. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat, pe de o parte pentru că tribunalul a judecat în mod corect ca instanţă de apel, principiul tempus regit actum impunând calificarea căii de atac exercitate ca apel, raportat la legea în vigoare la data exercitării ei, iar pe de altă parte pentru că cererile de restituire au fost formulate în termenul prevăzut de lege şi pentru că hotărârile de restituire au fost adoptate cu respectarea condiţiilor de fond prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, precum şi a condiţiilor de cvorum cerute de legea în vigoare la data emiterii lor, respectiv cu majoritatea membrilor prezenţi.
Ca înscrisuri noi, conform art. 305 C. pr. civ., recurenta a produs în această fază procesuală copii de pe procesul verbal încheiat la 22 aprilie 1945 de Comitetul Comunal de împroprietărire al comunei Urziceni, judeţul Ialomiţa, de pe procesul verbal nr. 90 din 9 iulie 1945 încheiat de Comisia de plasă pentru reforma agrară din plasa Urziceni, judeţul Ialomiţa, precum şi de pe certificatul său de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 1045 din 4 august 1994.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Relativ la limitele investirii instanţei de recurs, este de menţionat cu prioritate că acestea sunt date de motivul de nelegalitate vizând încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. pr. civ.), întrucât la celălalt motiv de recurs, formulat pe aspectul modului de alcătuire a instanţei anterioare (art. 304 pct. 1 C. pr. civ.), s-a renunţat în şedinţa publică din 30 ianuarie 2007, după cum rezultă din încheierea de dezbateri de la aceea dată.
Analizând, prin urmare, motivul de recurs cu care a rămas legal investită, prin raportare la argumentele ce-i sunt subsumate, în limita cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea constată că acesta nu este fondat.
Astfel, recurenta a invocat ca prim argument de nelegalitate a deciziei tribunalului nereţinerea încălcării condiţiilor de cvorum prevăzute de lege la data adoptării hotărârii comisiei locale de fond funciar prin care s-a propus reconstituirea dreptului de proprietate asupra conacului; în opinia sa, la data adoptării acestei hotărâri, art. 9 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 131/1991 impunea prezenţa a cel puţin 3A din numărul membrilor comisiei pentru legala desfăşurare a activităţii acesteia, iar art. 10 din acelaşi act normativ impunea o majoritate de 3A din numărul membrilor prezenţi pentru legalitatea adoptării hotărârilor.
Este adevărat că valabilitatea actului jurisdicţional contestat trebuie apreciată prin raportare la prevederile legale în vigoare la data adoptării sale, conform principiului tempus regit actum, numai că acele prevederi legale nu stabileau condiţiile de cvorum pretinse de recurentă, ci altele, care au fost respectate.
Se va avea în vedere în acest sens că propunerea Comisiei Locale Urziceni de fond funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra conacului în favoarea moştenitorilor defunctului C.G., cuprinsă în anexa 46, poziţia 2, validată prin hotărârea Comisiei Judeţene ialomiţa de fond funciar nr. 10/1 din 8 martie 2001, a fost adoptată în şedinţa din 14 noiembrie 2000, dată la care prevederile H.G. nr. 131/1991 cuprindeau modificările şi completările aduse prin
H.G. nr. 180/2000; H.G. nr. 180/2000 a intrat în vigoare la data de 17 martie 2000, iar H.G. nr. 131/1991, aşa cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 180/2000, a rămas în vigoare până la data de 21 decembrie 2001, când a fost abrogată şi înlocuită prin H.G. nr. 1172/2001.
Conform art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 131/1991, republicată în urma adoptării H.G. nr. 180/2000, „Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale îşi desfăşoară activitatea în plen, în prezenţa majorităţii membrilor acestora, cu prezenţa obligatorie a primarului sau, după caz, a viceprimarului", iar conform art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ „Hotărârile comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti şi ale celor comunale, orăşeneşti sau municipale se adoptă cu votul majorităţii membrilor lor şi se consemnează într-un proces-verbal semnat de toţi participanţii".
Rezultă că la data adoptării propunerii de reconstituire contestate de recurentă, dispoziţiile legale în vigoare impuneau pentru legalitatea unei asemenea măsuri nu cvorumul de 3/4 din numărul membrilor comisiei, cum greşit a pretins recurenta, ci cvorumul majorităţii, care a fost respectat, după cum reiese din procesul-verbal al şedinţei Comisiei Locale Urziceni de fond funciar din 14 noiembrie
2000.
Acest proces-verbal atestă în cuprinsul său că la şedinţa din 14 noiembrie 2000 au participat 8 membri ai comisiei locale din totalul de 11 membri şi că aceştia au aprobat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate a bunului în litigiu, ceea ce demonstrează întrunirea cvorumului majorităţii prevăzut de legea în vigoare la aceea dată, atât în privinţa constituirii comisiei, cât şi în privinţa adoptării hotărârilor sale.
Al doilea argument de nelegalitate susţinut de recurentă vizează nerespectarea, la formularea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra conacului, a termenului de 60 de zile defipt de art. 22 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 republicată, aşa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 1/2000.
Nici acest argument nu poate fi primit.
Având în vedere temeiul de drept al reconstituirii contestate în cauză - art. 31 din Legea nr. 1/2000, urmează a se reţine că termenul de formulare a cererilor de reconstituire este cel prevăzut de art. 33 din Legea nr. 1/2000, respectiv 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000; cum Legea nr. 1/2000 a intrat în vigoare la data de 12 ianuarie 2000, data publicării sale în Monitorul Oficial al României, înseamnă că data care marchează împlinirea termenului prevăzut de art. 33 este 12 martie 2000.
în speţă este cert dovedit că moştenitorii proprietarului originar C.G. au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 31 din Legea nr. 1/2000 la data de 10 martie 2000, respectând deci termenul imperativ prevăzut în acest sens de art. 33 din aceiaşi lege; este vorba despre cererile nr. 627, 628 şi 629, aflate la dosarul de fond, care poartă viza de înregistrare la Primăria Municipiului Urziceni din ziua de 10 martie 2000.
în fine, recurenta a invocat şi încălcarea prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, prin includerea în obiectul reconstituiri a unor construcţii ce nu au natura celor vizate de textul legal menţionat.
Critica este nefondată.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, în redactarea în vigoare la data reconstituirii contestate în cauză, „Construcţiile de orice fel, aparţinând exploataţiilor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţii din Legea nr. 187/1945, se restituie foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora".
Din interpretarea logico-gramaticală a textului enunţat rezultă că dreptul la reconstituire pe care acesta îl recunoaşte foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor lor include construcţiile de orice fel care au aparţinut exploataţiilor agricole trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949, altfel spus, toate construcţiile care au făcut obiectul preluărilor operate în baza Decretului nr. 83/1949.
Este, deci, suficient ca titularul cererii de reconstituire să dovedească dreptul său de proprietate asupra construcţiilor solicitate, precum şi faptul preluării acestor construcţii de către stat în baza Decretului nr. 83/1949 pentru ca dreptul la reconstituire prevăzut de art. 31 din Legea nr. 1/2000 să devină operant.
Ori, asemenea dovezi au fost făcute în speţă de intimaţii - persoane fizice, dreptul lor de proprietate asupra obiectului reconstituirii fiind probat cu actul de donaţie nr. 8292 din 29 decembrie 1930, a cărui copie emisă de Arhivele Statului Ialomiţa se află la fila 60 dosar fond, iar temeiul preluării, constând în Decretul nr. 83/1949, fiind probat cu extrasul din „Situaţia moşiilor expropriate din cuprinsul judeţului Ialomiţa, conform Decretului nr. 83 din 2 martie 1949", a cărui copie emisă de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Ialomiţa se află la fond.
încercarea recurentei de a demonstra, prin trimitere la limbajul uzual al vremii, că imobilele-construcţii ce fac obiectul dreptului de proprietate atestat de actul de donaţie nr. 8292/1930 („arman cu acarete şi case de locuit”) nu intră în noţiunea de construcţii „aparţinând exploataţiilor agricole" la care se referă art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, nu reprezintă decât o simplă speculaţie, irelevantă în aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, text care include în obiectul reconstituirii toate construcţiile preluate de stat în baza Decretului nr. 83/1949 şi care, prin raportare la temeiul preluării, erau considerate ca aparţinând „exploataţiilor agricole"; ca atare, faptul că „acaretele" ar desemna anexele gospodăreşti, care împreună cu casa de locuit ar forma o singură unitate funcţională, situată, prin definiţie, în intravilanul localităţii, nu constituie un argument care să se opună reconstituirii în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, în condiţiile în care textul nu face nici o distincţie în funcţie de natura ori locul situării construcţiilor aparţinând exploataţiilor agricole, singura cerinţă impusă fiind în legătură cu temeiul preluării - Decretul nr. 83/1949, din care, implicit, decurge calificarea construcţiilor preluate ca aparţinând exploataţiilor agricole.
Distinct de încălcarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, recurenta a invocat în susţinerea motivului de nelegalitate fundamentat pe art. 304 pct. 9
C. pr. civ. şi împrejurarea că hotărârile comisiilor locale şi judeţene de fond funciar contestate în speţă nu puteau fi adoptate mai înainte de desfiinţarea titlului său de proprietate, ca şi împrejurarea că între imobilul cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura fondului funciar şi cel prevăzut în titlul de proprietate folosit la reconstituire, constând în actul de donaţie nr. 8292/1930, nu există identitate.
Nici aceste argumente suplimentare nu pot justifica nelegalitatea reconstituirii dispuse în favoarea intimaţilor - persoane fizice în temeiul art. 31 din Legea nr. 1/2001, aşa încât şi din acest punct de vedere hotărârea tribunalului apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
Astfel, norma cadru care reglementează reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la construcţiile preluate de stat în baza Decretului nr. 83/1949 este aceea din art. 31 alin. (1) al Legii nr. 1/2000 şi ea nu condiţionează dreptul la reconstituire al foştilor proprietari de desfiinţarea eventualului titlu de proprietate constituit de stat în favoarea societăţii agricole în al cărei patrimoniu se află respectivele bunuri.
Aşa cum s-a arătat deja, condiţiile impuse de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari ţin de dovedirea dreptului de proprietate al acestora anterior preluării şi a temeiului preluării operate de stat, ceea ce în speţă s-a realizat.
în consecinţă, măsura reconstituirii la care se referă art. 62 din Hotărârea Comisiei Judeţene Ialomiţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor nr. 10/1 din 8 martie 2001, contestată prin cererea dedusă judecăţii în litigiul pendinte, este conformă dispoziţiilor legale în materie, în vigoare la data adoptării ei - art. 31 din Legea nr. 1/2000, anterior modificării aduse prin Legea nr. 247/2005, fiind fără relevanţă pe acest aspect dacă recurenta ar putea produce cu privire la acelaşi bun propriul titlu de proprietate, deoarece în caz de conflict de titluri problema se rezolvă într-un alt cadru juridic, acela al acţiunii în revendicare.
Cât priveşte nonidentitatea de imobil pretinsă de recurentă, aceasta nu subzistă, tribunalul apreciind corect, pe baza expertizei efectuate în faţa sa, că imobilul din titlul de proprietate al autorilor intimaţilor - persoane fizice este unul şi acelaşi cu cel deţinut de recurentă şi suspus reconstituirii prin Hotărârea Comisiei Judeţene Ialomiţa de fond funciar nr. 10/1 din 8 martie 2001.
Contrar celor susţinute în recurs, expertiza tehnică imobiliară efectuată în apel era proba hotărâtoare în dezlegarea problemei identităţii de imobil, atestând opinia unui specialist în materie, exprimată în urma cercetării tuturor actelor prezentate de părţi cu privire la situaţia juridică a imobilului - construcţie în litigiu şi a verificărilor întreprinse pe baza acestora la faţa locului.
Pe baza unei atare evaluări, expertul a concluzionat că din fosta proprietate a defunctului C.G., compusă din arman cu acarete şi casă de locuit, se mai regăseşte fizic doar casa de locuit menţionată în Hotărârea Comisiei Judeţene Ialomiţa de fond funciar nr. 10/1 din 8 martie 2001, că această construcţie are aceiaşi configuraţie existentă la data „naţionalizării", cu excepţia unui şopron din cărămidă în suprafaţă de 32 mp, alipit construcţiei iniţiale în partea dinspre Nord - Est şi că ea este ocupată şi folosită în prezent de SC A. SA Urziceni, ca sediu central al societăţii.
Atâta timp cât expertiza a stabilit identitatea de imobil luând în considerare nu numai titlul originar de proprietate avut în vedere la reconstituire, dar şi documentaţia pusă la dispoziţie de directorul SC A.SA Urziceni, conform consemnărilor din paragraful 4 al cap. III al lucrării, apare ca vădit neîntemeiată susţinerea din recurs potrivit căreia expertiza nu ar fi relevantă pe aspectul identităţii de imobil, pentru că nu ar ţine seama si de înscrisurile oficiale ale societăţii A.
în ceea ce priveşte aserţiunea recurentei în sensul că înscrisurile depuse de intimaţii - persoane fizice în apel ar dovedi, în contra expertizei, nonidentitatea de imobil, aceasta este lipsită de consistenţă, din nici un act administrat în apel neputându-se trage concluzia susţinută de recurentă, aceea că imobilul cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Judeţene Ialomiţa nr. 10/1 din 8 martie 2001 ar fi constituit sediul administrativ al antecesoarei sale S.M.T. Urziceni încă din anul 1946, ceea ce ar exclude de plano identitatea acestui bun cu cel preluat de la autorii intimaţilor - persoane fizice în anul 1949.
Faţă de considerentele prezentate, Curtea constată că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale în materia cvorumului necesar adoptării propunerilor de reconstituire a dreptului de proprietate de către comisiile locale de fond funciar, a termenului de formulare a cererilor de reconstituire vizând construcţiile preluate de stat în baza Decretului nr. 83/1949 şi a condiţiilor reconstituirii pentru aceste bunuri, inclusiv în ceea ce priveşte identitatea de imobil, ceea ce face inaplicabil în speţă cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Aşa fiind, recursul reclamantei SC A. SA Urziceni apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. pr. civ.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. pr. civ., Curtea va obliga pe recurentă, ca parte căzută în pretenţii prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate în această fază procesuală de intimaţii C.D. şi
B.G.L., reprezentând onorariu de avocat. (M.V.)
| ← înscris sub semnătura privată. Cerinţa multiplului exemplar.... | Legea nr. 10/2001. Aplicarea principiului restituirii în... → |
|---|
