Judecata. Hotărâre penală definitivă. Autoritate de lucru judecat în procesul civil. Limite
| Comentarii |
|
Hotărârea penală definitivă are în civil putere de lucru judecat cu privire la existenţa faptei, persoana care a săvârşit-o şi vinovăţia acesteia (art. 22 din Codul de procedură penală).
Prin urmare, acţiunea civilă ulterioară nu se poate exercita decât împotriva persoanei în legătură cu care s-a reţinut, prin hotărârea penală definitivă, săvârşirea infracţiunii din care a rezultat prejudiciul material ce se cere a fi reparat.
(Decizia nr. 1253 din 20 mai 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 5127 din 30.04.2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.M. împotriva pârâtelor R.l. şi O.M.
A fost obligată pârâta O.M. la plata către reclamant a sumei de 27.600.000 lei, la cursul de schimb B.N.R. din data de 30.04.1996, cu titlu de despăgubiri.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei R.l. în solidar cu pârâta O.M. la plata despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la 30.04.1996 reclamanta a cumpărat de la pârâta R.l. apartamentul proprietatea acesteia, pentru care a plătit drept preţ suma de 27.600.000 lei. Prin Sentinţa penală nr. 897 din 30.10.1997, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, definitivă, părţile au fost repuse în situaţia anterioară. în raport de repunerea părţilor în situaţia anterioară, cererea reclamantului de a-i fi restituit preţul plătit este întemeiată, însă numai în ceea ce o priveşte pe pârâta O.M., care şi-a însuşit în mod fraudulos banii, nu şi pe pârâta R.l.
Soluţia primei instanţe a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia civilă nr. 3574/A din 12.12.2001, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant B.M., cu motivarea că, potrivit Sentinţei penale nr. 897 din 30.10.1997, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat nulitatea procurilor nr. 931 din 25.04.1996, nr. 932 din 25.04.1996 şi nr. 984 din 30.04.1996, precum şi împrejurarea că vinovată de săvârşirea infracţiunii este O.M., care a preluat suma de 27.600.000 lei, pe care a cheltuit-o.
împotriva deciziei tribunalului recurentul-reclamant B.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin primul motiv de recurs se critică decizia, deoarece aceasta s-a dat cu aplicarea greşită a legii (motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă), susţinându-se, în esenţă, că în mod greşit s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a Sentinţei penale nr. 897 din 30.10.1997.
Prin al doilea motiv de recurs se critică decizia, deoarece actul juridic dedus judecăţii a fost greşit interpretat (motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă), cu referire la admiterea în parte a acţiunii şi obligarea numai a pârâtei O.M. la restituirea sumei de 27.600.000 lei, şi nu şi a pârâtei R.l.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei în raport de criticile formulate, se constată următoarele:
Aşa cum bine a reţinut tribunalul, conform art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, Sentinţa penală nr. 897 din 30.10.1997, deşi recurentul-reclamant nu a fost parte în dosarul penal în care aceasta s-a pronunţat, îi este opozabilă acestuia în ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută.
Pe cale de consecinţă, aspectele referitoare la nulitatea procurii, a contractului de vânzare-cumpărare şi a restabilirii situaţiei anterioare căpătând autoritate de lucru judecat, nu mai pot fi puse în discuţie în cadrul acţiunii civile de faţă.
Aceeaşi situaţie trebuie reţinută şi în ceea ce priveşte suma solicitată de recurentul-reclamant în cadrul acţiunii civile de faţă, căci din declaraţiile luate în cadrul dosarului penal pârâtei O.M. a rezultat că aceasta a preluat-o şi a cheltuit-o.
Aşadar, în mod corect tribunalul a reţinut că, în raport de situaţia de fapt reţinută în dosarul penal, în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 897/1997, pârâta R.I., neprimind suma de 27.600.000 lei, nu se face vinovată de încasarea acesteia şi deci nu poate fi obligată la plata ei alături de O.M.
Pentru aceste considerente, nu se poate reţine că decizia tribunalului a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi nici că actul juridic a fost greşit interpretat.
| ← Judecata. Incompatibilitate. Caracterul limitativ al cazurilor... | Judecata. Greşita compunere a instanţei. Consecinţe → |
|---|
