Judecata. Incompatibilitate. Caracterul limitativ al cazurilor prevăzute de art. 24 din Codul de procedură civilă
| Comentarii |
|
Incompatibilitatea operează, potrivit art. 24 din Codul de procedură civilă, numai în cazul judecării aceleiaşi pricini de către acelaşi judecător, în faze procesuale diferite, dar în acelaşi proces.
Prin urmare, completul de judecată care a soluţionat apelul într-un prim proces, având drept obiect rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, poate judeca apelul într-un nou proces purtat între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi contract, dacă situaţia de fapt dedusă judecăţii este alta decât cea cu care instanţa fusese învestită în primul litigiu.
(Decizia nr. 1401 din 4 iunie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti, la data de 25.04.2001, reclamanţii G.F. şi G.V. au chemat în judecată pe pârâta D.D., solicitând obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Ţăndărei şi să primească întreţinerea la care reclamanţii s-au obligat prin Contractul nr. 354 din 15.02.1999.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat rezoluţiunea Contractului de întreţinere nr. 354 din 12.02.1999 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea reclamanţilor-pârâţi să-i lase pârâtei-reclamante, în proprietate, imobilul din municipiul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 1200 din 17.09.2001, Judecătoria Feteşti a respins cererea reclamanţilor şi a admis cererea reconvenţională a pârâţilor, iar drept consecinţă, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat între părţi, autentificat sub nr. 354 din 15.02.1999, cu privire la imobilul compus din casă de locuit şi teren aferent, în suprafaţă de 3.805 mp, situat în Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară convenţiei, în sensul obligării reclamanţilor să lase pârâtei în deplină posesie şi folosinţă imobilul menţionat, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în anul 1999, părţile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, prin care pârâta şi soţul acesteia - în prezent decedat - le-au vândut reclamanţilor imobilul litigios, în schimbul întreţinerii până la deces, şi că, în anul următor, pârâta a promovat o acţiune în rezoluţiunea acestui contract, care însă a fost respinsă; prezenta acţiune în rezoluţiune, formulată tot de pârâtă, a fost apreciată de instanţă ca neîntemeiată, având în vedere că, prin probele administrate în cauză, s-a dovedit că, în perioada dintre prima acţiune şi cea care face obiectul prezentei cauze, reclamanţii şi-au mai onorat obligaţiile asumate prin contract, iar pârâta nu a fost de acord cu transformarea obligaţiei în natură în despăgubiri echivalente.
în drept, au fost reţinute ca incidente prevederile art. 1020 şi 1021 din Codul civil, în temeiul cărora cererea reconvenţională a pârâtei, privind rezoluţiunea contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, a fost admisă.
Soluţia fondului a fost menţinută de Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, care, prin Decizia civilă nr. 1 din 8.01.2002, a respins apelul reclamanţilor, ca nefondat, obligându-i pe aceştia la 1.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că prima instanţă a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate şi a stabilit corect raporturile dintre părţi.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanţii, susţinând că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, datorită incompatibilităţii completului de judecată din apel de a se pronunţa asupra cauzei (art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă).
în acest sens, s-a susţinut că acelaşi complet s-a pronunţat în prima acţiune în rezoluţiune dintre părţi, aşa încât se impune desfiinţarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la un complet legal constituit.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Judecătorii care au făcut parte din completul de judecată din apel au soluţionat într-adevăr şi apelul împotriva primei acţiuni în rezoluţiune dintre părţi, ce a făcut obiectul unui proces distinct de acesta, aşa cum rezultă din Decizia civilă nr. 375/A din 6.06.2000.
Această situaţie nu se încadrează însă în nici unul din cazurile de incompatibilitate expres şi limitativ prevăzute de art. 24 din Codul de procedură civilă, care sunt de strictă interpretare şi care nu pot fi extinse prin analogie.
Astfel, potrivit art. 24 din Codul de procedură civilă, judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare; de asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricină.
Incompatibilitatea operează aşadar numai în cazul judecării aceleiaşi pricini de către acelaşi judecător, în faze procesuale diferite, dar în acelaşi proces, respectiv când, după ce a pronunţat o hotărâre de fond, judecătorul a fost avansat la instanţa ierarhic superioară, ce va soluţiona apelul sau recursul împotriva acelei hotărâri, precum şi în urma casării cu trimitere, dacă el pronunţase hotărârea ce a fost casată.
în speţă, este vorba despre două procese distincte între părţi, având ca obiect rezoluţiunea aceluiaşi contract, nefiind o situaţie de incompatibilitate, în sensul art. 24 din Codul de procedură civilă, întrucât judecătorul a fost învestit în al doilea proces cu o situaţie de fapt nouă, alta decât cea dedusă judecăţii în cadrul primului proces, soluţionat în mod definitiv, cea de-a doua acţiune în rezoluţiune vizând exclusiv raporturile dintre părţi de după soluţionarea primei acţiuni în rezoluţiune.
De aceea, faptul că acelaşi complet de judecată s-a pronunţat în apel în cadrul primului proces dintre părţi nu determină incompatibilitatea sa de a judeca apelul împotriva sentinţei de fond pronunţate într-un nou proces, pentru că, deşi obiectul pricinii este acelaşi, situaţia de fapt dedusă judecăţii este alta decât cea cu care instanţa a fost învestită în primul proces.
Prin urmare, conform art. 316 din codul de procedură civilă raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Judecata. Incompatibilitatea judecătorului. Pronunţarea unei... | Judecata. Hotărâre penală definitivă. Autoritate de lucru... → |
|---|
