Ordonanţă preşedinţială. Condiţii de admisibilitate
Comentarii |
|
Potrivit art. 581 din Codul de procedură civilă, urgenţa este o condiţie de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială.
Această condiţie nu este îndeplinită în cazul în care pârâta îşi delimitează, prin construirea unui gard, suprafaţa de teren dobândită în baza unui act autentic de vânzare-cumpărare.
Reclamanţii, care nu deţin nici un titlu cu privire la respectiva suprafaţă de teren, nu pot solicita, pe calea ordonanţei preşedinţiale, sistarea acestor lucrări.
(Decizia nr. 3461 din 12 decembrie 2001 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la nr. 1293 din 16.03.2001, reclamanţii D.P. şi D.D. au chemat în judecată pe pârâta L.T., pentru ca, pe cale de ordonanţă, să se dispună sistarea lucrărilor de construire de către pârâtă a unui gard din beton, pe terenul litigios ce face obiectul Dosarului nr. 1057/2001 al aceleiaşi instanţe, suspendat prin încheierea din 14.02.2001.
în motivarea cererii, reclamanţii arată că sunt proprietarii unui teren în suprafaţă de 2400 mp situat în Giurgiu, dobândit prin cumpărare în anul 1992, iar în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 1057/2001 au chemat în judecată pe moştenitorii vânzătorului, pentru a se constata intervenită vânzarea-cumpărarea suprafeţei de 2400 mp din totalul de 4800 mp.
Reclamanţii arată că, în această cauză, L.T. a formulat cerere de intervenţie, arătând că a cumpărat cu act de vânzare-cumpărare autentic de la unul din moştenitorii defunctului T. toată suprafaţa (de 4800 mp).
Prin Sentinţa civilă nr. 1150 din 20.03.2001 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, a fost admisă cererea reclamanţilor şi s-a dispus sistarea lucrărilor de construire a unui gard din beton pe terenul în litigiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 1.12.1992, rezultă că T.M., de comun acord cu T.I., fiul său, a vândut reclamanţilor suprafaţa de 1200 mp teren situat în Giurgiu.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că pe rolul Judecătoriei Giurgiu există Dosarul nr. 1057/2001, care a fost suspendat pentru efectuarea unor cercetări penale, precum şi faptul că pârâta a început să efectueze lucrări de împrejmuire a terenului.
împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece instanţa de fond nu a verificat îndeplinirea în cauză a cerinţelor prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă, a soluţionat cauza doar în prezenţa reclamanţilor, limitându-se doar la materialul probator pus la dispoziţie de către aceştia, deşi, prin Sentinţa civilă nr. 4177 din 8.11.2000 a Judecătoriei Giurgiu, reclamanţii au fost obligaţi să respecte dreptul de proprietate al pârâtei.
Prin Decizia civilă nr. 436 din 30.05.2001, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă şi schimbată în totalitate hotărârea apelată, în sensul că a fost respinsă ca nefondată cererea de ordonanţă preşedinţială.
Instanţa de apel a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă, intimaţii-reclamanţi nejustificând starea de urgenţă.
împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Recurenţii-reclamanţi arată, în cererea de recurs, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă, situaţia terenului pe care intimata-pârâtă edifică gardul fiind incertă, de vreme ce pe rolul instanţelor există un proces având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare ce are ca obiect tocmai terenul în litigiu.
Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 581 din Codul de procedură civilă, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării.
în esenţă, recurenţii-reclamanţi nu au arătat un mod concret şi nici nu au dovedit în ce constă urgenţa promovării cererii de ordonanţă preşedinţială.
Dimpotrivă, examinând sumar titlurile părţilor pentru a stabili în favoarea căruia dintre ele există aparenţele unei situaţii juridice legale care să justifice un interes legitim în acţiunile întreprinse, a rezultat că intimata-pârâtă stăpâneşte suprafaţa de teren în baza unui act autentic de vânzare-cumpărare, iar prin construirea gardului de beton îşi delimitează, de fapt, suprafaţa de teren înscrisă în titlul său de proprietate.
Mai mult decât atât, prin Sentinţa civilă nr. 3668 din 16.10.2000 a Judecătoriei Giurgiu, irevocabilă, s-a dispus evacuarea recurenţilor-pârâţi, la cererea intimatei-pârâte, de pe terenul de 220 mp situat la aceeaşi adresă.
Sub acest aspect, corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă.
Urgenţa fiind o condiţie esenţială de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, instanţa trebuie să arate considerentele care au determinat convingerea instanţei.
Nu se poate reţine că, în cauză, ar fi vorba de o ocupare abuzivă, samavolnică, a terenului litigios, situaţie în care urgenţa ar fi implicit motivată.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 316 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, ca neîntemeiat.
← Poprire. Contract de cesiune de creanţă adus în gaj.... | Ordonanţă preşedinţială. Condiţii. Ordonanţa de urgenţă... → |
---|