Legea nr. 10/2001. Acţiune In nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Dispoziţii legale incidente
| Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001: art. 45 alin. 5
Sti-pularea datei de 30 mai 2001 ca data zisă, în exprimarea contractanţilor, a „intrării în vigoare a contractului" nu îngăduie constatarea că încheierea contractului s-ar fi produs abia la această dată, ci doar că deşi naşterea convenţiei s-a produs anterior, anume la 19 mai 2001, efectele ei specifice, sub aspectul îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor ce le reveneau, au început a curge doar începând cu data de 30 mai 2001.
264
mmm.
Rezultă aşadar, că la data de 14 februarie 2001, ca dată de referinţă în sensul art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, contractul de vânzare-cumpărare litigios fiinţa juridic, deci fusese încheiat, astfel că el nu se situează sub incidenţa acestor prevederi, ci a celor ale art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
(Decizia nr. 168/A din 19 mai 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 578 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Totodată, s-a admis în parte acţiunea civilă înaintată de reclamanţii C.G. şi C.K. împotriva pârâţilor C.A., C.M.L., Primarul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.
în consecinţă:
S-a constatat preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului apartament nr. 7 situat în municipiul Cluj-Napoca, str. P. jud. Cluj, înscris în CF nr. 63332, nr. top. 21429/S/VII.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40332/19.01.2001 încheiat între pârâtul Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, pe de o parte şi pârâţii C.A.,
C.M.L. pe de altă parte, având ca obiect imobilul apartament mai sus identificat.
Reclamanţii au fost obligaţi să plătească în favoarea pârâţilor C.A.. C.M.L. suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii C.G. şi C.K., solicitând modificarea ei în sensul admiterii în totul a acţiunii.
Cu privire la aceste apeluri Curtea înţelege a avea în vedere următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă.
Conform prevederilor cuprinse în alin. 5 al aceluiaşi articol, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a acestei legi. Termenul de 1 an astfel instituit a fost apoi prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001.
Aceste prevederi ale art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 au instituit, aşadar, un termen special de prescripţie în cazul acţiunilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare vizate de reglementările impuse în art. 45, termen derogatoriu de la regula potrivit căreia cererile privitoare la constatarea nulităţii absolute a unui act juridic sunt imprescriptibile extinctiv.
Corelativ, este de văzut şi că prin art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 s-a stipulat că „actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după 14 februarie 2001, cu nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999 (...) aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, şi care nu au fost atacate în instanţă în condiţiile art. 46 alin.
1 din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termenul de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului”.
Din examinarea acestor din urmă prevederi rezultă că incidenţa lor este, între altele, supusă şi condiţiei ca actul juridic de înstrăinare cu privire la care reclamantul cere a se constata nulitatea absolută să fi fost încheiat după data de 14 februarie 2001, ca dată la care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare.
Doar dacă această condiţie este îndeplinită reclamantul poate invoca beneficiul termenului de prescripţie derogatoriu la care art. III, sus evocat, se referă, în caz contrar rămânând a acţiona, în planul prescripţiei extinctive, menţionatele prevederi ale art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Prin acte juridice încheiate după 14 februarie 2001 trebuie înţelese acelea cu privire la care întâlnirea voinţei chiriaşului de a cumpăra şi a statului, prin entităţile administrative abilitate legal de a vinde, s-a produs nu mai târziu de data de 14 februarie 2001, căci în sensul prevederilor art. 942 C. civ. „contractul este acordul a două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic”.
Data încheierii unui contract nu trebuie confundată cu aceea la care el, în temeiul voinţei comune a părţilor ce l-au încheiat, ar începe să producă efecte, fiind, în principiu, pe deplin legal ca partenerii contractuali să stipuleze un termen viitor de la care convenţia lor să genereze efecte.
Instituirea unui asemenea termen viitor începând de la care părţile sunt ţinute a-şi îndeplini obligaţiile implică şi consecinţa că până la împlinirea acestui termen contractul este considerat că există, fiind însă suspendată doar executarea obligaţiilor asumate.
Un asemenea termen cu caracter suspensiv nu afectează însăşi existenţa obligaţiilor contractuale pe care le vizează, ci numai exigibilitatea lor, sau, altfel spus, obligaţia există juridic, însă nu este încă exigibilă, scadenţa sa nefiind încă atinsă.
Toate aceste concluzii au ca sigur temei dispoziţiile art. 1022 C. civ., conform cărora termenul nu suspendă angajamentul, ci numai amână executarea.
în prezentul proces este de observat că litigios este contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii C. şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca sub nr. 40332/2001, din cuprinsul căruia rezultă că întocmirea convenţiei s-a realizat la data de 19.01.2001, menţionată în chiar partea sa de început.
La art. 18 al contractului s-a stipulat însă că „prezentul contract intră în vigoare începând cu data de 30 mai 2001”.
Data de 30 mai 2001 are semnificaţia juridică a unui termen suspensiv, în sensul celor mai sus-arătate, fiind necesar a conchide şi că atâta vreme cât nu s-a dovedit, în condiţiile legii, că data de 19 ianuarie 2001 a fost trecută în mod mincinos în contract, precum şi că acesta s-ar fi încheiat în realitate la o dată ulterioară celei de 14 februarie
2001, data încheierii convenţiei este 19 ianuarie 2001.
Pe cale de consecinţă, stipularea datei de 30 mai 2001 ca data zisă, în exprimarea contractanţilor, a „intrării în vigoare a contractului” nu îngăduie constatarea că încheierea contractului s-ar fi produs abia la această dată, ci doar că deşi naşterea convenţiei s-a produs anterior, efectele ei specifice, sub aspectul îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor ce le reveneau, au început a curge doar începând cu data prevăzută la art. 18.
Rezultă din cele ce preced că la data de 14 februarie 2001, ca dată de referinţă în sensul art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, contractul de vânzare-cumpărare litigios fiinţa juridic, deci fusese încheiat, astfel că el nu se situează sub incidenţa acestor prevederi, ci a acelora ale art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Se desprinde, totodată, că pentru judecarea prezentei acţiuni în nulitatea contractului nu este în mod direct competentă, de pe temeiul prevederilor art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, secţia civilă a Tribunalului, instanţa trebuind determinată prin raportare la dispoziţiile generale în materie, anume acelea ale art. 1 pct. 9 şi art. 2 pct.
1 lit. b) C. pr. civ.
Or, cum valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu la data pornirii procesului era. potrivit susţinerilor părţilor făcute în şedinţa de judecată în apel din 9 mai 2009, sub 500.000 lei (RON), rămâne că Judecătoria Cluj-Napoca era competentă a judeca acţiunea în primă instanţă, şi nu Tribunalul Cluj.
S-au încălcat, aşadar, norme de competenţă pe care dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. pr. civ. le califică drept norme de ordine publică, deci imperative, încălcarea lor atrăgând, în aplicarea prevederilor art. 105 alin. 1 C. pr. civ., nulitatea absolută a sentinţei pronunţate.
Raportat la cele ce preced, apelurile se vor admite în sensul şi limitele arătate, sentinţa atacată urmând a fi anulată pe temeiul art. 297 alin. 2 C. pr. civ., iar cauza trimisă spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria Cluj-Napoca.
în rejudecare, instanţa va analiza celelalte excepţii şi apărări formulate de către părţi, chestiunea competenţei fiind deja tranşată prin prezenta decizie. (Judecător Valentin Mitea)
| ← Contract de vânzare-cumpărare. Preţ neserios | Obligaţie de a face. încheierea contractului de închiriere... → |
|---|
