Legea nr. 10/2001. Acţiune în anularea unei dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001, promovată de un terţ. Instanţa competentă
| Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001
întrucât intervenienta are calitatea de terţ faţa de dispoziţia emisă în favoarea reclamantei, ea poate ataca această dispoziţie nu în condiţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după republicarea legii, ci doar pe calea unei acţiuni în anulare de drept comun, care este de competenţa în primă instanţă a judecătoriei, ca instanţă de drept comun, în condiţiile art. 1 pct. 1 C. pr. civ., raportat la art. 2 pct. 1 Ut. b) din acelaşi cod.
(Decizia nr. 236/A din 8 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 311/07.05.2009, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 5725/117/2006, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a intervenientei SC P. SA, invocată de reclamantă; s-a admis cererea de intervenţie formulată de inter-venienta SC P. SA; s-a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 2019/09.06.2006 a Primarului municipiului Dej; s-a respins, ca rămas fără obiect capătul de cerere din acţiunea reclamantei, având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 2019/09.06.2006 a Primarului municipiului Dej, formulat în contradictoriu cu Primarul municipiului Dej; s-au respins ca inadmisibile restul petitelor din cererea reclamantei, având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Dej, Piaţa B. şi a terenului aferent, radierea din CF a dreptului de proprietate al Statului Român şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei; s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul B.A.G., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Dej, având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 2015/09.06.2006 şi acordarea de măsuri reparatorii, în favoarea acestui reclamant, pentru imobilul situat în Dej, Piaţa F. nr. 2, înscris în CF nr. 13823 col. şi CF nr. 13822 ind.; reclamanta F.G. şi Primarului municipiului Dej au fost obligaţi la 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că intervenienta are calitate procesuală activă în a contesta dispoziţia nr. 2019/09.06.2006, întrucât, nu a formulat cererea de intervenţie în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, ci în temeiul art. 968 C. civ., invocând cauza ilicită. în plus, acesteia nu i se poate îngrădi accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţia României.
în ceea ce priveşte acţiunea reclamantului B.A.G., s-a reţinut că acesta nu mai are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, întrucât, prin decizia civilă nr. 176/A/2008 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 167/2003.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte, reclamanta F.G., iar pe de altă parte, pârâtul Primarul municipiului Dej.
Reclamantul B.A.G., din dosarul conexat la prezentul dosar, a declarat şi el apel împotriva sentinţei nr. 311/2009, însă, în privinţa acestui apel, Curtea a invocat şi reţinut, la pronunţarea soluţiei, excepţia tardivităţii apelului, excepţie întemeiată pe art. 284 alin. 1 C. pr. civ.
La termenul de judecată din data de 08.10.2009, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 295 alin. 1 teza finală C. pr. civ., a invocat şi a pus în discuţia contradictorie a părţilor un motiv de apel de ordine publică, şi anume, necompetenţa materială a Tribunalului Cluj în soluţionarea în primă instanţă a cererii de intervenţie formulată de intervenienta SC P. SA, motiv de apel care urmează să fie tratat cu prioritate, dat fiind caracterul său de ordine publică.
Examinând apelurile reclamantei şi al pârâtului Primarului municipiului Dej prin prisma acestui motiv de apel de ordine publică, în temeiul art. 295 alin. 1 teza finală C. pr. civ. rap. la art. 297 alin. 1 şi 2 C. pr. civ., Curtea urmează să le admită în parte, conform dispozitivului prezentei decizii, motivat pe următoarele considerente:
Argumentul esenţial pe care instanţa Tribunalului Cluj şi-a întemeiat soluţia pronunţată l-a constituit temeinicia, în opinia Tribunalului Cluj, cererii de intervenţie formulate de intervenienta SC P. SA, cerere prin care intervenienta a solicitat să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 2019/09.06.2006 emisă de Primarul municipiului Dej; să se respingă cererea reclamantei, având ca obiect anularea acestei dispoziţii, ca fiind lipsită de obiect; să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Dej; să fie obligaţi reclamanta şi pârâtul la cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei.
în mod corect a reţinut tribunalul, în considerentele sentinţei pe care a pronunţat-o, că această cerere de intervenţie nu este fundamentată pe dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv, că nu este o plângere la Legea nr. 10/2001, ci că este o acţiune întemeiată pe cauza ilicită reglementată pe art. 968 C. civ.
însă, ceea ce a nesocotit tribunalul, în analizarea acestei cereri de intervenţie, a fost propria sa necompetenţă materială în soluţionarea acestei cereri.
Intervenienta a atacat, prin cererea sa de intervenţie, o dispoziţie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 în favoarea reclamantei F.G., dispoziţia nr. 2019/09.06.2006 emisă de Primarul municipiului Dej, şi prin care a fost soluţionată notificarea formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, în calitatea sa de pretinsă persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi.
Intervenienta are, aşadar, calitatea de terţ faţă de care dispoziţia emisă în favoarea reclamantei, împrejurare raportat la care, în nici un caz intervenienta nu poate ataca această dispoziţie în condiţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după republicarea acestei legi, şi aceasta pentru simplul motiv că Legea nr. 10/2001 conferă
o atare posibilitate doar persoanelor îndreptăţite, în favoarea cărora a fost emisă respectiva dispoziţie sau decizie, iar nu şi unor terţe persoane.
Astfel, în redactarea iniţială a Legii nr. 10/2004, art. 24 alin. 7 şi 8 prevedea:
„(7) Dacă oferta este refuzată potrivit alin. 3, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin. 1 în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
(8) Competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare. Hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac”.
După republicarea Legii nr. 10/2001, ca urmare a modificărilor ce i-au fost aduse prin Legea nr. 247/2005, prin O.U.G nr. 209/2005, prin Legea nr. 263/ 2006 şi prin Legea nr. 74/2007, art. 24 a devenit art. 26, prevăzând în alin. 3 că:
Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Pe cale de consecinţă, doar persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, şi în favoarea căreia a fost emisă respectiva Decizie sau Dispoziţie, poate ataca în instanţă în condiţiile art. 24 alin. 7 şi 8 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 alin. 3, după republicarea acestei legi, acea Dispoziţie sau Decizie, ipoteză în care, într-adevăr, competenţa materială de soluţionare ar reveni în primă instanţă tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.
în schimb, în situaţia în care o Dispoziţie sau o Decizie, emisă în favoarea unei persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este atacată de către o terţă persoană, alta decât cea în favoarea căreia a fost emisă Dispoziţia sau Decizia, cenzurarea legalităţii şi valabilităţii respectivei Decizii sau Dispoziţii se va putea face doar în condiţiile dreptului comun, iar în nici un caz în condiţiile procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001.
Terţa persoană are la îndemână doar o acţiune în anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) de drept comun, iar nicidecum o plângere întemeiată pe prevederile
Legii nr. 10/2001, chiar dacă, prin ipoteză, terţa persoană ar fi emis pretenţii proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul Deciziei sau Dispoziţiei atacate.
Cu atât mai mult, în situaţia în care terţul nu a emis pretenţii proprii în legătură cu imobilul ce a făcut obiectul Deciziei sau Dispoziţiei atacate, singura cale, pe care acesta poate ataca
Decizia sau Dispoziţia, este aceea a unei acţiuni în anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) de drept comun.
O atare acţiune în anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) de drept comun este în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 [şi art. 2 pct.
1 lit. b) C. pr. civ.], iar nicidecum în competenţa de primă instanţă a tribunalului, ca instanţă specializată în soluţionarea litigiilor decurgând din art. 24 alin. 7 şi 8 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 alin. 3, după republicare legii.
Este ştiut faptul că normele de competenţă sunt de strictă interpretare, astfel încât, în măsura în care prin dispoziţii legale speciale nu se prevede în mod expres competenţa materială a altei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei anumite cereri, competenţa revine judecătoriei, aceasta fiind instanţa de drept comun în soluţionarea cauzelor în primă instanţă.
în nici un caz în speţă nu sunt incidente prevederile art. 17 C. pr. civ., întrucât, pentru atare finalitate ar fi fost necesar să se prevadă expres în textul Legii nr. 10/2001 că orice cerere incidentală unei plângeri la Legea nr. 10/2001 se judecă de către aceeaşi instanţă care este competentă să soluţioneze şi respectiva plângere.
Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi inserat în textul Legii nr. 10/2001 o dispoziţie expresă prin care să stabilească în favoarea tribunalului competenţa de soluţionare a acţiunilor în anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) introduse de terţi împotriva deciziilor sau Dispoziţiilor emise în baza aceste legi.
Or, în lipsa unei dispoziţii speciale în acest sens, derogatorie de la dispoziţiile de drept comun în materie de competenţă, competenţa de soluţionare în primă instanţă a unei acţiuni în anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) introduse de terţi împotriva deciziilor sau Dispoziţiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 revine judecătoriei, ca instanţă de drept comun, în condiţiile art. 1 pct. 1 C. pr. civ. rap. la art. 2 pct. 1 lit. b) C. pr. civ.
Astfel, la termenul de judecată din 08.10.2009, părţile prezente în instanţă au confirmat că valoarea imobilului în litigiu se situează în jurul valorii de 90.000 RON sau
100.000 RON, însă ambele părţi, atât reclamanta cât şi intervenienta au fost de acord cu privire la faptul că valoarea imobilului litigios se situează mult sub plafonul de 5 miliarde lei vechi.
Aşa fiind, Curtea constată că, în ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes
propriu, formulată de SC P. SA, cerere care avea ca obiect o acţiune de drept comun
vizând constatarea nulităţii absolute a unei dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea reclamantei, aceasta era de competenţa în primă instanţă a Judecătoriei Dej, iar nicidecum a Tribunalului Cluj.
Constatându-se, aşadar, că prima instanţă a soluţionat această cerere de intervenţie cu nesocotirea normelor de competenţă materială absolută şi a prevederilor art. 158 C. pr. civ., în temeiul art. 295 alin. 1 teza finală C. pr. civ. şi art. 297 alin. 2 C.
pr. civ., Curtea va admite în parte apelurile reclamantei şi pârâtului Primarului
municipiului Dej, va anula în parte sentinţa apelată, în privinţa soluţiei date cererii de intervenţie, cu consecinţa trimiterii cauzei, în aceste limite, la Judecătoria Dej pentru competentă soluţionare în prima instanţă a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC P. SA.
Ca o consecinţă a acestei soluţii se impun a fi înlăturate din sentinţă toate dispoziţiile referitoare la cererea de intervenţie, respectiv: dispoziţia privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a intervenientei şi dispoziţia privind obligarea reclamantei şi a pârâtului la cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei.
în ceea ce priveşte cererea principală, se constată că Tribunalul s-a limitat la a respinge petitele din această cerere, fie ca lipsite de obiect, fie ca inadmisibile, prin raportare la soluţia dată cererii de intervenţie în interes propriu, practic, Tribunalul soluţionând această cerere principală fără să fi intrat în cercetarea fondului cauzei.
Aşa fiind, în temeiul art. 297 alin. 1 C. pr. civ., sentinţa va fi desfiinţată în parte, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii principale şi, în aceste limite, se va dispune trimiterea cauzei Tribunalului Cluj, pentru rejudecarea pe fond a cererii principale.
Faţă de soluţia de respingere ca tardiv a apelului reclamantului B.A.G., în temeiul art. 296 C. pr. civ., va fi păstrată dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamantul B.A.G. în dosarul Tribunalului Cluj, conexat la prezentul dosar. (Judecător Carmen - Maria Conţ)
| ← Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Acţiune... | Inexistenţa conflictului negativ de competenţă. Sesizare... → |
|---|
