Acţiune în constatare. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 111
- Legea nr. 248/2005: art. 35
Conform art. 111 C. pr. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Prin urmare, acţiunea civilă având ca obiect constatarea cetăţeniei române a cetăţeanului român cu domiciliul în străinătate, este inadmisibilă, deoarece acesta are la îndemână acţiunea în realizarea dreptului, respectiv de obligare a autorităţilor române competente la eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, care atestă dovada cetăţeniei române.
(Decizia nr. 1590/R din 22 iunie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 11389 din 21.10.2008 a Judecătoriei Cluj Napoca, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B L. în contradictoriu cu paratul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Direcţia Generală De Paşapoarte Bucureşti şi s-a constatat că defuncta B.J., născută în Cluj la data de 04.05.1925 a avut cetăţenia română şi nu a pierdut această cetăţenie în unul din modurile prevăzute de lege.
Prin decizia civilă nr. 137 din 10 martie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MAI - Direcţia Generală de Paşapoarte şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor -Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva Sentinţei civile nr. 11389/21.10.2008, a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost menţinută în întregime.
împotriva acestei decizii pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a declarat recurs solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării hotărârii primei instanţe în sensu! respingerii acţiunii reclamantului.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Reclamantul B L. a solicitat instanţei de fond prin cererea de chemare în judecată să constate că defuncta B.J., născută la data de 13.05.1925 în Cluj a fost cetăţean român, întemeindu-şi în drept cererea pe dispoziţiile art. 111, art. 274 şi art. 242 C. pr. civ.
Conform art. 111 C. pr. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Cetăţenia română este reglementată de Legea nr. 21/1991 care stabileşte condiţiile de dobândire, de pierdere şi de dovadă a cetăţeniei române. Fiind o lege organică dispoziţiile prevăzute în acest act normativ se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile de drept comun potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant. Prin urmare, respectarea dispoziţiilor Legii nr. 21/1991 este imperativă, partea interesată fiind obligată să urmeze procedura stabilită prin acest act normativ, iar recurgerea la o altă procedură, cu consecinţa eludării legii cetăţeniei române nu poate fi admisă.
Potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 21/1991, dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 19 alin. 4.
în speţă, reclamantul nu a făcut dovada cetăţeniei române a defunctei B.J. astfel încât instanţele de fond au pronunţat o hotărâre greşită bazându-se doar pe simplul fapt al naşterii deoarece, conform art. 21 din actul normativ mai sus menţionat, certificatul de naştere nu face dovada cetăţeniei române în cazul persoanelor cu vârsta de peste 14 ani.
Este adevărat că art. 34 din Legea nr. 21/1991 stipulează că, sunt şi rămân cetăţeni români, persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit
legislaţiei anterioare însă, în acest caz, reclamantul care se prevalează de calitatea de succesor al defunctei B.J. are la îndemână acţiunea în realizarea dreptului pretins de cetăţean român al defunctei, şi anume, o acţiune având ca obiect obligaţia de a face a autorităţilor române competente, respectiv obligarea acestora de a emite actele doveditoare în acest sens.
Reclamantul nu a probat că acesta sau defuncta B.J. au întreprins demersuri pentru realizarea dreptului său de cetăţean român sau că au făcut dovada epuizării tuturor mijloacelor în scopul realizării dreptului.
în consecinţă, acţiunea în constatare aşa cum a fost formulată de reclamant are un caracter subsidiar în sensul că este admisibilă doar în ipoteza în care reclamantul nu are la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului ori, în speţă, acesta are posibilitatea de a formula o acţiune în realizarea dreptului, acţiune care îi garantează dreptul de acces la justiţie consacrat de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Conform art. 35 din Legea nr. 248/2005, cetăţeanului român care are domiciliul în străinătate şi solicită autorităţilor competente române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face dovada cetăţeniei române,
i se eliberează documentele respective în condiţiile legii, numai după ce se atestă de către Direcţia Generală de Paşapoarte, la cererea acestor autorităţi, faptul că solicitantul este cetăţean român.
Prin urmare, atestarea de către pârâtă a cetăţeniei române produce efecte juridice numai în strânsă legătură cu eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă ori obiectul cererii reclamantului este acela de constatare a cetăţeniei române a defunctei B.J. şi nu acela de eliberare, de către autorităţile române competente, a documentelor de identitate, călătorie sau de stare civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanţele de fond au interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 111 C. pr. civ. şi ale Legii nr. 21/1991, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. fiind întemeiat astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ. va admite recursul pârâtei, va modifica hotărârea atacată în sensul că, în baza art. 296 C. pr. civ., va admite apelul pârâtei şi va schimba sentinţa primei instanţe în sensul respingerii acţiunii civile, ca inadmisibilă. (Judecător Anca-Adriana Pop)
| ← Regulator de competenţă. Contencios administrativ. Cereri... | Schimbarea cauzei juridice a acţiunii de către instanţa de... → |
|---|
