Răspundere civilă delictuală izvorâtă dintr-un contract de asigurare de răspundere obligatorie auto. Caracterul comercial al acţiunii
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 998-999, art. 1000 alin. 3
Acţiunea în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 998-999 şi art. 1000 alin. 3 C. civ., introdusă de persoana vătămată printr-un accident rutier, direct împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, va fi una comercială, pentru că în această ipoteză chemarea în judecată a persoanei vinovate de producerea accidentului îşi are temeiul tot în contractul de asigurare de răspundere obligatorie încheiat de acesta.
Or, operaţiunile de asigurare şi reasigurare sunt, conform prevederilor exprese în acest sens ale art. 3 pct. 17 şi art. 6 alin. 1 C. corn., comerciale, aceste texte legale instituind caracterul de fapte de comerţ obiective a operaţiunilor de asigurări şi reasigurări.
(Decizia nr. 290/R din 16 februarie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 10474/01.10.2008, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 16923/211/2007, s-a constatat că reclamanta S.A.M. a renunţat la judecată faţă de pârâtele SC G A. SA Bucureşti şi SC G.A. SA Sucursala Cluj; s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii; s-a respins acţiunea precizată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA şi M.G., ca inadmisibilă; s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC T. SA împotriva chemaţilor în garanţie SC G A. SA Bucureşti şi SC G.A. SA Sucursala Cluj; reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtei SC T. SA suma de 986,26 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta S.A.M., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că acţiunea este una civilă, iar nu una comercială.
Tribunalul Cluj, prin încheierea civilă nr. 1471/R/19.12.2008, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, în temeiul art. 137 alin. 1, art. 158 alin. 1, art. 159 pct. 3 C. pr. civ., precum şi a prevederilor Deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXIII/19.03.2007.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.A.M., solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., raportat la art. 22 C. pr. civ. să se admită recursul, să se modifice încheierea recurată, în sensul stabilirii competenţei Tribunalului Cluj, Secţia civilă, în soluţionarea recursului promovat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe.
Recursul este nefondat.
într-adevăr, reclamanta şi-a întemeiat din punct de vedere juridic cererea pe dispoziţiile art. 998 şi art. 1000 alin. 3 C. civ., însă temeiul juridic indicat de reclamantă nu leagă instanţa, având în vedere că aceasta este chemată, prin prisma art. 129 C. pr. civ. să stabilească adevărata natură juridică a acţiunii cu care a fost învestită.
Concret, reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de
15.000 lei, cu dobânda legală aferentă, reprezentând contravaloarea reparaţiilor şi a diminuării valorii autoturismului proprietatea sa, ca urmare a accidentului de circulaţie comis de pârâtul de rândul I la data de 16.11.2007, pârâtul de rândul I fiind ţinut de repararea prejudiciului, în opinia reclamantei, în baza art. 998 C. civ., iar pârâta de rândul II, în baza art. 1000 alin. 3 C. civ.
Chiar dacă reclamanta a renunţat la judecată faţă de asigurători, aceasta nu este de natură să înlăture caracterul comercial al litigiului şi aceasta pentru că, pe de o parte, cele două societăţi de asigurare au fost chemate în garanţie de către pârâta de rândul II, în virtutea contractului de asigurare încheiat de pârâtă cu G.A., pentru autoturismul condus de pârâtul de rândul I, şi care a fost implicat în accidentul relatat de reclamantă, iar pe de altă parte, cele două societăţi de asigurare sunt legal îndreptăţite să se întoarcă cu acţiune în regres împotriva celui vinovat de producerea accidentului.
Or, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o decizie în interesul legii cu nr. XXIII/19.03.2007 a statuat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 32/2000, privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, natura juridică a acţiunii în regres exercitată de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident, este comercială, iar nu civilă.
Prin analogie, şi acţiunea introdusă de persoana vătămată, direct împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, va fi tot comercială, pentru că şi în această ipoteză chemarea în judecată a persoanei vinovate de producerea accidentului îşi are temeiul tot în contractul de asigurare de răspundere obligatorie încheiat de aceasta.
Pe de altă parte, aşa cum corect a subliniat Tribunalul, operaţiunile de asigurare şi reasigurare sunt, conform prevederilor exprese în acest sens ale art. 3 pct. 17, art. 6 alin. 1 C. corn., comerciale, aceste texte legale instituind caracterul de fapte de comerţ obiective a operaţiunilor de asigurări şi reasigurări.
Apoi, nu sunt de ignorat nici prevederile art. 56 C. corn., care prevede că atunci când un act este comercial, chiar dacă numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în ceea ce priveşte respectivul act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la chiar persoana comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Abrogarea art. 893 C. com. este ¡relevantă cauzei, sub aspectul stabilirii instanţei competente să soluţioneze litigiul, dat fiind dispoziţiile exprese ale art. 1, art. 2 pct. 1 lit.
a) C. pr. civ., dispoziţii care conţin norme de competenţă materială absolută, de la care nici părţile şi nici instanţa nu se pot abate.
Aşa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 304 pct.
3 şi 9 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. (Judecător Carmen-Maria Conţ)
| ← Servitute de trecere. Lipsa cererii de acordare a... | Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Acţiune... → |
|---|
