Legea nr. 10/2001. Cerere de acordare direct de către instanţă a unor despăgubiri băneşti
Comentarii |
|
- Legea nr. 247/2005: Titlul VII
Când restituirea în natură nu apare ca posibilă şi nici nu pot fi acordate în compensare, alte bunuri sau servicii, regula trebuie să fie reprezentată de parcurgerea procedurii instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
(Decizia nr. 103/A din 24 martie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 593 din 5 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.F., B.S. şi B.J. în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
A fost anulată dispoziţia nr. 4023/20.06.2008 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
S-a constatat că reclamantul în nume propriu şi reclamanţii B.F. şi B.J., în calitate de moştenitori ai defunctului B.F., au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Deva, înscris în CF nr, 31366 Cluj nr. top. 11136/6/S/VII.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor şi obligarea pârâţilor la plata acestora.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, res-pingându-se acţiunea faţă de acest pârât.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii.
împotriva acestei sentinţe reclamanţii B.F., B.S. şi B.J. au declarat apel, solicitând schimbarea ei în parte, deoarece instanţa a schimbat parţial obiectul procesului şi nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.
Cu privire la acest apel, Curtea are în vedere următoarele:
Astfel cum prima instanţă a arătat, procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv este stabilită prin normele cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acestea instituind condiţiile şi etapele ce trebuiesc parcurse de către persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii şi, după caz, de către entităţile cu atribuţii în materie.
Normele legale evocate sunt speciale şi au caracter imperativ, ele impunându-se cu forţă obligatorie, omiterea lor fiind îngăduită numai în situaţia în care, făcându-se aplicarea prevederilor art. 20 alin. 2 din Constituţia României (conform cărora „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, în care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”), s-ar constata că prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 ar veni în conflict cu pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în sensul evocatelor prevederi constituţionale.
în acest sens este şi dezlegarea cu caracter obligatoriu făcută prin decizia în interesul legii nr. 33 din 9 iunie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat, cu valoare de principiu, că situaţia de concurs între legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, derogările de la aceasta din urmă fiind justificate doar în limitele art. 20 alin. 2 din Constituţie.
Astfel fiind, rezultă că regula trebuie să fie reprezentată de parcurgerea procedurii instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, derogările de la aceasta apărând ca excepţionale şi motivate prin raportare la evocatele prevederi constituţionale.
Este adevărat că în cauza Katz c. României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat (paragraful 34) că statul trebuie să adapteze procedura stabilită de legile de reparaţie astfel încât aceasta să devină coerentă, accesibilă, rapidă şi previzibilă, inclusiv în ceea ce priveşte metoda pentru alegerea dosarelor care vor fi examinate de către Comisia Centrală, sistemul astfel îmbunătăţit trebuind să permită persoanelor în cauză să beneficieze de despăgubiri şi/sau să primească acţiunile la Fondul „Proprietatea”, în funcţie de opţiunea lor, într-un termen rezonabil. în aceeaşi hotărâre s-a menţionat (paragraful 35) că Guvernul trebuie să facă dovada unor îmbunătăţiri vizibile ale sistemului cât mai curând posibil.
Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului solicită este organizarea corespunzătoare a procedurilor, astfel încât acordarea reparaţiei să apară ca efectivă.
Astfel fiind, rezultă, implicit, şi în cazul în care instanţele judecătoreşti ar stabili ele însele, în mod direct, suma de bani ce i s-ar cuveni persoanei îndreptăţite fără a mai pretinde parcurgerea procedurii instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu există certitudinea că suma de bani astfel stabilită ar fi plătită într-un termen scurt, susceptibil de a fi caracterizat ca rezonabil.
Importantă este, aşadar, nu doar determinarea despăgubirii ce i se cuvine persoanei îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, ci existenţei unei voinţe suficiente a statului de a asigura, în concret, plata reparaţiei. în caz contrar, suma de bani pe care instanţele ar stabili-o în sensul cerut de apelanţi ar putea ajunge să fie încasată cu întârziere şi într-un interval de timp imprevizibil la momentul stabilirii întinderii despăgubirilor, ceea ce, de asemenea, ar însemna, în sensul celor arătate în hotărârea Katz contra României, punerea persoanelor îndreptăţite în imposibilitatea de a beneficia de despăgubiri într-un termen rezonabil.
Pe cale de consecinţă, prezenta instanţă apreciază că atâta vreme cât prin ea însăşi stabilirea direct de către instanţă a unei sume de bani nu garantează rapiditatea despăgubiri, deci efectivitatea ei, şi, prin aceasta, satisfacerea dreptului reclamanţilor, nu se impune admiterea apelului, şi a acţiunii potrivit celor solicitate de către apelanţi, căci în prezent nu natura despăgubirii şi mecanismele procedurale sunt, prin ele însele, deficitare, ci organizarea concretă a punerii lor în aplicare.
Se va respinge, deci, apelul în baza art. 296 C. pr. civ. (Judecător Valentin Mitea)
← Legea nr. 10/2001. Bunuri aflate în administrarea C.A.S.B.I.... | Legea nr. 10/2001. Cerere de restituire a unei mori... → |
---|