Legea nr. 10/2001. Imobil preluat abuziv. Inadmisibiltatea acţiunii de drept comun
| Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile de restituire a imobilelor preluate abuziv de către Statul Român şi care intră sub incidenţa acestei legi, on după caz, cererile de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, nu pot fi făcute decât în termenele, în condiţiile şi cu parcurgerea procedurii pe care acest act normativ le impune, iar nu pe calea unei acţiuni de drept comun.
(Decizia nr. 2280/11 din 30 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 7123 din 12 decembrie 2008 a Judecătoriei Baia-Mare, s-a respins acţiunea civilă înaintată de reclamantul P.T. împotriva pârâtului Municipiul Baia-Mare prin care s-a solicitat să se constate că Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul casă de locuit şi teren aferent situat în mun. Baia-Mare, str. E., jud. Maramureş, înscris în CF nr. 6617 Baia-Mare nr. top. 1707/25; să se constate nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 7061/04.08.1978; să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul restabilirii situaţiei tabulare anterioare înscrierii dreptului de proprietate al statului.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere, în esenţă următoarele: Asupra imobilului în litigiu a fost înscris în cartea funciară, ca proprietar P.O.. tatăl reclamantului, căsătorit cu P.E.
Prin decizia nr. 447/14.06.1978 emisă de Consiliul Popular al jud.Maramureş imobilul a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, ca urmare a plecării definitive din ţară a proprietarilor P.O. şi P.E.
în baza acestei decizii, prin încheierea de carte funciară nr. 7601/04.08.1978 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului.
Aşa fiind, este de avut în vedere că imobilul litigios intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că foştii proprietari sau succesorii acestora puteau urma calea acestei legi pentru a obţine măsuri reparatorii.
Reclamantul din prezentul proces a cerut, anterior, repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru formularea notificării, cererea sa fiind însă respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Cum prezenta acţiune, neîntemeindu-se pe prevederile şi procedura Legii nr. 10/2001, ci pe acelea ale dreptului de proprietate prin eludarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ca act normativ special, ea nu poate fi admisă.
Trebuie ţinut seama şi de faptul că până în prezent nicio instanţă de judecată sau autoritate administrativă nu i-a recunoscut reclamantului în mod definitiv dreptul de a i se restitui imobilul în litigiu, astfel că nu deţine un „bun actual” în sensul prevederilor
C.E.p.O.
împotriva sentinţei reclamantul a declarat apel, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 82/A din 31.03.2009 a Tribunalului Maramureş.
Motivând decizia, Tribunalul a arătat că judecata în primă instanţă s-a făcut cu respectarea principiilor disponibilităţii, publicităţii şi oralităţii dezbaterilor, părţilor fiindu-le acordat cuvântul pentru s-şi spune punctul de vedere asupra tuturor aspectelor cauzei şi a pieselor dosarului.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii au fost şi ele puse în discuţia părţilor, dreptul la apărare al reclamantului fiind respectat.
Prima instanţă a apreciat în mod corect că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 dreptul comun a fost înlocuit cu legea specială, acţiunea dreptului comun fiind suprimată în cazul actelor de preluare abuzivă la care legea specială se referă.
Au fost, totodată, confirmate toate celelalte statuări ale primei instanţe.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.T., solicitând în principal casarea ei, precum şi desfiinţarea sentinţei judecătoriei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi a acţiunii reclamantului deoarece:
1. Atât prima instanţă, cât şi cea de apel au încălcat principiile disponibilităţii, publicităţii, oralităţii şi contradictorialităţii procesului civil. Astfel, acţiunea introductivă a fost calificată ca fiind o acţiune în constatare şi apreciat ca inadmisibilă sub motivul că ar exista o acţiune în realizarea dreptului pe care reclamantul o putea promova. Or, aceste aprecieri ar fi trebuit să îmbrace forma unei excepţii procesuale care să fie invocată şi pusă în discuţia părţilor, pentru ca acestea să-şi poată exprima punctul de vedere.
Prin aceasta, s-au încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil şi principiile fundamentale sus-arătate, impunându-se casarea deciziei, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
2. în ce priveşte existenţa sau inexistenţa unei acţiuni în realizare întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv nr. 247/2005, prima instanţă şi cea de apel au interpretat greşit raportul juridic dedus judecăţii, ajungându-se ca reclamantul să fie judecat într-o acţiune care nu-i aparţinea. Reclamantul are însă dreptul la reparaţie morală pentru abuzul săvârşit de Statul Român prin preluarea abuzivă a imobilului, fără a se putea considera că ar exista alte acţiuni în virtutea cărora se poate cerere restituirea bunurilor preluate în mod abuziv.
Trebuie menţionat şi că prin admiterea apelului se putea dispune şi admiterea numai în parte a acţiunii, raportat la caracterul accesoriu al petitului subsidiar, situaţie în care cel puţin din punct de vedere hotărârile judecătoreşti criticate şi-ar fi produs efectul scontat.
Cu privire la acest recurs Curtea are în vedere următoarele:
Atât prima instanţă, cât şi cea de apel au statuat în cuprinsul hotărârilor pe care e-au pronunţat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile de restituire a mobilelor preluate abuziv de către Statul Român şi care intră sub incidenţa acestei legi ori, după caz, cererile de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent nu pot fi făcute decât în termenele, în condiţiile şi cu parcurgerea procedurii pe care acest act normativ le impune cu forţă imperativă.
O asemenea concluzie se fondează, esenţial, pe interpretarea raportului din legea comună (dreptul comun) şi legea specială, fiind de principiu că, în limitele domeniului ei de aplicare, aceasta din urmă are preferinţă.
Or. sub acest aspect se cuvine remarcat că prima instanţă a afirmat în motivarea sentinţei că „introducerea prezentei acţiuni ce are drept finalitate constatarea neva-labilităţii titlului statului şi rectificarea cărţii funciare prin restabilirea situaţiei anterioare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea antecesorului reclamantului, tinde să eludeze dispoziţiile legii speciale - Legea nr. 10/2001, astfel că din acest punct de vedere, acţiunea formulată apare ca fiind inadmisibilă".
Prin urmare, motivul principal pentru care prima instanţă a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului a fost reprezentat de promovarea unei acţiuni de drept comun, câtă vreme aceasta se afla suprimată prin instituirea de către Legea nr. 10/2001 a unei căi procedurale alternative şi prevalente de redobândire a imobilului ori a echivalentului său valoric.
Consideraţiile ulterioare aie primei instanţe privitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 111 C. pr. civ., în partea lor privitoare la inadmisibilitatea unei acţiuni în constatarea dreptului atunci când reclamantul are la îndemână o acţiune în realizarea acelui drept, sunt, în economia argumentaţiei de care Judecătoria Baia-Mare a uzat, cu totul subsidiar, respingerea acţiunii ca inadmisibilă fiind, în mod vădit, consecinţa intervenirii Legii nr. 10/2001 ca lege specială.
Astfel fiind, devine limpede că şi lipsa statuărilor privitoare la inadmisibilitatea unei acţiuni în constatare atunci când partea a dispus sau dispune de o acţiune în realizarea dreptului, soluţia respingerii acţiunii ca inadmisibilă era oricum dictată de statuările anterioare întemeiate pe preeminenţa legii speciale de reparaţie.
Acelaşi raţionament juridic este îmbrăţişat şi de instanţa de apel, motivarea deciziei fiind elocventă.
Pe de altă parte, Curtea are a observa, în subsidiar, că n-ar putea fi primită susţinerea reclamantului potrivit căreia dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat prin încălcarea unora dintre principiile fundamentale ale procesului civil, susţinându-se că excepţia inadmisibilităţi acţiunii prin raportare la prevederile art. 111 C. pr. civ. nu ar fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, căci în şedinţa de judecată din data de 4 decembrie 2008 a Judecătoriei Baia-Mare fiecare dintre părţi şi-a putut spune opinia cu privire la natura juridică a acţiunii şi la excepţia procesuală invocat.
Mai mult, respingerea acţiunii ca inadmisibilă fusese solicitată de către pârât prin întâmpinarea depusă la Judecătorie în data de 2 octombrie 2008, întâmpinare de care rec!amantul a luat cunoştinţă.
în fine, ar fi de remarcat şi că cererea în rectificarea de carte funciară, are faţă de efectele ei, valoarea unor cereri în realizarea dreptului, iar nu în simpla lui constatare, însă această împrejurare devine ¡relevantă în cauză, câtă vreme, primordial, inad--nisibilitatea acţiunii decurge din exercitarea de către reclamant a unei acţiuni de drept comun, încercându-se eludarea termenelor şl căilor procedurale stabilite de Legea nr. 10/2001.
Văzând şi că reclamantul nu este titularul uui bun în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, statuările instanţelor fiind corecte şi sub acest aspect, urmează a se respinge recursul în baza prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ. (Judecător Valentin Mitea)
| ← Legea nr. 10/2001. Dovada proprietăţii asupra imobilelor... | Legea nr. 10/2001. Măsuri reparatorii în echivalent. → |
|---|
