Legea nr. 10/2001. Incidenţa legii speciale reparatorii în privinţa bunurilor preluate de C.A.S.B.I. Domeniul de aplicare a legii
| Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001: art. 1 alin. 1
- Legea nr. 91/1945: art. 1 şi art. 2 lit. a)
- Decretul nr. 228/1948
Până la data intrării în vigoare a Decretului nr. 228/1948, bunurile au fost doar „conservate" de Statul Român, în executarea obligaţiei asumate în acest sens prin Convenţia de Armistiţiu, fiind exclusă realizarea unei „preluări", în înţelesul articol 1 şi
2 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât a fost reglementată în favoarea proprietarilor o procedură de restituire a bunurilor.
Trecerea bunurilor nerestituite în patrimoniul statului a operat „ex lege", prin efectul direct al Decretului nr. 228 din 4 septembrie 1948, în termen de 90 de zile de la data publicării acestei legi, fiind ulterior constatată prin decizii ale Consiliului de Miniştri care au reprezentat şi titluri de intabulare.
(Decizia nr. 151/A din 8 mai 2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 85/12.02.2009, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta N.L., împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi, în consecinţă, s-a dispus anularea Dispoziţiei de respingere a notificării nr. 4459 din 20.03.2007 emisă de pârât; s-a constatat că imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A., înscris iniţial în CF nr. 5465 Cluj-Napoca, constând din casă de piatră şi dependinţe, precum şi teren în suprafaţă de 483 stj.p. (1497 mp), a fost preluat în mod abuziv de Statul Român; s-a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus menţionat; s-a restituit în natură, în favoarea reclamantei, imobilul teren în suprafaţă de 1497 mp, înscris iniţial în CF nr. 5465 Cluj-Napoca, nr. top. 1448 şi care se identifică în prezent astfel: teren în suprafaţă de 264 mp, aferent construcţiei preluate, ce se identifică în CF nr. 123892 Cluj-Napoca, nr. top. 1448/1/1; teren în suprafaţă de 1025 mp ce se identifică în CF nr. 123894 Cluj-Napoca, nr. top. 1448/1/2 şi teren situat în prezent pe str. B., ce se identifică în CF nr. 24759 Cluj-Napoca, nr. top. 1448/2; s-a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcţiile preluate situate în prezent pe str. A., ce se identifică în CF nr. 123892 Cluj-Napoca, nr. top. 1448/1/1, acestea neputând fi restituite în natură; pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.
Curtea a apreciat că apelul este nefondat.
Circumscris celui dintâi motiv de apel, se afirmă că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Legii nr. 91/1945, în vigoare din 10 februarie 1945, aşadar, într-un moment care excede perioadei de referinţă a Legii nr. 10/2001, cuprinsă între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989.
Este adevărat că, potrivit art. 1 alin. 1 din legea nr. 10/2001, republicată, fac obiectul regelementării prin legea specială reparatorie imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechiziţiilor nerestituite.
Relevante sunt în cauză şi dispoziţiile art. 1 şi art. 2 lit. a) din Legea nr. 91/1945 publicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 10 februarie 1945, conform cărora pe data
publicării acestei legi se înfiinţează Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, persoană juridică de drept public, care va funcţiona sub autoritatea Ministerului Finanţelor, având printre atribuţiile legale administrarea bunurilor mobile şi mobile care aparţin statelor german şi ungur, persoanelor fizice şi juridice de naţionalitate germană sau ungară ori persoanelor cu reşedinţa pe teritoriul acestor state or al statelor pe care le-au ocupat.
Scopul înfiinţării C.A.S.B.I., ca organism autonom, a fost acela al asigurării condiţiilor necesare executării art. 8 din Convenţia de Armistiţiu încheiată între România şi Puterile Aliate la 12 septembrie 1944, România fiind obligată să conserve bunurile tuturor supuşilor inamici germani şi unguri, şi ale tuturor persoanelor de altă naţionalitate, români chiar, dacă se găsesc fie în Germania, fie în Ungaria, sau în teritoriile ocupate de ambele puteri.
în data de 4 septembrie 1948, este publicat în Monitorul Oficial nr. 205/1948 Decretul nr. 228 din 4 septembrie 1948 pentru desfiinţarea Comisiei ministeriale de executare a Tratatului de Pace pentru desfiinţarea casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.) şi pentru regelementarea conservării, administrării şi lichidării bunurilor administrate în această Casă.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din actul normativ invocat, cei îndreptăţiţi la restituirea bunurilor aflate la intrarea în vigoare a Decretului sub controlul C.A.S.B.I. vor depune cereri de restituire la Comisia de lichidare C.A.S.B.I., în termen de 90 de zile de la data publicării legii, sub sancţiunea trecerii de drept în patrimoniului statului.
Constatarea trecerii bunurilor rămase nerestituire se va face prin decizie a Consiliului de Miniştri, la propunerea Ministerului Finanţelor, pe baza avizului Comisiei de Lichidare a CASBI.
Din analiza acestor texte normative rezultă cu puterea evidenţei că trecerea bunurilor nerestituite în patrimoniul statului a operat „ex lege”, prin efectul direct al Decretului nr. 228 din 4 septembrie 1948, în termen de 90 de zile de la data publicării acestei legi, fiind ulterior constatată prin decizii ale Consiliului de Miniştri care au reprezentat şi titluri de intabulare.
Până la data intrării în vigoare a Decretului nr. 228/1948, bunurile au fost doar „conservate” de Statul Român, în executarea obligaţiei asumate în acest sens prin Convenţia de Armistiţiu, fiind exclusă realizarea unei „preluări”, în înţelesul articol 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât a fost reglementată în favoarea proprietarilor o procedură de restituire a bunurilor. Mai mult, sumele realizate ca venituri din administrarea bunurilor au fost depuse, în cont blocat, pe seama proprietarului, reprezentat de către Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I. (art. 9 alin. 1 Decretul nr. 228/1948).
De altfel, potrivit înscrierilor din CF 5465 Cluj, asupra imobilului identificat sub A +1, cu nr. top. 1448, proprietatea văduvei dr. T. G. născută T.E., s-a intabulat la data de 20 iunie 1953 dreptul de proprietate în favoarea Consiliului central al Sindicatelor, cu titlu de lege, „în baza deciziunilor cu nr. 69102/1949, 58582/1949 a Ministerului Finanţelor date în urma avizului Comisiei de Lichidare C.A.S.B.I. (...)”.
Ulterior, la 27 mai 1959, asupra aceluiaşi imobil este înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, în administrarea Sfatului Popular al oraşului Cluj (B 3-5).
în concluzie, corect prima instanţă a reţinut că imobilul cu privire la care reclamanta a pretins măsuri reparatorii prin notificarea nr. 462 din 27 iulie 2001 intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, fiind preluat în mod abuziv de stat prin efectul direct al Decretului nr. 228 din 4 septembrie 1948, în procedura reglementată de acest act normativ.
Calitatea reclamantei, aceea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, nu a fost contestată de apelant, fiind justificată, de altfel, prin înscrisurile probatorii depuse.
în privinţa măsurilor reparatorii stabilite prin sentinţa atacată, apare necesară relevarea principiului prevalenţei restituirii în natură a imobilelor cu privire la care s-au depus notificări, consacrat legislativ prin art. 1 alin. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Numai în cazul în care această măsură nu este obiectiv posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare pot fi acordate celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Mai mult decât atât, în conformitate cu disp. art. 14 din Legea nr. 10/2001, existenţa unui contract de locaţiune, de concesiune, de locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune încheiat cu privire la imobilul „restituit” noul proprietar urmează a se subroga în drepturile Statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă au fost încheiate potrivit legii.
Aprecierea posibilităţii de restituire a imobilului urmează a se face, aşadar, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care permit o astfel de restituire, independent de existenţa unor contracte încheiate cu privire la imobil, de natura celor limitativ evocate prin normă, întrucât acestea nu reprezintă un impediment legal pentru restituire.
Alta este situaţia contractelor de vânzare-cumpărare a locuinţelor, prin art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, interzicându-se imperativ restituirea în natură a imobilelor care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu privire la care pot fi stabilite numai măsuri reparatorii prin echivalent.
în cauză, situaţia imobilului cu privire la care reclamanta pretinde măsuri reparatorii, a fost temeinic stabilită prin hotărârea primei instanţe, în baza înscrisurilor probatorii şi a raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat
Aplicând stării de fapt reţinute dispoziţiile incidente ale Legii nr. 10/2001, republicată, corect tribunalul a statuat în sensul că numai pentru cele şase apartamente înstrăinate în condiţiile Legii nr. 112/1995, legea obligă la stabilirea unor măsuri reparatorii în echivalent.
Terenul în suprafaţă de 264 mp aferent construcţiei preluate, identificat cu nr. top. 1448/1/1 nu a fost vândut, asemeni apartamentelor din imobil, prin urmare poate fi restituit în natură.
Parcelele cu nr. top. 1448/1/2, având suprafaţa de 1025 mp şi 1448/2, cu suprafaţă de 472 mp (208 mp) pot fi de asemenea restituite în natură, întrucât contractul de concesiune şi contractul de folosinţă care afectează suprafeţe determinate din aceste parcele nu reprezintă impedimente legale la restituire, potrivit celor mai sus arătate.
Faţă de cele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 296 C. pr. civ., Curtea a respins apelul pârâtului ca nefondat şi a menţinut, în tot, sentinţa atacată. (Judecător Băldean Denisa-Livia)
| ← Legea nr. 10/2001. Calitatea de persoană îndreptăţită la... | Legea nr. 10/2001. Admisibilitatea cererii de restituire a unui... → |
|---|
