Legea nr. 10/2001. Situaţia notificatorului ce a beneficiat de măsuri reparatorii sub forma plăţii de despăgubiri băneşti la momentul exproprierii. Dreptul la restituirea imobilului în natură
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 11
Cum rezultă din ansamblul art. 11 al Legii nr. 10/2001, faptul că notifica-torul a beneficiat de măsuri reparatorii sub forma plăţii de despăgubiri băneşti pentru teren sau/şi construcţie, la momentul exproprierii sale, nu dă dreptul unităţii deţinătoare decât de a cere acestuia restituirea diferenţei dintre valoarea despăgubirilor primite şi valoarea bunurilor calculată potrivit documentaţiei de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
în speţă, apelantul a făcut dovada plăţii de despăgubiri către intimat pentru terenul expropriat şi construcţia demolată, astfel cum rezultă din borderoul de plată a despăgubirilor şi statul de plată, întocmite ca urmare a aplicării Decretului nr. 57/1986, stat de plată semnat de beneficiar după prealabila sa legitimare.
Acest fapt însă nu-l poate împiedica pe contestator de a avea beneficiul restituirii în natură a terenului său aflat în deţinerea unităţii apelante, atâta timp cât terenul este liber de construcţii, neafectat de lucrările de investiţii pentru care s-a luat măsura exproprierii sale.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 17 din 11 ianuarie 2007)
NOTĂ: Decizia a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Prin sentinţa civilă nr. 344/F din 8 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul nr. 252/2006, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul U.Z. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Slobozia, s-a constatat nulitatea parţială a Dispoziţiei nr. 3877 din 20 decembrie 2005 emisă de acesta din urmă, în ceea ce priveşte suprafaţa de 250 m.p. teren, s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la restituire şi în privinţa acesteia, teren intravilan pe care el l-a deţinut alături de suprafaţa de 482 m.p., până la expropriere, în municipiul Slobozia. Pârâtul a mai fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 200 lei RON.
Pentru a hotărîîn acest sens, prima instanţă a reţinut din probatoriul administrat că reclamantul a fost proprietarul terenului intravilan în suprafaţă de 750 m.p. situat în Slobozia, teren expropriat în baza Decretului nr. 17/1996. Ca răspuns la notificarea sa din 26 aprilie 2001 prin care solicitase restituirea în natură a imobilului, a fost emisă de Primarul Municipiului Slobozia dispoziţia nr. 3877 din 20 decembrie 2005, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 482 m.p. teren, reţinându-se că pentru restul de 250 m.p. teren, reclamantul ar fi primit despăgubiri.
Prima instanţă a constatat, procedând inclusiv la administrarea unei expertize contabile, că acest aspect al cauzei nu se verifică, astfel că a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură şi a diferenţei de 250 m.p. teren.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Bucureşti, pe care l-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
în motivarea recursului s-a susţinut nelegalitatea hotărârii de primă instanţă pe motivul că, deşi existau probe la dosar cu privire la despăgubirile încasate de intimat la momentul efectuării exproprierii şi, deşi acest lucru rezulta chiar din expertiza ordonată, instanţa a reţinut o situaţie contrară.
Astfel, intimatul figurează menţionat în tabelul nominal cu proprietarii ai căror imobile se expropriază şi trec în proprietatea statului şi în statul de plată emis de R.A.C.C.L. Slobozia, el încasând suma de 25.351 lei cu titlu de despăgubiri ce au constat în 563 lei pentru 250 m.p. teren, 1360 lei pentru împrejmuire şi 23.428 lei pentru construcţie.
Este adevărat că adresa nr. 158/14 ianuarie 1998 emisă de fosta R.A.G.C.L. Slobozia cuprinde o eroare întrucât se afirmă în cuprinsul acesteia că U.M.Z. nu ar fi primit despăgubiri pentru imobil, cuprinzând teren expropriat de 250 m.p. şi clădire demolată, însă datele comunicate se referă la situaţia proprietarului U.C.Z., căruia i s-a preluat prin expropriere terenul de 250 m.p. din str. W.M. nr. 9, dar căruia nu i s-au acordat despăgubiri întrucât nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra terenului.
De asemenea, s-a susţinut că nu se justifică obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât în faţa primei instanţe, contestatorul a fost reprezentat prin mandatar, care nu este remunerat. Dacă sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată constau în onorariu de expert, suportarea lor de către recurent tot nu se justifică pentru că onorariul de expert trebuie să fie plătit de cel ce solicită proba cu expertiză, or în cauză, acesta a fost contestatorul.
La 6 noiembrie 2006, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât, potrivit Legii nr. 10/2001, faptul că o persoană a primit despăgubiri la momentul preluării imobilului de către stat, nu înseamnă că aceasta nu mai este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii recunoscute prin această lege, intimatul redând în acest sens soluţia art. 11 alin. (4) şi (7) din lege.
Mai mult, expertul arată că intimatul a fost propus pentru a primi despăgubiri, dar tot el concluzionează că nu i s-a pus la dispoziţie nici un document justificativ din care să reiasă încasarea lor efectivă.
Doar dintr-o eroare, instanţa a precizat că, cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul ar reprezenta onorariu de avocat, în realitate fiind vorba de onorariul de expert, pe care reclamantul trebuie să-l suporte întrucât a pierdut procesul.
La termenul de judecată din 11 ianuarie 2007, instanţa a pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită, pentru considerentele cuprinse în practicaua prezentei decizii, apreciindu-se că aceasta constituie un apel şi nu un recurs, după cum greşit a fost denumită de parte.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că apelul declarat este nefondat.
Se reţine astfel că unicul motiv pentru care apelantul, în calitate de unitate deţinătoare, a refuzat restituirea, în natură, în întregime a terenului în suprafaţă de 732 m.p. situat în municipiul Slobozia, a fost acela al încasării de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 250 m.p. de către intimat, cu ocazia exproprierii în temeiul Decretului nr. 57/1986, astfel încât s-a considerat că acesta nu poate beneficia decât de măsura restituirii în natură a restului de teren de 482 m.p.
Deşi pentru un considerent incorect, prima instanţă a apreciat că intimatul-con-testator este îndreptăţit să beneficieze de restituirea în natură a întregului teren pe care l-a deţinut în Slobozia, fapt ce a determinat ca, pe calea apelului declarat, pârâtul să reitereze opinia sa ce a stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 3877 din 20 decembrie 2005 (ce face obiectul prezentei contestaţii), în sensul că pentru 250 m.p. de teren, contestatorul nu poate beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001, de vreme ce la data exproprierii el a încasat despăgubiri pentru teren.
Argumentele susţinute de apelant nu pot fi reţinute şi nu ar putea conduce la o soluţie de infirmare a hotărârii primei instanţe, atâta timp cât, soluţia legislativă este alta.
într-adevăr, astfel după cum se afirmă de către intimat prin întâmpinare, faptul că o persoană a primit despăgubiri la momentul preluării imobilului de către stat, nu o exclude pe aceasta de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 11 alin. (1) teza a ll-a din Legea nr. 10/2001, republicată,dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
De asemenea, conform art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu sau executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea construcţiilor demolate calculată în documentaţia de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Cât priveşte cazul de faţă, Curtea apreciază că apelantul a făcut dovada plăţii de despăgubiri către intimat pentru terenul expropriat de 250 m.p. şi construcţia demolată, situate în municipiul Slobozia, sumă de 25.351 lei, astfel cum rezultă din borderoul de plată a despăgubirilor şi statul de plată, întocmite ca urmare a aplicării Decretului nr. 57/1986 (anexele 1 şi 2 la raportul de expertiză), stat de plată semnat de beneficiar după prealabila sa legitimare. Acest fapt însă, cum s-a arătat, nu-l poate împiedica pe contestator de a avea beneficiul restituirii în natură a terenului său aflat în deţinerea unităţii apelante, atâta timp cât terenul este liber de construcţii, neafectat de lucrările de investiţii pentru care s-a luat măsura exproprierii sale, împrejurare ce nu a fost afirmată nici un moment de către apelant drept argument al refuzului său de restituire în natură.
Cum rezultă din ansamblul art. 11 al Legii nr. 10/2001, faptul că notificatorul a beneficiat de măsuri reparatorii sub forma plăţii de despăgubiri băneşti pentru teren sau/şi construcţie, la momentul exproprierii sale, nu dă dreptul unităţii deţinătoare decât de a cere acestuia restituirea diferenţei dintre valoarea despăgubirilor primite şi valoarea bunurilor calculată potrivit documentaţiei de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Cât priveşte soluţia primei instanţe de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei - indicată greşit ca reprezentând onorariu de avocat, de ale cărui servicii contestatorul nu a beneficiat, constituind în realitate onorariu de expert - aceasta este corectă, temeiul său legal fiind dat de prevederile art. 274 C. pr. civ. şi fiind justificată prin faptul că, în urma judecăţii s-a dovedit că pârâtul s-a aflat în culpă procesuală, motiv pentru care a şi căzut în pretenţii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat. (M.V.)
| ← Legea nr. 10/2001. Dispoziţia de aprobare a restituirii în... | Legea nr. 112/1995. Inaplicabilitatea art. 9, moştenitorilor... → |
|---|
