Neapartenenţa la domeniu public. Restituire teren. Condiţii nulitate titlu de proprietate
| Comentarii |
|
Legea nr. 18/1991, art. 35 alin. (2) Legea nr. 169/1997, art. 3 Legea nr. 1/2000, art. 9 alin. (3)
1. Prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997, intrată în vigoare la data de 4 noiembrie 1997, prin care se stipulează că terenurile proprietate de stat, administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, agricole şi silvice, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă, precum şi din administrarea institutului pentru testarea şi înregistrarea soiurilor de plante de cultură, aparţinând domeniului public şi care rămân în administrarea acestora, nu se aplică terenurilor care nu se aflau în administrarea instituţiilor suscitate, la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă în perioada anilor 1978-1988, s-au aflat în administrarea lor.
2. Titlul de proprietate emis cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, prin care se prevede că terenurile agricole care au aparţinut cu titlu de proprietate Academiei Române, universităţilor, institutelor de învăţământ superior cu profil agricol şi unităţilor de cercetare în 1945, revin în proprietatea acestora, nu este lovit de nulitate absolută.
Aceasta întrucât, cazurile de nulitate a titlurilor de proprietate întemeiate pe prevederile art. III din Legea nr. 169/1997 devin incidente doar când actele emise în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere, au fost emise cu încălcarea prevederilor acestor din urmă legi.
Or, Academia Română a făcut dovada că anterior anului 1945 a fost proprietara imobilului din litigiu.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1307 din 21 iunie 2007)
Prin cererea din 29 septembrie 2003, reclamantul I.S.T.I.S. a chemat în judecată pe pârâtele C.J.A. a Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, prin Prefectul M.B. şi U.S.A.M.V., pentru constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 100086 din 6 iunie 2001, eliberat pe numele acesteia.
în motivare a arătat că suprafaţa de 680 mp teren din totalul de 38,3271 ha înscrisă în titlul susmenţionat, este proprietatea lui, a reclamantului, în baza art. 35 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, aşa încât, cu nerespectarea acestei legi, a fost înscrisă în titlul atacat.
A mai menţionat că prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi învăţământului nr. 1983 din 15 mai 1978, terenul din litigiu i-a fost transferat în administrare, iar pe acesta, în baza autorizaţiei de construcţie nr. 25 M din 15 august 1978, a edificat o construcţie. în anul 1988, în mod abuziv imobilul a fost transferat F.M.V., iar ulterior, I.A.S. Prin Ordinul M.A.A. nr. 9 T din 24 martie 1990, acelaşi imobil le-a fost restituit, dar cu toate acestea clădirea a rămas în folosinţa F.M.V. Din data de 11 septembrie 1998, în baza unui Ordin al M.A.A., construcţia a trecut în patrimoniul pârâtei U.S.A şi M.V.
Pârâta U.S.A şi M.V. a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 7427 din 8 octombrie 2004, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâta U.S.A.M.V. este proprietara terenului de 38,3271 ha teren, prin efectul Legii nr. 165/1929, iar dreptul i-a fost reconstituit prin titlul de proprietate nr. 100086 din 6 iunie 2001, eliberat în baza art. 8 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, aşa încât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii vreunuia din cazurile de nulitate prevăzute de Legea nr. 169/1997.
Apelul declarat de reclamant a fost admis prin decizia civilă nr. 471 din A din 7 martie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, schimbând în tot sentinţa, a admis acţiunea, în sensul că a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate susmenţionat, cu privire la terenulîn suprafaţă de 724,40 mp situat în sector 1, identificat conform raportului de expertiză şi pe care este edificată construcţia C21.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâta U.S.A.M.V. nu a produs dovezi în sensul că terenul în litigiu se afla în posesia sa, pe bază de inventar, la data de 2 august 1929, pentru a se putea stabili cu certitudine faptul că terenul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 165/1929, aşa încât a apreciat că în cauză este incidenţă cauza de nulitate absolută prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997.
Totodată a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, ci dispoziţiile art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta U.S.A. şi M.V., care a susţinut în concret următoarele:
- instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât, cu procesele verbale de inventariere încheiate în anii 1930 şi 1940 şi schiţa de plan întocmită în anul 1935, a făcut dovada că, în baza art. 14 şi art. 25 din Legea nr. 165/1929, a devenit proprietara terenului din litigiu;
- instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, căci reclamantul nu a fost niciodată titularul dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, ci a avut doar un drept de administrare operativă în perioada 1978-1988;
- instanţa a făcut o greşită aplicarea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 şi art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 1/2000.
Recursul este întemeiat în raport de cele ce urmează:
într-adevăr, cu procesele-verbale din 30 mai 1930 şi 21 august 1940 şi schiţa anexă procesului verbal din anul 1935, pârâta-recurentă a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, în baza legii pentru înfiinţarea Academiilor de înalte Studii Agronomice, publicată în Monitorul Oficial nr. 169 partea a l-a din 2 august 1929.
Conform art. 14 şi art. 25 din legea susmenţionată, fiecare Academie de înalte Studii Agronomice a fost înzestrată cu proprietăţile de la sediul şi din jurul şcolii superioare de agricultură de la Herăstrău, aflate actualmente în posesiunea acesteia, iar întregul inventar, toate clădirile şi toate terenurile aflate în folosinţa ei, i-au revenit în deplină proprietate.
Comparând schiţa din anul 1935, prin care se atestă amplasamentul terenurilor dobândite în proprietate de către pârâtă, cu schiţa la raportul de expertiză judiciară întocmită în cauză, se constată că terenul din litigiu se include în cel dobândit de aceasta în temeiul legii din anul 1929.
Prin art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, terenurile solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, care au aparţinut cu titlu de proprietate A.R., universităţilor, institutelor de învăţământ superior cu profil agricol şi unităţilor de cercetare în 1945, revin în proprietatea acestora.
Curtea constată că, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren din litigiu, din titlul de proprietate nr. 10086 din 6 iunie 2001, emis pentru pârâtă, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000.
Or, cazurile de nulitate ale titlurilor de proprietate întemeiate pe prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, devin incidente, doar când actele emise în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere, au fost emise cu încălcarea prevederilor acestor din urmă legi.
Prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1967, intrată în vigoare la data de 4 noiembrie 1997 prin care se stipulează că terenurile proprietate de stat, administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, agricole şi silvice, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă, precum şi din administrarea institutului pentru testarea şi înregistrarea soiurilor de plante de cultură,aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora, nu-şi au aplicare în cauză, căci, la data intrării în vigoare a legii, nici construcţia şi nici terenul aferent, nu se aflau în administrarea reclamantului.
Astfel, chiar acesta prin acţiune recunoaşte că din anul 1992, imobilul nu s-a mai aflat în folosinţa lui.
Pentru acelaşi considerent, reclamantul nu poate beneficia nici de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, pentru a invoca dobândirea dreptului de administrare în temeiul acestei dispoziţii legale.
Aşa fiind, se constată că pentru considerentele reţinute mai sus, soluţia pronunţată de către tribunal este nelegală, iar recursul este întemeiat.
în consecinţă în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., s-a admis recursul, s-a modificat decizia, s-a respins apelul ca nefondat şi s-a menţinut sentinţa prin care s-a respins acţiunea. (A.V.)
| ← Lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtului decedat la data... | O.U.G. nr. 40/1999. Durata obligaţiei proprietarului care a... → |
|---|
