Legea nr. 18/1991. Nulitatea titlului de proprietate emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 din lege
Comentarii |
|
Legea nr. 18/1991, art. 23 alin. (1), art. III alin. (1) lit. a pct. IV
Conform dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. IV din Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005 sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament.
Titlul de proprietate emis în baza art. 23 alin (1) din aceeaşi lege, prin care se prevede că sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, terenurile aferente caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, este nul în condiţiile în care construcţiile nu mai existau, iar pentru acelaşi teren fusese emis, anterior, titlu de proprietate fostului proprietar.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1274 din 18 iunie 2007)
Prin decizia civilă nr. 36 din 22 martie 2006 pronunţată în dosarul nr. 1396/2005 de Tribunalul Giurgiu s-a admis apelul declarat de apelantul S.A. împotriva sentinţei civile nr. 734 din 7 septembrie 2004 pronunţată dejudecătoria Bolintin Vale în contradictoriu cu intimatul - reclamant M.S., intimaţii - pârâţi C.J.A. a Legii nr. 18/1991 Giurgiu, C.L.A. a Legii nr. 18/1991 Bolintin Vale, intimaţii -pârâţi C.M., N.L. şi M.S. moştenitorul defunctei S.C., s-a schimbat în tot sentinţa, în sensul că s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.S. astfel cum a fost modificată şi precizată; s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul - reclamant S.A.; s-a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 73587 din 10 decembrie 1999 emis pe numele S.C., C.M., M.S., N.L., în ceea ce priveşte înscrierea în titlul, a suprafeţei de 2500 mp teren intravilan, din care curţi construcţii 350 mp, sola 14, parcela 1373, arabil intravilan 1950 mp situat în sola 14 parcela 1375 şi arabil intravilan 200 mp situat în sola 14 parcela 1374 şi a obligat intimatul să plătească apelantului 6.103.000 lei ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de apelantul S.A. împotriva sentinţei civile nr. 734 din 7 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale este întemeiat pentru următoarele considerente: suprafaţa de teren în litigiu de 2500 mp teren intravilan reprezintă curtea şi grădina aferentă casei de locuit ce aparţine apelantului S.A.; acesta, conform adeverinţei din 30 noiembrie 2001 eliberată de Primăria Bolintin Vale, figurează în evidenţele Primăriei cu imobil - casă de locuit şi teren aferent, în suprafaţă de 2483 mp pe str. F. nr. 20 şi în cadastru cu acest teren din anul 1988; martorii audiaţi în apel B.S. şi M.M. a arătat că intimatul M.Ş. a vândut apelantului S.A. cca 2500 mp teren cu preţul de 16.000 lei, s-a întocmit un înscris sub semnătură privată unde a semnat şi martora B.S., iar apelantul s-a îmbolnăvit şi a dat foc la casă, arzând şi acest înscris (declaraţia martorei
B.S. - 52 ani şi M.M. - 80 ani); expertul tehnic N.L. în concluziile raportului de expertiză, a arătat că cele două suprafeţe cuprinse în titlul de proprietate nr. 73587 din 10 decembrie 1999 - proprietari fiind S.C., C.M., M.S., N.L. şi în titlul de proprietar nr. 84217 din 7 mai 2002 fiind proprietar S.A. care sunt identice;
Acelaşi expert a arătat că în registrul posesorilor din anul 1988 ce a stat la baza întocmirii titlului de proprietate (pentru terenurile intravilane) în Cv 14 P1373(Cc)+ 358 mp, P1374(A)=1911 mp este înscris ca proprietar SA.
Chiar intimatul M.S. recunoaşte la instanţa de fond declară că a înstrăinat construcţia de două camere cumpărată de la M.M. în anul 1987 cu 250 mp teren.
Din anul 1987 până în anul 2003 când intimatul M.Ş. a acţionat apelantul -pârât S.A. în judecată sunt peste 16 ani, timp în care intimatul M.Ş. a stat pasiv, iar apelantul - pârât S.A., a stăpânit netulburat şi continuu terenul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 1716 din 9 septembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale a fost respinsă acţiunea principală (de revendicare) împotriva lui S.A. (apelantul - pârât din prezentul dosar - acţiune ce privea acelaşi teren.
Chiar Consiliul Local de aplicare a Legii fondului funciar Bolintin Vale a fost de acord cu susţinerile apelantului pârât şi a arătat că din eroare a emis titlul de proprietate nr. 73587 din 10 decembrie 1999 pe numele S.C., C.M., M.Ş., N.L.
împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de către M.Ş. la 24 mai 2006 cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. pr. civ. decizia fiind comunicată recurentului la 8 mai 2006 conform dovezii aflate la dosarul de apel.
Cererea de recurs este scutită de taxă de timbru.
în motivele de recurs se critică decizia arătându-se că se susţine cu fermitate că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, întrucât acestea cuprind motive contradictorii şi străine de natura pricinii [art. 304 alin. (1), pct. 7 C. pr. civ.]; instanţa interpretând greşit actele juridice deduse judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora [art. 304 alin. (1), pct. 8 C. pr. civ.]; hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii [art. 304 alin. (1) pct. 9 C. pr. civ.]
Se susţine că în speţă prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică constatând valabil titlul de proprietate al intimatului M.Ş. şi pe cale de consecinţă, astfel cum s-a solicitat prin acţiunea introductivă, nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele apelantului - pârât S.A.
în mod corect instanţa a reţinut pe baza întregului material probator, ţinând cont şi de art. 23 din Legea nr. 18/1991, că autoarea M.M. a avut în proprietate terenul în cauză, fiind înscrisă în Registrul agricol anterior cooperativizării.
Prin hotărârea de apelTribunalul Giurgiu a comis erori fundamentale vis-a-vis de aplicarea legislaţiei în materia dreptului de proprietate, atât în ceea ce priveşte Legea nr. 18/1991, Legea nr. 167/1997, cât şi dreptul comun.
Neexistând act autentic încheiat între recurent şi intimatul pârât care să aibă ca obiect înstrăinarea terenului în cauză, nu se putea vorbi despre calitatea de proprietar a intimatului S.
Este foarte relevant şi faptul că adeverinţa prezentată de intimat s-a eliberat de către Primăria Bolintin Vale la 30 noiembrie 2001 - deci ulterior reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea lui.
în susţinerea recursului s-a depus la dosar un memoriu, declaraţia de martor dată de B.S.I în dosarul nr. 1021/2001, sentinţa civilă nr. 2518 din 11 decembrie 2000 a Judecătoriei Bolintin Vale.
La 30 octombrie 2006 intimatul a depus întâmpinare la dosar.
La dosarul cauzei a fost depus certificatul de moştenitor nr. 98 din 20 aprilie 2007 eliberat de BNP D.D., rezoluţia dată la 12 septembrie 2006 în dosarul nr. 793/P/2006 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale şi memoriul din 4 iunie 2006.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea reţine următoarele aspecte:
Prin titlul de proprietate nr. 73.587 din 10 decembrie 1999 eliberată de C.J.S.D.P.T. Giurgiu numiţilor S.C., C.M., M.Ş. şi N.L - în calitate de moştenitori ai lui M.M. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha şi 0900 mp în Bolintin Vale. Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 194 din 3 februarie 2000 la BNP B.M. părţile au ieşit din indiviziune, iar M.Ş. a devenit proprietarexclusivasupraterenuluide2500 mp intravilan, situat în sola14, parcela 1373 teren curţi construcţii de 350 mp, sola 14 parcela R175, teren arabil intravilan de 1950 mp şi sola 14 parcela 1374, teren arabil intravilan de 200 mp suprafeţe situate între vecinii N - B.F.N., E - str. F. şi Ş.Ş., S - I.C., R.V.C. şi la V.-Ş.M.şi Ş.St.
La 4 aprilie 2001 M.Ş. l-a chemat în judecată pe S.A. solicitându-i pârâtului să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2250 mp situat în intravilanul localităţii Bolintin Vale. în timpul acestui litigiu, S.A. a obţinut titlul de proprietate nr. 84217 din 7 mai 2002 eliberat de aceeaşi consiliu pentru suprafaţa de 2500 mp teren în Bolintin Vale. Din raportul de expertiză trebuia efectuat în cauză a rezultat că terenul deţinut de S.A. este identic cu cel menţionat în actele lui M.Ş. Ca urmare a emiterii celui de-al doilea titlu, acţiunea în revendicare a fost respinsă, motivându-se că nu s-a cerut nulitatea absolută titlului de proprietate a lui S.A., astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1716 din 9 septembrie 2002.
Din considerentele menţionate anterior rezultă că pentru acelaşi teren au fost emise două titluri de proprietate unul în 1999, iar cel de-al doilea în 2002 după introducerea unei acţiuni în revendicare şi existenţa unui litigiu între cele două părţi.
Conform dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a pct. IV din Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005 sunt lovite de nulitate absolută privind dispoziţiile legislaţiei civile - respectiv art. 948 C. civ. actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament.
Eliberarea titlului de proprietate către SA s-a făcut prin fraudare dreptul de proprietate al lui M.S., pentru că atât C.J.G. cât şi S.A. ştiau la momentul eliberării titlului din 2002 că pentru acelaşi teren mai fusese eliberat un alt titlu de proprietate.
în acelaşi articol la lit. b) se arată că sunt nule absolut şi actele de reconstituire sau de constituire cu drept de proprietate pe terenurile revendicare de foştii proprietari cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege, dar această excepţie vizează doar situaţia în care foştilor proprietari nu li s-a emis deja titlu pentru reconstituirea dreptului de proprietate, ci există eliberat doar actul de proprietate privind atribuirea terenului aferent casei şi grădina pentru constituirea dreptului de proprietate proprietarul casei.
Din actele depuse la dosar rezultă că cel de-al doilea titlu a fost eliberat avându-se în considerare dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991 pentru că S.A. a fost menţionat în registrele agricole cu suprafaţa de 2500 mp curţi şi construcţii. Titlul lui S.A. a fost încă în mod abuziv eliberat pentru acelaşi teren pentru care exista deja un act titlu de proprietate, comisia judeţeană - astfel cum rezultă din adresa nr. 6435 din 22 ianuarie 2002 înaintată Prefecturii solicitând suplimentarea anexei 26 - localitatea Bolintin Vale cu un nr. de 100 de poziţii printre care se afla şi S.A. (poziţia 63) menţionând cu rea-credinţă că terenurile ce urmează să fie atribuite acestor persoane nu sunt revendicate de alte persoane, sunt bine delimitate şi împrejmuite de titulari.
Terenul în cauză fusese deja atribuit moştenitorilor lui M.M. şi revendicat de M.Ş. de la S.A. Deşi în evidenţele agricole terenul ce i-a fost dat lui S.A. apare ca aferent case de locuit, curţi şi grădină, pe acest teren nu se mai afla de mult timp nici o locuinţă veche construcţia fiind distrusă integral de un incendiu.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 84217 din 7 mai 2002 eliberat de Comisia Judeţeană Giurgiu către S.A., acesta fiind emis cu fraudarea dreptului proprietarului M.Ş.
în privinţa nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 73587 din 10 decembrie 1999 eliberat moştenitorilor lui M.M., instanţa de fond a procedat de asemenea corect când a respins această cerere formulată de S.A. deoarece terenul a aparţinut mamei reclamantului, iar S.A. nu a făcut până în anul 2001 nici un demers pentru reglementarea situaţiei juridice a terenului pe care îl ocupa şi cu care era menţionat în registrul agricol, în vederea constituirii dreptului de proprietate.
Apărările privind posesia efectivă asupra acestui teren înainte de 1989 şi după acest an, împrejurările legate de existenţa în actul de vânzare-cumpărare între mama reclamantului şi pârât pentru o construcţie - convenţie probată în apel prin declaraţii de martori sunt aspecte care pot face obiectul analizei doar în cadrul acţiunii în revendicare şi pe care Judecătoria Bolintin Vale nu le-a avut în vedere în dosarul nr. 1021/2001.Compararea titlurilor de proprietate şi a caracterului posesiei provenite de la acelaşi autor sau de la autori diferiţi nu poate face obiectul prezentului litigiu.
Având în vedere că nu exista nici un motiv de nulitate absolută titlului emis pentru M.Ş. Curtea va admite recursul conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ. pentru că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în cauză, va modifica în tot decizia recurată şi va respinge apelul, ca nefondat, conform art. 296 C. pr. civ. (A.V.)
← Legea nr. 112/1995. Inaplicabilitatea art. 9, moştenitorilor... | Lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtului decedat la data... → |
---|