Legea nr. 112/1995. Inaplicabilitatea art. 9, moştenitorilor foştilor chiriaşi
| Comentarii |
|
Legea nr. 112/1995, art. 9, art. 14 C. pr. civ., art. 109
Potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, pot opta, după expirarea termenului prevăzut de art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente, cu plata în rate sau integrală a preţului.
Din examinarea textului suscitat, rezultă cu evidenţă că dreptul de opţiune pentru cumpărarea apartamentelor în termenul de 6 luni, reglementat de art. 14 din aceeaşi lege, îl aveau doar titularii contractelor de închiriere.
Este de principiu că prin succesiune se transmit drepturile şi obligaţiile defunctului, către moştenitori.
Legea nr. 112/1995 este însă o lege cu caracter special, care nu are ca scop, în sine, împroprietărirea chiriaşilor şi a moştenitorilor acestora, ci repararea prejudiciilor cauzate foştilor proprietari, prin măsurile abuzive de preluare a imobilelor proprietatea lor de către stat, în perioada 6 martie 1045 - 22 decembrie 1990.
Dreptul subiectiv de cumpărare a aceloraşi imobile a fost instituit pentru a se asigura protecţia unor categorii de chiriaşi şi s-a constituit ca o excepţie de la principiul restituirii în natură a imobilelor de către foştii proprietari.
De aceea, dacă titulara contractului de închiriere nu a înţeles să fructifice în timpul vieţii dreptul de cumpărare, reglementat prin art. 9 din Legea nr. 112/1995, acelaşi drept, dat în considerarea persoanei şi nu a bunului, nu a fost transmis în patrimoniul reclamantei.
Dacă legiuitorul ar fi înţeles ca, în cadrul măsurii de protecţie a chiriaşilor, să instituie şi dreptul moştenitorilor acestora la cumpărare, ar fi prevăzut în mod expres această posibilitate.
Aşa fiind, în mod just instanţele, reţinând că nu există identitate între dreptul pretins de reclamantă, moştenitoarea fostului chiriaş şi dreptul material din raportul juridic dedus judecăţii, au constatat că, în cauză, este incidenţă excepţia lipsei calităţii procesuale active.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1234 din 12 iunie 2007)
Prin acţiunea din 10 februarie 2006, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta F.R.D. a chemat în judecată pe pârâţii SC C. SA, P.M.B., prin P.G., P.S.5B. şi C.G.M.B. - A.F.I., pentru a fi obligaţi să încheie cu ea contract de vânzare-cumpărare, în baza Legii nr. 112/1995, pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 5, iar în caz contrar, să se pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
în motivare, a arătat că între M.B. şi defuncta sa mamă, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 117 din 5 februarie 1997, cu privire la care nu există cerere de restituire în natură, dar în mod nejustificat, pârâţii refuză că încheie cu ea contract de vânzare-cumpărare, în baza legii susmenţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 3766 din 31 mai 2006, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins acţiunea, pentru lipsa calităţii procesuale active.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, numai chiriaşii, titulari de contract de închiriere ai apartamentelor, ce nu se restituie în natură foştilor proprietari, pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente. Or, reclamanta, deşi este moştenitoarea legală a titularului contractului de închiriere F.I., decedată la 25 mai 2005, nu este îndreptăţită la cumpărare, întrucât nu are calitatea de titular al contractului de închiriere.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1727 din 3 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa a reţinut că reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ., a susţinut nelegalitatea deciziei, arătând, în concret, că, de vreme ce este moştenitoarea titularei contractului de închiriere, s-a subrogat în toate drepturile defunctei sale mame, aşa încât, prevederile Legii nr. 112/1995 îi sunt perfect aplicabile.
Recursul nu este întemeiat, în raport de cele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, rezultă că: „Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, pot opta, după expirarea termenului prevăzut de art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente, cu plata în rate sau integrală a preţului”.
Din examinarea textului suscitat, rezultă cu evidenţă că dreptul de opţiune pentru cumpărarea apartamentelor în termenul de 6 luni, reglementat de art. 14 din aceeaşi lege, îl aveau doar titularii contractelor de închiriere.
în timpul vieţii, mama reclamantei, F.I., decedată la 25 mai 2005, nu a optat pentru cumpărarea apartamentului din litigiu.
Este de principiu că prin succesiune se transmit drepturile şi obligaţiile defunctului, către moştenitori.
Legea nr. 112/1995 este însă o lege cu caracter special, care nu are ca scop, în sine, împroprietărirea chiriaşilor şi a moştenitorilor acestora, ci repararea prejudiciilor cauzate foştilor proprietari, prin măsurile abuzive de preluare a imobilelor proprietatea lor de către stat, de către regimul comunist, în perioada 6 martie 1045 - 22 decembrie 1980.
Dreptul subiectiv de cumpărare a aceloraşi imobile a fost instituit pentru a se asigura protecţia unor categorii de chiriaşi şi s-a constituit ca o excepţie de la principiul restituirii în natură a imobilelor de către foştii proprietari.
De aceea, dacă mama reclamantei, titulara contractului de închiriere, nu a înţeles să fructifice dreptul de cumpărare, reglementat prin art. 9 din Legea nr. 112/1995, acelaşi drept, dat în considerarea persoanei şi nu a bunului, nu a fost transmis în patrimoniul reclamantei.
Dacă legiuitorul ar fi înţeles ca, în cadrul măsurii de protecţie a chiriaşilor, să instituie şi dreptul moştenitorilor acestora la cumpărare, ar fi prevăzut în mod expres această posibilitate.
Aşa fiind, în mod just instanţele, reţinând că nu există identitate între reclamantă şi dreptul material dedus judecăţii, au constatat că, în cauză, este incidenţă excepţia lipsei calităţii procesuale active.
în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., urmează a se respinge recursul, ca nefondat. (A.V.)
| ← Legea nr. 10/2001. Situaţia notificatorului ce a beneficiat de... | Legea nr. 18/1991. Nulitatea titlului de proprietate emis cu... → |
|---|
