Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Protecţia de care se bucură numele comercial. Rea-credinţă, conţinutul noţiunii
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 48 alin. (1) lit. c) Convenţia de la Paris din 1883
1. Dreptul exclusiv de proprietate intelectuală asupra numelui comercial face obiectul protecţiei internaţionale şi interne, conform prevederilor art. 8 ale Convenţiei de la Paris, dispoziţii din cuprinsul cărora rezultă că protecţia acordată numelui comercial nu presupune şi obligaţia corelativă de depunere sau înregistrare a acestui nume comercial, fără a se face diferenţa dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ.
Rezultă astfel că deşi partea nu este titulara unui drept de proprietate industrială asupra unei mărci înregistrate, aceasta poate pretinde însă un asemenea drept asupra numelui comercial, fiind necesară în această situaţie dovedirea folosirii pe o perioadă îndelungată a denumirii respective, ce a fost astfel adusă la cunoştinţa publicului.
2. Continutul noţiunii de rea-credinta este structurat pe doua elemente: unul obiectiv, ce constă în cunoaşterea faptului că în legătură cu marca existau, în ţara în care aceasta a fost înregistrată, drepturi sau intrerese legitime ale unei alte persoane, aspect care, în general, a fost considerat ca fiind dovedit în situatia unor raporturi contractuale între părţi şi un element de natură subiectivă, ce constă în intenţia de a-l prejudicia pe cel ce justifică asemenea drepturi sau interese legitime.
(C.Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 258/A din 23 octombrie 2007)
NOTĂ: Hotărârea este irevocabilă prin decizia nr. 4066 din 17 iunie 2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 15856/3/2006, reclamantele SC M.P. SRL Sibiu şi SC M.U.V.I. SRL au chemat în judecată pe pârâta SC M.l. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea înregistrării de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a mărcii individuale combinate „MUVI Impex SIBIU" cu element figurativ, precum şi anularea certificatului de înregistrare a mărcii nr. 57859 din 23 mai 2003, cu obligarea pârâtului O.S.I.M. la radierea din Registrul naţional al mărcilor, a mărcii menţionate.
în motivarea cererii s-a arătat că pârâta este titulara mărcii individuale combinate cu element figurativ MUVI Impex SIBIU, culori revendicate: roşu, negru, maro şi înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci prin certificatul nr. 57859 din 23 mai 2003, marca fiind înregistrată pentru clasa de produse 29, respectiv carne, produse din carne, peşte, păsări, vânat, extracte din carne, ouă, lapte şi produse lactate, uleiuri şi grăsimi comestibile.
Cererea este motivată de reaua-credinţă a pârâtei la înregistrarea mărcii, susţi-nându-se că aceasta s-a făcut şi în scopul de a prejudicia activitatea comercială a celor două societăţi reclamante, al căror obiect de activitate este similar cu cel al societăţii pârâte, respectiv producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii, precum şi alte unităţi de preparare a hranei. Astfel, în condiţiile în care reclamantele desfăşoară sub aceste denumiri activităţi comerciale similare de mai mulţi ani de zile, respectiv din anul 1992 SC M.U.V.I. SRL şi din anul 2002 SC M.U.V.I. Prest SRL, conferind un caracter de notorietate acestora, atât în judeţul Sibiu cât şi în alte judeţe şi chiar la nivel naţional, apreciază că cererea de înregistrare a acestei mărci a fost făcută cu rea-credinţă de către societatea pârâtă, întrucât aceasta cunoştea faptul că reclamantele folosesc şi au fost înregistrate sub denumirile arătate şi de asemenea cunoştea faptul că desfăşoară activitate similară cu mult anterioară celei desfăşurate de societatea pârâtă, în condiţiile în care reprezentantul societăţii pârâte, dl. B.G. a fost cooptat ca asociat în cadrul SC M.U.V.I. SRL în anul 1993, acesta retrăgându-se din această societate în anul 2005.
Se mai arată că, SC M.U.V.I. SRL a fost înfiinţată în 1992, având ca asociaţi pe M.l. şi V.I., denumirea acesteia fiind concepută prin alăturarea primelor două litere ale numelui de familie al celor doi asociaţi, iar SC M.U.V.I. Prest SRL a fost înmatriculată la registrul comerţului în anul 1999, sub denumirea SC C.l. SRL, având alţi asociaţi care în anul 2001 au cesionat părţile lor sociale către M.l. şi M.I.A., ocazie cu care s-a schimbat şi denumirea societăţii în SC M.U.V.I. Prest SRL.
în ceea ce o priveşte pe societatea pârâtă, aceasta a fost înregistrată la O.R.C. în 1994, având denumirea de SC B.&C. Com SRL şi asociat unic pe B.D., care în anul 1997 a cesionat părţile sale sociale către M.l.şi B.C., care au devenit asociaţi şi au schimbat denumirea societăţii în SC M.U.V.I. Impex SRL. La 6 februarie 2001, asociatul M.l. se retrage din cadrul SC M.U.V.I. Impex SRL, cesionând părţile sale sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 1144 din 26 septembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că pentru a se constata reaua-credinţă la înregistrarea mărcii este necesar ca solicitantul înregistrării să cunoască sau să poată în mod rezonabil să cunoască despre existenţa sau intenţia folosirii anterioare a semnului a cărui înregistrare a solicitat-o. în acest sens, a apreciat că pentru a se reţine reaua-credinţă a societăţii pârâte, ar fi trebuit a se demonstra de către reclamantă legătura de cauzalitate dintre atitudinea subiectivă a administratorului şi înregistrarea mărcii pe numele pârâtei, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Pentru anularea mărcii înregistrate pe temeiul relei credinţe, ar fi trebuit ca marca să poarte asupra unui semn identic celui pretins folosit anterior, însă neprotejat, cerinţă ce nu este întrunită în speţă.
Cât priveşte numele comercial s-a reţinut că acesta este reglementat conform prevederilor art. 8 din Convenţia de la Paris.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele, criticând sentinţa pronunţată de instanţa de fond pentru următoarele motive:
1. Prima instanţă a ignorat împrejurările de fapt dovedite, relevante pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, semnul „Muvi" este folosit ca nume comercial de către SC M.U.V.I. SRL începând cu anul 1992 şi face parte din denumirea SC M.U.V.I. Prest SRL din anul 2002.
Se precizează că acest semn este partea dominantă şi distinctivă a mărcii SC M.U.V.I. IMPEX Sibiu înregistrată de intimată la 23 mai 2003, în certificatul de înregistrare a mărcii menţionându-se că se poate invoca un drept exclusiv numai asupra semnului distinctiv „Muvi".
în dovedirea relei credinţe a pârâtei la momentul înregistrării mărcii se invocă împrejurarea că asociatul intimatei, B.G., a fost între anii 1993 şi 2005 şi asociat al subscrisei SC M.U.V.I. SRL, însă acesta nu a adus la cunoştinţa celorlalţi asociaţi ai SC MUVI SRL intenţia de a înregistra marca M.U.V.I. Impex SIBIU.
Cei doi asociaţi fondatori nu şi-au dat acordul privind înregistrarea ca marcă a denumirii formate din primele 2 litere ale numelor lor de familie.
Mai arată apelantele că la momentul înregistrării mărcii, atât B.G. cât şi ceilalţi asociaţi ai SC M.U.V.I. Impex SRL cunoşteau faptul că semnul „MUVI" era folosit ca nume comercial de SC M.U.V.I. SRL şi că era parte a numelui comercial al SC M.U.V.I. Prest SRL, precum şi faptul că acesta reprezintă alăturarea primelor
2 litere ale numelor de familie ale asociaţilor fondatori M.l. şi V.l. De asemenea, pârâta a cunoscut că produsele comercializate de SC M.U.V.I. SRL sunt cele incluse în clasa de produse 29, şi că această societate era cunoscută în rândul consumatorilor sub denumirea „Muvi", iar produsele comercializate erau asociate în mintea consumatorilor cu societatea reclamantă SC M.U.V.I. SRL.
Toate aceste elemente dovedesc că la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii, solicitanta acestei înregistrări ştia sau cel puţin avea posibilitatea să cunoască că semnul „Muvi” era folosit în mod constant ca nume comercial de reclamanta SC M.U.V.I. SRL, timp de 11 ani şi de reclamanta SC M.U.V.I. Prest SRL începând din anul 2002.
Apreciază apelantele că şi conduita ulterioară înregistrării mărcii a societăţii pârâte denotă rea-credinţă, întrucât aceasta a chemat în judecată pe societatea reclamantă M.U.V.I. Prest SRL solicitând obligarea la încetarea folosirii numelui său comercial şi la schimbarea denumirii comerciale, acţiunea fiind respinsă ca inadmisibilă.
2. Prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit normele legale incidente în materie.
Astfel, prima instanţă nu a analizat corect „particularităţile" enunţate cu privire la reaua-credinţă, în raport de situaţia de fapt dovedită în speţă privind folosirea anterioară a semnului „MUVI” ca nume comercial şi nu a dezlegat pricina în raport de dispoziţiile legale incidente.
Se apreciază că instanţa de fond ar fi trebuit să constate că asupra semnului „MUVI" societăţile reclamante au un drept de proprietate exclusivă derivat din folosirea acestuia ca nume comercial, drept ce a fost dobândit anterior momentului înregistrării semnului ca marcă de către pârâtă, iar pe de altă parte, înregistrarea s-a făcut fără acordul expres al societăţilor reclamante de către o societate comercială concurentă, cu acelaşi obiect de activitate.
Deşi prima instanţă a reţinut prevederile art. 8 din Convenţia de la Paris cu privire la definiţia numelui comercial, nu s-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate cât priveşte protecţia numelui comercial, ce dă naştere la un drept de proprietate industrială distinct.
Se mai menţionează că în dreptul intern, aceste prevederi au fost transpuse în dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 84/1998 şi în dispoziţiile art. 48 lit. e).
Mai arată apelantele că în mod greşit a reţinut prima instanţă necesitatea dovedirii unei legături de cauzalitate între atitudinea subiectivă a administratorului şi înregistrarea mărcii pe numele pârâtei, cerinţă care nu este prevăzută în cuprinsul legislaţiei, fiind rezultatul greşitei interpretări a legii.
Astfel, în jurisprudenţa română, s-a apreciat că în dovedirea existenţei sau inexistenţei relei credinţe este esenţială posibilitatea obiectivă de a cunoaşte că semnul este folosit de către o altă persoană.
în doctrina europeană, s-a apreciat că în dovedirea relei-credinţe interesează posibilitatea de a cunoaşte faptul că un alt comerciant foloseşte anterior acelaşi semn şi poate invoca dreptul sau interese legitime cu privire la acesta, sub aspect subiectiv şi obiectiv.
în interpretarea dată de către O.S.I.M. în aplicarea Regulamentului mărcii comunitare, noţiunea de rea-credinţă implică, dar nu se limitează la fraudă sau la intenţia de a induce în eroare sau de a înşela, ci trebuie înţeleasă ca incluzând o intenţie neonestă.
Se reiau considerentele privind probatoriile din cuprinsul cărora rezultă reaua-credinţă a societăţii pârâte.
De asemenea, se critică şi reţinerea primei instanţe în sensul că pentru anularea mărcii pentru rea-credinţă ar fi trebuit ca marca să poarte asupra unui semn identic celui pretins folosit anterior însă neprotejat, pornindu-se astfel în mod greşit de la ipoteza că semnul „MLIVI" folosit anterior ca nume comercial nu este protejat de lege.
Cerinţa ca marca să fie identică cu semnul folosit anterior, este străină de soluţionarea cererii în anularea pentru rea credinţă, întemeiată pe prevederile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, făcându-se astfel confuzie cu ipoteza reglementată la art. 48 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.
în cauză a formulat întâmpinare pârâta, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
în motivarea întâmpinării se arată că în perioada 1999-2003, societatea reclamantă SC M.U.V.I. SRL nu a avut activitatea propriu-zisă, astfel încât susţinerile apelantelor în sensul că semnul „Muvi” era folosit ca nume comercial timp de 10 ani nu se justifică faptic.
Pentru ca numele folosit de societatea reclamantă să-i confere acesteia un drept de proprietate exclusivă ar fi fost necesar ca aceasta să-l folosească efectiv în sensul efectuării de acte de comerţ în mod continuu şi neîntrerupt, pe perioade lungi.
Apelantele au solicitat iar instanţa a admis şi administrat proba cu înscrisuri, respectiv : licenţă de fabricaţie, diplome acordate SC M.U.V.I. Prest SRL de Camera de Comerţ în anii 2002-2003, contract de publicitate încheiat între SC M.U.V.I. SRL şi Radio Contact în perioada 02-03.1995 , având ca obiect 15 spoturi publicitare, contract de publicitate încheiat cu Agenţia publicitară I.V.A.R.C. SNC, contract de publicitate nr. 150611B/1995 încheiat cu SC E. Exim SRL, invitaţii pentru participare la licitaţii publice din 1996, 5 contracte de sponsorizare încheiate între SC M.U.V.I. SRL şi diferiţi beneficiari din municipiul Sibiu, în perioada 1994, 1995,1996 şi 1999, precum şi etichete ale produselor comercializate sub denumirea ce conţine semnul „Muvi".
în urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului, a deciziei apelate, prin prisma şi a motivelor de apel formulate, Curtea reţine următoarele:
Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a normelor legale aplicabile în materie, precum şi a probatoriilor administrate în cauză, omitand să analizeze susţinerile reclamantelor cu privire la dovedirea relei-credinţe a societăţii pârâte la momentul înregistrării mărcii, cat si referitor la drepturile conferite de folosirea numelui comercial.
Pentru a porni la analiza temeiniciei cererii sub aspectul existenţei relei-credinţe la momentul înregistrării mărcii, instanţa trebuia să stabilească mai întâi drepturile celor două reclamante privind numele comercial „Muvi" ce a fost inclus în marca înregistrată de către pârâtă.
Din conţinutul situaţiei de fapt prezentate în cererea de chemare în judecată cât şi în cererea completatoare, precum şi în concluziile scrise formulate de reclamante, rezultă că acestea invocă un drept exclusiv de proprietate intelectuală asupra numelui comercial „MUVI", drept ce face obiectul protecţiei internaţionale şi interne, conform prevederilor art. 8 ale Convenţiei de la Paris, dispoziţii din cuprinsul cărora rezultă că protecţia acordată numelui comercial nu presupune şi obligaţia corelativă de depunere sau înregistrare a acestui nume comercial, fără a se face diferenţa dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ.
Rezultă astfel, în mod implicit că deşi partea nu este titulara unui drept de proprietate industrială asupra unei mărci înregistrate, aceasta poate pretinde însă un drept de proprietate exclusiv asupra numelui comercial, fiind însă necesară în această situaţie dovedirea folosirii pe o perioadă îndelungată a denumirii respective, ce a fost astfel adusă la cunoştinţa publicului.
Astfel, reclamantele in cauza invocă un drept de proprietate intelectuala obtinut prin utilizare , care se opune dreptului obtinut de parată prin înregistrarea ca marcă a semnului „Muvi”.
Conform prevederilor Regulii 15 cuprinsa in Hotararea nr. 833/1998 privind aprobarea Regulamentului la Legea nr. 84/1998, „un semn nu poate fi inregistrat ca marcă sau ca element al unei mărci, dacă aduce atingere unui drept anterior protejat", categorie în care este inclus orice drept de proprietate industrială dobândit anterior datei depozitului naţional reglementar al unei mărci.
în cauză, reclamantele au depus înscrisuri doveditoare atât în faţa instanţei de fond cât şi în apel, din conţinutul cărora rezultă că au desfăşurat activităţi comerciale în perioada 1995-2003, momentul înregistrării mărcii deţinute de pârâtă, rezultând folosirea numelui comercial prin aplicare pe produsele ce intră in domeniul de activitate al celor doua societati, pe documente, inclusiv pentru publicitate, contracte prin executarea cărora s-a realizat de asemenea aducerea la cunoştinţa publicului a numelui comercial „Muvi”.
Cât priveşte pe societatea reclamantă SC M.U.V.I. Prest SRL, aceasta a fost gratificată de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Sibiu pentru rezultate economice deosebite, atât în anul 2002 cât şi în anul 2003, aspecte ce sunt de natură a dovedi de asemenea dobândirea şi folosirea numelui comercial M.U.V.I. Prest.
Denumirea „MUVI” este folosita de către societatea reclamanta M.U.V.I. SRL încă din anul 1993, precum şi de societatea M.U.V.I. Prest, începând cu anul 2002, identificandu-se astfel în activitatea comercială, incluzând şi relaţiile cu partenerii de afaceri şi cu consumatorii, ca nume comercial.
Prin urmare, având în vedere cele mai sus reţinute, rezultă că în cauză nu trebuie îndeplinită cerinţa ca marca să poarte asupra unui semn identic cu cel pretins folosit anterior, întrucât această ipoteză reţinută de instanţa de fond în mod greşit se referă la situaţia reglementata de prevederile art. 48 lit. b) din Legea nr. 84/1998, în cuprinsul cărora se face trimitere la dispoziţiile art. 6, situaţie ce nu este incidenţă în speţă, având în vedere că reclamantele şi-au întemeiat cererea pe ipoteza înregistrării mărcii cu rea-credinţă.
Având în vedere cauza de anulare invocată, întemeiată pe prevederile art. 48 lit. c) din Legea 84/1998, urmează a fi analizată noţiunea de rea-credinţă prevăzută de acest text de lege şi dovedirea acestei ipoteze în speţă, prin raportare la datele concrete ale cauzei şi având în vedere specificul raporturilor juridice ce derivă din dreptul la marcă, precum şi calitatea părţilor în conflict.
Noţiunea de rea-credinţă este folosită în Directiva comunitară nr. 89/104/CEE din 21 decembrie 1988 în art. 3 alin. (2) lit. d), conform caruia o marcă va fi refuzată la înregistrare, ori în caz că a fost înregistrată, va fi declarată nulă atunci cand cererea de înregistrare a fost făcută de solicitant cu rea credinţă. Noţiunea relei-credinţe este legată apoi, în cuprinsul prevăzut de art 4.4 lit. g) de caracterul mărcii de a fi susceptibilă a fi confundată cu o marcă folosită anterior.
în cuprinsul legislaţiei interne nu sunt oferite indicii privind noţiunea de înregistrare cu rea-credinţă, astfel încât determinarea întinderii acesteia în dreptul mărcilor este lasată practic la aprecierea instanţei de judecată.
Conţinutul noţiunii de rea-credinţa este structurat pe doua elemente: unul obiectiv, ce constă în cunoaşterea faptului că în legătură cu marca existau, în ţara în care aceasta a fost înregistrată, drepturi sau intrerese legitime ale unei alte persoane, aspect care în general a fost considerat ca fiind dovedit în situ-atia unor raporturi contractuale între părţi şi un element de natură subiectivă, ce constă în intenţia de a-l prejudicia pe cel ce justifică asemenea drepturi sau interese legitime.
Având in vedere ca părţile în cauză sunt comercianţi şi competitori în domeniul protejat, respectiv clasa de produse nr. 29 cuprinzând: carne, produse din carne, peşte, păsări, vânat, extracte din carne, ouă, lapte si produse lactate, uleiuri şi grăsimi comestibile, aprecierea conduitei părţii acuzate de rea-credinţă trebuie făcută cu exigenţă sporită, în contextul obligaţiei legale a comercianţilor de a-şi desfăşura activitatea cu bună-credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite, în limitele unei concurenţe loiale.
Astfel, Curtea reţine că în anul 1992 a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului al Judeţului Sibiu societatea comercială reclamantă SC M.U.V.I. SRL, asociaţi fondatori fiind M.l. şi V.I., iar în anul 1993 numitul B.G. a devenit asociat şi administrator al SC M.U.V.I. SRL, conform actului adiţional nr. 2.
Prin actul adiţional nr. 4/1995 asociatul V.l. se retrage din societate, cesionând părţile sale sociale celorlalţi doi asociaţi, care au deţinut această calitate şi în cadrul unei alte societăţi comerciale - B. and C. COM SRL .
în anul 1997 a fost înregistrată la Registrul Comerţului societatea comercială pârâtă SC M.U.V.I. Impex SRL, având un obiect de activitate similar cu cel al societăţii reclamante şi tot în acest an numitul B.C. a devenit asociat ţi administrator al acestei societăţi.
Prin actul adiţional încheiat la 6 februarie 2001 asociatul M.l. cesionează părţile sale sociale către terţe persoane şi se retrage din societate.
Tot în acelaşi an, B.G. a fost revocat din funcţia de administrator al SC M.U.V.I. Impex SRL, rămânând însă în continuare asociat al acesteia.
Prin urmare, în perioada 1997-2001 cele doua societăţi comerciale, reclamanta 2 şi pârâta au avut ca asociaţi aceleaşi persoane, respectiv B.G. şi M.l. şi obiecte de activitate asemănătoare.
Cât priveşte pe reclamanta I, SC M.U.V.I. Prest SRL, aceasta a fost ânregistrată la Oficiul Registrului Comerţului în anul 2001, având un obiect de activitate similar cu societatea reclamantă II şi societatea pârâtă, M.l. fiind unul dintre asociaţi.
în anul 2003 societatea pârâtă înregistrează marca „M.U.V.I. Impex SRL", la acest moment numitul B.G. deţinând calitatea de administrator.
Faţă de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază ca fiind dovedită reaua-credinţă a societăţii pârâte la momentul înregistrării ca marcă a semnului „MUVI", având în vedere raporturile juridice existente între asociatul societăţii pârâte B.C. şi societatea reclamantă M.U.V.I. SRL SIBIU, unde acesta a deţinut, de asemenea, calitatea de asociat în perioada 1993-2005, astfel încât a avut cunoştinţă despre folosirea semnului „MUVI" ca nume comercial de către reclamanta SC M.U.V.I. SRL şi a omis să aducă la cunoştinţa societăţii reclamante intenţia sa de a înregistra semnul ca marcă. De asemenea, la momentul înregistrării semnului ca marcă, B.G. avea calitatea de reprezentant al societăţii pârâte, acţionând în numele acesteia, fapt ce duce la concluzia relei credinţe a pârâtei.
în jurisprudenţă, s-a apreciat în mod constant că, în ceea ce priveşte stabilirea bunei sau relei-credinţe, este esenţială posibilitatea obiectivă de a cunoaşte că semnul este folosit de către o altă persoană, ipoteza care, în cauză, a fost pe deplin dovedită.
Cât priveşte elementul subiectiv al noţiunii de rea credinţă, constând în intenţia de a-l prejudicia pe cel ce justifică drepturi sau intrerese legitime, anterior dobândite, acesta a fost dovedit în cauză prin însăşi atitudinea pârâtei care a formulat acţiune împotriva reclamantelor, solicitând interzicerea folosirii de către acestea a mardi „MUVI" în activitatea comercială desfăşurată, acţiune înregistrată după retragerea din societatea pârâtă a asociatului B.G.
Având în vedere aceste considerente, Curtea urmeaza ca, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.pr. civ., să admită apelul declarat de apelantele reclamante, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul că, în baza dispoziţiilor art 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, va admite acţiunea precizată şi completată şi va dispune anularea înregistrării mărcii „MUVI Impex Sibiu", obligând pe pârâta O.S.I.M. să radieze din Registru Naţional al Mărcilor marca „MUVI Impex Sibiu". (E.V.T.)
| ← Marcă înregistrată pe cale internaţională. Decizia de... | Marcă. Acţiune în contrafacere. Nume comercial → |
|---|
