Marcă înregistrată pe cale internaţională. Decizia de schimbare a titularului mărcii pe teritoriul României. Condiţii de formă - act decizional al O.S.I.M., supus publicării în BOPI.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Legea nr. 84/1998, art. 1, art. 35, art. 65, art. 80 Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, regula 42 Aranjamentul de la Madrid, art. 4, alin. (1) Regulamentul comun al Aranjamentului de la Madrid, Regula 27 (4)

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 84/1998, respectiv art. 1 şi art. 35 alin. (1), drepturile asupra mărcilor în sistemul român de drept se dobândesc, se transmit, se sting pe principiile ce decurg din ceea ce reprezintă în doctrina juridică „sistemul atributiv”.

Cerinţa înregistrării unei mărci, care să conducă la recunoaşterea dreptului oricărui titular al acesteia este valabilă inclusiv în ipoteza înregistrărilor internaţionale, potrivit dispoziţiilor art. 65 din lege.

Aşa fiind, nici un drept asupra unei mărci nu poate fi recunoscut în favoarea unei părţi, în absenţa înregistrării naţionale, pe teritoriul României, principiul teritorialităţii protecţiei de care se bucură marca fiind de asemenea un principiu de bază, dedus din dispoziţiile art. 1 din lege.

Momentul înregistrării în Registrul Naţional al Mărcilor reprezintă, în concepţia acestui sistem, momentul obiectiv de la care încep a curge termene fixe în cadrul cărora terţii interesaţi pot formula căile de atac, de regulă contestaţie sau opoziţie, împotriva actului ce a stat la baza înregistrării.

în absenţa unui act decizional în legătură cu o marcă, nu există temei pentru a se putea deduce indiferent ce modificare în privinţa regimului juridic al acesteia şi aceasta pentru că regimul juridic al unei mărci înregistrate internaţional este, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Aranjamentul de la Madrid, în fiecare ţară membră a Uniunii restrânse, regimul mărcii depuse sau înregistrate naţional.

Orice înregistrare internaţională ce ar fi efectuată de O.M.P.I. nu îşi produce direct efectele în celelalte ţări ale Uniunii, ci în mod mediat, prin intermediul actelor şi înregistrărilor de care este ţinută autoritatea naţională a fiecărui stat, potrivit reglementărilor naţionale.

O asemenea procedură, pentru situaţia existentă în speţă, a schimbării titularului unei mărci, este prevăzută şi în Regulamentul Comun al Aranjamentului de la Madrid care la Regula 27 (4) stipulează ,,a) Oficiul unei Părţi Contractante desemnate care este notificat de Biroul Internaţional cu privire la o schimbare a titularului ce afectează acea Parte Contractantă, poate declara că schimbarea titularului nu are efect asupra acelei Părţi Contractante. Efectul unei astfel de declaraţii va fi acela că, referitor la respectiva Parte Contractantă, înregistrarea internaţională în cauză va rămâne pe numele cedentului".

Declaraţia la care face referire textul anterior citat trebuie, în mod necesar, să îmbrace forma proprie unui act de decizie, sau să fie urmarea unui asemenea act de decizie, supus procedurilor interne instituite prin dispoziţiile Legii nr. 84/1998 căilor de atac ce pot fi exercitate în apărarea drepturilor asupra mărcilor, în sensul dispoziţiilor incluse în art. 80 din acest act normativ şi a celor din H.G. nr. 833/1998, la Regula 42.

Potrivit acestei Reguli, „Deciziile privind cererea de înregistrare a unei mărci, modificarea acesteia sau a înregistrării mărcii, modificarea numelui sau a adresei titularului ori a mandatarului, reînnoirea înregistrării, transmiterea drepturilor asupra mărcilor, radierea sau modificarea înregistrării licenţelor sau a altor drepturi, înscrierea renunţării la o marcă şi orice decizii cu privire la cereri de înregistrare sau la mărci înregistrate, (...), se iau de către examinatorul dosarului în cauză".

Manifestarea de voinţă a oricărui organ cu atribuţii administrative îmbracă, prin excelenţă, forma unei decizii, dispoziţii, purtând dată certă, fără a se putea pune în discuţie o disociere, ca cea acceptată în cauză de către Comisia de reexaminare, între negotium juris, care ar fi intervenit la 4 ianuarie 2005, potrivit unei adrese comunicate părţilor la 6 ianuarie 2005 şi instrumentum probationae, care ar fi fost emis la 19 ianuarie 2005.

Cele două elemente avute în vedere în cadrul acestei disocieri sunt specifice actelor juridice civile, ale căror condiţii sunt negociate de către părţi, de aici şi diferenţa între negotium şi instrumentum.

Actele autorităţii şi cu atât mai mult cele care produc efecte juridice, nu pot avea existenţă valabilă decât în forma prescrisă de lege, anume aceea scrisă, astfel încât ideea de „negotium", este inacceptabilă.

în fapt, nu a existat nicio decizie care să poarte data de 4 ianuarie 2005, singura emisă purtând data de 19 ianuarie 2005, aceasta fiind şi decizia ce trebuia reţinută ca fiind contestată în cauză şi nu respinsă cererea ca inadmisibilă, cu argumentul că aceasta din urmă a reprezentat un act atipic, neprocedural, de răspuns şi de clarificare, determinat de corespondenţa dintre O.S.I.M. şi părţi şi care nu corespunde nici uneia dintre deciziile sau actele de valoarea acestora, aşa cum sunt acestea stabilite de art. 80 din Legea nr. 84/1998 şi menţionate în Regula 42 (1)(2) din H.G. nr. 833/1998, în legătură cu Regula 45 (4) din H.G. nr. 833/1998, deci nu este supus căii de atac a contestaţiei,

(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 121/R din 22 februarie 2007)

Prin hotărârea nr. 31 din 3 martie 2005 pronunţată de Comisia de Reexaminare Mărci din cadrul O.S.I.M., a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de S.I.N.V.R. şi S.I.I.P.B.V.

Comisia de Reexaminare a reţinut contestaţia ca fiind formulată împotriva deciziei prin care O.S.I.M. a acceptat schimbarea titularilor mărcilor internaţionale nr. 571311 Stolichnaya Russian Vodka, 633001 Moskovskaya, 574229 Soviet

Wyne Sparkling şi 711772 Russkaya Russian Vodka, pe teritoriul României, din

S.I.N.V.R. în F.K.P.S.

La examinarea contestaţiei a fost citat în calitate de intimat şi F.K.P.

S-a reţinut în hotărâre precizarea formulată de reprezentantul contestatorului în privinţa deciziei contestate, respectiv cea la care s-a făcut referire în adresa O.S.I.M. nr. 200127 din 6 ianuarie 2005, aşa cum se identifică aceasta la data de 19 ianuarie 2005, sub nr. 200711.

Temeiul legal avut în vedere la soluţionarea contestaţiei a fost art. 80 din Legea nr. 84/1998, în raport de care s-a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate, prin raportare la Regula nr. 45 (1 şi 4).

Comisia a reţinut că la data de 3 iulie 2003, cu borderoul nr. 2003/25, OMPI a notificat către O.S.I.M. schimbarea de titular în privinţa susmenţionatelor mărci, de la S.I.N.V.R. şi S.I.P.B.V. la noul titular F.K.P.S., data înscrierii în registrul internaţional fiind 11 iunie 2003, iar data publicării înscrierii fiind 24 iulie 2003.

Ca urmare a unei cercetări documentare solicitată de Agenţia Inventa, la data de 5 august 2003, O.S.I.M. a comunicat mandatarului F.K.P.S. faptul că marca internaţională nr. 571311 Stolichnaya Russian Vodka beneficiază de protecţie pe teritoriul României pe o perioadă de 20 de ani, fiind înregistrată pe cale internaţională la data de 17 aprilie 1991, titular F.K.P.S. pentru produsul vodkă din clasa 33.

O.S.I.M. a comunicatTribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, cu adresa nr. 18839 din 11 martie 2004 situaţia juridică a mărcii internaţionale 571311 precizând că, urmare a cesiunii mărcii, cesiune înscrisă la OMPI la 11 iunie 2003 şi publică în Gazeta OMPI nr. 12/2003, titularul actual este FKP S.

La data de 24 noiembrie 2004 O.S.I.M. a emis adeverinţele nr. 501605 - 501607 prin care a menţionat, la cererea titularului F.K.P.S., că s-au înscris în registrul mărcilor înregistrate internaţional licenţele totale exclusive ale mărcilor vizate, către SC G. SRL Bucureşti, precizându-se că înscrierea licenţelor s-a făcut la data de 20 iulie 2004 în baza cererii înregistrate sub nr. 1015117, publicarea licenţelor total exclusive ale mărcilor vizate fiind făcută la data de 31 decembrie 2004 în BOPI nr. 12/2004, că la data de 30 noiembrie 2004 S. a depus sub nr. 214111 o cerere prin care solicita ca în conformitate cu Regula nr. 27.4 din Regulamentul Comun de Aplicare a Aranjamentului de la Madrid şi a Protocolului de la Madrid să emită o declaraţie privind lipsa efectelor schimbării titularului unor mărci internaţionale pe teritoriul României, în speţă mărcile vizate.

în hotărâre s-a mai reţinut că documentul nr. 1044166/03 decembrie 2004 intitulat Declaraţie, conform Regulii nr. 27.4 din Regulamentul comun, O.S.I.M. a notificat OMPI despre situaţia intervenită, referitoare la schimbarea titularului mărcilor vizate, solicitând clarificări cu privire la motivele care au stat la baza acestei modificări şi specificând faptul că decizia finală cu privire la titularul mărcilor vizate urmează a fi comunicată OMPI în conformitate cu prevederile Regulii nr. 27.4 lit. e) din Regulamentul comun. în adresă s-a menţionat că pentru clarificarea acestor chestiuni, transmiterea de drepturi cu privire la mărcile vizate de la S. la F.K.P.S. nu produce efecte pe teritoriul României la această dată.

O copie a acestui document a fost comunicată mandatarului S.

Cu adresa nr. 1046302 din 16 decembrie 2004, O.S.I.M. a comunicat Agenţiei Inventa, mandatar al F.K.P.S., că urmare adresei O.S.I.M. nr. 214111 din 30 noiembrie 2004, a fost notificat OMPI asupra faptului că transmiterea de drepturi cu privire la mărcile vizate, de la S. la F.K.P.S., nu produce efecte pe teritoriul României.

Prin adresa nr. 214859 din 17 decembrie 2004, Agenţia Inventa, în numele F.K.P.S., a solicitat O.S.I.M. să notifice OMPI retragerea adresei emise sub nr. 1044146/03 decembrie 2004 până la clarificarea drepturilor asupra mărcilor vizate.

Prin adresa nr. 215067 din 23 decembrie 2004, O.S.I.M. a notificat OMPI suspendarea efectelor adresei nr. 1044146 din 3 decembrie 2004 referitoare la schimbarea titularului mărcilor internaţionale vizate, precizându-se caracterul provizoriu al acesteia.

La data de 4 ianuarie 2005, sub nr. 200069, Serviciul Mărci din cadrul O.S.I.M. a întocmit un raport de examinare cu privire la modificarea intervenită în situaţia juridică a mărcilor internaţionale vizate şi un proiect de decizie în sensul admiterii schimbării de titular pe teritoriul României în favoarea F.K.P.S., începând cu data de 11 iunie 2003.

Cu adresa nr. 200127 din 6 ianuarie 2005, O.S.I.M. a comunicat reprezentantului S. şi mandatarului F.K.P.S. că a acceptat schimbarea de titulari care este valabilă în România din data de 11 iunie 2003.

La data de 11 ianuarie 2005 S. a formulat contestaţie, înregistrată sub nr. 200291, împotriva deciziei prin care O.S.I.M. a acceptat schimbarea titularului mărcilor vizate pe teritoriul României.

Cu adresa nr. 200711 din 19 ianuarie 2005 O.S.I.M. a comunicat OMPI decizia nr. 200712 din 19 ianuarie 2005 prin care s-a admis schimbarea de titulari a mărcilor vizate de la S. la F.K.P.S., în conformitate cu prevederile art. 40 şi art. 41 din Legea nr. 84/1998 şi Regulile nr. 25 - 27 din H.G. nr. 833/1998, cât şi a art. 9 din Aranjamentul de la Madrid şi regula nr. 27 din Regulamentul comun.

Comisia de Reexaminare a reţinut ca obiect al contestaţiei decizia, în sensul de negotium juris a directorului general O.S.I.M. din data de 4 ianuarie 2005 prin care s-a decis acceptarea schimbării titularului celor patru mărci internaţionale, făcută cunoscută părţilor prin adresa O.S.I.M. nr. 200127 din 6 ianuarie 2005, această decizie fiind luată de directorul generat în urma prezentării de către Serviciul Mărci a documentului intitulat Raport de examinare cu privire la modificarea în situaţia juridică (schimbare de titulari) a mărcilor internaţionale vizate, care concluzionează că „O.S.I.M. este îndreptăţit să înscrie transmiterea de drepturi cu privire la cele patru mărci internaţionale menţionate de la

S.I.N.V.R. la F.K.P.S. şi să emită decizie de admitere a schimbării de titular” şi are anexat „proiectul de decizie care urmează a fi transmisă la OMPI", iar, în sensul de instrumentul probationae, documentul intitulat „decizie" şi având număr de cabinet O.S.I.M. 200712 din 19 ianuarie 2005, semnat de directorul general al Oficiului, având conţinutul şi forma identice cu proiectul de decizie anexat raportului de examinare. Documentul precizează că se admite schimbarea titularului mărcilor internaţionale (...) de la S. la F.K.P.S. în temeiul art. 9 din Aranjamentul de la Madrid, că manifestarea de voinţă a directorului general

O.S.I.M. privind notificarea OMPI cu privire la mărcile vizate, în sensul că începând cu data de 11 iunie 2003 pe teritoriul României titularul mărcilor internaţionale 571311 Stolichnaya Russian Vodka, 633001 Moskovskaya, 574229 Soviet Wyne Sparkling şi 711772 Russkaya Russian Vodka este F.K.P.S. s-a produs pe data de 4 ianuarie 2005, după prezentarea raportului de examinare, iar înscrisul, inclusiv traducerea în limba franceză, s-a materializat şi expediat la data de 19 ianuarie

2005.

Cu privire la încadrarea acţiunii în raport cu obiectul contestaţiei şi temeiul legal (art. 80 din Legea nr. 84/1998), Comisia a constatat că în speţă, fiind vorba despre o transmitere de drepturi a unor mărci internaţionale protejate şi în România, aplicând prevederile art. 65 din Legea nr. 84/1998, conform art. 9, art. 9 bis şi art. 9 ter. din Aranjamentul de la Madrid şi Regulii 27 din Regulamentul comun de aplicare a Aranjamentului şi Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid, O.S.I.M. putea, dacă era cazul, să emită şi să transmită la OMPI următoarele documente cu caracter decizional: o declaraţie conform căreia schimbarea de titular al mărcilor vizate, de la S. la F.K.P.S., din 11 iunie 2003, este fără efect în România sau orice notificare a unei „decizii definitive", că emiterea de către O.S.I.M. a unei decizii de admitere a schimbării de titular a unei mărci internaţionale nu este prevăzută de procedură.

Comisia a reţinut că putea fi sesizată şi investită doar în două moduri, respectiv cu o contestaţie introdusă de S. împotriva înscrierii în Registrul mărcilor internaţionale a schimbării de titular al mărcilor vizate, din 11 iunie 2003, publicată în Gazeta OMPI a mărcilor internaţionale nr. 12 din 24 iulie 2003 şi notificată titularului FKP S., fostului titular - S. şi oficiilor părţilor contractante desemnate, printre care şi O.S.I.M., la data de 3 iulie 2003, în termen de 3 tuni de la primirea notificării OMPI subsecvente înscrierii, conform Regulii 27 (4) lit. d) din Regulamentul comun sau cu o contestaţie introdusă de FKP S. împotriva unei declaraţii înaintate de O.S.I.M. la OMPI, conform căreia schimbarea de titular al mărcilor vizate de la S. la F.K.P.S. din 11 iunie 2003 este fără efect în România, în termen de 3 luni de la primirea notificării OMPI subsecvente declaraţiei.

Comisia a reţinut că decizia O.S.I.M. nr. 200712 din 19 ianuarie 2005 nu este, în nici un caz, o declaraţie în sensul Regulii 27.4 lit. a) - c) din Regulamentul comun, fiind în primul rând, în afara termenului limită absolută de 18 luni şi, deşi pare a fi o notificare a unei decizii neprovizorii relative la o declaraţie, nu poate fi nici astfel încadrată.

Potrivit motivării cuprinse în hotărâre, documentul intitulat „decizie" a directorului general nr. 200712 din 19 ianuarie 2005 este un act atipic, neprocedural, de răspuns şi de clarificare, determinat de petiţia S. nr. 214111 din 30 noiembrie 2004, de documentul O.S.I.M. nr. 1044146 din 3 decembrie 2004 şi de scrisorile F.K.P.S. nr. 214859, nr. 214933 şi nr. 215003 din perioada 17 - 22 decembrie 2004 şi care nu corespunde nici uneia dintre deciziile sau actele de valoarea acestora, aşa cum sunt acestea stabilite de art. 80 din Legea nr. 84/1998 şi menţionate în Regula 42 (1) (2) din H.G. nr. 833/1998, în legătură cu Regula 45 (4) din H.G. nr. 833/1998, deci nu este supus căii de atac a contestaţiei, astfel că acţiunea, necorespunzând prevederilor art. 80 din Legea nr. 84/1998 şi Regulii 45(4) din H.G. nr. 833/1998, este inadmisibilă.

împotriva acestei hotărâri au declarat apel S.I.N.V.R. şi S.I.I.P.B.V. (SPI), apel formulat în contradictoriu cu O.S.I.M. şi F.K.P.S. şi înregistrat la O.S.I.M. la data de 30 mai 2005 şi la Tribunalul Bucureşti la data de 1 iunie 2005.

Apelanţii au susţinut în motivarea apelului că hotărârea Comisiei de reexaminare mărci privind respingerea contestaţiei SPI ca inadmisibilă este nelegală întrucât SPI are dreptul legal şi constituţional de a contesta, pe cale administrativă şi în justiţie, orice act administrativ care prin efectele produse îi poate leza drepturile şi interesele legitime, procedura prevăzută de art. 80 din Legea nr. 84/1998 fiind cea corectă pentru contestarea deciziei O.S.I.M., SPI neavând la dispoziţie o altă cale de acţiune împotriva schimbării nelegale a titularilor mărcilor, soluţia pronunţată în hotărârea apelată nefăcând parte din categoria de soluţii prevăzute de lege care puteau fi pronunţate de Comisia de reexaminare mărci.

Apelanţii au susţinut că decizia O.S.I.M. este nelegală, nu întruneşte condiţiile de formă pentru valabilitatea actului administrativ, a fost luată cu încălcarea regulilor privitoare la competenţă, precum şi pentru faptul că anularea efectelor Declaraţiei O.S.I.M. din 3 decembrie 2004 era posibilă numai prin admiterea unei contestaţii formulate de FKP S., potrivit art. 80 din Legea nr. 84/1998, iar utilizarea de către O.S.I.M. a procedurii prevăzute de Regula 27 (4) era posibilă numai în cadrul termenului de 18 luni.

De asemenea, apelanţii au susţinut că decizia este netemeinică, întrucât SPI nu a consimţit niciodată la transmiterea mărcilor, iar schimbarea titularului s-a făcut cu nerespectarea regulilor stabilite de legea internă, titlul de proprietate al SPI asupra mărcilor fiind valabil în sensul că nu a fost contestat, anulat sau desfiinţat într-un alt mod, conform legii aplicabile contractului în baza căruia a dobândit mărcile, dobândire cu bună credinţă, în timp ce titlul invocat de FKP S. ca temei al schimbării de titular îl reprezintă hotărâri judecătoreşti care nu pot produce efectul translativ de drepturi, întrucât au ca obiect mărci naţionale ruseşti, nu sunt opozabile SPI şi nu produc efecte în România, iar prin schimbarea titularului s-ar nesocoti regula potrivit căreia mărcile aparţinând unei familii de mărci nu pot fi înstrăinate, decât toate împreună.

Prin decizia civilă nr. 719 din 20 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă investit cu soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii nr. 31/03 martie 2005 pronunţată de Comisia de reexaminare mărci din cadrul O.S.I.M., a respins apelul declarat în cauză şi a admis cererea de intervenţie accesorie în apărarea intimatului O.S.I.M. formulată de F.K.P.S.

Tribunalul a reţinut că la 1 septembrie 2005 O.S.I.M. a formulat o cerere de chemare în judecată pentru introducerea în cauză a FKP S. arătând că soluţionarea contestaţiei în faţa Comisiei de reexaminare a O.S.I.M. s-a făcut în contradictoriu cu acesta, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 13 octombrie 2005.

La 3 noiembrie 2005 F.K.P.S. a formulat o cerere de încuviinţare a participării la judecarea apelului în calitate de intimată - pârâtă, cerere în legătură cu care s-a reţinut prin încheierea din 08 decembrie 2005, că tribunalul s-a mai pronunţat în acelaşi sens, anterior, la 13 octombrie 2005.

Prin încheierea din 8 decembrie 2005 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul O.S.I.M. formulată de F.K.P.S.

în motivarea deciziei tribunalul a reţinut situaţia de fapt prezentată de către apelantă, în succesiunea actelor, adreselor şi menţiunilor cu privire la mărcile în cauză.

în ce priveşte soluţia pronunţată de Comisia de reexaminare mărci, tribunalul a reţinut că potrivit art. 93 lit. b) din Legea nr. 84/1998, O.S.I.M. examinează mărcile înregistrate sau depuse spre înregistrată la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, recunoscând sau refuzând protecţia acestora pe teritoriul României, recunoaşterea implicită sau refuzul explicit, realizându-se în condiţiile art. 80 din Legea nr. 84/1998 şi a Regulii nr. 42 din H.C. nr. 833/1998. S. nu a depus însă în termenul prevăzut de art. 80 o contestaţie, nici împotriva schimbării de titular operată de OMPI, nici împotriva deciziei O.S.I.M. de înscriere în registrul naţional al mărcilor a schimbării de titular, comunicată de OMPI.

Demersul realizat de S. la 30 noiembrie 2004, prin care solicita O.S.I.M. ca, în conformitate cu Regula 27 (4) din Regulamentul comun de aplicare a Aranjamentului de la Madrid şi a Protocolului de la Madrid, să emită o declaraţie privind lipsa efectelor schimbării titularului unor mărci internaţionale pe teritoriul României, în speţă mărcile vizate, nu s-a realizat în termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 84/1998.

Tribunalul a reţinut de asemenea, că demersul respectiv nu a fost calificat ca încadrându-se în art. 80 din Legea nr. 84/1998 şi nu a fost soluţionat în conformitate cu procedura prevăzută de acest articol.

Fără a fi calificată contestaţie şi soluţionată ca atare, cererea nr. 214111 din 30 noiembrie 2004 a determinat emiterea unei declaraţii, declaraţie care putea fi însă realizată doar ca urmare a unei decizii pronunţate în cadrul unei proceduri administrativ jurisdicţionale.

Ulterior, a fost emisă decizia contestată, decizie care nu poate fi încadrată între cele ce pot fi contestate în temeiul art. 80 din Legea nr. 84/1998, întrucât prin această decizie nu s-a luat nici o măsură în ce priveşte înscrierea schimbării de titular al mărcilor, această înscriere realizându-se mult anterior acestui moment, respectiv la 3 iulie 2003, în urma comunicării făcută de OMPI cu privire la schimbarea de titular, necontestată în termen de către S.

Prin decizia contestată nu s-a făcut decât să se comunice OMPI că schimbarea de titular produce efecte în România de la data de 11 iunie 2003.

Chiar dacă în actul respectiv s-a menţionat că s-a decis acceptarea schimbării de titular, precizându-se totodată că de la 11 iunie 2003 titular al mărcilor vizate este F.K.P.S., actul menţionat nu a produs nici un efect cu privire la recunoaşterea schimbării de titular, această recunoaştere fiind realizată la 3 iulie 2003, nici o procedură de contestare nefiind ulterior declanşată cu privire la decizia prin care s-a dispus înscrierea schimbării de titular în registrul naţional al mărcilor.

Tribunalul a reţinut astfel, că în mod corect Comisia de reexaminare mărci a constatat că documentul intitulat „Decizie" a directorului general nr. 200712 din 9 ianuarie 2005 este un act atipic, neprocedural de răspuns şi de clarificare, determinat de petiţia S. nr. 214111/30 noiembrie 2004, de documentul O.S.I.M. nr. 1044146 din 3 decembrie 2004 şi de scrisorile F.K.P.S. nr. 214859, 214933 şi 215003 din perioada 17 - 22 decembrie 2004 şi care nu corespunde nici uneia dintre deciziile sau actele de valoarea acestora, aşa cum sunt acestea stabilite de art. 80 din Legea nr. 84/1998 şi menţionat în Regula 42 (1) (2) din H.G. nr. 833/1998, în legătură cu Regula 45 (4) din H.G. nr. 833/1998.

Nefiind o decizie dintre cele prevăzute de art. 80 din Legea nr. 84/1998, contestaţia formulată împotriva acesteia a fost corect respinsă ca inadmisibilă de către Comisia de reexaminare.

Tribunalul a mai reţinut că accesul la procedura specială prevăzută de legea mărcilor este permis doar pentru acele acte pentru care această procedură specială a fost reglementată.

Articolul 80 din Legea nr. 84/1998 prevede calea contestaţiei doar împotriva deciziilor menţionate la alin. (1) şi (2), iar decizia contestată nu se încadrează în nici unul din aceste texte, deoarece nu a produs nici efectul înscrierii schimbării de titular, schimbare de titular care fusese înscrisă la 3 iulie 2003, produsese efecte şi nu a fost contestată în termenul legal şi nici efectul recunoaşterii schimbării de titular, acest efect fiind realizat prin înscrierea din 3 iulie 2003.

Susţinerea apelanţilor în legătură cu faptul că nu ar fi putut folosi procedura prevăzută de legea română pentru atacarea unor acte ale OMPI, a fost înlăturată de către tribunal cu motivarea că apelanţii aveau posibilitatea să conteste decizia de înscriere în registrul naţional al mărcilor a schimbării de titular comunicate de OMPI la 3 iulie 2003, indiferent dacă această decizie s-a concretizat în vreun înscris distinct sau direct în înscrierea propriu-zisă.

S-a mai reţinut că modalităţile de soluţionare a unei contestaţii prevăzute în Regula 45 din regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 nu sunt limitativ prevăzute de lege, în mod evident putând exista şi alte soluţii ce pot fi adoptate de Comisia de reexaminare, ca spre exemplu respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, ca fiind formulată de o persoană fără calitate sau fără interes, ca inadmisibilă.

Faptul respingerii contestaţiei nu impunea să se dispună în mod expres şi menţinerea deciziei O.S.I.M. întrucât, pe de o parte, respingerea contestaţiei implica şi menţinerea actului respectiv şi, pe de altă parte, contestaţia a fost respinsă ca inadmisibilă tocmai pentru faptul că actul contestat nu putea fi calificat ca o decizie dintre cele menţionate în art. 80 din Legea nr. 84/1998.

Comisia nu mai avea motiv să ia în discuţie cu prioritate excepţia prematurităţii întrucât din dezbateri a rezultat că actul contestat s-a concretizat ca negotium anterior formulării contestaţiei şi doar actul în sens de instrumentum a fost întocmit ulterior.

Tribunalul a reţinut şi faptul că prin concluziile pe fond apelanţii au susţinut că, dacă s-ar considera că în cauză nu este aplicabilă procedura specială prevăzută de legea mărcilor, soluţia nu ar fi fost aceea de respingere ca inadmisibilă, ci de declinare a competenţei către instanţa de contencios administrativ.

Această susţinere a fost privită ca neîntemeiată, cu motivarea că atâta vreme cât Comisia de reexaminare mărci a fost investită cu o contestaţie împotriva a ceea ce apelantele au apreciat ca fiind o decizie dintre cele ce pot fi atacate în temeiul art. 80 din Legea 84/1998, iar nu cu o acţiune în anulare a unui act administrativ întemeiată pe Legea nr. 554/2004, în nici un caz nu putea fi declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei către instanţa de contencios administrativ, întrucât ar fi însemnat să schimbe natura juridică a cererii cu care a fost investită, nu în funcţie de obiectul cauzei, ci în funcţie de concluzia la care a ajuns şi care s-a concretizat în soluţia apelată.

împotriva acestei decizii au declarat recurs petentele-apelante S.I.N.V.R. şi

S.I.I.P.B.V.

Intervenienta F.K.P.S. a declarat recurs împotriva încheierilor de şedinţă din 13 octombrie 2005 şi din 8 decembrie 2005 pronunţate de tribunal, criticându-le ca fiind nelegale.

Recursul declarat de petentele-apelante a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ..

Criticile formulate de acestea împotriva deciziei pronunţate de tribunal au vizat în esenţă următoarele aspecte:

I. Greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. pr. civ.

în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentele au susţinut că instanţa de apel a preluat explicaţia Comisiei de reexaminare în legătură cu calificarea documentului intitulat „Decizie”, luată de directorul general sub nr. 200712 din 19 ianuarie 2005 ca fiind un act atipic, neprocedural de răspuns şi de clarificare, considerând astfel că nefăcând parte din actele juridice emise de O.S.I.M., nu este susceptibilă de atacare în baza legii.

Potrivit susţinerilor recurentelor, o asemenea motivare creează un cerc vicios, dat fiind faptul că actul aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale titularilor mărcilor şi, cu toate acestea, nu poate fi atacat.

Actul în cauză a modificat un raport juridic anterior, reprezintă actul public prin care O.S.I.M. le-a informat şi a informat OMPI asupra acceptării pe teritoriul României a schimbării de titular asupra mărcilor, acceptare care trebuia să fi fost rezultatul unui proces deliberativ.

Motivul de apel face trimitere la Regula 27 (4) din Regulamentul comun al Aranjamentului de la Madrid, în virtutea căreia O.S.I.M. putea declara că schimbarea de titular nu produce efecte pe teritoriul României şi a şi procedat la emiterea unei asemenea declaraţii, respectiv Declaraţia nr. 1044146 din 3 decembrie 2004.

în raport de acest act, actul administrativ atacat a produs, în opinia recurentelor, trei tipuri de efecte şi a avut o triplă natură: de anulare a propriei declaraţii emisă la 3 decembrie 2004; de decizie, în sensul acceptării că pe teritoriul României schimbarea de titular şi-a produs efectele începând cu data de 11 iunie 2003 şi, respectiv, de informare a OMPI şi a titularului mărcilor (SPI) asupra acceptării schimbării de titulari.

Primele două calificări justifică promovarea căii de atac împotriva actului administrativ, efectele acestuia fiind, pe de o parte, de anulare/revocare nelegală a unui act anterior emis potrivit dispoziţiilor legale, iar pe de altă parte, de decizie, în sensul schimbării ordinii juridice consimţite prin actul anterior legal emis.

Potrivit principiului simetriei, O.S.I.M. nu putea să revoce efectele primei declaraţii decât printr-un act de aceeaşi valoare cu a celui revocat.

II. Pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

în cadrul acestui motiv de recurs criticile formulate de către recurente au cuprins mai multe aspecte:

1) Greşita apreciere de către instanţă a faptului că S. nu ar fi depus în termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 84/1998 o contestaţie nici împotriva schimbării de titular operată de OMPI, nici împotriva deciziei O.S.I.M. deînscriereîn Registrul

Naţional al Mărcilor a schimbării de titular al mărcilor vizate, comunicate de OMPI.

Tribunalul a făcut astfel o aplicare greşită a legii deoarece, potrivit primului argument, legea română a mărcilor nu îşi poate extinde efectele asupra unei organizaţii internaţionale, aşa cum este cazul OMPI, astfel că procedura prevăzută de art. 80 din Legea nr. 84/1998 poate fi utilizată numai pentru contestarea unor decizii ale O.S.I.M., nu şi împotriva unor acte ale OMPI.

OMPI nu are activitate administrativ jurisdicţională, ci desfăşoară doar activităţi de înregistrare care privesc primirea şi procesarea cererilor internaţionale, conform procedurii din Tratatul pentru înregistrarea internaţională a mărcilor.

în ce priveşte cel de-al doilea argument, raţionamentul instanţei este eronat deoarece notificarea OMPI către O.S.I.M. nu putea produce efecte pe teritoriul României în mod automat, fără emiterea unei decizii proprii, de vreme ce Regula 27 (4) din Regulamentul comun al Aranjamentului de la Madrid reglementează posibilitatea cenzurării de către Oficiul Statului notificat.

2) Greşita argumentare a faptului că prin decizie nu s-ar fi luat nici o măsură în ce priveşte înscrierea schimbării de titular al mărcilor, această înscriere realizându-se mult anterior acestui moment (3 iulie 2003), în urma comunicării făcute de OMPI cu privire la schimbarea de titulari, necontestată în termen de S.

Apelantele au susţinut sub acest motiv de recurs că instanţa nu a înţeles mecanismul emiterii şi înscrierilor actelor emise de O.S.I.M. sau OMPI, în cauză neinteresând operaţiunea materială a înscrierii, ci actul prin care s-a schimbat o decizie, respectiv s-au acceptat efectele schimbării de titulari pe teritoriul României.

3) Greşita interpretare de către instanţă a faptului că efectele înscrierii în Registrul internaţional şi notificarea OMPI se produc automat, de drept, pe teritoriul României, când în fapt efectele schimbării de titulari pe teritoriul României sunt condiţionate de analiza O.S.I.M. şi concretizarea acesteia într-o decizie.

Chiar dacă O.S.I.M. nu trebuia să emită o decizie de acceptare a efectelor, aceasta nu înseamnă că decizia luată în acest sens nu există şi nu îşi produce efectele.

Susţinerea O.S.I.M. privind caracterul de informare a documentului prin care a comunicat OMPI acceptarea schimbării de titulari nu poate rezista criticii că o decizie anterioară, respectiv cea de refuz a acceptării efectelor, poate fi revocată printr-o „informare".

în sensul dispoziţiilor cuprinse în Regula 27 (4) din Regulamentul comun al Aranjamentului de la Madrid, O.S.I.M. a notificat OMPI în termenul de 18 luni în sensul că schimbarea de titular nu produce efecte pe teritoriul României, după care, într-un mod de neînţeles, a ignorat obligaţiile sale ulterioare şi succesive, iar în prezent este în situaţia de a justifica acte ale diverselor organe de decizie din cadrul său, mergând până la negarea propriilor atribuţii şi a propriilor acte.

4) Greşita aplicare a dispoziţiilor procedurale civile privitoare la probatoriu.

în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentele au susţinut că potrivit încheierii de şedinţă din 16 februarie 2006, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile existente în dosarul de examinare al O.S.I.M. care au stat la baza emiterii deciziei contestate, corespondenţa dintre O.S.I.M. şi OMPI cu privire la mărcile litigioase şi orice decizie care a fost emisă de către O.S.I.M. cu privire la mărci, de la data înregistrării acestora şi până la momentul administrării probei şi a respins proba cu interogatoriul O.S.I.M. ca nefiind utilă cauzei. Momentul administrării probatoriului cu înscrisuri a infirmat judecata instanţei, fiind pe deplin justificată administrarea probei cu interogatoriu.

în opinia recurentelor, specificul administrării probei cu înscrisuri în baza art. 172 C. pr. civ., face ca administrarea acesteia să nu fie pe deplin relevantă, instanţa şi cealaltă parte neputând avea în mod obiectiv convingerea că partea obligată a depus toate înscrisurile aflate în posesia sa.

Din acest motiv, proba cu acte trebuia coroborată cu cea cu interogatoriu, pentru ca O.S.I.M. să afirme, sub semnătura şi ştampila persoanelor cu putere de reprezentare, care sunt deciziile emise în legătură cu mărcile în cauză, dacă a existat vreo decizie anterioară de acceptare a efectelor schimbării de titular sau vreo decizie de înscriere în registrul naţional al mărcilor a schimbării de titular.

Neprocedând în acest fel, instanţa a reţinut o situaţie de fapt greşită, anume că O.S.I.M. a înregistrat în registrul naţional al mărcilor schimbarea de titular, fără ca această înregistrare să fi fost contestată, raţionament care este eronat şi denotă inconsecvenţă.

Intimatele nu au putut face dovada că ar fi fost publicată modificarea schimbării de titular în Registrul Naţional al Mărcilor, aspect care, coroborat cu conduita ulterioară a O.S.I.M., respectiv declaraţia de refuz a efectelor schimbării de titular, ar exclude o prealabilă acceptare prin înscriere, de unde rezultă în mod rezonabil că O.S.I.M. nu a procedat la înscrierea acestei schimbări de titular în registrul naţional al mărcilor.

Din această perspectivă, au susţinut recurentele, soluţia instanţei de menţinere a hotărârii privind inadmisibilitatea contestaţiei, cu motivarea că SPI nu a contestat înscrierea în Registrul Naţional al Mărcilor, apare ca nefiind întemeiată.

Decizia contestată este singura deciziei prin care O.S.I.M. a acceptat schlmt>.iuvi de titular pe teritoriul României, nici o altfel de decizie în acest sens nellliul publicată sau comunicată recurentelor, fapt ce justifică promovarea contest.iţlrl şi, pe de altă parte, reprezintă actul administrativ prin care O.S.I.M. <1 revenii asupra propriei decizii şi a anulat efectele acesteia.

5) Greşita încuviinţare a cererii de intervenţie accesorie a F.K.P.S.

Recurentele au susţinut în cadrul acestui motiv de recurs că în raport de principiul disponibilităţii procesului civil, orice argument al unui terţ în sensul dorinţei de a-i fi opozabilă hotărârea, nu poate subzista.

Apelul a fost promovat în contradictoriu exclusiv cu autoritatea care a emis at tul administrativ atacat, O.S.I.M., iar participarea în proces a F.K.P.S. s-ar fi putut realiza fie prin alegerea lor de a se judeca în contradictoriu cu această parte sau intervenţia în interes propriu a F.K.P.S., admisibilă în condiţiile în care aceasta invocă un drept propriu.

Pierzând dreptul procesual la formularea unei cereri de intervenţie în interes propriu, prin neformularea acesteia în faţa primei instanţe, F.K.P.S. a încercat apărarea drepturilor sale prin intermediul instituţiei apărării drepturilor altora, respectiv cererea de intervenţie accesorie.

Instanţa a făcut o aplicare greşită a legii, ignorând premisa esenţială pentru instituţia intervenţiei accesorii, anume existenţa unui drept propriu al părţii în favoarea căreia se solicită intervenţia.

O.S.I.M. este un organ administrativ, emitent de acte administrative, fără a putea reclama vreun drept propriu în cauză, în timp ce prin intervenţia accesorie, F.K.P.S. face apărări pentru protejarea propriilor drepturi, prin încălcarea dispoziţiilor procedurale care interzic acest lucru.

în ce priveşte recursul declarat de recurenta F.K.P.S., acesta a vizat încheierile de şedinţă considerate ca fiind nelegale în privinţa modului de soluţionare a problemei legate de legitimarea procesuală, de dreptul şi interesul său în a participa la judecarea apelului în calitate de parte principală şi nu doar în aceea de inter-venient.

Deşi decizia tribunalului este considerată de această recurentă ca fiind legală şi temeinică, favorabilă ei, se consideră în drept de a declara recurs, din mai multe considerente.

Pe de o parte, dacă nu s-ar îndrepta soluţia greşită adoptată prin încheierile recurate, într-o eventuală rejudecare a apelului consideră că s-ar afla tot în situaţia de intervenient, iar nu în aceea de parte principală, cu alte cuvinte într-o poziţie de subordonat al O.S.I.M., a cărui calitate procesuală este cu adevărat discutabilă şi limitaţi în posibilităţile de a-şi apăra drepturile legitime asupra propriilor mărci.

Pe de altă parte, soluţia greşită dată în acest litigiu cu privire la calitatea sa procesuală, i-ar putea fi opusă în celelalte litigii aflate pe rolul instanţelor şi a Comisiei de reexaminare mărci a O.S.I.M..

Recurenta precizează faptul că recursul a fost declarat în temeiul calităţii de parte şi nu a aceleia de intervenient, căreia i s-a refuzat în mod greşit posibilitatea de a-şi apăra drepturile legitime asupra mărcilor uzurpate de SPI.

în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a invocat dispoziţiile art. 80 şi art. 81 din Legea nr. 84/1998 şi cele cuprinse în Regula 47 alin. 2 (9) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, dispoziţii care reglementează o procedură contradictorie de soluţionare a contestaţiilor formulate în faţa Comisiei de reexaminare O.S.I.M., procedură care ar urma să se desfăşoare într-un cadru procesual impus de natura raportului juridic litigios şi de dispoziţiile normative care organizează înfăţişarea şi apărarea drepturilor aflate în conftict.

Contestaţiile vizează conflicte de drepturi anterioare cu drepturi a căror constituire este negată ori disputată de persoane ce afirmă sau invocă un interes specific domeniului mărcilor.

Aşa fiind, este esenţială asigurarea condiţiilor de ascultare a părţilor aflate în dispută, asigurarea şi respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Pe de altă parte, susţine recurenta, este contrar dreptului ca judecata în calea de atac promovată împotriva unei hotărâri pronunţate după ascultarea sa în calitate de parte, menţionată ca atare în hotărârea Comisiei de reexaminare a O.S.I.M., să se facă fără ascultarea în aceeaşi calitate, de parte principală, de intimată.

Procedura de judecată este loială şi echitabilă numai dacă şi în măsura în care judecata oricărei contestaţii privitoare la un drept asupra unei mărci se judecă în contradictoriu cu persoanele care-şi dispută dreptul sau interesul privitor la acea marcă.

în sensul acestor susţineri, recurenta invocă dispoziţiile art. 3 lit. g) şi h) din Legea nr. 84/1998, Regula 46 alin. (5), (8), (9), (10), (13), (14), (15), Regula 47 alin. (2), (3), (4), (8), (9) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, art. 41 din Acordul TRIPS, art. 58 din Regulamentul mărcii comunitare.

Pe de altă parte, din cuprinsul actelor de procedură întocmite de către petentele

- recurente, respectiv contestaţie, cerere de apel, rezultă cererea acestora de a se judeca apelul în contradictoriu şi cu F.K.P.S., cu respectarea contradictorialităţii, contradictorialitate care rezultă şi din hotărârea apelată, în citativul căreia F.K.P.S. a figurat în calitate de parte, fapt ignorat de către tribunal.

Hotărârea i-a fost comunicată recurentei, în conformitate cu dispoziţiile Regulii 47 alin. 8 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998.

Sub un alt aspect, participarea la judecata apelului în calitate de intimată ar fi fost impusă de dispoziţiile art. 298 C. pr. civ. raportat la dispoziţiile art. 287 alin. (1), art. 288 alin. (1), art. 289 alin. (1), art. 85 C. pr. civ. şi art. 81 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, respectiv art. 721 C. pr. civ.

Refuzul de a-i permite participarea în calitate de parte în proces a fost de natură să-i creeze o vătămare iremediabilă ce nu poate fi îndreptată decât prin casarea încheierilor recurate.

Părţile au formulat întâmpinare în cauză, reiterând susţinerile din celelalte faze procesuale.

Recurenta reclamantă a invocat, în ce priveşte recursul declarat de intervenientă, excepţia de inadmisibilitate a acestuia, în raport de poziţia procesuală a părţii la judecarea apelului, aceea de intervenient accesoriu, în interesul O.S.I.M., cu motivarea că aceasta nu ar mai putea, în recurs, să renunţe la calitatea de intervenient, pentru a reveni, după pronunţarea hotărârii, la aceea de intimat.

Având calitatea de intervenient în interesul unei părţi care nu a declarat recurs, recursul acestei părţi ar trebui respins ca inadmisibil.

Instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes a recurentului intervenient în promovarea recursului.

Analizând cu precădere excepţiile anterior enunţate, Curtea reţine:

Excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de intervenientă se analizează din perspectiva dispoziţiilor art. 56 C. pr. civ.

Potrivit acestora, „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs".

în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, recurenta reclamantă a avut în vedere aceste dispoziţii, pe care le-a invocat în mod direct.

Excepţia nu este întemeiată.

Textul menţionat anterior are în vedere poziţia procesuală a intervenientului în raport de soluţia asupra fondului, în cauză, favorabilă părţii în interesul căreia a intervenit, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Intervenientul recurent nu urmăreşte, prin recursul declarat, modificarea soluţiei pronunţate asupra fondului dreptului de către instanţa de apel.

El caută să îşi justifice şi să modifice propria sa poziţie procesuală, apreciind nelegale acele încheieri pronunţate de instanţa de apel, recurabile exclusiv odată cu fondul, potrivit dispoziţiilor art. 316 cu referire la art. 282 alin. (2) C. pr. civ., anume acele încheieri premergătoare care pregătesc dezlegarea pricinii, fără a hotărî în totul aceasta, încheieri cu caracter interlocutoriu, reglementate de dispoziţiile art. 268 alin. (3) C. pr. civ. şi care îi afectează această poziţie procesuală.

Recunoscându-i intervenientului, fie acesta şi în interesul uneia dintre părţi, o autonomie procesuală, autonomie din care decurge obligaţia instanţei de a se pronunţa aparte asupra oricărei cereri de intervenţie, trebuie să i se recunoască şi posibilitatea de a exercita căile legale de atac împotriva acelor încheieri interlocutorii prin care instanţele, sesizate cu cereri de intervenţie, se pronunţă asupra admisibilităţii acestora de principiu, permiţând astfel celor care intervin în proces să participe sau nu la judecarea respectivelor cauze.

Dacă acest drept îi este recunoscut intervenientului, este cu atât mai justificată poziţia celui care reclamă în proces calitatea de parte, se prezintă în această calitate şi solicită a fi citat în această calitate, pentru a putea astfel să-şi formuleze în cauză apărările corespunzătoare.

Cum încheierile recurate, din 13 octombrie 2005 şi, respectiv, din 8 decembrie 2005 fac parte din categoria celor la care s-a făcut referire, recursul declarat împotriva acestora este admisibil, astfel că, excepţia va fi respinsă ca neîntemeiată.

în ce priveşte însă condiţia interesului născut, actual şi legitim al acestei recurente, de a promova recurs împotriva încheierilor prin care s-a respins participarea sa în proces în calitate de parte şi s-a admis participarea sa în procesul aflat în stadiul de apel, în calitate de intervenient în interesul O.S.I.M., Curtea apreciază că aceasta nu este îndeplinită.

Tratând distinct această excepţie, recurenta susţine că în măsura în care soluţia greşită a instanţei de apel, de a nu-i permite participarea în proces în calitate de parte, nu ar fi îndreptată în calea de atac a recursului, într-o eventuală rejudecare a apelului s-ar afla tot în situaţia de intervenient, subordonat din punct de vedere procesual O.S.I.M.-ului, a cărui calitate procesuală este, cu adevărat, discutabilă şi limitaţi astfel în posibilităţile de a-şi apăra drepturile legitime asupra mărcilor.

Recurenta omite însă a face vreo argumentare în privinţa eventualei soluţii preconizate a fi pronunţată în favoarea sa.

Pornind de la premisa avută în vedere de recurentă, anume aceea a nulităţii actelor de procedură - încheieri, prin care s-a dispus asupra calităţii sale de parte în procesul pendinte, concluzia ce se poate desprinde în cadrul acestei susţineri este unică, anume aceea că, pentru situaţia admiterii recursului, instanţa de recurs nu ar putea pronunţa o altă hotărâre decât aceea de casare a deciziei din apel, act ulterior încheierilor declarate nule, pe temeiul dispoziţiilor art. 106 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cărora „Anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare".

Cu alte cuvinte, recurenta se prevalează de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. pr. civ., reclamând nulitatea susmenţionatelor acte de procedură, ca fiind vătămătoare în privinţa propriilor sale interese, dar, pe de altă parte, refuză rezultatul ce ar urma să se producă pentru situaţia acceptării susţinerilor sale, anume nulitatea deciziei pronunţate în recurs, decizie pe care urmăreşte să o menţină în ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul pricinii.

Această poziţie procesuală este una pe cât de inedită, pe atât de inacceptabilă din perspectiva interesului legitim pe care îl promovează recurenta şi a dispoziţiilor pe temeiul cărora s-ar putea judeca pricina în recurs, dispoziţii care, în concret, s-ar circumscrie art. 304 pct. 5 C. pr. civ. şi, corespunzător, art. 312 alin. (3), teza II - se pronunţă (...)„ casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5 (...)" C. pr. civ.

Pe de altă parte, dacă nu i se recunoaşte recurentei interesul legitim de a promova recurs, potrivit celor anterior expuse, nimic nu împiedică instanţa de recurs, astfel cum se va vedea mai jos, ca, în situaţia pronunţării casării, să stabilească limitele judecăţii şi cadrul procesual, astfel încât hotărârea ce ar urma să se pronunţe în cauză să fie la adăpostul criticilor ulterioare de nelegalitate.

în raport de aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul declarat de intervenientă ca fiind lipsit de interes.

în ce priveşte recursul declarat de recurentele S., acesta este fondat, urmând a fi admis, potrivit celor ce urmează: în analiza recursului se impun a fi făcute câteva consideraţii generale, esenţiale în analiza pricinii şi care se apreciază că au fost ignorate atât de Comisia de reexaminare O.S.I.M. cât şi de instanţa care a avut a judeca apelul declarat în cauză.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 84/1998, respectiv art. 1 şi 35 alin. (1), drepturile asupra mărcilor în sistemul român de drept se dobândesc, se transmit, se sting pe principiile ce decurg din ceea ce reprezintă în doctrina juridică „sistemul atri-butiv".

Aceasta presupune că înregistrarea unei mărci este cea care conduce la recunoaşterea dreptului asupra mărcii, cu excepţiile care în cauză nu prezintă importanţă, anume cele privind mărcile notorii. Art. 35 alin. (1) stipulează astfel: „înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii".

Legat de acest aspect, pentru ca O.S.I.M., organul de stat special constituit în domeniul care interesează, să poată proceda la efectuarea oricărei înregistrări cu privire la mărci, este imperios necesar şi legea conţine dispoziţii speciale în acest sens, ca o decizie privitoare la orice înregistrare să fie luată într-un anumit interval de timp şi după plata corespunzătoare a unor taxe prestabilite, legale.

în cauză, transmiterea drepturilor asupra mărcilor în litigiu a fost înregistrată la OMPI la 11 iunie 2003 şi publicată la 24 iulie 2003 în Registrul internaţional al mărcilor, iar la data de 3 iulie 2003 OMPI a notificat O.S.I.M. schimbarea de titular de la S. la F.K.P.

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Internaţionale (OMPI) are, în domeniul protecţiei acordate mărcilor, atribuţii ţinând exclusiv de înregistrarea internaţională a acestora, fără ca prin această înregistrare să poată fi adusă vreo atingere drepturilor deja constituite şi fără ca prin Convenţia de constituire a acestui organism internaţional-Convenţia de la Stockholm din 14 iulie 1967, sau printr-un acord internaţional ulterior acestuia să se stabilească proceduri obligatorii în statele Uniunii, în directă legătură cu înregistrările internaţionale efectuate, ceea ce ar fi fost de natură să încalce principiile stabilite în preambulul Convenţiei, ţinând de respectul suveranităţii şi egalităţii fiecărui stat membru.

Ca urmare, orice înregistrare internaţională ce ar fi efectuată de OMPI nu îşi produce direct efectele în celelalte ţări ale Uniunii, ci în mod mediat, prin intermediul actelor şi înregistrărilor de care este ţinută autoritatea naţională a fiecărui stat, potrivit reglementărilor naţionale.

Mărcile în discuţie au fost dobândite de către recurente în baza unor contracte de cesiune încheiate cu societatea titulară a drepturilor Z.A.O.S. în perioada aprilie 1999 - ianuarie 2000 şi figurează, în mod necontestat, sau figurau la momentul iulie 2003 înregistrate pe numele cesionarelor în Registrul Naţional al Mărcilor.

Prin urmare, numai în temeiul unei decizii, în sensul dispoziţiilor anterior citate, O.S.I.M. ar fi putut modifica înregistrările anterioare în privinţa mărcilor în discuţie, actul de decizie, ca act administrativ, fiind cel care produce efecte juridice, care în cauză ar fi trebuit să fie în sensul radierii actelor anterioare de cesiune.

Curtea nu împărtăşeşte apărarea intimatei-interveniente în sensul că dispoziţiile cuprinse în Regula 27 (4) din Regulamentul comun de aplicare a Aranjamentului şi Protocolului de la Madrid sunt menite a configura un act de procedură specific

- „declaraţie".

Procedura de comunicare către OMPI a schimbării de titular, în sensul înregistrării internaţionale poate îmbrăca orice formă prescrisă de lege.

Declaraţia este, îndeobşte cunoscut, forma pe care o îmbracă manifestarea de voinţă a oricărui stat membru al unei convenţii internaţionale.

în mod necesar însă, orice asemenea „declaraţie" trebuie să aibă, în plan intern, un corespondent la nivel decizional, astfel încât actul respectiv, de natură declarativă, să nu rămână în sfera declaraţiilor, în sensul dat de expresia uzuală, comună, ci să reprezinte totodată şi garanţia îndeplinirii condiţiilor pe care le presupune emiterea actului.

Că acesta este sensul ce trebuie acordat actului în cauză este indiscutabil, odată ce însăşi Regula menţionată cuprinde la pct. b) cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească actul, anume, să indice:

,,i) motivele pentru care schimbarea titularului nu produce efecte;

ii) dispoziţiile legale esenţiale;

iii) dacă respectiva declaraţie poate face obiectul unor revizuiri sau apeluri."

De altfel, însăşi intimata intervenientă a formulat prin întâmpinare consideraţii esenţialmente similare acestor argumente, cu singura deosebire că, recunoscând necesitatea emiterii de către O.S.I.M. a unei decizii finale, emisă în cadrul unei proceduri administrative şi jurisdicţionale iniţiate şi finalizate conform legislaţiei naţionale, în termenele şi condiţiile prevăzute de legislaţia naţională, a dedus că în termenul prevăzut de legea naţională, partea interesată (SPI) nu a iniţiat astfel de proceduri, astfel că nu a fost şi nu este necesară emiterea unei „decizii finale" în sensul Regulii 27 (4) lit. e) din Regulamentul comun de aplicare a Aranjamentului şi Protocolului de la Madrid.

întrebarea la care însă intimata omite a da un răspuns, este cea legată de iniţiatorul unei asemenea proceduri administrative şi jurisdicţionale, forma pe care ar trebui să o îmbrace această procedură şi încadrarea acestei forme în tiparele procedurii interne aplicabilă în materia analizată.

Intimata a susţinut astfel că petiţia SPI adresată O.S.I.M. la 30 noiembrie 2004 excede procedurii legale şi nu are semnificaţia unei contestaţii formulate în termenul prevăzut de legea naţională.

Pornind de la premisa anterior explicată, anume aceea că procedura trebuie iniţiată de către O.S.I.M., organul notificat de către OMPI cu privire la înregistrarea internaţională şi aflat în situaţia de a stabili în plan intern regimul juridic al mărcilor aflate în discuţie, având în vedere că înregistrarea internaţională efectuată de OMPI nu poate constitui ea însăşi, momentul de la care ar începe să curgă termenele pe care numai legea internă le stabileşte, în cadrul cărora să poată fi contestată vreo măsură, fie şi numai pentru faptul că, anterior unei decizii interne a O.S.I.M., nu se poate cunoaşte poziţia statului, prin organul specializat, în privinţa efectului produs de înregistrarea internaţională, ar rămâne a se stabili care anume act emis de O.S.I.M. a avut efectul acceptării modificării intervenite în regimul juridic al mărcilor aflate in discuţie.

Curtea reţine, pe aspectul analizat, că anterior momentului 4 ianuarie 2005, la care se face referire în comunicarea transmisă recurentelor la 6 ianuarie 2005, nici o decizie a O.S.I.M. nu poate fi considerată că ar fi fost luată în privinţa schimbării de titular al mărcilor, în sensul de act care, respectând exigenţele impuse de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, să fi putut fi contestat în căile legale prevăzute de art. 80 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Astfel, la data de 3 decembrie 2004, O.S.I.M. a solicitat OMPI clarificări cu privire la motivele care au stat la baza înscrierii schimbării de titular în registrul internaţional şi a precizat că urmează a comunica OMPI decizia finală privind situaţia juridică a titularului dreptului asupra mărcilor în România.

Mai mult decât atât, adresa nr. 215067 din 23 decembrie 2004 comunicată de O.S.I.M. către OMPI a fost în sensul lipsei de eficienţă a comunicării din 3 decembrie 2004, suspendarea efectelor acesteia din urmă şi caracterul ei provizoriu, cu motivarea că sunt necesare verificări.

în raport de momentul analizat şi având în vedere alte acte, anterioare acestuia, prin care O.S.I.M. a comunicat intimatei interveniente sau diverselor instanţe judecătoreşti, schimbarea de titular intervenită în privinţa mărcilor în discuţie, singura concluzie ce se poate desprinde logic este aceea că la data de 23 decembrie 2004, O.S.I.M. nu luase în privinţa acestor mărci o decizie finală care să-şi fi produs efecte valabile pe teritoriul României şi, deopotrivă, în planul înregistrării internaţionale.

Că este aşa, stă mărturie şi faptul că, potrivit comunicării transmise de OMPI la 20 mai 2005, nici una din adresele comunicate la 3 decembrie 2004 sau la 23 decembrie 2004 nu a fost înscrisă în registrul internaţional al mărcilor şi notificată la rândul său titularului (F.K.P.), fiind exclusiv îndosariate.

Aceeaşi comunicare face vorbire şi despre notificarea din 19 ianuarie 2005, de asemeni neînregistrată, despre faptul că informaţia, conţinând indicaţia unei contestaţii asupra schimbării de titular, aflată în cursul procedurii, nu determină efectuarea vreunei notificări, Biroul urmând a aştepta rezultatul judecării contestaţiei care, în ipoteza admiterii de către autorităţile române, ar putea antrena înregistrarea, în virtutea dispoziţiilor Regulii 27.4.

Rezultă din aceste consideraţii că, nefiind luată o decizie de către O.S.I.M. la datele analizate anterior, nici nu se poate deduce, astfel cum a susţinut intimata intervenientă, că la momentul 30 noiembrie 2004, când recurentele au solicitat O.S.I.M.-ului precizarea poziţiei faţă de înregistrarea internaţională, acestea ar fi avut deschisă calea unei contestaţii, neexistând vreun act decizional care să fi putut fi contestat, sau că această adresă ar fi putut avea ea însăşi semnificaţia unei contestaţii, aspect a cărui analiză ar urma să încalce principiul disponibilităţii procesului, din perspectiva obiectului asupra căruia se îndreaptă contestaţia.

în raport de aspectele analizate anterior, Curtea apreciază că efectele înregistrării internaţionale nu se produc în mod direct în România, că o decizie internă a

O.S.I.M. era necesar a fi luată în legătură cu schimbarea de titular în privinţa mărcilor în cauză, că o asemenea decizie nu fusese încă luată până la momentul la care recurentele s-au adresat O.S.I.M.-ului cu cererea de a fi clarificată situaţia titularilor mărcilor, 30 noiembrie 2004, că până la 23 decembrie 2004 nu fusese clarificată, cum nu fusese publicată în Registrul Naţional al Mărcilor nici o menţiune cu privire la schimbarea de titular, astfel că O.S.I.M. era în situaţia de a da curs cererii internaţionale, recunoscând efectele produse în România de hotărârea judecătorească care a adus modificări în privinţa titularului mărcilor sau refuzând recunoaşterea producerii vreunor efecte sub aspectul analizat, în virtutea unei decizii ce se impunea a fi adoptată pe temeiul art. 35 din Legea nr. 84/1998, urmată de comunicarea către OMPI a unei declaraţii la care ar fi fost obligat în virtutea Regulii nr. 27 (4) din Regulamentul comun de aplicare a

Aranjamentului şi Protocolului de la Madrid, dacă rezultatul analizei efectuate ar fi fost unul negativ.

Prin urmare, decizia atacată cu recurs este greşită în privinţa modului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 84/1998 şi a Aranjamentului de la Madrid, cum şi a Regulamentului comun de aplicare a acestuia, astfel cum au susţinut recurentele prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. (motivele incluse la punctele II. 1 şi 3), confirmând în mod eronat argumentele Comisiei de reexaminare privitoare la neformularea de către recurente în termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 84/1998 a unei contestaţii împotriva schimbării de titular operată de OMPI sau a deciziei O.S.I.M. de înscriere în Registrul Naţional al Mărcilor a schimbării de titular, cum şi cele privitoare la inexistenţa vreunei obligaţii în sarcina O.S.I.M. de emitere a unui act sau decizii cu privire la acceptarea schimbării de titulari, notificarea OMPI fiind considerată a-şi produce automat efecte pe teritoriul României.

în argumentele instanţei de apel se regăsesc consideraţii privitoare la îndeplinirea de către O.S.I.M. a obligaţiei prevăzute de legislaţia internă, de publicare în Registrul Naţional al Mărcilor a schimbării de titulari, în afara vreunei dovezi concrete de îndeplinire a acestei obligaţii şi contrar evidenţelor din care rezultă cu certitudine că o asemenea înregistrare nu a fost operată.

Sub acest aspect, Curtea, deşi găseşte bine argumentat motivul de recurs privitor la aplicarea dispoziţiilor procesual civile referitoare la probatoriu (motivul susţinut la pct. II. 4), nu consideră că în cauză ar mai fi fost necesar a se administra şi o probă cu interogatoriul părţilor, respectiv O.S.I.M., pentru a se stabili dacă şi când a avut loc o înregistrare a schimbării de titular în Registrul Naţional al Mărcilor.

Proba cu acte pe aspectul analizat era prin ea însăşi suficientă, câtă vreme înregistrarea reprezintă în speţa analizată un aspect controversat, astfel că partea care invocă îndeplinirea unei asemenea operaţiuni, deci existenţa ca înscris cert a operaţiunii contestate, era datoare a produce actul, în sensul de a-l prezenta, cu atât mai mult cu cât în discuţie se află un registru special al autorităţii emitente.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada existenţei înregistrării, se prezumă lipsa acesteia, fără a mai fi necesară administrarea interogatoriului, pentru a se deduce din răspunsul la interogatoriu o prezumţie similară.

Pe de altă parte, Curtea reţine, pe aspectul analizat, că potrivit susţinerilor formulate de O.S.I.M. prin întâmpinare, la dosar au fost depuse toate documentele necesare.

Argumentul susţinut de O.S.I.M., în sensul că obligaţia de comunicare a schimbării de titular intervine numai ca urmare a unei cesiuni, situaţie care nu ar fi fost îndeplinită în cauză, urmează a fi înlăturat cu motivarea că absenţa obligaţiei de comunicare pentru ipoteza de speţă, alta decât cea a cesiunii mărcii, nu este esenţială, câtă vreme momentul obiectiv de la care poate fi contestată măsura supusă analizei ar fi fost în cauză cel al publicării modificării titularului în Registrul Naţional al Mărcilor, act de procedură specific activităţii O.S.I.M. ce ar fi fost necesar să se efectueze din oficiu, nefiind de conceput ca procedura internă a opoziţiei la înregistrare să se bazeze pe un act de procedură efectuat de către OMPI, anume înregistrarea internaţională, în absenţa unei norme exprese clare în acest sens, în legislaţia internă.

Contrariul acestei susţineri ar duce la concluzia inacceptabilă a existenţei unei norme de drept insuficient de clare şi previzibile pe aspectul accesului la justiţie al recurentelor, în sensul dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că limitarea accesului la justiţie ar trebui sancţionată ca şi o nerespectare a acestor dispoziţii.

Concluzia dedusă din faptul nepublicării menţiunilor privitoare la schimbarea titularilor mărcilor în discuţie este în concordanţă cu cea expusă anterior, anume că nefiind publicată în Registrul Naţional al Mărcilor modificarea intervenită în privinţa dreptului asupra acestora, la data la care O.S.I.M. a emis „declaraţia" de refuz a efectelor schimbării de titulari - declaraţia din 3 decembrie 2004 (Anexa 6, filele 101-103), o asemenea modificare nu a fost dispusă în baza unui act decizional, la acea dată O.S.I.M. declarându-se competent să analizeze cazul în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1998, art. 40-41 şi 80 şi cu Reglementările 25-27 din H.G. nr. 833/1998.

Această declaraţie a fost comunicată mandatarului S. care, urmând a se conforma conţinutului ei, s-a aflat la acea dată în situaţia de a aştepta decizia ce urma a fi luată de către O.S.I.M..

Revenirea ulterioară la această declaraţie, prin actul emis la data de 23 decembrie

2004 şi comunicat către OMPI, prin care O.S.I.M. solicita suspendarea efectelor adresei anterioare, nr. 1044146 din 3 decembrie 2004, nu are caracterul unei decizii definitive care să fi fost luată de acest organ.

Prin urmare, Curtea reţine că la data de 23 decembrie 2004, contrar susţinerilor intimaţilor, nici un act cu valoarea unei decizii nu fusese luat de către O.S.I.M. în legătură cu schimbarea titularilor mărcilor vizate, cum nu fusese nici înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor această schimbare, deşi obligaţia de a emite o decizie şi de a proceda la înregistrare era în sarcina O.S.I.M..

Un argument în plus în susţinerea acestui punct de vedere este dedus din dispoziţiile conţinute în Regulile 26 (4) şi 27 (3) din H.G. nr. 833/1998.

Potrivit celei dintâi Reguli, „Când schimbarea titularului s-a produs prin efectul legii sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, cererea de înregistrare a cesiunii va indica şi va fi însoţită de documentul certificat conform cu originalul, care să dovedească respectiva schimbare".

Cea de a doua Regulă stipulează că „la data la care cererea de înscriere a cesiunii îndeplineşte cerinţele prevăzute la regula 25 (n.n. regulă ce vizează de asemenea cererea de înscriere a cesiunii unei mărci), O.S.I.M. înscrie cesiunea în Registrul Naţional al Mărcilor şi o publică în BOPI”.

Aceste dispoziţii, cum şi cele cuprinse în Regula 42 (1) din H.G. nr. 833/1998 au fost avute în vedere de către Comisia de reexaminare ca argumente legale menite să susţină teza posibilităţii exclusive a recurentelor de a formula o contestaţie împotriva înscrierii în Registrul Mărcilor Internaţionale, în termen de 3 luni de la primirea notificării OMPI subsecvente înscrierii, aspect ce a condus Comisia la teza, menţinută în apel, a inadmisibilităţii contestaţiei de faţă.

Din această perspectivă este justificată intervenţia SPI din 30 noiembrie 2004 prin care a solicitat O.S.I.M., în cadrul unei petiţii, să emită o declaraţie în temeiul Regulii 27 alin. (4) din Regulamentul comun de aplicare a Acordului şi Aranjamentului de la Madrid.

Desigur că o asemenea cerere nu este prevăzută de procedurile referitoare la mărci, astfel cum în mod corect a susţinut intimata F.K.P.

Nu este însă mai puţin adevărat că inexistenţa, până la acea dată, a unei decizii O.S.I.M. de admitere sau, dimpotrivă, de refuz de înregistrare a schimbării de titular ai mărcilor vizate, unită cu necesitatea clarificării regimului juridic al acestora, era de natură să scoată din pasivitate O.S.I.M. şi să oblige această autoritate să procedeze, în mod legal, la luarea unei decizii.

La data de 4 ianuarie 2005, sub nr. 200069, Serviciul Mărci din cadrul O.S.I.M. a întocmit un Raport de examinare cu privire la modificarea intervenită în situaţia juridică a mărcilor internaţionale şi, s-a susţinut, un proiect de decizie, prin care se admitea schimbarea de titular pe teritoriul României în favoarea FKP, începând cu data de 11 iunie 2003.

Urmare acestui raport, O.S.I.M. a comunicat reprezentantului S., precum şi mandatarului FKP că a acceptat schimbarea de titular care este valabilă în România de la data de 11 iunie 2003.

Ulterior, O.S.I.M. a comunicat către OMPI decizia nr. 2000712 din 19 ianuarie 2005 în care s-a menţionat admiterea schimbării de titular, în conformitate cu prevederile art. 40-41 din Legea nr. 84/1998 şi Regulile 25-27 din H.G. nr. 833/1998, cât şi a art. 9 din Aranjamentul de la Madrid şi Regulamentul 27 din Regulamentul comun.

Documentul intitulat Decizie emis de Directorul Generat al O.S.I.M. sub nr. 200712 din 19 ianuarie 2005 a fost caracterizat de Comisia de reexaminare şi de instanţa de apel ca reprezentând un act atipic, neprocedural de răspuns şi de clarificare, determinat de petiţia S. nr. 214111 din 30 noiembrie 2004, de documentul O.S.I.M. nr. 1044146 din 3 decembrie 2004 şi de scrisorile F.K.P. nr. 214859, 214879, 214933 şi 215003 din perioada 17-22 decembrie 2004 şi care nu corespunde niciuneia dintre deciziile sau actele de valoarea acestora aşa cum sunt stabilite de art. 80 din Legea nr. 84/1998 şi menţionate la Regula 42 (1) şi (2) din H.G. nr. 833/1998, în legătură cu regula 45 (4) din H.G. nr. 833/1998, deci nu este supusă căii de atac a contestaţiei.

Curtea reţine, în privinţa argumentelor aduse de părţi cu privire la această motivare, sub un prim aspect, că actul contestat în cauză îl reprezintă această decizie, purtând data de 19 ianuarie 2005, despre emiterea căreia S. a fost informată la data de 6 ianuarie 2005 şi care a fost prefigurată de raportul întocmit la data de 4 ianuarie 2005, de către Serviciul mărci.

Manifestarea de voinţă a oricărui organ cu atribuţii administrative îmbracă, prin excelenţă, forma unei decizii, dispoziţii, purtând dată certă, fără a se putea pune în discuţie disocierea acceptată de către Comisie între negotium juris, care ar fi intervenit la 4 ianuarie 2005, potrivit adresei comunicate părţilor la 6 ianuarie

2005 şi instrumentum probationae, care ar fi fost emis la 19 ianuarie 2005.

Concluzionând pe acest aspect, Curtea reţine că pusă în situaţia de a răspunde excepţiei de prematuritate a contestaţiei formulate la data de 11 ianuarie 2005, anterior emiterii deciziei din 19 ianuarie 2005, de care a luat cunoştinţă în cursul dezbaterilor din faţa Comisiei de reexaminare, S. a folosit argumentul necunoaşterii deciziei, a existenţei acesteia în forma prescrisă de lege, singura manifestare de voinţă fiind cea la care s-a făcut referire prin adresa din 6 ianuarie 2005, în care se făcea vorbire despre o decizie din 4 ianuarie 2005.

Instanţa de recurs nu poate proceda la analiza legalităţii Deciziei O.S.I.M. din 19 ianuarie 2004, în condiţiile în care contestaţia îndreptată împotriva acesteia a fost respinsă ca inadmisibilă.

Aspectul esenţial în cauză constă în faptul că dispoziţiile Legii nr. 84/1998 şi ale Regulamentului aprobat prin H.C. nr. 833/1998 nu prevăd şi nici nu aveau de ce să prevadă forma în care trebuie să se concretizeze răspunsurile O.S.I.M. la petiţiile ce îi sunt adresate, cătă vreme singura formă necesară a fi prescrisă de lege era menită să vizeze actele decizionale, supuse căilor de atac prevăzute de art. 80 din Lege şi Regula nr. 42 din Regulament, în cadrul formelor de apărare a drepturilor asupra mărcilor.

Aşa fiind, a se susţine, astfel cum s-a reţinut prin Hotărârea Comisiei, prin decizia pronunţată în apel şi prin concluziile intimaţilor, că decizia din 19 ianuarie 2004 reprezintă „un act neprocedural, atipic (...)" este nelegal, motiv de recurs (susţinut de recurentele S. la pct. I) ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. pr. civ.

Aspectul de nelegalitate este dat de faptul că „decizia" reprezintă forma sub care se materializează actele administrative emise de către O.S.I.M. în scopul acceptării naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice asupra mărcilor, astfel cum rezultă din conţinutul legii ce stabileşte atribuţiile specifice acestui organism.

Cum potrivit celor anterior expuse, manifestarea de voinţă a O.S.I.M. trebuia, în mod necesar, să îmbrace forma unei decizii, fie aceea de acceptare pe teritoriul României a schimbării de titular, fie în sensul refuzului de acceptare a acestei schimbări, cum decizia 19 ianuarie 2005 se încadrează în această categorie de acte administrative, sub aspectul efectelor pe care le produce, în sensul recunoaşterii pe teritoriul României a unei înregistrări internaţionale în privinţa unor mărci, atât instanţa de apel cât şi Comisia erau datoare să soluţioneze contestaţia formulată de S., fără a-i îngrădi accesul acesteia la justiţie, pe seama unei excepţii procesuale, greşit dezlegate.

Curtea este îndreptăţită să se pronunţe asupra actului juridic dedus judecăţii, Decizia Comisiei de reexaminare nr. 31 din 3 martie 2005, ca fiind cel ce urmează a fi supus controlului jurisdicţional, din perspectiva încadrării acestuia şi nu a celorlalte acte la care s-a făcut referire în decizie, în categoria celor împotriva cărora sunt admisibile căile de atac reglementate de dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 84/1998, fără a analiza pe fond contestaţia îndreptată împotriva acestuia, câtă vreme analiza pe fond nu a fost făcută nici de instanţa de apel, nici de Comisia de reexaminare.

în ce priveşte prezumţia la care face referire intimata F.K.P., prin invocarea dispoziţiilor art. 5 alin. (5), raportat la art. 5 alin. (1) din Aranjamentul de la Madrid, potrivit cărora administraţiile care nu vor fi comunicat în termen de maxim un an nici o hotărâre de refuz provizoriu sau definitiv cu privire la înregistrarea unei mărci, vor pierde, în ceea ce priveşte marca în cauză, beneficiul de a declara că pe teritoriul lor nu se poate acorda protecţie acestei mărci, Curtea apreciază că această apărare nu poate fi analizată în recurs, chestiunea pusă în discuţie depăşind aspectele legate de admisibilitatea cererii, impunând o analiză de fond a contestaţiei, din perspectiva aplicării şi a unor alte dispoziţii legale, cum ar putea fi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 27 (4) lit. c) din Regulamentul Comun al Aranjamentului şi Protocolului de la Madrid.

în raport de aceste consideraţii, Curtea reţine că sunt întemeiate criticile formulate de recurentele S. privind respingerea apelului declarat împotriva hotărârii luate de Comisia de Reexaminare O.S.I.M., astfel că, în vederea asigurării respectării dreptului părţilor la toate gradele de jurisdicţie prevăzute de lege şi în acord cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi art. 297 alin. (1) C. pr. civ., va dispune modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat de apelantele S. şi desfiinţarea Hotărârii nr. 31 din 3 martie 2005 a Comisiei de Reexaminare

O.S.I.M. şi trimiterea cauzei la Comisia de Reexaminare O.S.I.M., pentru soluţionarea contestaţiei formulate de petentele S. împotriva deciziei nr. 200712 din 19 ianuarie 2005, emise de Directorul General O.S.I.M..

în privinţa ultimului motiv de recurs formulat de aceleaşi recurente, privind greşita încuviinţare de către instanţa de apel a cererii de intervenţie accesorie (motiv susţinut la pct. II. 5, Curtea reţine:

Judecarea de către Comisia de Reexaminare a O.S.I.M. a contestaţiei formulate de recurente s-a desfăşurat cu citarea şi participarea efectivă a intimatei F.K.P., în calitate de parte, având prin aceasta posibilitatea de a-şi susţine propriile argumente în sprijinul respingerii contestaţiei.

însăşi recurentele, în faza procesuală desfăşurată în cadrul Comisiei de reexaminare au considerat că în cauză s-a procedat corect, prin citarea acestei părţi şi ascultarea concluziilor ei.

Aşa fiind, apelul declarat împotriva Hotărârii a menţionat în mod expres necesitatea citării în cauză, în calitate de parte, a F.K.P., fără ca pe acest aspect să se formuleze critici la adresa Hotărârii apelate.

Dispoziţiile cuprinse în art. 80, art. 81 din Legea nr. 84/1998, chiar dacă nu prevăd în mod expres procedura contradictorie, o subînţeleg, odată ce stabilesc în mod clar obligaţia comunicării hotărârii comisiei de reexaminare „părţilor", în vederea exercitării de câtre acestea a apelului, ca şi cale de atac.

Ca urmare, nu a existat nici un temei legal pentru ca instanţa de apel să refuze participarea ca parte a F.K.P. la judecarea apelului, negându-i dreptul acesteia, altfel câştigat, de a-şi face apărările corespunzătoare poziţiei sale procesuale.

în contextul unei asemenea soluţionări a cauzei, criticile recurentelor S. îndreptate împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de intervenţie sunt privite ca subsidiare aspectului implicat de corecta stabilire a cadrului procesual în limitele căruia urmează a fi rejudecată contestaţia, astfel încât nu se mai impune o analiză aparte, încheierea de admitere a cererii de intervenţie fiind nelegală, în primul rând, ca o consecinţă a nerespectării contradictorialităţii procedurii anterior desfăşurate.

în aceste condiţii, Curtea, modificând decizia recurată, va respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de F.K.P., aceasta urmând a participa la rejudecare în calitate de parte şi nu de intervenient în interesul O.S.I.M.. (T.E.V.)

← Marcă înregistrată pe cale internaţională. Aranjamentul de...		Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Protecţia de... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Marcă înregistrată pe cale internaţională. Decizia de schimbare a titularului mărcii pe teritoriul României. Condiţii de formă - act decizional al O.S.I.M., supus publicării în BOPI.