Marcă. Acţiune în contrafacere. Nume comercial
| Comentarii |
|
Convenţia de la Paris din 1883, art. 8 Legea nr. 84/1998, art. 35, art. 38
Din examinarea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 84/1998 rezultă că una din condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se admite acţiunea în contrafacere constă în aceea de a dovedi că pârâta foloseşte în activitatea sa comercială un semn identic sau similar cu marca asupra căreia reclamanta are un drept de proprietate, în urma înregistrării la O.S.I.M.
Potrivit art. 8 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883, cu modificările ulterioare, „numele va fi protejat în toate ţările uniunii, fără obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ".
Numele comercial beneficiază de o protecţie specială şi nu poate fi confundat cu o marcă deoarece are rolul de a diferenţia comercianţii între ei, iar nu de a distinge produsele şi/sau serviciile acestora.
Desigur, dacă numele comercial este folosit de aşa manieră încât consumatorii să perceapă unul sau unele din elementele sale ca pe o marcă, atunci persoana interesată poate solicita obligarea utilizatorului în a nu mai folosi respectivele elemente în forma respectivă.
Consecinţele de mai sus referitoare la înţelesul noţiunii de „semn" folosit la art. 35 şi diferenţierea faţă de numele comercial sunt susţinute şi de dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 84/1998 care prevăd că „titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ să folosească în activitatea sa comercială numele/denumirea sau adresa/sediul titularului". Totodată, art. 38 alin. (2) din lege prevede că „dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile cu condiţia ca folosirea elementelor prevăzute la lit. a)-c) să fie conformă practicilor loiale".
Or, în speţă, reclamanta nu a dovedit că pârâta şi-ar fi folosit de aşa manieră numele comercial „SC Quantum Leap SA" astfel încât consumatorii să perceapă elementul „Quantum" ca pe o marcă.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 261/A din 26 octombrie 2007)
NOTĂ: Hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Prin cererea înregistrată sub nr. 38021/3/2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă, reclamanta SC Quantum B.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC Quantum L. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să înceteze a mai utiliza marca „Quantum" ce aparţine reclamantei, precum şi obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii şi compensatorii.
în motivarea acţiunii reclamanta a arătat, în esenţă, că este titulara dreptului de proprietate asupra mărcii „Quantum" încă din anul 2001, marcă înregistrată pentru clasele de produse/servicii 35, 36, 38 şi 42 iar pârâta, fără nici un temei legal, foloseşte această marcă în activitatea comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 568 din 17 aprilie 2007Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a dovedit că pârâta a folosit în activitatea comercială un semn identic sau similar cu marca reclamantei, iar împrejurarea că pârâta are în cuprinsul denumirii sale comerciale denumirea „Quantum" nu este de natură a acoperi cerinţele imperative ale art. 35 din Legea nr. 84/1998, pârâta beneficiind de drepturile prevăzute de lege cu privire la denumirea comercială.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând-o sub următoarele aspecte.
Instanţa a reţinut în mod eronat că reclamanta nu ar fi dovedit că pârâta utilizează în activitatea comercială un semn identic sau similar cu marca, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998. Dovada de netăgăduit a faptului că pârâta utilizează în activitatea comercială marca a cărei titulară este reclamanta o constituie faptul că pârâta desfăşoară activităţi incluse în clasele de produse şi servicii pentru care reclamanta beneficiază de protecţie, astfel cum rezultă din extrasul de la Registrul Comerţului.
De altfel, nici intimata pârâtă nu a contestat vreodată că, desfăşoară activităţile cuprinse în clasele de produse şi servicii sus menţionate, sub denumirea ce include şi marca Quantum.
în mod surprinzător instanţa de fond reţine că nu s-a dovedit că pârâta foloseşte marca Quantum atât timp cât chiar pe cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de pârâtă la primul termen de judecată apare amprenta ştampilei societăţii unde este utilizată marca Quantum.
Instanţa nu analizează cauza din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 84/1998, ci formulează aprecieri din perspectiva normelor legale privind funcţionarea Registrului Comerţului, însuşindu-şi confuzia indusă de intimată între cele două elemente distincte ale fondului de comerţ - marca şi firma.
A arătat apelanta că nu a contestat legitimarea firmei intimatei, ci folosirea ca element component al denumirii comerciale a mărcii „Quantum" asupra căreia reclamanta beneficiază de exclusivitate.
De asemenea, a arătat că acele considerente referitoare la incidenţa normelor legale privind înregistrarea societăţilor comerciale la Registrul Comerţului, exced cadrului procesualin.
Totodată, instanţa a procedat la o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 84/1998.
Apelanta a mai criticat sentinţa primei instanţe şi sub aspectul cuantumului vădit disproporţionat al cheltuielilor de judecată la care a fost obligată.
Intimata SC Quantum L. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând, în esenţă, că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a aplicat în mod corespunzător dispoziţiile legale relevante.
Analizând apelul de faţă, Curtea reţine următoarele:
Acţiunea cu care apelanta reclamantă a învestit instanţa este o acţiune în contrafacere de marcă, invocându-se, în fapt, că pârâta foloseşte fără drept în activitatea comercială o marcă asupra căreia reclamanta are un drept de proprietate iar, în drept, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Din examinarea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 84/1998 rezultă că una din condiţiile ce trebuie dovedite de reclamantă pentru a se admite acţiunea în contrafacere constă în aceea de a dovedi că pârâta foloseşte în activitatea sa comercială un semn identic sau similar cu marca asupra căreia reclamanta are un drept de proprietate, în urma înregistrării la O.S.I.M.
în speţa de faţă, prin probele administrate în cauză, reclamanta nu a dovedit decât faptul că pârâta îşi desfăşoară o activitate comercială sub denumirea comercială de SC Quantum L. SA.
Nu s-au administrat alte probe din care să rezulte că elementul verbal „Quantum", ce constituie în acelaşi timp marca reclamantei, ar fi folosit ca o marcă de către pârâtă în activitatea sa comercială.
în aceste condiţii, Curtea urmează să analizeze dacă folosirea de către pârâtă în activitatea sa comercială a denumirii SC Quantum L. SA, denumire ce include elementul verbal „Quantum" ce constituie marca reclamantei, face parte din sfera actelor de contrafacere prevăzute la art. 35 din Legea nr. 84/1998.
Procedând la acest demers, Curtea reţine că existenţa şi reglementarea instituţiei contrafacerii de marcă este justificată pe ideea de protecţie a titularului unei mărci înregistrate.
Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998 „marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane".
Aşadar, protecţia de care se bucură titularul unei mărci trebuie să fie circumscrisă funcţiei esenţiale a acesteia, şi anume, ca publicul consumator să distingă produsele şi serviciile unei persoane de cele ale altei persoane.
în consecinţă, din coroborarea art. 3 lit. a) cu art. 35 din Legea nr. 84/1998 rezultă că termenul de „semn” folosit în cuprinsul art. 35 din lege se referă la un semn ce ar avea aptitudinea de a distinge produsele şi/sau serviciile unei persoane de cele ce aparţin altei persoane, cu alte cuvinte un semn ce ar putea fi perceput de publicul consumator ca o marcă.
în speţă, de faţă, aşa cum a rezultat din probele administrate, „semnul" utilizat de pârâtă face parte din componenţa numelui comercial al acesteia, şi anume SC Quantum L. SA.
Folosit în cuprinsul numelui comercial, elementul verbal „Quantum" nu este perceput de către consumatori ca o marcă, ci este privit ca unul din elementele ce alcătuiesc numele comercial al unei persoane juridice.
Potrivit art. 8 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883, cu modificările ulterioare, „numele va fi protejat în toate ţările uniunii, fără obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ".
Aşadar, numele comercial beneficiază de o protecţie specială şi nu poate fi confundat cu o marcă deoarece numele comercial are rolul de a diferenţia comercianţii între ei, iar nu de a distinge produsele şi/sau serviciile acestora.
Desigur, dacă numele comercial este folosit de aşa manieră încât consumatorii să perceapă unul sau unele din elementele sale ca pe o marcă, atunci persoana interesată poate solicita obligarea utilizatorului în a nu mai folosi respectivele elemente în forma respectivă.
Consecinţele de mai sus referitoare la înţelesul noţiunii de „semn” folosit la art. 35 şi diferenţierea faţă de numele comercial sunt susţinute şi de dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 84/1998 care prevede că „titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ să folosească în activitatea sa comercială numele/denumirea sau adresa/sediul titularului". Totodată, art. 38 alin. (2) din lege prevede că „dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile cu condiţia ca folosirea elementelor prevăzute la lit. a)-c) să fie conformă practicilor loiale".
Or, în speţă, reclamanta nu a dovedit că pârâta şi-ar fi folosit de aşa manieră numele comercial „SC Quantum L. SA" astfel încât consumatorii să perceapă elementul „Quantum" ca pe o marcă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge toate criticile apelantei referitoare la soluţionarea capătului principal al acţiunii, considerentele expuse de prima instanţă urmând a fi completate cu cele expuse mai sus de către Curte.
în ceea ce priveşte critica apelantei referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în primă instanţă, Curtea apreciază că este nefondată.
în raport de natura cauzei, de importanţa numelui comercial, de apărările şi numărul termenelor de judecată în primă instanţă, suma de 7952,53 lei acordată pentru cheltuielile efectuate de pârâtă cu societatea de avocatură care i-a apărat interesele, nu poate fi considerată una vădit disproporţionată pentru a se impune reducerea acesteia.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat apelul. (T.E.V.)
| ← Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Protecţia de... | Marcă. Acţiune în contrafacere. Risc de confuzie.... → |
|---|
