Marcă. Cerere de înregistrare. Cesiunea depozitului reglementar. Admisibilitate. Principiul libertăţii contractuale. Obiect. Dreptul de prioritate la înregistrare.
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 29 alin. (1), art. 39 alin. (1)
Potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, „Drepturile asupra mărcii pot fi transmise, prin cesiune sau prin licenţă, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii".
întrucât durata de protecţie a unei mărci urcă în timp de la data depozitului naţional reglementar, în acest sens fiind dispoziţiile art. 29 alin. (1) din lege, semnificaţia sintagmei „oricând" trebuie să fie una care să corespundă oricărei ipoteze a raporturilor juridice născute în legătură cu transmiterea dreptului, numai în acest fel norma de drept putând dobândi valenţa pe care legiuitorul a înţeles să i-o acorde, ca expresie a libertăţii contractuale specifice domeniului comercial, în care se manifestă aceste raporturi.
Astfel, cesiunea poate să intervină din chiar momentul constituirii depozitului reglementar.
Pe de altă parte, principalul beneficiu care se asimilează unui drept câştigat de solicitantul unei mărci este acela că prin constituirea depozitului naţional reglementar el are un drept de prioritate faţă de toate celelalte cereri depuse ulterior. Acesta este un drept ce se câştigă în momentul constituirii depozitului de marcă şi există pe tot parcursul procedurii de examinare; în aceste condiţii, obiectul contractului de cesiune, interpretat astfel încât să producă efecte juridice, îl reprezintă dreptul de prioritate la data de depozit, şi nu însuşi dreptul asupra mărcii.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 661/R din 6 decembrie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 25501/3/2006 la data de 19 iunie 2006, petenta SC S.R. SA a declarat apel împotriva Hotărârii nr. 333 din 23 septembrie 2005 din dosarul nr. 185/2005 pronunţată de Comisia de Reexaminare Mărci din cadrul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) având ca intimaţi pe SC P.C. SRL şi SC P.D. 14 SRL, solicitând instanţei să se constate că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 80 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, S.R., ca titular al mărcilor Sibiu nr. 003242 şi Sibiu nr. 35574, a depus la O.S.I.M., în termenul legal de 3 luni de la publicare, contestaţie împotriva publicării cesiunii intervenite între SC P.C. SRL şi SC P.D. 14 SRL a depozitului „Salam de Sibiu" M 2004 09925, societatea S.R. considerând cesiunea unui depozit de marcă ca fiind contrară dispoziţiilor legale.
Motivarea Comisiei de Reexaminare din cadrul Hotărârii, prin care s-a respins contestaţia societăţii S.R. şi conform căreia „drepturile asupra mărcii pot fi transmise prin cesiune oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii" (art. 39 din Legea nr. 84/1998), iar „durata de protecţie" se raportează la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 84/1998 conform căreia „înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani" este contrară literei şi spiritului legii.
S-a mai arătat că numai „drepturile asupra mărcii" pot fi transmise, iar aceste drepturi se constituie numai după înregistrare, depozitul naţional reglementar nefiind constitutiv de drepturi. Mai mult, numai înregistrarea mărcii produce efecte, retroactiv, cu începere de la data depozitului.
în regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, mai exact în Regula 25 referitoare la cesiunea mărcii, se vorbeşte despre titularul mărcii şi nicidecum de deţinătorul de depozit sau solicitant, astfel că explicaţia Comisiei de Reexaminare a fost în contradicţie cu dispoziţiile legale, iar susţinerile acesteia în sensul că legea, în referirea ei la titular, ar fi folosit „o formulare incompletă a regulii respective" nu are nicio susţinere legală.
Cât priveşte noţiunea de titular, care este definitivă în art. 3 lit. h) din Legea nr. 84/1998, ca fiind persoana în numele căreia o marcă este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor, iar conform art. 28 al aceluiaşi text de lege, mărcile sunt înregistrate în Registrul Naţional al Mărcilor, când deciziile de înregistrare rămân definitive.
Referitor la sancţiunea pentru neîndeplinirea condiţiilor ca o cesiune să fie înscrisă şi publicată, aceasta este de respingere a cererii de înscriere a cesiunii, conform Regulii 27 din Hotărârea Guvernului României nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998. în consecinţă, s-a considerat că în situaţia în care în cerere nu este inclus numele sau denumirea şi adresa titularului conform dispoziţiilor Regulii 25, iar cum SC P.C. SRL nu putea să aibă calitatea de titular, „Salam de Sibiu" M 2004 09925 nefiind marcă înregistrată, O.S.I.M. ar fi trebuit să respingă cererea pentru înscrierea cesiunii depozitului „Salam de Sibiu" M 2004 09925.
S-a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii nr. 333/23 septembrie 2005 a Comisiei de Reexaminare Mărci din cadrul O.S.I.M. în sensul respingerii cererii de înscriere a cesiunii depozitului „Salam de Sibiu" M 2004 09925.
Cererea a fost întemeiată de dispoziţiile art. 3 lit. h), art. 28, alin. (2) şi (3) din Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, Regulile 25 şi 27 pct. 1, pct. 45, pct. 46 din H.G. nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998, art. 282 şi urm. C. pr. civ.
La data de 12 decembrie 2006 a fost invocată excepţia litispendenţei, care a fost admisă de tribunal şi s-a dispus conexarea dosarului nr. 26628/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la dosarul nr. 25502/3/2006, constatându-se triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.
La data de 12 septembrie 2006, intimata SC P.D. SRL a depus întâmpinare, în temeiul art. 115 C. pr. civ. invocând excepţia lipsei de interes faţă de împrejurarea că apelanta nu a justificat un interes juridic şi actual, întrucât obiectul prezentului litigiu şi al opoziţiei care a stat la baza lui nu îl face înregistrarea unei mărci, ci a unui contract de cesiune. în sprijinul excepţiei invocate s-au folosit următoarele argumente: apelanta a formulat o opoziţie la înregistrarea în B.O.P.I. a contractului de cesiune a mărcii, or, aşa cum reiese din dispoziţiile imperative ale Legii nr. 84/1998, art. 23, persoanele interesate pot formula opoziţie în termen de 3 luni de la publicarea mărcii şi nu a deciziei de înregistrare a cesiunii. Cu privire la aceasta din urmă, conform dispoziţiilor art. 80, alin. (2) din acelaşi act normativ, persoanele interesate pot formula contestaţie.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat următoarele: în fapt, la data de 18 noiembrie 2004, intimata SC P.D. SRL, a depus o cerere de înregistrare pe cale naţională a mărcii individuale constând în denumirea „Salam de Sibiu", pentru produse/ servicii clasele 29, 35, 39 cererea fiind admisă la data de 21 decembrie 2004 şi înscrisă în registrul mărcilor depuse sub nr. M 2004 09925. La data de 9 martie aceasta a depus o cerere de înregistrare a unui contract de cesiune totală a depozitului mărcii „Salam de Sibiu”, nr. depozit M 2004 09925, către SC P.D. 14 SRL, cerere admisă prin Decizia nr. 502583 şi înscrisă în Registrul Naţional al Mărcilor. La data de 13 iunie 2005, SC S.R. SA a formulat opoziţie împotriva publicării în B.O.P.I. (din 4 aprilie 2005) a cesiunii care face obiectul acţiunii, pe care Serviciul Mărci al O.S.I.M. a înaintat-o Comisiei de Reexaminare spre a-i stabili obiectul. Comisia de Reexaminare, analizând cauza, a respins contestaţia formulată de SC S.R. SA ca nefondată şi a menţinut Decizia nr. 502583 din
7 aprilie 2005 de admitere a înregistrării cesiunii nr. M 2004.09925. împotriva Hotărârii Comisiei de Reexaminare, SC S.R. SA a declarat apel.
în ceea ce priveşte susţinerile SC S.R. SA cu privire la faptul că poate fi cesionată şi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială Secţiunea Mărci numai cesiunea unei mărci înregistrate, nu şi cesiunea unui depozit naţional reglementar al unei mărci, intimata a susţinut că sunt netemeinice şi nelegale, întrucât, art. 39 din Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, prevăd că: „Drepturile asupra mărcii pot fi transmise, prin cesiune sau prin licenţă, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii" deci, încă de la momentul constituirii depozitului naţional reglementar şi până la expirarea perioadei de 10 ani - durata de protecţie, aşa cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 29, alin. (1) din Legea nr. 84/1998 „înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al mărcii, pentru perioada de 10 ani".
Aplicarea unitară a celor două texte de lege se bazează pe următoarele principii asupra cărora, până acum, nici practica şi nici doctrina nu au avut îndoieli:
- depunerea unei cereri de înregistrare a mărcii, îi conferă solicitantului o serie de drepturi, printre care şi dreptul de a transmite depozitul naţional reglementar, cum este cazul în speţă;
- pentru a putea fi opozabilă terţilor (iar O.S.I.M. este un terţ), cesiunea se publică; în cazul în care cesiunile de depozit nu s-ar publica, cesionarul din contractul de cesiune (titular de drepturi şi obligaţii rezultate din contract), nu ar face dovada drepturilor sale şi nici nu ar putea solicita O.S.I.M. să îl înscrie ca nou titular.
Referitor la susţinerile apelantei cu privire la faptul că, în sensul Legii nr. 84/1998, titularul mărcii este „persoana fizică sau juridică în numele căreia marca este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor" se arată prin întâmpinare că:
- pe de o parte, definiţia dată de art. 3, lit. h) din Legea nr. 84/1998, nu exclude explicit utilizarea acestui termen în sensul său general juridic: titular de drepturi şi obligaţii rezultate din acte (ex. Cesiuni) şi fapte juridice. în plus, certificatul de înregistrare al unei mărci este doar unul dintre actele în baza căruia o persoană poate deveni titular de drepturi/obligaţii;
- pe de altă parte, nici Legea nr. 84/1998 şi nici regulamentul ei de aplicare nu prevăd expres că cesiunea unui depozit al unei mărci nu trebuie publicată;
- nu în ultimul rând, Regula 25 din regulament ar trebui interpretată în sensul că legiuitorul a considerat suficientă menţionarea condiţiilor de formă necesare întocmirii unei cereri de înscriere a unei mărci, considerând că aceste prevederi se pot aplica mutatis mutandis şi la cererile de înscriere a cesiunii unui depozit.
Mai mult, chiar în textele de lege invocate, nu se vorbeşte de cesiunea unei mărci înregistrate ci de „cesiunea unei mărci", care poate fi, deci înregistrată sau în stadiul de depozit naţional reglementar în procedură.
Publicarea în B.O.P.I. a unei mărci aflate în stadiul de depozit în procedură, nu are nicio semnificaţie în ceea ce priveşte admiterea/respingerea cererii de înregistrare a mărcii.
Interpretările textelor legale, mai sus enunţate, corespund practicii Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, atât în domeniul mărcilor cât şi în domeniul celorlalte drepturi de Proprietate Industrială a situaţiei din marea majoritate a ţărilor europene, fapt reţinut şi de Comisia de Reexaminare.
în drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3 lit. h), art. 29, alin. (1), art. 39, art. 23 alin. (1), art. 80 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, Regula nr. 25 din Hotărârea de Guvern nr. 833/1998, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998.
La data de 12 septembrie 2006, intimata SC P.C. SA a formulat întâmpinare, prin care, a invocat, de asemenea, excepţia lipsei de interes iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea apelului, cu aceleaşi argumente ca şi intimata SC P.D. 14 SRL.
Apelanta, a invocat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, în raport de dispoziţiile art. 1141 alin. (2) C. pr. civ., potrivit căruia, „Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, odată cu citaţia, copii de pe cerere şi de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit de judecată.", solicitând decăderea pârâţilor din dreptul de a mai depune probe şi de a mai ridica excepţii, în raport de dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. pr. civ.
O.S.I.M. a formulat concluzii scrise pe fondul cauzei, solicitând respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr. 135 din 6 februarie 2007 pronunţată în soluţionarea cauzei, instanţa de fond a respins excepţia privind tardivitatea depunerii întâmpinării, ca neîntemeiată, a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes invocată de către intimată şi a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii apelului. De asemenea, a admis apelul formulat de SC S.R. SA, schimbând în tot hotărârea Comisiei de Reexaminare Mărci nr. 333 din 23 septembrie 2005, în sensul că a admis contestaţia, desfiinţând Decizia nr. 502583 din 7 aprilie 2005 de înscriere a cesiunii totale a depozitului mărcii „Salam de Sibiu" nr. depozit M 2004 09925.
Excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, ridicată de apelantă a fost respinsă de tribunal cu motivarea că abrogarea, prin dispoziţiile art. 1 pct. 22 din Legea nr. 219/2005, a alin. (2) al art. 118 C. pr. civ., care prevede decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii pentru nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege, are semnificaţia renunţării legiuitorului la aceste dispoziţii.
Decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe reprezintă o inechitate, întrucât părţile nu mai beneficiază de egalitatea în drepturi garantată de art. 16 din Constituţie. Totodată, dispoziţia legală arătată, contravine şi dreptului la apărare, precum şi principiul ocrotirii şi garantării de proprietate privată.
în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a apelului, invocată prin întâmpinare de ambii intimaţi, aceasta a fost considerată neîntemeiată în raport de dispoziţiile art. 292 C. pr. civ.
S-a reţinut că prin interes, ca şi condiţiile de exerciţiu a acţiunii civile se înţelege folosul practic urmărit de către persoana care a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv de către reclamanţi. Altfel spus, persoana care formulează o cerere de chemare în judecată, este datoare să justifice printre altele şi faptul că în urma cererii sale ea ar dobândi un anumit folos practic, în caz contrar, dacă admiterea cererii nu ar schimba cu nimic situaţia actuală a reclamantului, cererea sa ar urma să fie respinsă ca lipsită de interes.
Astfel, s-a reţinut că apelanta a fost parte la judecata cauzei în fond, figurând în hotărârea a cărei desfiinţare s-a solicitat, în calitate de contestatoare, căreia i s-a respins cererea, astfel încât, nu se poate pretinde că apelul său ar fi lipsit de interes.
Pentru aceleaşi considerente s-a respins şi excepţia inadmisibilităţii apelului.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că la data de 18 noiembrie 2004, SC P.C. SRL a depus Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cererea de înregistrare pentru marca combinată constând în denumirea „Salam de Sibiu" pentru clasele de produse şi servicii 29, 35 şi 39, constituindu-se depozitul naţional nr. M 2004 09925.
în urma depunerii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a unei cereri de înscriere a cesiunii depozitului menţionat de la SC P.C. SRL către SC P.D. 14 SRL, a fost emisă Decizia nr. 50253 prin care cererea de înscriere a acestei cesiuni a fost admisă şi publicată în B.O.P.I. - Secţiunea Mărci nr. 4/2005.
La data de 13 iunie 2005 SC S.R. SA a formulat opoziţie la înregistrarea acestei cesiuni, opoziţie care a fost îndreptată către Departamentul Apeluri din cadrul O.S.I.M., în conformitate cu prevederile art. 80, alin. (2) din Legea nr. 84/1998, în care se stipulează că Deciziile prin care sunt înscrise cesiunile în Registrul
Naţional al Mărcilor pot fi contestate în termen de 3 luni de la publicarea în B.O.P.I. - Secţiunea Mărci.
în urma examinării de fond a cererii de înregistrare a mărcii „Salam de Sibiu" nr. depozit M 2004 09925, O.S.I.M. a emis Avizul de refuz provizoriu nr. 21522, în baza prevederilor art. 5 lit. b) şi g) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Hotărârea nr. 333 din 23 septembrie 2005 a Comisiei de Reexaminare Mărci a fost atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti de către SC S.R. SRL.
Este cât se poate de adevărată afirmaţia susţinută de toate părţile cauzei că „înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani" acesta fiind data la care, potrivit legislaţiei române, se naşte dreptul de proprietate industrială asupra mărcii. Afirmaţia este însă valabilă numai cu condiţia ca, în urma examinării de către autoritatea naţională competentă, (în speţă Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - O.S.I.M.) să se admită cererea de înregistrare a mărcii. Altfel spus, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 84/1998, se aplică exclusiv mărcilor înregistrate, anterior înregistrării, titularul acestora neavând niciun drept legalmente recunoscut asupra mărcii (principiul priorităţii de înregistrare). Astfel fiind, chiar în lumina dispoziţiilor art. 969 C. civ., („Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.") nu se poate recunoaşte ca legală şi opozabilă terţilor - apelanta având această calitate în raport de contractul de cesiune încheiat
- cesiunea unor drepturi practic inexistente.
împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs SC P.C. SRL şi SC P.D. 14 SRL, motivele de recurs fiind comune, decizia fiind criticată ca nelegală, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au susţinut că pentru a justifica soluţia adoptată, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că valabilitatea prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani, este condiţionată de admiterea cererii de înregistrare a mărcii de către O.S.I.M. şi implicit de faptul că s-a emis avizul de refuz provizoriu pentru înregistrarea mărcii, nr. 21522.
Acest aviz, au susţinut recurentele, astfel cum este şi denumit, este numai unul „provizoriu", nefiind incompatibil cu obţinerea ulterioară a unui aviz favorabil.
Publicarea în B.O.P.I. a unei mărci aflate în stadiul de depozit în procedură, nu are nicio semnificaţie în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea cererii de înregistrare a mărcii.
Recurentele au invocat prin motivele de recurs dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 84/1998, corelate cu cele ale art. 29 alin. (1), pe temeiul cărora a fost întemeiată cererea de înregistrare a cesiunii, precum şi principiile ce trebuie deduse din aceste dispoziţii: depunerea unei cereri de înregistrare a mărcii îi conferă solicitantului o serie de drepturi, printre care şi dreptul de a transmite depozitul naţional reglementar; asigurarea opozabilităţii cesiunii faţă de terţi, inclusiv faţă de O.S.I.M., considerat a avea această calitate, fără de care cesionarul, titular de drepturi şi obligaţii rezultate din contractul de cesiune, nu ar putea face dovada drepturilor sale şi nici nu ar putea solicita ca O.S.I.M. să îl înscrie în calitate de nou titular.
De asemenea, recurentele au invocat şi dispoziţiile art. 80 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 care, stipulând înscrierea cesiunii în Registrul Naţional al Mărcilor şi posibilitatea contestării acestei înregistrări, nu face nicio distincţie după cum ar fi vorba de o marcă înregistrată sau nu.
în cauză a formulat întâmpinare intimata S.R., reluând argumentele pe baza cărora instanţa de apel a dispus respingerea cererii de înregistrare, soluţie considerată a fi cea legală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, având în vedere motivele de recurs, Curtea constată întemeiate criticile aduse deciziei.
Textele legale incidente în cauză, în raport de care se impunea a fi analizată cererea formulată de către recurente sunt cele prevăzute în art. 39, art. 40 şi art. 41 din Legea nr. 84/1998.
Potrivit art. 39 „Drepturile asupra mărcii pot fi transmise, prin cesiune sau prin licenţă, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii.
Drepturile asupra mărcii se transmit şi în cazul urmăririi silite a debitorului titular al mărcii, efectuată în condiţiile legii."
Astfel cum în mod corect au subliniat şi recurentele, durata de protecţie a unei mărci urcă în timp de la data depozitului naţional reglementar, în acest sens fiind dispoziţiile art. 29 alin. (1) din lege.
Semnificaţia complementului de timp „oricând" trebuie să fie una care să corespundă oricărei ipoteze a raporturilor juridice născute în legătură cu transmiterea dreptului, numai în acest fel norma de drept putând dobândi valenţa pe care legiuitorul a înţeles să o acorde acestui complement, ca expresie a libertăţii contractuale specifică domeniului comercial, în care se manifestă aceste raporturi.
Aşa fiind, este evident că cesiunea poate să intervină din chiar momentul specific materiei drepturilor de proprietate intelectuală, al constituirii depozitului reglementar, a cărui principală semnificaţie este aducerea la cunoştinţa terţilor asupra drepturilor pretinse de titularii cererilor, asigurarea unei protecţii, cu tot ceea ce decurge din calitatea de titular al unui asemenea drept.
Intimata nu a formulat apărări în sensul că în intervalul cuprins între data constituirii depozitului naţional reglementar şi data la care o marcă este admisă la înregistrare, nu s-ar putea încheia, cu privire la aceasta, acte de transmitere legală, o asemenea susţinere fiind în mod evident străină de realităţile deosebit de complexe ale activităţilor de natură comercială.
Această complexitate se regăseşte redată în dispoziţiile art. 40 din lege, care surprinde diverse situaţii, ipoteze, ce implică transmiterea dreptului asupra mărcilor: „Drepturile cu privire la marcă pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerţ în care aceasta este încorporată. Cesiunea trebuie făcută în scris şi semnată de părţile contractante, sub sancţiunea nulităţii. Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mărcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată sau numai pentru o parte dintre acestea; cesiunea, chiar parţială, nu poate limita teritorial folosirea mărcii pentru produsele sau serviciile la care se referă. în cazul în care patrimoniul titularului mărcii este transmis în totalitatea sa, această transmitere are ca efect şi transferul drepturilor cu privire la marcă. Transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular al dreptului la marcă. Mărcile identice sau similare, aparţinând aceluiaşi titular şi care sunt folosite pentru produse sau servicii identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate şi numai către o singură persoană, sub sancţiunea nulităţii actului de transmitere".
Concluzia ce se deduce din aceste dispoziţii este una evidentă, anume aceea că cesiunea poate interveni inclusiv pentru acele mărci care, fără a fi înregistrate încă, beneficiază de depozit legal constituit.
în aceste condiţii, astfel cum au susţinut recurentele, instanţa de apel trebuia să analizeze, în raport de susţinerile apelantei, care ar fi fost acele dispoziţii legale menite să se opună îndeplinirii unei condiţii de opozabilitate pe care cesiunea specifică domeniului o impune - a publicării cesiunii în B.O.P.I.
Dispoziţia ce reglementează operaţiunea înscrierii cesiunii se regăseşte în art. 41 din lege, potrivit căruia „Cererea de înscriere a cesiunii va fi însoţită de actul doveditor al schimbării titularului mărcii. La cererea persoanei interesate şi cu plata taxei prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înscrie cesiunea în Registrul Naţional al Mărcilor şi o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea devine opozabilă terţilor, începând cu data înscrierii acesteia în Registrul Naţional al Mărcilor."
Textul nu conţine nicio interdicţie expresă în privinţa respingerii cererii de înregistrare, în măsura în care aceasta nu priveşte o marcă deja înregistrată.
A deduce o asemenea interdicţie din alte dispoziţii sau formulări pe care legea le utilizează, respectiv din sintagma „drepturile asupra mărcii", sau din utilizarea termenului de „titular" al unei mărci, înţelegându-se prin aceasta marcă înregistrată valabil, astfel cum a susţinut intimata, are semnificaţia îndepărtării de la sensul general al unei reglementări menite să protejeze inclusiv interesele terţilor, cum şi pe cele ale solicitantului unei înregistrări care, odată intervenită cesiunea, ca act juridic posibil a fi încheiat inclusiv în privinţa unui depozit naţional constituit în vederea înregistrării mărcii, îşi pierde orice interes în a susţine temeinicia cererii de înregistrare.
Pentru terţi este esenţial a cunoaşte în favoarea cărei persoane cererea de înregistrare a mărcii îşi produce efectele. în legătură cu această persoană se poate exercita, ulterior momentului înregistrării, acţiunea în anularea înregistrării mărcii ori o acţiune prin care să se urmărească decăderea din drepturile conferite de marcă.
în categoria terţilor se include, astfel cum corect au susţinut şi recurentele şi autoritatea naţională în domeniu - O.S.I.M., organism care, prin atribuţiile ce-i revin în temeiul legii, poate opune el însuşi solicitantului unei cereri de înregistrare a mărcii motive absolute de refuz, în cadrul unei proceduri ce implică corespondenţă, imposibil de îndeplinit în situaţia în care solicitantul iniţial a cesionat drepturile sale cu privire la marca a cărui înregistrare a cerut-o şi, deşi i-a făcut cunoscută O.S.I.M.-ului această cesiune, formalitatea înregistrării ei în B.O.P.I. nu s-a realizat, ceea ce presupune ca întreaga corespondenţă să fie purtată cu o persoană ce nu ar mai avea interesul de a-şi conserva drepturile născute prin înregistrarea depozitului naţional reglementar.
Este reală susţinerea intimatei, potrivit căreia depozitul nu este constitutiv de drepturi dar această susţinere nu are nimic de a face cu cesiunea dreptului, nici ea constitutivă de drepturi, altele decât cele născute în baza actului de transmitere, ce nu pot fi mai extinse decât drepturile celui ce transmite, în speţă, cesionarul.
Pe de altă parte, astfel cum a susţinut şi O.S.I.M., prin concluziile formulate în cauză, drepturile ce decurg din cererea de înregistrare a unei mărci, nu pot fi considerate inexistente, aşa cum nici nu pot fi confundate cu drepturile pe care le conferă înregistrarea mărcii. Principalul beneficiu care se asimilează unui drept câştigat de solicitantul unei mărci, este acela că prin constituirea depozi-
----—---■> I
tului naţional reglementar el are un drept de prioritate faţă de toate celelalte cereri depuse ulterior. Acesta este un drept ce se câştigă în momentul constituirii depozitului de marcă şi există pe tot parcursul procedurii de examinare, iar în aceste condiţii, obiectul contractului de cesiune, interpretat astfel încât să producă efecte juridice, îl reprezintă dreptul de prioritate la data de depozit şi nu însăşi dreptul asupra mărcii.
Aşa fiind, este de un formalism excesiv dispoziţia pe temeiul căreia s-a respins de la înregistrare cesiunea dreptului ce formează obiectul judecăţii, aspect ce are semnificaţia aplicării greşite a unor dispoziţii legale, anterior menţionate, situaţie ce impune admiterea recursului declarat în cauză, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului ca nefondat, apreciind că în cauză Comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M. este cea care a dat o soluţie legală în speţa supusă soluţionării. (A.C.)
| ← Marcă. Anularea înregistrării. Similaritate cu o marcă deja... | Marcă. Cerere în anularea înregistrării. Semn (expresie)... → |
|---|
