Marcă. înregistrare. 1. Titular persoană juridică. Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. Condiţie pentru înregistrarea mărcii. 2. Titular persoană fizică. Intenţia unui comerţ speculativ cu mărci înregistrate. Rea-credinţă. Sancţiunea anulări
| Comentarii |
|
Decretul nr. 31/1954, art. 34 Legea nr. 84/1998, art. 3 lit. h), art. 48 lit. c)
1. Conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 84/1998, titularul unei mărci este persoana fizică sau juridică în numele căreia marca este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcii, prevedere din care rezultă că legea specială recunoaşte aptitudinea generală şi abstractă a oricărei persoane juridice de a deveni titular al unui astfel de drept de proprietate industrială.
în raport de prevederile art. 34 din Decretul nr. 31/1954, trebuie apreciat dacă marca al cărei titular devine o persoană juridică este destinată să marcheze servicii sau produse ce intră în obiectul său de activitate, în acest context înregistrarea mărcii fiind un act juridic destinat realizării scopului acelei persoane juridice, stabilite prin actul de înfiinţare sau statut.
Astfel, împrejurarea depăşirii limitelor principiului specialităţii capacităţii de folosinţă cu ocazia înregistrării unei mărci este relevantă în contextul cercetării legalităţii înregistrării.
2. Se apreciază că titularul mărcii, persoană fizică, a fost de rea-credinţă la momentul înregistrării acesteia dacă a procedat la înregistrarea a numeroase semne ca mărci, asupra cărora a dobândit un titlu de protecţie, prin fiecare dintre acestea solicitându-se şi obţinându-se protecţia pentru clase de produse şi servicii dintre cele mai diverse, împrejurare de natură a contura ipoteza comerţului cu mărci pe care titularul o desfăşoară.
Nu este lipsit de relevanţă, chiar dacă este o împrejurare ulterioară înregistrării mărcii, că titularul a oferit spre cesionare această marcă unui competitor direct al comerciantului care invocă reaua-credinţă, conduită de natură a revela intenţia de la momentul înregistrării, aceea de a comercializa respectiva marcă, deturnând-o de la scopul ei legal.
în plus, la data înregistrării mărcii - a cărei anulare se solicită -, acea persoană îşi înregistrase deja propria sa marcă, astfel încât, printr-o simplă cercetare a Registrului Naţional al Mărcilor, se putea observa similaritatea celor două semne mergând până la identitate, între clasele de produse şi de servicii complementare, existând, de asemenea, o înaltă similaritate.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 96/A din 18 aprilie 2007)
Notă: Hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă sub nr. 3058 din 17 decembrie 2004, reclamantul D.I.V. a chemat în judecată pe pârâta SC Menatwork E.P. SRL solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la încetarea folosirii fără drept a mărcii „Menatwork" prin orice fel de acte comerciale, respectiv încetarea producerii, comercializării, exportul, importul sau folosirea în orice mod a mărcii proprietatea reclamantului, inclusiv prin folosirea unei mărci similare pentru produsele şi serviciile din clasele
6,19 şi 20; să se dispună obligarea pârâtei la despăgubiri către reclamant pentru încălcarea dreptului său la marcă, publicarea într-un ziar de largă răspândire a hotărârii judecătoreşti ce seva pronunţa, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul învederează că este titular al mai multor mărci înregistrate în România, astfel: marca individuală verbală constând în denumirea „Menatwork" pentru clasele de produse 6, 19 şi 20, conform certificatului de înregistrare a mărcii nr. 045301 din 11 ianuarie 2001; marcă individuală combinată constând în denumirea „M Menatwork W", cu element figurativ, astfet cum rezultă din certificatul de înregistrare a mărcii nr. 58467 emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, având şi culoare revendicată - verde; şi această marcă conferă reclamantului protecţie pentru clasele de produse 6,19 şi 20, data depozitului naţional reglementar fiind 18 iunie 2003.
Reclamantul mai arată că societatea pârâtă este şi ea titulară a unei mărci verbale „Menatwork", înregistrată la O.S.I.M. pentru clasele de produse şi servicii 35,37 şi 42, drept dobândit ulterior momentului înregistrării mărcilor sale.
De asemenea, reclamantul pretinde că pârâta comercializează sub semnul anterior menţionat, produse care aparţin claselor ce intră în conţinutul dreptului său de proprietate intelectuală, respectiv materiale de construcţii metalice, articole de lăcătuşărie, feronerie metalică, produse metalice necuprinse în alte clase, materiale de construcţie nemetalice, mobile, oglinzi şi rame.
în calitate de titular al drepturilor exclusive asupra mărcilor enumerate, reclamantul a convenit cu o terţă persoană asupra cesionării uneia dintre mărci către aceasta, încheindu-se în acest sens şi un contract în formă scrisă; acest contract însă, nu a putut fi executat integral (sub aspectul plăţii), întrucât cesionarul a constatat existenţa pe piaţă şi a mărcii pârâtei şi, corelativ, încălcarea drepturilor reclamantului; reprezentantul acestei terţe persoane,
B.C., a purtat o corespondenţă cu pârâta în urma căreia aceasta a acceptat să-şi schimbe denumirea pentru a nu mai produce încălcări ale drepturilor reclamantului decurgând din mărcile înregistrate.
Cu toate acestea, pârâta nu şi-a schimbat denumirea iniţială, deşi se convenise ca noua sa denumire să fie SC M.W.I. SRL.
în drept, s-au invocat prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998.
La 27 ianuarie 2005, pârâta SC Menatwork E.P. SRL a solicitat în contradictoriu cu reclamantul pârât D.I.V. şi O.S.I.M., pe calea cererii reconvenţionale, să se dispună anularea certificatului eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci de înregistrare a mărcii nr. 58467 din 18 iunie 2003 eliberat reclamantului pentru marca „M Menatwork W", cu element figurativ şi culoare revendicată verde, marcă ce conferă protecţie reclamantului pentru clasele de produse 6, 19 şi 20; să se dispună obligarea O.S.I.M. la radierea înregistrării mărcii menţionate din Registrul Naţional al Mărcilor, precum şi publicarea hotărârii judecătoreşti de anulare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secţia Mărci, conform H.C. nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998.
în ce priveşte cererea principală formulată de reclamant, pârâta a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
S-a arătat în motivarea cererii reconvenţionale că marca reclamantului-pârât a cărei anulare se solicită a fost înregistrată cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 84/1998 şi mai mult decât atât, a fost înregistrată şi cu rea-credinţă.
în ce priveşte încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 84/1998, pârâta-recla-mantă face trimitere la teza prevăzută art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, arătând că pentru a putea fi înregistrat ca marcă, un semn trebuie să îndeplinească între alte condiţii şi pe aceea de a nu fi identic cu o marcă anterioară şi destinat a fi aplicat unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioară este protejată, dacă există risc de confuzie pentru public.
în speţă, marca reclamantului-pârât „M Menatwork W" este identică sub aspectul elementului figurativ şi al culorii revendicate cu marca „MW Menatwork", înregistrată anterior de către pârâta-reclamantă şi este destinată a fi aplicată unor produse similare cu cele care fac obiectul serviciilor prestate de pârâta-re-clamantă, existând risc de confuzie pentru public.
Pârâta-reclamantă învederează că este titulară a unei mărci anterioare celei opuse de partea adversă, respectiv marca „MW Menatwork", cu element figurativ şi culoare revendicată verde, nr. de depozit M 2002 00606, pentru clasele de servicii 35, 37 şi 42, astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare a acesteia nr. 49523 din 5 februarie 2002, publicat în B.O.P.I. - Secţiunea Mărci -nr. 7/2002.
Referitor la produsele şi respectiv serviciile cărora li se aplică cele două semne, pârâta-reclamantă arată că deşi pare că acestea sunt diferite, solicită instanţei să constate că în realitate sunt similare şi riscul de confuzie există.
Titlul pârâtei-reclamante poartă asupra clasei 37: construcţii, reparaţii şi servicii de instalare, în timp ce marca reclamantului pârât se aplică asupra produselor cuprinse în clasa 19 a Clasificării de la Nisa - construcţii şi monumente nemetalice.
Pârâta-reclamantă susţine că desfăşoară o activitate intensă în sfera construcţiilor sub marca sa înregistrată „MW Menatwork", ceea ce i-a adus o largă recunoaştere pe teritoriul României, astfel încât înregistrarea mărcii reclamantu-lui-pârât şi prestarea de către acesta sau eventuala prestare a unor activităţi în domeniul construcţiilor, fie ele nemetalice, îi pot crea grave prejudicii materiale şi de imagine pe piaţă, fie prin atragerea clientelei, fie prin realizarea unor lucrări necorespunzătoare calitativ.
Astfel, se poate constata riscul de confuzie pentru public, care, văzând reprezentarea grafică şi culoarea mărcii afişate de partea adversă (identice cu ale mărcii pârâtei-reclamante) să creadă că serviciile respective sunt prestate de SC Menatwork E.P. SRL, iar nu de o altă persoană care şi-a înregistrat un semn identic cu al său.
în aceste condiţii, pârâta-reclamantă apreciază că în mod greşit Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a apreciat că marca reclamantului-pârât nr. 58467 din
18 iunie 2003, nu se încadra în cazurile de refuz la înregistrare prevăzute la art. 6 din Legea nr. 84/1998.
Pe de altă parte, mai susţine pârâta-reclamantă, marca opusă de partea adversă este ulterioară mărcii sale, este identică cu cea aparţinând pârâtei-reclamante şi, în plus, este destinată a fi aplicată unor produse similare cu cele care fac obiectul serviciilor prestate de aceasta, existând riscul de confuzie pentru public.
în susţinerea motivului de anulare a aceleiaşi mărci pentru reaua-credinţă a reclamantului-pârât, conform art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, pârâta-reclamantă invocă împrejurarea că în acelaşi timp D.I.V. este şi titularul mărcii verbale individuale sub denumirea „Menat work”, pentru clasele de produse 6,
19 şi 20.
în aceste condiţii, deşi era titular al unei mărci verbale, aşadar fără element figurativ, acesta a solicitat în numeroase rânduri pârâtei-reclamante să înceteze a mai folosi marca ce face obiectul certificatului său de înregistrare nr. 49523 din 5 februarie 2002, cu denumirea „MW Menatwork", având element figurativ şi culoare revendicată verde.
Mai mult decât atât, asemenea solicitări a primit pârâta-reclamantă şi din partea SC A.L. SRL, client şi concurent al pârâtei-reclamante, care pretindea că ar fi dobândit de la reclamantul-pârât prin cesiune, dreptul asupra mărcii verbale „MenatWork".
Acestor solicitări pârâta-reclamantă nu le-a dat curs pentru considerentul că cele două mărci sunt total diferite, deoarece marca părţii adverse cu denumirea „Menat Work" este una verbală, fără element figurativ şi culoare revendicată, iar cea aparţinându-i pârâtei-reclamante este o marcă cu element figurativ şi culoare revendicată verde, având ca obiect denumirea „MW Menatwork", împrejurări de natură să excludă orice confuzie.
Constatând poziţia pârâtei-reclamante cu privire la aceste solicitări, pârâtul-re-clamant, care probabil a fost împiedicat să cesioneze marca verbală asupra căreia avea drepturi exclusive, acesta a iniţiat ulterior demersuri pentru înregistrarea ca marcă a unui semn identic, sub aspectul reprezentării grafice şi al culorii revendicate, cu cel aparţinând pârâtei-reclamante, pentru aceleaşi clase de produse şi servicii pentru care îşi înregistrase anterior marca verbală „Menat Work".
Pârâta-reclamantă semnalează existenţa unei inadvertenţe între data înregistrării mărcii combinate indicate de reclamantul-pârât în cererea introductivă, ca fiind 18 iunie 2003, în timp ce din copia ilizibilă a certificatului nr. 58467 depus la dosar de acesta, rezultă că data înregistrării acestui semn este 12 noiembrie 2003.
Această constatare, mai susţine pârâta-reclamantă, trebuie reţinută ca o dovadă a relei-credinţe a reclamantului-pârât întrucât, deşi acesta nu era titular al mărcii 58467, a notificat societatea pârâtă-reclamantă să înceteze a mai desfăşura orice fel de activitate sub denumirea „Menatwork".
Având în vedere conduita reclamantului-pârât concretizată în solicitarea încetării folosirii unei mărci total diferite decât cea al cărui titular este, efectuarea unor demersuri de înregistrare a unei mărci identice cu marca anterioară a pârâ-tei-reclamante, implicarea de către reclamantul-pârât în această dispută a unui client şi concurent al societăţii pârâte, pârâta-reclamantă opinează că toate aceste împrejurări sunt de natură a contura reaua-credinţă manifestată de reclamantul-pârât cu prilejul înregistrării mărcii nr. 58467 din 12 noiembrie 2003. Mai mult decât atât, implicarea concurentului pârâtei, SC A.L. SRL în această situaţie litigioasă, conduce la ideea că înregistrarea mărcii de către reclamantul-pârât a unui semn identic cu cel al pârâtei-reclamante pentru produse şi servicii similare, de natură a crea confuzie, a fost realizată în scopul de a o vinde concurentului pârâtei-reclamante, iar nu pentru ca reclamantul să-şi individualizeze propriile produse sau servicii.
în apărare asupra cererii principale, pârâta-reclamantă învederează că în activitatea pe care o desfăşoară îşi foloseşte propria marcă combinată, cu element figurativ şi culoare revendicată verde, cu denumirea „MW Menatwork”, în temeiul titlului său constituit de certificatul de înregistrare nr. 49523 din 5 februarie
2002 emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi publicat în B.O.P.I., titlul necontestat până în prezent nici în cadrul derulării procedurii de înregistrare şi nici ulterior pe cale judecătorească.
Faţă de această împrejurare, societatea pârâtă reclamantă solicită a se constata că nu sunt întrunite în speţă prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998, deoarece reclamantul-pârât nu poate dovedi că activitatea pe care aceasta o desfăşoară vizează produse sau servicii care s-ar individualiza prin marca pe care reclaman-tul-pârâtoopune.
De asemenea, este nereală şi susţinerea reclamantului-pârât conform căreia, în urma discuţiilor purtate prin SC A.L. SRL, pârâta-reclamantă ar fi acceptat schimbarea denumirii sale, în realitate adresa invocată de partea adversă în dovedirea acestei susţineri, referindu-se la o altă societate ce face parte din grupul de firme al pârâtei-reclamante, anume la SC Menatwork &A.D.P. SRL, firmă care începând din 1 mai 2004 şi-a schimbat într-adevăr denumirea în SC M.W.I. SRL.
în drept, s-au invocat prevederile art. 48 din Legea nr. 84/1998.
Reclamantul-pârât a depus întâmpinare la cererea reconvenţională prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocând totodată mai multe excepţii procesuale şi anume: excepţia lipsei calităţii de reprezentant a societăţii de avocatură ce a semnat în numele pârâtei-reclamante cererea reconvenţională, excepţia inadmisibilităţii formulării cererii reconvenţionale în contradictoriu şi cu o altă persoană care nu avea calitatea de reclamant, astfel încât ea nu respectă cadrul procesual preexistent, ci este formulată nu numai împotriva reclamantului ci şi împotriva O.S.I.M., persoană juridică ce nu figura în cadrul procesual de până atunci; s-a mai invocat excepţia lipsei de interes ca şi a lipsei calităţii procesuale active în formularea cererii reconvenţionale întemeiată pe clasele diferite de produse şi servicii ale pârâtei-reclamante faţă de clasele de produse asupra cărora poartă certificatul de înregistrare a mărcii nr. 58467 aparţinând reclamantului-pârât; în sfârşit, se invocă prin întâmpinare şi depăşirea de către pârâta-reclamantă a limitelor principiului specialităţii capacităţii de folosinţă ca persoană juridică, referitor la înregistrarea mărcii, în temeiul art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Reclamantul-pârât prin cerere scrisă a renunţat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata unor despăgubiri pentru încălcarea dreptului său la marcă.
Prin sentinţa civilă nr. 339/7 martie 2006,Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă a respins ca nefondată acţiunea principală şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC Menatwork E.P. SRL; s-a dispus anularea înregistrării mărcii combinate „Menatwork" nr. 58467 pentru clasele de produse
6,19 şi 20 al cărei titular este reclamantul-pârât; totodată, s-a dispus obligarea O.S.I.M. la radierea înregistrării mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, cu obligarea reclamantului-pârât la 3.864,89 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei-pârâte.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul este titular a mai multor mărci înregistrate la O.S.I.M., astfel: Menat Work nr. 45301 din 24 septembrie 2001 pentru clasele 6,19 şi 20; M. Menatwork W nr. 58467 din 12 noiembrie 2003, de asemenea, pentru clasele de produse 6,19 şi 20, ca şi asupra altor mărci ce nu au legătură cu cauza.
S-a constatat că mărcile înregistrate de reclamantul-pârât se referă cu precădere la clasa de produse nr. 6 - metale comune şi aliajele lor, materiale de construcţii metalice, construcţii metalice transportabile, articole de lăcătuşerie şi feronerie metalice, produse metalice necuprinse în alte clase; clasa 19 - materiale de construcţie nemetalice, construcţii transportabile nemetalice, monumente nemetalice; clasa 20 - mobile, oglinzi, rame, produse necuprinse în alte clase din lemn, plută, trestie, stuf, răchită, corn, os, fildeş şi clasa 37 - construcţii, reparaţii şi servicii de instalare.
Deşi în răspunsurile la interogatoriu ce i-a fost administrat, reclamantul-pârât afirmă că a folosit şi foloseşte mărcile înregistrate în activitatea comercială a familiei sale, iar pentru marca „Menatwork", în producerea şi comercializarea elementelor de construcţie în 2002 şi 2004, nu a făcut nicio dovadă în acest sens, eventual prin depunerea la dosar de înscrisuri, facturi, planşe, pliante comerciale etc., în condiţiile în care prin cererea principală a solicitat încetarea folosirii fără drept de către pârâta-reclamantă a mărcii „MENATWORK" prin orice fel de acte comerciale pentru produsele din clasele 6,19 şi 20.
S-a reţinut pe de altă parte, că pârâta-reclamantă a înregistrat pentru clasele de servicii 35 - gestionarea facerilor comerciale, clasa 37 - construcţii, reparaţii şi servicii de instalare şi clasa 42 - amenajări interioare, sub nr. 49523 din 5 februarie 2002 marca combinată, cu element figurativ şi culoare revendicată verde - „MW Menatwork", făcând dovada cu înscrisurile depuse la dosar că şi foloseşte această marcă în activitatea sa comercială.
Din concluziile expertizei tehnice judiciare dispuse şi efectuate în cauză, a rezultat că pârâta-reclamantă nu se foloseşte de marca „M. Menatwork W." a reclamantului-pârât în actele sale comerciale, prin producerea, comercializarea, exportul, importul sau folosirea în orice alt mod, inclusiv prin publicitate pentru produsele cuprinse în clasele 6,19 şi 20, iar la sediul social şi punctul de lucru al pârâtei-reclamante, s-au identificat de către expert doar activităţi de prestări servicii, situaţie în care s-a concluzionat că prin actele de comerţ pe care pârâta-reclamantă le desfăşoară, nu se încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantului-pârât cu privire la marca sa.
Referitor la identitatea dintre cele două mărci, respectiv cea aparţinând reclamantului-pârât - „M. Menatwork W." sub nr. 58467 şi pârâtei-reclamante
- „MW Menatwork" cu nr. 49523, expertul a constatat că cele două mărci au elemente figurative asemănătoare până la identitate.
Pe de altă parte, în completările la raportul de expertiză, s-a precizat că între produsele şi serviciile ce fac obiectul celor două mărci, nu există similaritate întrucât clasele de protecţie sunt diferite, iar pârâta-reclamantă foloseşte marca sa în activitatea de gestionare a afacerilor comerciale, pe actele firme (în antete şi facturi) şi comercializează produse din ceramică sub marca Leonardo, garduri sub marca Quavatorta etc., având ca principal obiect de activitate comerţul cu ridicata al altor produse, fiind cunoscute ca importator de produse de construcţii încă din anul 1994 când s-a înfiinţat, în timp ce reclamantul-pârât care a obţinut protecţia semnului menţionat pentru produsele din clasele 6,19 şi 20, nu şi-a făcut niciun fel de publicitate, în realitate nedesfăşurând nicio activitate comercială legată de produsele pentru care a obţinut protecţia prin marcă.
în consecinţă, în conformitate cu art. 35 din Legea nr. 84/1998, s-a respins cererea principală ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reconvenţională, Tribunalul a reţinut din probele administrate în cauză, că reclamantul-pârât a înregistrat la O.S.I.M. mai multe mărci, inclusiv marca combinată cu element figurativ şi culoare revendicată verde „M. Menatwork W.", marca nr. 58467 din 12 noiembrie 2003 şi cu privire la care nu face dovada că o foloseşte pentru produsele pentru care a înregistrat-o, respectiv cele făcând parte din clasele 6,19 şi 20.
S-a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b) care fac trimitere la prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, prin care se interzice înregistrarea unei mărci identice cu o marcă anterioară pentru produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioară este protejată, dacă există risc de confuzie pentru public, întrucât, deşi există similitudine până la identitate cu marca pârâtei-reclamante „MW Menatwork", având acelaşi element figurativ şi înregistrată anterior (5 februarie 2002), nu există riscul de confuzie pentru public, deoarece mărcile nu sunt înregistrate pentru aceleaşi clase de produse şi servicii.
S-a apreciat însă ca fiind întemeiată cererea formulată de pârâta-reclamantă privind anularea mărcii nr. 58467 din 12 noiembrie 2003 aparţinând reclamantului-pârât pentru rea-credinţă, constatându-se a fi îndeplinite condiţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Instanţa de fond a reţinut că reaua-credinţă rezultă din împrejurarea că recla-mantul-pârât nu a dovedit folosirea niciunei mărci dintre cele pe care şi le-a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, pentru produse şi servicii aflate în domenii foarte diferite, constatându-se că a înregistrat marca a cărei anulare se solicită, în scopul de a o vinde, aşa cum reiese din înscrisurile care dovedesc încercarea de cesionare a acesteia către firma SC A.L. SRL, iar nu în scopul legal de a-şi distinge propriile produse şi servicii prin aplicarea respectivei mărci, de produsele şi serviciile altor competitori.
în consecinţă, reţinându-se că legea sancţionează conduita de genul celei descrise, cu anularea mărcii pentru rea-credinţă, Tribunalul a admis cererea reconvenţională în temeiul art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, dispunându-se totodată în baza Regulii 32 din H.G. nr. 833/1998, obligarea O.S.I.M. la radierea înregistrării mărcii din Registrul Naţional al Mărcilor.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. pr. civ.
în termen legal, împotriva acestei sentinţe, reclamantul-pârât a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de apel, apelantul susţine că instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţiile pe care le-a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar la 24 februarie 2004, după cum nu a permis nici efectuarea de probe cu privire la acestea şi nici nu a dispus măsura unirii lor cu fondul.
Din acest punct de vedere, apelantul reiterează în motivele de apel excepţia lipsei de reprezentant al pârâtei-reclamante pentru societatea de avocatură care a semnat cererea reconvenţională, excepţie ce trebuia pusă în mod prioritar în discuţia părţilor.
Există din partea reprezentanţilor societăţii pârâte o ratificare a mandatului de reprezentare acordat în trecut către avocaţii primei firme de avocatură, inclusiv pentru activităţile efectuate până la acel moment, însă pentru perioada ulterioară o asemenea împuternicire nu există, iar limitele mandatării unui reprezentant în instanţă nu pot fi generale, ci trebuie circumscrise asupra anumitor operaţiuni juridice.
O altă excepţie invocată de reclamantul-pârât prin aceeaşi întâmpinare, viza depăşirea limitelor principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a intimatei pârâte-reclamante.
Din înscrisurile cauzei a rezultat că obiectul principal de activitate al acesteia viza comerţul cu ridicata al anumitor produse, iar printre activităţile secundare ale intimatei se numără şi fabricarea de produse, vânzarea, fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice, fabricarea de cărămizi, ţigle şi a altor produse din argilă arsă etc.
în domeniul de activitate al pârâtei-reclamante, nu se regăseşte activitatea de prestări servicii, consultanţă, import de materiale de construcţii sau deschiderea magazinelor de prezentare a produselor altor societăţi comerciale, dar cu toate acestea în raportul de expertiză se consemnează declaraţia reprezentantului intimatei, în sensul că obiectul său de activitate constă doar în prestarea acestor servicii anterior menţionate sub această marcă.
Apelantul mai invocă depăşirea limitelor cadrului procesual stabilit prin cererea introductivă ca şi prin cererea reconvenţională în pronunţarea sentinţei apelate.
Limitele judecăţii sunt cele stabilite de participanţii la proces, iar din formularea unei cereri reconvenţionale nu este posibil ca pârâtul-reclamant să introducă în judecată o altă persoană, cererea reconvenţională fiind formulată în raport de cadrul procesual preexistent.
Se mai arată de apelant că instanţa nu a apreciat unitar raportul de expertiză administrat în cauză, infirmându-i parţial forţa probantă prin raportare la alte dovezi nepertinente în cauză.
Apelantul afirmă că nu este o soluţie legală din punct de vedere procedural, aceea de a se admite concluziile unui raport de expertiză doar în ce priveşte anumite împrejurări şi în acelaşi timp ignorarea acestuia cu privire la altele adiacente, decurgând din acelaşi raport. Concluziile raportului de expertiză nu pot fi înlăturate decât printr-o probă de valoare ştiinţifică egală.
Pârâtul susţine că sentinţa este nelegală şi netemeinică şi în ce priveşte soluţia pronunţată pe fond.
Ambele părţi din cauză au un drept de proprietate intelectuală cu privire la mărci similare, iar întinderea şi conţinutul acestor drepturi au fost stabilite de O.S.I.M. cu prilejul înregistrării mărcilor fiecăreia dintre ele. <
Apelantul afirmă că anumite operaţiuni juridice ale intimatei, rezultând din foile de prezentare depuse la dosar, rezultă că aceasta efectuează şi lucrări de producţie, demarând din luna iunie 2002 cu o performantă linie de producţie a structurii metalice pentru sisteme de gips-carton; s-a mai precizat că noua linie de producţie a intimatei, permite acesteia producerea unei game largi de profile metalice din oţel zincat, având un spectru larg de montaj, iar pentru a acoperi cererea în continuă creştere, s-a prevăzut că se va realiza o nouă investiţie constând în alte două linii similare, pentru producţia plafoanelor din aluminiu.
Din acest punct de vedere, mai arată apelantul, apare drept netemeinică reţinerea instanţei de fond în sensul că activitatea intimatei-pârâte se rezumă doar la prestarea de servicii, câtă vreme din înscrisurile cauzei rezultă că aceasta desfăşoară şi activitate de producţie.
Apelantul critică şi soluţionarea cererii reconvenţionale, de asemenea pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, intimata-pârâtă a solicitat anularea mărcii nr. 58467 constând în denumirea „M Menatwork W" aparţinând apelantului, pentru clasele 6,19 şi 20, în timp ce marca intimatei-pârâte cu privire la care a susţinut că intră în conflict cu marca sa, poartă asupra unor clase diferite de servicii, respectiv clasele 35, 37 şi 42.
Faţă de această constatare, rezultă că intimata nu are niciun drept exclusiv de protecţie pentru clasele asupra cărora poartă semnul apelantului şi în consecinţă, nici nu putea fi prejudiciată în vreun fel prin încălcarea dreptului său, astfel încât nu se justifică interesul intimatei în anularea mărcii aparţinând apelantei.
Se mai arată de către apelant, că deşi a invocat această excepţie prin întâmpinarea depusă la cererea reconvenţională, instanţa de asemenea nu a supus-o dezbaterii părţilor.
Tribunalul a reţinut în mod nelegal reaua-credinţă, motiv pentru care a dispus anularea înregistrării mărcii sale nr. 58467 în conformitate, cu art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Cererea reconvenţională a fost formulată împotriva mărcii apelantului, marcă combinată cu element figurativ şi culoare revendicată - „M. Menatwork W", pe care acesta a înregistrat-o la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci la un interval destul de scurt de la momentul de la care a obţinut drepturi exclusive asupra unei alte mărci similare, verbale, „Menat Work", vizând aceleaşi clase de produse.
Apelantul pretinde că înregistrarea la O.S.I.M. a celei de-a doua mărci, de această dată combinate, însă cu privire la aceeaşi clasă de produse, nu face decât să dovedească intenţia sa de a-şi proteja mai bine drepturile.
în ce priveşte corespondenţa intimatei-pârâte cu SC A.L. SRL, apelantul pretinde că nu are cunoştinţe despre afirmaţiile reprezentantului acestei societăţi după cum nu are nicio legătură cu reprezentantul italian al societăţii intimate-pârâte, iar înscrisurile din care reies aceste împrejurări, nu provin de la apelant şi drept urmare, nu pot fi considerate probe în cauză, nici cel puţin un început de dovadă scrisă împotriva sa.
Se mai afirmă de către apelant că nu a înregistrat marca pentru a o vinde, deoarece dacă ar fi existat această intenţie ar fi urmat imediat o cesionare după momentul eliberării titlului constatator.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea folosirii de către apelant a mărcii sale figurative combinate „M. Menatwork W.", câtă vreme nu s-a formulat vreun capăt de cerere în legătură cu acest aspect.
Intimata a depus la dosar întâmpinare la motivele de apel solicitând menţinerea soluţiei primei instanţe ca legală şi temeinică.
Curtea, din oficiu, a dispus emiterea unei adrese către O.S.I.M. cu privire la înaintarea la dosar a unor copii conforme cu originalele a certificatelor de înregistrare a mărcilor incidente în cauză, potrivit celor menţionate în încheierea de şedinţă din 22 februarie 2007. Aceste relaţii au fost comunicate instanţei potrivit înscrisurilor ce se regăsesc la dosarul de apel.
La termenul de azi în şedinţă publică, instanţa a pus în discuţie şi problema interesului intimatei-pârâte reclamante în formularea cererii reconvenţionale având în vedere împrejurarea că aceasta are ca unic obiect anularea înregistrării mărcii combinate cu element figurativ aparţinând apelantului-reclamant şi înregistrată sub nr. 58467 din 12 noiembrie 2003, în raport de împrejurarea că acesta este şi titular al mărcii verbale „Menat Work" nr. 45301 din 11 ianuarie 2001, titlu în raport de care apelantul-reclamant a formulat cererea principală în contrafacere îndreptată împotriva intimatei, cerere în cuprinsul căreia s-a prevalat alături de acesta şi de marca combinată cu element figurativ nr. 58467 din 12 noiembrie 2003 şi a cărei anulare a solicitat-o intimata-pârâtă.
Excepţia invocată, fiind o excepţie procesuală de fond, Curtea o va analiza în contextul cercetării motivelor de apel.
Apelul formulat este nefondat.
într-un prim motiv de apel, apelantul reclamant-pârât invocă împrejurarea nepronunţării primei instanţe asupra unor excepţii procesuale, de fond şi de procedură, pe care le-a invocat în cuprinsul întâmpinării formulate cu privire la cerere reconvenţională a pârâtei-reclamante îndreptată împotriva sa.
Cum apelul este o cale devolutivă de atac, nimic nu se opune ca aceste excepţii să fie analizate în această etapă procesuală, fie urmare a formulării unor critici prin motivele de apel vizând necercetarea lor de prima instanţă, fie prin invocarea lor în această etapă procesuală, în măsura în care acestea sunt excepţii absolute ce ar putea fi ridicate de parte în orice moment al procesului.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea constată că într-adevăr, Tribunalul nu a analizat aceste excepţii, motiv pentru care se va proceda la completarea considerentelor sentinţei sub acest aspect, cu cele ce urmează:
Se constată că o primă excepţie invocată de reclamantul-pârât a avut drept obiect lipsa calităţii de reprezentant al pârâtei-reclamante pentru societatea de avocatură ce a formulat cererea reconvenţională în numele acesteia.
Excepţia formulată este neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare, în raport de prevederile art. 161 C. pr. civ., întrucât se constată că aceasta a fost formulată de către intimata-pârâtă reclamantă la 26 ianuarie 2006, prin intermediul Societăţii de avocatură ce rezultă din împuternicirea depusă la dosarul de fond, şi căreia pârâta-reclamantă i-a acordat o legală mandatare în acest sens, încă din data de 24 ianuarie 2005 prin contractul de asistenţă juridică nr. 15839, astfel cum rezultă din menţiunile împuternicirii la care s-au făcut referire.
Ulterior, în numele pârâtei-reclamante a răspuns în dosar o altă societate de avocatură potrivit împuternicirii acordate acesteia ce se regăseşte la fila 87 a dosarului primei instanţe, astfel încât nici această excepţie a lipsei calităţii de reprezentant al pârâtei-reclamante referitoare la această a doua societate de avocatură, nu este întemeiată şi urmează a fi respinsă ca nefondată.
Este nelegală susţinerea apelantului din cuprinsul motivelor de apel în sensul că societăţile de avocatură mandatate de pârâta-reclamantă, nu ar fi fost împuternicite să o reprezinte pentru toate actele judecăţii, întrucât în raport de prevederile art. 68 alin. (3) C. pr. civ., mandatul este prezumat ca fiind acordat pentru toate actele judecăţii chiar dacă în cuprinsul său nu se face nicio menţiune în această privinţă şi numai prin excepţie, el poate fi restrâns doar la anumite acte procesuale sau pentru anumite instanţe.
în formularea acestei critici, apelantul pretinde, contrar textului anterior arătat că excepţia ar constitui regula în materie, în sensul că mandatul este dat numai pentru anumite acte, iar dacă este acordat pentru toate actele judecăţii, ar trebui să se facă referire expresă în acest sens, ceea ce nu poate fi primit.
O a doua excepţie invocată de apelant prin aceeaşi întâmpinare şi a cărei neso-luţionare de prima instanţă o reclamă prin motivele de apel, vizează inadmisi-bilitatea formulării cererii reconvenţionale în contradictoriu şi cu alte persoane ce nu aveau calitatea de reclamant în dosar, conform cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.
Este real că în raport de prevederile art. 119 C. pr. civ., atunci când pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să recurgă la formularea unei cereri reconvenţionale, formă de procedură de care intimata a făcut uz în cauză, solicitând anularea mărcii reclamantului nr. 58467 din 12 noiembrie 2003, prin cererea reconvenţională şi, date fiind pretenţiile ce se pot valorifica prin promovarea ei, într-adevăr nu pot fi introduse alte persoane în cauză decât cele care figurau deja în calitate de reclamanţi în proces.
Formulând cererea reconvenţională cu obiectul menţionat, intimata-pârâtă reclamantă a promovat-o şi în contradictoriu cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, nu numai cu reclamantul, solicitând ca în situaţia admiterii pretenţiilor sale, să se dispună obligarea O.S.I.M. la radierea mărcii reclamantului-pârât din Registrul Naţional al Mărcilor.
Curtea apreciază că această chemare în judecată şi a O.S.I.M. prin cererea reconvenţională, nu reprezintă o veritabilă modificare a cadrului procesual stabilit sub raport subiectiv prin cererea de chemare în judecată, întrucât prin promovarea cererii reconvenţionale, solicitându-se anularea unei mărci înregistrate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, participarea acestuia în proces într-o cauză cu un atare obiect, este o participare obligatorie, legală, instituită prin prevederile art. 82 din Legea nr. 84/1998.
Date fiind cele anterior arătate, Curtea urmează a respinge şi această excepţie ca nefondată, întrucât chiar dacă intimata-pârâtă reclamantă nu ar fi indicat şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în calitatea de participant în proces prin cererea reconvenţională, în virtutea textului menţionat, instanţa din oficiu, ar fi avut obligaţia introducerii în cauză a autorităţii administrative emitente a certificatului de înregistrare a mărcii a cărei anulare se cere, după supunerea acestei măsuri dezbaterii părţilor.
Prin aceeaşi întâmpinare formulată de reclamantul-pârât, s-a supus dezbaterii împrejurarea depăşirii limitelor principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a pârâtei-reclamante cu ocazia înregistrării mărcii sale nr. 49523 din 5 februarie 2003, susţinere pe care Curtea o apreciază ca fiind o apărare de fond, întrucât reclamantul-pârât nu a conceput-o în termenii invocării şi susţinerii vreunei excepţii procesuale făcând această susţinere, apărare considerată de asemenea nefondată.
Conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 84/1998, titularul unei mărci este persoana fizică sau juridică în numele căreia marca este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcii, iar faţă de această dispoziţie legală, rezultă că legea specială recunoaşte aptitudinea generală şi abstractă a oricărei persoane juridice de a deveni titular al unui astfel de drept de proprietate industrială.
O a doua perspectivă a acestei apărări, presupune raportarea sa la prevederile art. 34 din Decretul nr. 31/1954, situaţie în care trebuie apreciat dacă marca al cărei titular devine o persoană juridică este destinată să marcheze servicii sau produse ce intră în obiectul său de activitate, în acest context înregistrarea mărcii fiind un act juridic care este destinat realizării scopului acelei persoane juridice, stabilite prin actul de înfiinţare sau statut.
Cercetând această cerinţă, Curtea constată că titlul pe care intimata-pârâtă reclamantă îl opune apelantului reclamant-pârât, respectiv certificatul de înregistrare al mărcii nr. 49523 din 5 februarie 2002, conferă protecţie acesteia în legătură cu clasele de servicii 35 - gestiunea afacerilor comerciale, clasa 37
- construcţii, reparaţii şi servicii de instalare şi clasa 42 - amenajări interioare, activităţi ce se înscriu în scopul declarat al acestei persoane juridice cu ocazia înfiinţării, motiv pentru care înregistrarea acestei mărci în favoarea sa, nu poate fi înlăturată pe calea acestei apărări de fond, vizând în realitate nulitatea înregistrării pentru motivul depăşirii limitelor capacităţii de folosinţă a intimatei, din perspectiva sancţiunii prevăzute de art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Curtea urmează a aprecia ca nerelevante criticile formulate de apelant cu privire la evaluarea raportului de expertiză dispus la instanţa de fond şi pe ale cărei concluzii s-a fundamentat în parte soluţia pronunţată în cauză.
Se constată că prin încheierea de şedinţă din 30 martie 2005, Tribunalul a încuviinţat părţilor, între altele, proba cu efectuarea unei expertize în specialitatea proprietate industrială, având ca obiectiv stabilirea împrejurării folosirii sau nu de către pârâtă a mărcii reclamantului-pârât.
Ulterior, ambele părţi şi-au indicat obiectivele expertizei potrivit înscrisurilor de la dosarul de fond, iar acestea au fost validate de instanţă în şedinţa publică din
22 iunie 2005, potrivit celor menţionate la dosarul primei instanţe.
Acest raport de expertiză a fost efectuat în cauză, concluziile acestuia regăsindu-se la dosarul de fond şi au fost completate cu cele depuse de expert, după încuviinţarea în parte a obiecţiunilor formulate de reclamant.
Faţă de obiectivele stabilite pentru această expertiză şi dat fiind obiectul litigiului ce presupunea analiza unei cereri în contrafacere precum şi a unei cereri de anulare a mărcii combinate aparţinând reclamantului-pârât, Curtea apreciază că o asemenea probă nu prezintă nicio utilitate în cauză, câtă vreme instanţa a dispus pe de o parte, verificarea unor împrejurări de fapt de către expert, vizând folosirea sau nu de către pârâtă a mărcii combinate a reclamantului, precum şi lămurirea unor aspecte de drept şi a căror dezlegare cădea exclusiv în sarcina instanţei, evaluare ce trebuia realizată prin coroborarea probelor administrate de părţi în dosar (constatarea identităţii elementului figurativ între cele două mărci în competiţie, constatarea similitudinilor în ce priveşte elementul verbal al celor două semne, existenţa riscului de confuzie ca şi constatarea similarităţii produselor şi/sau serviciilor ce sunt protejate prin cele două mărci).
Drept urmare, această probă nerelevantă va fi înlăturată din ansamblul probator al cauzei, câtă vreme prin administrarea ei instanţa a delegat în sarcina expertului, dezlegarea unor aspecte cu privire la care era suverană a se pronunţa.
Atât apelantul reclamant-pârât, cât şi Curtea la termenul de azi, au invocat excepţia lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale privind anularea mărcii combinate nr. 58467 din 12 noiembrie 2003 aparţinând reclamantului-pârât, apelantul din perspectiva lipsei identităţii între clasele de produse asupra cărora poartă protecţia sa şi cele pentru care pârâta-reclamantă are marcă înregistrată, iar instanţa din perspectiva împrejurării că apelantul-reclamant este în măsură să opună în continuare intimatei marca verbală „Menat Work", pe care o deţine în baza certificatului nr. 49523 din 5 februarie 2002.
Verificând înscrisurile cauzei, Curtea constată că părţile sunt titularele următoarele mărci:
Apelantul reclamant-pârât este titular al mărcii verbale „Menat Work”, potrivit certificatului de înregistrare nr. 45301 din 11 ianuarie 2001, ca şi asupra mărcii combinate „M. Menatwork W.1, fără culoare revendicată, potrivit certificatului de înregistrare nr. 58467/12 noiembrie 2003 (astfel cum rezultă din înscrisurile ce se regăsesc la dosarul de apel), ambele titluri ale apelantului purtând asupra claselor de produse nr. 6,19 şi 20, în timp ce intimata-pârâtă reclamantă este titulară a mărcii combinate „M. Menatwork W.", cu element figurativ şi culoare revendicată verde, marcă ce protejează clasele de servicii 35 - gestionarea afacerilor comerciale, 37 - construcţii, reparaţii şi servicii de instalare şi 42 -amenajări interioare.
Se mai constată din înscrisurile dosarului de fond, că pe lângă marca combinată anterior menţionată, aparţinând apelantului pârât-reclamant din data de 12 noiembrie 2003, acesta a mai depus o cerere de înregistrare la O.S.I.M. şi pentru marca individuală combinată „M. Menatwork W." cu element figurativ şi culoare revendicată verde, cerere ce are o dată a depozitului naţional reglementar 18 iunie 2003, aşadar anterior înregistrării mărcii combinate cu element figurativ, însă fără culoare revendicată verde, în acest fel explicându-se inadvertenţele semnalate de intimată prin întâmpinarea formulată la prima instanţă cu privire la datele diferite ale depozitului naţional reglementar.
Cererea principală, având ca obiect acţiunea în contrafacere, se fundamentează atât pe marca verbală Menat Work cât şi pe marca individuală combinată cu
element figurativ, dar fără culoare revendicată - M. Menatwork W., cea din urm.t fiind atacată cu acţiunea în anulare, urmare a cererii reconvenţionale formul.ilr de intimata pârâtă reclamantă.
Faţă de această succesiune a cererilor formulate în dosar, se impune anali/.i tu prioritate a acelor motive de apel ca şi a excepţiilor de fond, ce au legături <u aceasta, respectiv a celor care privesc valabilitatea uneia dintre titlurile opuse <Ic apelant şi anume, marca nr. 58467 din 12 noiembrie 2003.
Deşi cea din urmă marcă aparţinând apelantului, poartă asupra claselor de pro duse 6 - materiale comune şi aliajele lor, materiale de construcţii metalice, con strucţii metalice transportabile, materiale metalice pentru căi ferate, cabluri şi sârme metalice (cu excepţia celor electrice), articole de lăcătuşerie şi ferone rie metalică, tuburi metalice, case de bani, produse metalice necuprinse în alte clase, minereuri; clasa 19 - materiale de construcţii nemetalice, tuburi rigide nemetalice pentru construcţii, asfalt, smoală, bitum, construcţii transportabile nemetalice, monumente nemetalice şi clasa 20 - mobile, oglinzi, rame şi produse (necuprinse în alte clase) din lemn, plută, trestie, stuf, răchită, corn, os, fildeş, fanoane de balenă, solzi, ambră, sidef, spumă de mare, înlocuitorii tuturor acestor materiale sau din materiale plastice, în timp ce marca individuală, com binată, figurativă şi având şi culoare revendicată verde, aparţinând intimatei -„M. Menatwork W." conform certificatului de înregistrare nr. 49523 din 5 februarie 2002, poartă asupra unor clase de servicii anterior menţionate (35, 37 şi 42), Curtea urmează a respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes in vocată de apelant şi întemeiată pe diferenţa dintre clasele de produse şi servicii care marchează cele două semne în conflict.
După cum se poate constata din enumerarea acestora, rezultă că într-adevăr, la nivel formal, clasele de produse şi cele de servicii pentru care părţile au protecţie sunt diferite, dar cu toate acestea, Curtea apreciază că între ele se constată un înalt grad de similaritate, dată fiind împrejurarea că produse din clasele pentru care apelantul deţine marca înregistrată sunt susceptibile oricare dintre ele de a fi folosite pentru prestarea serviciilor în construcţii ce fac parte din clasele pentru care pârâta-reclamantă are de asemenea un titlu valabil constituit, produsele la care se referă marca apelantului şi serviciile vizate de marca intimatei, fiind complementare.
Este posibil să nu se constate similaritatea între produse ori servicii chiar din aceeaşi clasă, după cum nu de puţine ori se poate stabili similaritatea între produse şi/sau servicii, făcând parte din clase diferite, astfel cum este cazul în speţă.
în contextul probator, se apreciază că nu se justifică nici lipsa de interes a intimatei de a obţine anularea mărcii combinate a apelantului, pentru considerentul că acesta ar fi în măsură (chiar în situaţia anulării acestei mărci) să-i opună în continuare marca verbală care constituie primul său titlu, conform certificatului nr. 45301 din 11 ianuarie 2001, situaţie în care, şi-ar putea susţine în continuare, pe acest temei, cererea în contrafacere.
Concluzia se impune pentru aceea că această marcă verbală, deşi destinată, aşa cum s-a arătat, a fi aplicată unor produse similare cu serviciile prestate de intimată, nu se poate concluziona cu privire la similaritatea dintre aceste două semne decât la nivel fonetic şi conceptual, nu însă şi la nivel vizual; marca verbală a apelantului constă în două cuvinte „Menat Work", iar marca intimatei-pârâte este o marcă combinată, cu element figurativ şi culoare revendicată verde, în care elementul dominant îl constituie literele „M" şi „W" aşezate pe verticală, iar cuvântul Menatwork este scris cu caractere mici între aceste două litere, astfel încât cele două semne în comparaţie, nu sunt apte de a crea aceeaşi impresie de ansamblu consumatorului mediu.
Curtea apreciază că soluţia tribunalului este legală şi temeinică atât în ceea ce priveşte respingerea cererii principale ca neîntemeiate cât şi cea vizând admiterea cererii reconvenţionale şi prin urmare, anularea mărcii combinate a apelantului pentru motivul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Pentru a se conchide însă cu privire la temeinicia soluţiei asupra acţiunii în contrafacere, trebuie a se statua cu caracter definitiv asupra valabilităţii titlurilor apelantului-reclamant în condiţiile în care marca combinată cu element figurativ ce-i aparţine acestuia a fost atacată cu acţiunea în anulare pentru rea-credinţă.
Curtea apreciază că prima instanţă în mod legal şi temeinic a reţinut că apelantul-reclamant a fot de rea-credinţă la momentul înregistrării mărcii sale nr. 58467 din 12 noiembrie 2003, în condiţiile în care astfel cum a recunoscut la interogatoriu, acesta nu a desfăşurat niciodată vreo activitate comercială, ci a procedat la înregistrarea acestui semn cu intenţia de a demara o astfel de afacere în cadrul căreia să îşi marcheze produsele cu mărcile asupra cărora a obţinut protecţia.
Nu este lipsit de relevanţă, chiar dacă este o împrejurare ulterioară înregistrării mărcii, că apelantul-reclamant a oferit spre cesionare această marcă unui competitor direct al intimatei-pârâte, respectiv societatea A.L. SRL, astfel cum reiese şi din corespondenţa ulterioară purtată între aceasta şi intimata-pârâtă, această conduită fiind de natură a revela intenţia apelantului de la momentul înregistrării de a comercializa respectiva marcă, deturnând-o de la scopul ei legal.
Pe de altă parte, intimata a produs dovezi în cauză din care rezultă că apelantul a procedat la înregistrarea a numeroase semne ca mărci, asupra cărora a dobândit un titlu de protecţie, prin fiecare dintre acestea solicitându-se şi obţinându-se protecţia pentru clase de produse şi servicii dintre cele mai diverse, împrejurare de natură a contura ipoteza comerţului cu mărci pe care apelantul o desfăşoară, întrucât o asemenea diversitate de activitate este greu de conceput pentru o persoană fizică chiar cu însuşiri excepţionale.
în plus, la data înregistrării acestei mărci combinate (12 noiembrie 2003), apelantul era titular al unei mărci verbale din 11 ianuarie 2001 şi totodată, la 5 februarie 2002, intimata-pârâtă şi-a înregistrat propria sa marcă combinată figurativă, individuală şi având şi culoarea revendicată verde, astfel încât prin-tr-o simplă cercetare a Registrului Naţional al Mărcilor se putea observa similaritatea celor două semne mergând până la identitate (elementul de diferenţă fiind acela că marca pârâtei are şi culoare revendicată verde, în timp ce marca apelantului nu are revendicată vreo culoare), iar simpla împrejurare că acesta a ales pentru protecţie clase de produse aparent diferite de clasele de servicii pentru care pârâta a obţinut înregistrarea mărcii, nu are nicio relevanţă întrucât aşa cum deja s-a arătat, între aceste clase de produse şi de servicii complementare, există de asemenea, o înaltă similaritate.
Acţiunea în contrafacere formulată de apelant împotriva intimatei-pârâte pe temeiul art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 nu este întemeiată, astfel cum legal a stabilit şi prima instanţă, întrucât apelantul-reclamant nu a produs în cauză vreo dovadă din care să rezulte că intimata-pârâtă foloseşte în activitatea sa un semn identic sau asemănător cu marca verbală ce îi aparţine (acesta fiind singurul titlu valabil pe care în prezent apelantul îl poate opune intimatei), cu toate că produsele marcate prin semnul aparţinând apelantului şi serviciile prestate de intimata-pârâtă, sunt similare aşa cum deja s-a arătat.
Cererea în contrafacere se impune a fi raportată doar la marca verbală a apelantului, întrucât marca individuală combinată cu element figurativ, fiind înregistrată de acesta cu rea-credinţă, nu poate constitui un temei valabil pentru o pretinsă încălcare a drepturilor exclusive pe care aceasta în mod obişnuit le generează.
Cum marca verbală a apelantului constă în denumirea „Menat Work", iar intimata îşi marchează serviciile cu semnul asupra căruia are o protecţie valabilă, potrivit certificatului de înregistrare nr. 49523 din 5 februarie 2002, nu s-ar putea reţine că cea din urmă foloseşte fără drept, aşadar abuziv, semnul menţionat, motiv pentru care Curtea apreciază ca neîntemeiată cererea în contrafacere, în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Faţă de cele ce preced, Curtea urmează a respinge excepţia lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale, ca neîntemeiată, iar în temeiul art. 296 C. pr. civ., se va respinge apelul ca nefondat. (A.C.)
| ← Marcă. Decăderea din drept. Marcă ce a devenit susceptibilă... | Marcă. Opoziţie la înregistrare. „Persoană interesată".... → |
|---|
