Marcă. Decăderea din drept. Marcă ce a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare cu privire la provenienţa geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Legea nr. 84/1998, art. 45 alin. (1), lit c)

Prin interpretarea literală şi teleologică a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 se deduce că este suficientă, pentru a se dispune decăderea, probabilitatea de a fi înşelătoare pentru publicul relevant, aşadar, doar riscul inducerii în eroare la care se referă norma, nefiind necesar a se fi împlinit un atare efect. în acest sens cere legiuitorul ca marca să fie "susceptibilă" de a induce în eroare, şi nu de a fi devenit în concret înşelătoare.

Premisa analizei cererii în decădere este aceea că, la momentul înregistrării, din perspectiva art. 5 lit. f) din Legea nr. 84/1998, marca nu a avut caracter deceptiv în privinţa unuia dintre elementele anume prevăzute, respectiv originea geografică, dovadă înregistrarea sa la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, urmând a se verifica în speţă în ce măsură a dobândit un potenţial deceptiv, din cauza modului de folosire de către titular ori cu consimţământul acestuia.

Cu referire la natura produselor şi serviciilor pentru care marca MOSKOFF a fost înregistrată, pentru clasele de produse revendicate: „vodcă de provenienţă rusească" şi „comerţ cu vodcă de provenienţă rusească" nu se poate ignora că semnul conţine o puternică sugestie a originii geografice a acestora, în absenţa căreia nu s-ar fi acceptat înregistrarea pentru un alt produs sau serviciu decât cel provenind din locul sugerat de marcă.

Din moment ce consumatorul asociază mărcii o anumită origine geografică a vodcii, pentru a fi înlăturat riscul oricărei confuzii în rândul publicului consumator, trebuia ca marca să fie utilizată cu respectarea principiului specialităţii, nu mai puţin, a funcţiilor sale specifice, inclusiv aceea a identificării originii produselor/serviciilor ce poartă semnul respectiv.

Aşadar, în speţă, titularul mărcii ar fi trebuit să comercializeze vodcă "de provenienţă" rusească sub marca MOSKOFF, astfel cum marca a fost înregistrată

Cum Curtea a constatat faptul că marca MOSKOFF înregistrată pentru produsul "vodcă de provenienţă rusească" şi serviciul "comerţ cu vodcă de provenienţă rusească" este utilizată în prezent pentru vodcă produsă în România şi comercializată ca atare, fapt care este de natură să-i confere caracter deceptiv, fiind susceptibilă a induce în eroare pe consumatorul mediu, în cauză s-au considerat aplicabile dispoziţiile legale privitoare la decăderea din drept.

(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 30/A din 8 februarie 2007)

NOTĂ: Hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Prin sentinţa civilă nr. 514 din 20 aprilie 2006 pronunţată în dosar nr. 24315/3/ 2005 (nr. vechi 3598/2005), Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.P.I.I.P.B.V. în contradictoriu cu intimaţii pârâţi SC I. SRL şi O.S.I.M., reţinând în considerente că sunt neîntemeiate pretenţiile reclamantei având ca obiect decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca naţională MOSKOFF, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

în considerentele sentinţei, Tribunalul a apreciat că susţinerile care vizează însăşi înregistrarea mărcii MOSKOFF pentru clasele de produse 33 şi 35 sunt nerelevante în cauză în considerarea obiectului cererii, respectiv decăderea din dreptul la marcă, şi nu anularea mărcii înregistrate.

S-a reţinut că modul în care a fost folosită marca MOSKOFF după înregistrare nu este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la provenienţa produsului vodcă, din moment ce publicul ia cunoştinţă chiar de pe eticheta produsului de locul de provenienţă al acestuia.

Astfel, chiar reclamanta susţine în cererea de chemare în judecată că „eticheta sticlei de votcă MOSKOFF indică în mod clar că produsul este fabricat de către firma S.D. în localitatea P. nr. 41, comuna Drăgăneşti, judeţ Bihor, România".

Pe de altă parte, în articolul de presă invocat de reclamantă, respectiv cel publicat de ziarul Financiar la 14 iulie 2005 sub titlul „Românii preferă o vodcă rusească. Dar nu neapărat produsă în Rusia” nu se face nicio confuzie în rândul publicului consumator între diferitele mărci de vodcă existente pe piaţă, evidenţiindu-se, totodată, că preţul este factorul determinant în alegerea consumatorilor, făcându-se distincţie netă între vodca de tip rusesc şi cea importată din Rusia.

Tribunalul a apreciat că, prin el însuşi, elementul verbal al mărcii MOSKOFF nu este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la provenienţa produsului comercializat sub această marcă, întrucât nu se poate susţine că elementul verbal menţionat face vreo legătură cu Federaţia Rusă, astfel cum susţine reclamanta.

în realitate, elementul respectiv indică doar faptul că produsul este o vodcă de tip rusesc, acest din urmă tip de vodcă fiind în mod tradiţional şi istoric asociat cu Rusia şi poporul rus şi purtând în general denumiri cu rezonanţă rusească, fără însă ca aceste rezonanţe să fie de natură să inducă în eroare publicul cu privire la provenienţa geografică a produselor.

împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

în motivele de apel, s-a susţinut că, în mod eronat, prima instanţă a apreciat ca nefiind întrunite condiţiile privind decăderea intimatei din drepturile asupra mărcilor MOSKOFF, marcă naţională şi MOSKOFF Vodka, marcă internaţională.

La data înregistrării de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a mărcii naţionale, s-a apreciat că aceasta îndeplinea toate condiţiile de înregistrare, inclusiv condiţia de a nu induce publicul în eroare cu privire la originea geografică a bunurilor protejate, însă abia după ce în urma unui prim aviz de refuz provizoriu, intimata pârâtă şi-a limitat clasele de produse revendicate la „vodcă provenienţă rusească" şi „comerţ cu vodcă de provenienţă rusească".

în consecinţă, sunt incidente prevederile art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind decăderea din dreptul la marcă, atât timp cât există toate premisele ca marca legal înregistrată să devină ulterior susceptibilă de a induce consumatorul în eroare în cazul unei folosiri abuzive.

în ceea ce priveşte probele administrate, instanţa a analizat greşit ambalajul în care este comercializat vodca MOSKOFF pe care sunt plasate două etichete: în partea din faţă a ambalajului (eticheta principală) este prezentă marca MOSKOFF şi sunt alte menţiuni precum „BLUE LABEL" etc.; în partea din spate, este prezentă menţiunea „VODKA MOSKOFF BLUE LABEL” precum şi menţiunea că produsul este fabricat în localitatea P. nr. 41, comuna Drăgăneşti, judeţ Bihor, România.

în conformitate cu practicile comerciale curente, în rafturi sau galantare ambalajele sau sticlele cu mai multe etichete sunt expuse cu eticheta principală către posibilii cumpărători, lucru valabil şi pentru produsul din speţă, context în care în procesul decizional privind achiziţionarea produsului, posibilul cumpărător vizualizează doar eticheta principală, având ca element dominant respectiva marcă.

Aşa fiind, cumpărătorul mediu educat şi informat nu va afla probabil de provenienţa geografică reală a produsului decât după ce a luat decizia de a-l cumpăra în măsura în care va citi şi informaţiile trecute pe spatele sticlei.

Este evident că prin înregistrarea acestei mărci, titularul a urmărit încă de la bun început comercializarea unui produs românesc prin inducerea în eroare a consumatorului, urmare a sugerării ideii că se achiziţionează o vodcă de provenienţă rusească de o calitate superioară celei produse în România.

Elementul verbal al mărcilor MOSKOFF induce publicul în eroare cu privire la provenienţa geografică a produselor pentru care au fost înregistrate urmărind să sugereze că băuturile alcoolice protejate sunt produse în Rusia şi importate din această ţară. Astfel, mărcile au sonoritate şi rezonanţă rusească indicând o legătură fie şi indirectă cu Federaţia rusă, efecte completate şi prin dublarea ultimei litere a denumirii [lit. f)] ceea ce conferă pronunţiei duritatea specifică limbii ruse.

Mai mutt, acelaşi element verbal arată că vodca ar avea calitatea băuturii produse în Rusia.

Apelanta reclamantă a subliniat faptul că prevederile legale invocate vizează sancţiunea decăderii din dreptul la marcă şi atunci când marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare, nu numai când această consecinţă s-a produs efectiv, caz în care nu este necesară existenţa dovedită a confuziei.

în această ipoteză legea obligă instanţa să verifice doar existenţa unui risc de inducere în eroare a publicului care ameninţă să cauzeze un prejudiciu ireparabil acestuia.

Raţiunea legii este aceea de a proteja cumpărătorii, prezumând în mod absolut inducerea în eroare implicit producerea prejudiciului, din faptul existenţei unui asemenea risc.

în speţă, simpla folosire a unei mărci înregistrate pentru vodcă de provenienţă rusească în procesul de comercializare a unor băuturi spirtoase fabricate în România este susceptibilă de a induce publicul în eroare cu privire la originea geografică a acestor produse.

Apelanta a solicitat reanalizarea uneia dintre probele administrate în faţa primei instanţe, respectiv articolul de presă datat 14 iulie 2005, susţinând că mesajul transmis de acest articol este cu totul altul decât cel înţeles de instanţă.

Articolul respectiv subliniază cu obiectivitate o practică nocivă a comerţului din România unde diverşi producători locali, cu intenţia vădită de a induce în eroare consumatorii, folosesc mărci cu o evidentă rezonanţă rusească pentru a-şi maximiza profiturile. Se susţine aşadar ideea că marea majoritate a produsului vodcă ce este comercializat în România, este în fapt produs în această ţară dar comercializat sub mărci ce duc cu gândul la un produs rusesc pentru a se profita de confuzia creată.

Apelanta a criticat considerentele instanţei de fond relative la inaptitudinea elementului verbal al mărcii de a induce prin el însuşi în eroare, sub aspectul că atât în industrie cât şi în comerţ nu există şi nici nu se foloseşte expresia „vodcă de tip rusesc” ce nu are nici un înţeles, vodca fiind fie rusească, fie produsă în orice alt colţ al lumii. în speţă este românească, fiind produsă în judeţul Bihor, însă sonoritatea mărcii sub care este vândută este una rusească.

în ceea ce priveşte marca internaţională, apelanta reclamantă a subliniat că soluţionarea cererii în decădere depinde de soluţia dată asupra mărcii naţionale, cât timp nu a expirat termenul de 5 ani prevăzut de Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, ratificat prin Decretul nr. 1176/1968, calculat de la data înregistrării mărcii naţionale, subzistând încă dependenţa mărcii internaţionale înregistrate prin extinderea protecţiei acordate pe cale naţională.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate, Curtea constată că apelul nu este fondat.

Prin cererea dedusă judecăţii în cauză, reclamanta a solicitat instanţei să dispună decăderea pârâtei SC I. SRL din drepturile conferite de marca naţională MOSKOFF nr. 043004, protejată cu începere de la data de 31 decembrie 1999, înregistrată pentru clasele 33 - „vodcă de provenienţă rusească" şi 35 - „comerţ cu vodcă de provenienţă rusească” şi MOSKOFF VODKA, marcă internaţională nr. 775555, protejată începând cu data de 26 februarie 2002, înregistrată pentru aceleaşi clase de produse şi servicii ca şi marca naţională.

Reclamanta este titularul mărcilor “MOSKOVSKAYA", “MOSKOVSKAYA Cristal” şi “MOSKOVSKAYA Zitrovska Simex", toate înregistrate, la fel ca şi mărcile pârâtei, pentru produs identic din clasa 33 (vodcă, respectiv vodcă din Rusia) şi servicii din clasa 35 (complementare acestui produs -publicitate şi promovarea vânzărilor, organizare şi promovare etc., numai în ceea ce priveşte marca verbală MOSKOVSKAYA).

Reclamanta a invocat drept temei juridic prevederile art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, în contextul căruia prima instanţă a făcut în mod inutil referire la prevederile relative la anularea mărcii conţinute în art. 48 alin. (1) lit. a) şi art. 5 lit. f) din lege, fiind evidentă intenţia reclamantei, din motivele de fapt şi de drept formulate, de a se avea în vedere circumstanţe ulterioare înregistrării mărcilor MOSKOFF.

în ceea ce priveşte cerinţele decăderii în ipoteza invocată de reclamantă, potrivit normei menţionate este posibilă o atare dispoziţie a instanţei de judecată atunci când "după data înregistrării şi ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimţământul acestuia, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată".

Prin interpretarea literală şi teleologică a normei se deduce că este suficientă, pentru a se dispune decăderea, probabilitatea de a fi înşelătoare pentru publicul relevant, aşadar, doar riscul inducerii în eroare la care se referă norma, nefiind necesar a se fi împlinit un atare efect. în acest sens cere legiuitorul ca marca să fie “susceptibilă" de a induce în eroare, şi nu de a fi devenit în concret înşelătoare.

Trebuie precizat, de asemenea, că aprecierea se face prin prisma consumatorului mediu, rezonabil de atent şi de diligent, căruia i se adresează produsele/serviciile.

în aplicarea principiului specialităţii, raţionamentul construit pe această premisă presupune că semnul înregistrat ca marcă nu conţine în sine nicio indicaţie înşelătoare în legătură cu produsele/serviciile pentru care este destinat, dovadă în acest sens fiind faptul că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a acceptat înregistrarea abia după ce petenta şi-a limitat clasa 33 de produse pentru care solicita înregistrarea la vodcă de provenienţă rusească.

Ca atare, lipsa caracterului deceptiv al mărcii la momentul înregistrării derivă din natura produselor şi serviciilor cărora le este destinat semnul distinctiv, respectiv un anumit tip de băuturi alcoolice, şi nu băuturi alcoolice la modul general (menţiune generică în raport cu care Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci emisese iniţial un aviz de refuz provizoriu, după cum rezultă din adresa aflată la fila 77 din dosarul de fond).

Cu referire la natura produselor şi serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, nu se poate ignora că semnul conţine o puternică sugestie a originii geografice a acestora, în absenţa căreia nu s-ar fi acceptat înregistrarea pentru un alt produs sau serviciu decât cel provenind din locul sugerat de marcă.

Se deduce că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a apreciat că semnul MOSKOFF are o rezonanţă rusească, prin asocierea cu denumirea capitalei Federaţiei Ruse, Moscova, ori cu un nume masculin cu această origine, grafiat, însă, în stil occidental, prin transformarea literei finale “V" în grupul de litere “FF". Este de reţinut, de asemenea, că sugestia transmisă prin atare asocieri mentale în mintea consumatorului mediu vizează o anume calitate a produsului, determinantă în alegerea bunului achiziţionat pentru consum, în absenţa căreia ca produsul să nu fi fost efectiv cumpărat.

în contextul înregistrării mărcii ce sugerează originea geografică a produsului „vodcă de provenienţă rusească” şi a „comerţului cu vodcă de provenienţă rusească", nu se poate rediscuta în cadrul cererii în decădere întemeiate pe dispoziţiile art. 45 lit. c) aptitudinea semnului în sine de a avea sau nu caracter înşelător, astfel cum în mod greşit a procedatTribunalul în cauză, o atare inaptitudine fiind deja apreciată la momentul înregistrării şi constituind premisa analizei de faţă.

Aşadar, în speţă, titularul mărcii ar fi trebuit să comercializeze vodcă „de provenienţă" rusească sub marca MOSKOFF, astfel cum marca a fost înregistrată.

Nu este corectă interpretarea dată de prima instanţă cuvântului „provenienţă", în sensul că ar fi vorba despre originea băuturii consacrate sub denumirea de vodcă, plasată din punct de vedere tradiţional şi istoric în Rusia.

O asemenea interpretare se bazează pe asocierea automată a băuturii spirtoase cu modelul cultural rusesc, ca un cumul al unor trăsături caracteristice identificabile la nivelul colectivităţii (de aceea Tribunalul se referă la „poporul rus” şi la vodca „de tip rusesc", adică la un produs tradiţional rusesc).

Dacă interpretarea ar fi corectă, ar fi fost inutilă precizarea „provenienţei" băuturii la momentul înregistrării, fiind suficientă menţiunea băuturii ca produs de gen, indiferent de locul producerii; or, după cum s-a arătat, O.S.I.M. a considerat absolut necesară indicarea provenienţei produsului, tocmai pentru evitarea caracterului înşelător al mărcii care conţine sugestia unei anume origini geografice.

Cuvântul disputat nu poate avea altă semnificaţie decât cea uzuală, în sensul de "loc de unde vine sau provine ceva" (conform DEX, ediţia 1975), ceea ce desemnează exclusiv vodca originară din Rusia, adică cea produsă în Rusia.

Or, titularul mărcii a schimbat în cursul folosirii locul de fabricaţie, după cum rezultă din eticheta sticlei în care este comercializată vodcă sub marca MOSKOFF, însă nu cea pe care este inscripţionată marca, ci cea de pe spatele sticlei, unde sunt menţionate datele producătorului, astfel cum aceasta a fost prezentată instanţei de apel. Astfel, rezultă că vodca "MOSKOFF", comercializată sub denumirea “MOSKOFF BLUE LABEL", este produsă de Scandic Distilleries în România, com. Drăgăneşti nr. 41, jud. Bihor.

Pe baza acestor elemente, Curtea constată faptul că marca MOSKOFF înregistrată pentru produsul “vodcă de provenienţă rusească" şi serviciul “comerţ cu vodcă de provenienţă rusească" este utilizată în prezent pentru vodcă produsă în România şi comercializată ca atare, fapt care, necontestat de pârâtă, este de natură a avea caracter deceptiv, fiind susceptibilă a induce în eroare pe consumatorul mediu.

Ipoteza producerii în România sub licenţă acordată de un producător rus nu va fi luată în considerare în speţă, deoarece nu există vreo menţiune în acest sens pe eticheta sub care se comercializează produsul în discuţie, fiind arătate doar locul producerii şi datele producătorului român.

Este de precizat că în ansamblul probator administrat în cauză nu a fost valorificat sondajul realizat de IMAS - Marketing şi Sondaje la solicitarea apelantei - reclamante, depus în faza apelului, cu scopul de a releva aşteptările publicului în raport cu produsul comercializat sub semnul MOSKOFF.

După cum s-a arătat deja, aprecierea caracterului deceptiv al mărcii ce conţine o sugestie a originii geografice se realizează prin prisma publicului relevant -anume consumatorul mediu; or, din sondaj rezultă că din totalul de 1250 de persoane chestionate numai 107 sunt consumatori de vodcă în mod obişnuit (cu o frecvenţă de la un consum de o dată/trimestru până la un consum zilnic), ceilalţi fiind consumatori ocazionali - în număr de 234 şi neconsumatori de vodcă - restul de 909, ceea ce atestă neconcludenţa mijlocului de probă raportat la numărul infim de consumatori ai băuturii, chestionaţi.

Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, temei pentru care va admite apelul şi, în aplicarea art. 296 C. pr. civ., va schimba în tot sentinţa.

Drept urmare, va admite cererea şi va dispune decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca naţională MOSKOFF nr. 043004, protejată cu începere de la data de 31 decembrie 1999 şi marca internaţională dependentă MOSKOFF VODKA nr. 775555 din 26 februarie 2002 (nefiind împlinit termenul de 5 ani de la data înregistrării naţionale pentru existenţa de sine - stătătoare a mărcii internaţionale), ambele înregistrate pentru clasele 33 - „vodcă de provenienţă rusească" şi 35 - „comerţ cu vodcă de provenienţă rusească".

în aplicarea art. 274 C. pr. civ., Curtea va obliga pârâta la 37.708,75 lei (RON) cheltuieli de judecată în favoarea apelantei - reclamante, pentru ambele faze procesuale, reprezentând onorariu de avocat datorat conform facturilor depuse la dosar, precum şi taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar aferente cererii de chemare în judecată şi cererii de apel. (T.E.V.)

← Marcă. Contestaţie împotriva hotărârii de respingere a...		Marcă. înregistrare. 1. Titular persoană juridică.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Marcă. Decăderea din drept. Marcă ce a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare cu privire la provenienţa geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată