Minor. Cerere de reîncredinţare. Schimbarea împrejurărilor avute în vedere la momentul încredinţării.
| Comentarii |
|
C. fam., art. 44
Legea nr. 272/2004, art. 2 alin. (3) şi art. 6 lit. j)
Orice cerere în justiţie, care vizează, în mod expres, aspecte particulare ale relaţiilor personale dintre părinţi şi copii minori, intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ceea ce înseamnă respectarea principiului interesului superior al copilului, care „(...) va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti [art. 2 alin. (3)] şi a principiului celerităţii - „celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil" [art. 6 lit. j)].
Interesul superior al minorului presupune ca acesta să crească în mod efectiv alături de unul dintre părinţi, în condiţii materiale şi morale adecvate vârstei, preocupărilor şi doleanţelor minorului.
în aprecierea acestui interes, este relevantă, date fiind dispoziţiile art. 44 C. fam., situaţia de fapt actuală a minorului, respectiv plecarea părintelui, căruia i s-a încredinţat minorul, în altă ţară, deşi avea obligaţia creşterii minorului şi, corelativ, sesizarea îndreptăţită a celuilalt părinte că minorul, aflat, în prezent, în grija bunicilor materni, nu are asigurate toate condiţiile pentru o creştere, supraveghere, educaţie corespunzătoare.
îndeplinirea cumulativă a celor două aspecte de fapt îndrituiesc instanţa de judecată, la solicitarea celuilalt părinte, să schimbe măsura de încredinţare luată iniţial cu privire la minor.
(C. Ap. Bucureşti secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 1040 din 31 mai 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 4214 din 11 mai 2005, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea reclamantului M.D. împotriva pârâtei M.Z., în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară sector 3 Bucureşti, a modificat măsura încredinţării minorului dispusă prin sentinţa civilă nr. 3701 din 13 mai 2003 (dosar nr. 3741/2003), în sensul că a reîncredinţat pe minorul M.D., născut la 13 decembrie 2001, tatălui reclamant, spre creştere şi educare, a obligat pârâta la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului, corespunzător veniturilor realizate în SUA şi depuse la dosar, în cuantum de 700 dolari SUA lunar, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la majorat, a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut că, în cauză, au intervenit schimbări vădite în ceea ce priveşte persoanele care, în prezent, au în îngrijire, creştere şi educare copilul minor, împrejurare care contravine dispoziţiei instanţei de judecată cuprinsă în sentinţa civilă nr. 3701 din 13 mai 2003.
în drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 44 C. fam.
Din conţinutul declaraţiilor testimoniale şi referatele de anchetă socială a rezultat că mama, căreia i-a fost încredinţat minorul, a plecat din ţară în Statele Unite ale Americii, recăsătorindu-se în acelaşi an şi, la scurt timp după divorţ, minorul a rămas în îngrijirea bunicilor materni.
Nemulţumirile reclamantului cu privire la modalitatea de creştere şi educare a fiului sunt reflectate atât de corespondenţa e-mail cu fosta soţie, cât şi de declaraţiile testimoniale administrate în cauză.
Instanţa a apreciat că schimbările intervenite în viaţa copilului, de la separarea părinţilor până la plasarea acestuia în îngrijirea bunicilor, plecarea definitivă a mamei în SUA, sunt aspecte care au amprentat psihicul minorului, reflectându-se îndeosebi în îngreunarea vieţii normale şi fireşti pe care un copil de 3 ani şi jumătate ar trebui să o aibă.
Este evident că grija părintească este un atribuit substanţial pe care doar un părinte o poate manifesta, iar, în prezent, mama copilului este în imposibilitate fizică de a o exercita, ca urmare a plecării în SUA.
S-a apreciat că susţinerea pârâtei, în sensul că actualul soţ este de acord ca, pe viitor, minorul să fie dus în SUA, nu este relevantă în cauză, cererea de reîncredinţare având ca temeiuri alte considerente de fapt şi de drept.
Toate aceste aspecte de fapt, reţinute din probele administrate în cauză şi care ilustrează schimbările forţate în modul de viaţă şi de îngrijire a minorului, impun măsura de reîncredinţare a minorului către tată, acesta fiind singur, în măsură şi cu drepturi consfinţite de lege, să contribuie la aspectele pozitive din viaţa copilului minor.
Referatul de anchetă socială efectuat în Bucureşti constată că tatăl are condiţii materiale adecvate pentru creşterea corespunzătoare a copilului.
Prin decizia civilă nr. 1561 A din 27 septembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă a respins apelul pârâtei M.Z., ca nefondat, reţinând, în esenţă, aceleaşi considerente de fapt şi de drept avute în vedere de prima instanţă.
împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 28 noiembrie 2006 pârâta M.Z. (fostă M.), prin care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinice, sub următoarele aspecte:
1) Recurenta - pârâtă a fost citată prin mica publicitate, cu rea credinţă, până la termenul de judecată din 9 martie 2005, când, aflând întâmplător de existenţa procesului, s-a prezentat personal.
Excepţia nulităţii actelor de procedură a fost invocată la termenul din 9 martie 2005, dar a fost respinsă de instanţă prin încheierea de şedinţă din 6 aprilie
2005.
Prin faptul că instanţa a respins cererea şi a menţinut toate actele de procedură efectuate în cauză, i-a vătămat dreptul la apărare al reclamantei, încălcându-se implicit şi principiul contradictorialităţii procesului civil.
Au fost menţinute declaraţiile martorilor pârâtului, declaraţii care nu au fost luate în prezenţa pârâtei, fapt care contravine prevederilor art. 167 alin. (4) C. pr. civ.
Vătămarea adusă pârâtei este mai mult decât evidentă întrucât instanţa şi-a întemeiat hotărârea numai pe declaraţiile martorilor reclamantului.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 105 alin. (2), art. 95 alin. (4) C. pr. civ., art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
2) Hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. pr. civ.).
Instanţa nu a manifestat obiectivitate în aprecierea întregului material probator, au fost înlăturate neîntemeiat toate probele administrate de pârâtă şi luate în considerare numai probele propuse de reclamant, în plus, au fost apreciate ca probe anumite acte care nu sunt considerate mijloace de probă în procesul civil.
Declaraţiile martorilor reclamantului sunt dovezi indirecte întrucât aceştia au recunoscut că nu l-au văzut pe minor, relatările efectuate în faţa instanţei fiind consecinţa discuţiilor purtate cu reclamantul.
Declaraţiile notariale ale mamei şi surorii reclamantului nu pot fi considerate probe în procesul pendinte, faţă de calitatea acestora de rude ale reclamantului.
Instanţa de fond nu a menţionat în motivarea sentinţei nici un înscris depus de pârâtă la dosar; cererea destinată Serviciului de Imigrare şi Naturalizare din SUA, declaraţia actualului soţ care atestă sprijinul pentru creşterea şi educarea copilului, referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul părinţilor săi.
Instanţa a dispus audierea minorului în camera de consiliu fără să întocmească nici un proces - verbal de ascultare a minorului, deşi în considerentele hotărârii se fac aprecieri cu privire la comportamentul copilului.
Cuantumul sumei pensiei de întreţinere nu poate fi menţinut întrucât, în prezent, recurenta nu mai realizează respectivele venituri.
Aspectele reţinute de instanţă în legătură cu starea precară de sănătate nu corespund realităţii.
Faţă de cele susţinute anterior, recurenta - pârâtă a concluzionat în sensul că:
a) Instanţele nu au ţinut cont de interesele majore ale copilului - în acest sens sunt invocate dispoziţiile art. 42, art. 44 C. fam. şi art. 3 pct. 1 din Convenţia de la New York.
Actele depuse de pârâtă la dosar relevă că situaţia acesteia, după divorţ, s-a ameliorat şi s-a stabilizat, astfel că, în prezent, îşi poate permite să ia copilul în SUA şi să-i asigure toate condiţiile materiale necesare.
Actualul soţ al pârâtei este de acord ca minorul să trăiască împreună cu noua familie în SUA, să-i acorde afecţiunea în îngrijirea unui părinte, tergiversarea plecării copilului datorându-se doar faptului că formalităţile şi procedurile trebuie respectate întocmai.
Recurenta - pârâtă precizează că l-a vizitat pe minor de 3 ori într-un an, a păstrat o corespondenţă constantă cu directoarea grădiniţei, s-a interesat îndeaproape de educaţia copilului.
Reclamantul nu este în măsură să ofere el însuşi condiţii optime pentru creşterea şi educarea minorului, întrucât are un program de lucru încărcat la două locuri de muncă, care-i ocupă tot timpul.
b) Nu a avut loc o schimbare a împrejurărilor, de natură să justifice modificarea măsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii.
Minorul locuieşte la bunicii materni cu caracter temporar, doar până la îndeplinirea formalităţilor necesare pentru plecarea acestuia în SUA.
în prezent, copilul este bine dezvoltat, merge la grădiniţă, este ataşat de bunicii materni care-i asigură condiţii optime de creştere şi educare.
Deplasarea acestuia la domiciliul bunicilor paterni cu care nu a stat şi nu este obişnuit l-ar pune pe minor într-o situaţie intolerabilă din punct de vedere afectiv.
Actele medicale obţinute de reclamant sunt rezultatul unor fraude, scopul urmărit de reclamant fiind acela de a-i lua copilul.
La dosarul cauzei există un certificat medical eliberat în aceeaşi perioadă care atestă că minorul nu suferă de nici o boală, că este clinic sănătos.
c) A fost încălcat dreptul la liberă circulaţie recunoscut prin art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice adoptat de Adunarea Generală a ONU (ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974).
Recurenta - pârâtă, stabilită legal în SUA, a dovedit că a făcut demersuri pentru aducerea copilului în această ţară, pentru a creşte şi a fi educat de mamă personal.
Recurenta-pârâtă nu şi-a părăsit copilul şi este în curs de a-i stabili acestuia domiciliul în SUA.
Autorităţile judiciare române au tratat în mod subiectiv chestiunea dedusă judecăţii, atitudine care reprezintă în fapt o încălcare a dreptului la libera circulaţie a mamei şi copilului.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Cu prioritate, Curtea precizează că, dat fiind caracterul recursului de cale extraordinară de atac, criticile ce pot fi susţinute şi analizate de instanţă sunt numai cele referitoare la nelegalitatea hotărârii atacate.
Aşadar, nu pot fi invocate motive de netemeinicie - aprecierea eronată a probelor administrate în cauză - întrucât acestea exced dispoziţiilor art. 304 C. pr. civ. (cauza recursului).
Din perspectiva exigenţelor dispoziţiilor art. 304 C. pr. civ., vor fi analizate pe fond criticile formulate de recurenta - pârâtă M.Z. (fostă M.).
Curtea a avut în vedere, ca element foarte important în analiza şi aprecierea asupra criticilor de nelegalitate, împrejurarea că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de o situaţie de fapt valorificată de reclamant din perspectiva dispoziţiilor art. 44 Codul familiei - schimbarea împrejurărilor avute în vedere la momentul încredinţării minorului către mamă.
Orice cerere în justiţie, care vizează în mod expres aspecte particulare ale relaţiilor personale dintre părinţi şi copii minori, intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ceea ce înseamnă respectarea principiului interesului superior al copilului - „(...) va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti [art. 2 alin. (3)] - şi a principiului celerităţii - „celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil" [art. 6 lit. j)].
Excepţia nulităţii actelor de procedură efectuate până la termenul de judecată din 9 martie 2005 - prima critică de nelegalitate a recurentei - pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. pr. civ., coroborate cu art. 95 alin. (4), respectiv art. 304 pct. 5 C. pr. civ. - nu poate fi reţinută pentru următoarele considerente:
Nulitatea unui act de procedură poate interveni doar în situaţia îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: (1) nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la desfăşurarea procesului civil; (2) producerea unei vătămări; (3) vătămarea să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului (actelor).
Specificul nulităţilor în materia raporturilor de drept procesual civil se caracterizează prin aceea că urmăresc înlăturarea oricărui formalism inutil în reglementarea şi aplicarea unor instituţii juridice.
Din această perspectivă nu se poate reţine argumentul de text al recurentei -pârâte conform căruia art. 105 alin. (2) C. pr. civ. consacră în mod imperativ sancţiunea nulităţii pentru citarea cu rea-credinţă a pârâtei prin mica publicitate.
Recurenta - pârâtă îşi motivează vătămarea prin faptul că i-a fost nesocotit dreptul la apărare şi respectiv, dreptul la contradictorialitate în desfăşurarea procesului civil.
Hotărârea primei instanţe s-a întemeiat, în accepţiunea recurentei - pârâte, în mare parte pe declaraţiile martorilor propuşi de reclamant, martori audiaţi cu lipsă de procedură.
Probele administrate în cauză au relevat, într-adevăr, că reclamantul avea posibilitatea să indice domiciliul actual al pârâtei şi, chiar, s-o înştiinţeze pe aceasta despre promovarea unei acţiuni în justiţie cu privire la minorul M.D.
Atitudinea reclamantului poate fi apreciată ca fiind un exerciţiu abuziv al drepturilor procesuale însă consecinţele nu sunt, cu necesitate cele prevăzute de art. 95 alin. (4) C. pr. civ. - anularea actelor de procedură, amenda judiciară, plata de despăgubiri, faţă de specificul nulităţilor procedurale arătat anterior.
Instanţa de judecată a acoperit vătămarea pricinuită pârâtei la termenul de judecată din 6 aprilie 2005, prin încuviinţarea probei cu înscrisuri şi martori pe aceleaşi aspecte de fapt - învoiala părinţilor ca minorul să fie îngrijit de bunicii materni şi pe schimbarea împrejurărilor avute în vedere la data încredinţării iniţiale a minorului către mamă (fila 91-92).
Dreptul la apărare, în accepţiunea strictă de conferire a unei posibilităţi reale pârâtei de formulare şi administrare de probe în apărare, a fost asigurat în ceea ce o priveşte pe pârâtă prin intervenţia instanţei.
Contradictorialitatea a fost asigurată pârâtei prin faptul că aceasta şi-a putut expune punctul de vedere cu privire la cererea reclamantului, inclusiv cu privire la declaraţiile testimoniale.
De altfel, existenţa unei judecăţi şi în faţa instanţei de apel, într-o cale de atac devolutivă, a oferit posibilitatea concretă pârâtei să-şi consolideze apărarea prin probe pertinente şi concludente (care, de altfel, au şi fost încuviinţate prin încheierea de şedinţă din 3 mai 2006, respectiv proba cu înscrisuri).
încălcarea dispoziţiilor art. 167 alin. (4) C. pr. civ. nu poate fi reţinută întrucât premisa avută în vedere de norma de drept invocată este „când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiile art. 138, (...)", ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, invocat din perspectiva conţinutului art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea l-a avut în vedere în accepţiunea concretă şi efectivă de drept de a avea acces la o instanţă de judecată, care înseamnă, în fapt, prerogativa de a avea acces la toate dovezile din dosar, posibilitatea rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă, acordarea posibilităţii de a combate argumentele invocate de partea adversă.
Recurenta - pârâtă a luat cunoştinţă de procesul intentat de intimatul - reclamant la data de 9 martie 2005, adevărat după administrarea probei testimoniale şi depunerea înscrisurilor, însă instanţa i-a dat posibilitatea reală de a administra probe în contraprestaţie şi de a-şi formula propriul punct de vedere asupra pretenţiei şi susţinerilor de fapt ale reclamantului.
După momentul luării la cunoştinţă de proces, pârâta şi-a putut dezvolta propria argumentaţie în condiţii de contradictorialitate, atât în faţa primei instanţe, cât şi în apel (cale de atac devolutivă).
Contradictorialitate înseamnă, aşadar, posibilitatea reală ce trebuie oferită părţii ca toate elementele susceptibile să influenţeze pe fond litigiul, să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu.
Recurenta - pârâtă a fost reprezentată (asistată) de avocat, astfel încât şi din această perspectivă, valorificarea tuturor aspectelor legate de apărare în procesul pendinte, din perspectiva caracterului echitabil al procedurii, s-a putut realiza.
Curtea a avut în vedere, din aceeaşi perspectivă a art. 6 parag. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului, necesitatea soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât cauza aflată pe rol vizează un raport juridic de dreptul familiei - relaţiile personale dintre părinţi şi copiii lor minori (art. 44
C. fam.).
Criticile referitoare la fondul raportului juridic litigios nu pot fi reţinute pentru considerentele ce urmează:
Toate susţinerile recurentei - pârâte care vizează aspecte de netemeinicie, referitoare la aprecierea eronată a probelor administrate în cauză - declaraţiile testimoniale ale numiţilor V.O. şi I.O. - nu pot fi analizate în cale de atac extraordinară a recursului întrucât exced dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ..
Instanţele de fond au reţinut în mod corect tot ceea ce este relevant în probaţiune sub aspectul împrejurărilor de fapt referitoare la creşterea şi educarea copilului minor.
Cât timp există posibilitatea coroborării probelor administrate în cauză pentru a fi relevată adevărata realitate a raporturilor părţilor cu copilul minor, nu se poate specula unul sau altul din elementele declaraţiei testimoniale în favoarea uneia din părţi (dovezi indirecte).
Declaraţiile notariale ale mamei şi ale surorii reclamantului nu au constituit repere importante în activitatea de apreciere a instanţei asupra situaţiei de fapt susţinută de reclamant, acestea fiind doar enunţate alături de celelalte probe administrate în cauză (înscrisuri, proba testimonială).
Declaraţiile testimoniale au fost valorificate de instanţele de fond numai pe aspecte corelative - modalitatea concretă în care bunicii materni şi paterni îşi împărţeau programul de supraveghere a copilului minor -, aspectele importante şi relevante cauzei fiind reţinute din corespondenţa e-mail a părţilor, înscrisurile referitoare la starea de sănătate a minorului.
Probele încuviinţate reclamantului au fost avute în vedere de instanţele de fond, în special corespondenţa e-mail a părţilor, foarte relevantă din punct de vedere al situaţiei concrete a copilului şi a îngrijorărilor reclamantului - întrucât erau pertinente şi concludente cauzei (au avut legătură cu obiectul procesului şi au relevat împrejurări de natură să conducă la rezolvarea cauzei).
Susţinerea recurentei - pârâte conform căreia nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse la dosar relative la depunerea cererii la Serviciul de Imigrare şi Naturalizare din SUA în vederea deplasării minorului în această ţară, la declaraţia soţului că este de acord să contribuie la creşterea şi educarea minorului, nu poate fi reţinută ca determinantă în cauză întrucât vizează aspecte corelative în ceea ce priveşte situaţia concretă a minorului.
Cererile care au ca obiect rezolvarea raporturilor personale dintre părinţi şi copii minori sunt, prin însăşi semnificaţia lor particulară, cereri ce trebuie soluţionate cu celeritate, dat fiind importanţa condiţiilor de creştere şi educare a minorilor şi necesitatea respectării interesului superior al acestora.
Nu s-a contestat demersul efectiv al recurentei - pârâte pentru deplasarea minorului în SUA, nici măcar acordul de principiu al reclamantului, însă ceea ce este important pentru situaţia actuală a minorului este faptul că trecerea timpului, în condiţiile concrete - plecarea mamei în SUA şi modalitatea evidenţiată de probe în care bunicii materni substituie obligaţia de creştere şi educare - ar putea avea repercusiuni negative asupra creştere, dezvoltării fizice şi psihice, educaţiei minorului.
în ceea ce priveşte obligaţia de plată a pensiei de întreţinere în favoarea minorului, consecinţă a schimbării măsurii de încredinţare a acestuia, Curtea o va menţine cât timp probaţiunea nu răspunde exigenţelor art. 1169 C. civ. - probe concludente şi pertinente, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, este vorba de o contribuţie la creşterea şi educarea minorului iar, pe de altă parte, susţinerea (chiar dacă în forma unei declaraţii autentice) apare ca fiind şi contradictorie.
Recurenta - pârâtă susţine că poate oferi condiţii de creştere şi educare în SUA şi, ca măsură provizorie, pentru familia părinţilor săi din Oradea, dar nu poate suporta plata unei pensii de întreţinere pentru minor în situaţia schimbării măsurii de încredinţare.
Situaţia de fapt relevată de probele administrate în cauză, aşa cum a fost reţinută de instanţele de fond, fundamentează hotărârile pronunţate pe aspectul reîncredinţării minorului.
Este în interesul superior al acestuia să crească în mod efectiv alături de unul dintre părinţi, în condiţii materiale şi morale adecvate vârstei, preocupărilor şi doleanţelor minorului.
Pentru cauza de faţă este importantă şi totodată relevantă, dat fiind dispoziţiile art. 44 C. fam., situaţia de fapt actuală a minorului, respectiv (1) plecarea mamei în SUA, deşi avea obligaţia creşterii minorului şi, corelativ, (2) sesizarea îndreptăţită a celuilalt părinte că minorul nu are asigurate toate condiţiile pentru o creştere, supraveghere, educaţie corespunzătoare.
îndeplinirea cumulativă a celor două aspecte de fapt îndrituiesc instanţa de judecată, la solicitarea celuilalt părinte, să îndrepte măsura de încredinţare luată iniţial cu privire la minor.
Important este şi faptul că, la început, relaţiile dintre părinţii minorului au fost cordiale, pe multe din aspectele vieţii sociale, ceea ce face a se presupune că şi în viitor, interesul pentru viaţa copilului lor să prevaleze, cu consecinţe în planul îmbunătăţirii relaţiilor personale dintre părinţi şi copilul minor (chiar şi pe aspectul învederat de pârâtă - deplasarea minorului în SUA).
Nu poate fi reţinută nici o încălcare a dreptului la liberă circulaţie a pârâtei cât timp pârâta îşi exercită în mod concret acest drept prin stabilirea legală în SUA.
în ceea ce îl priveşte pe minor, înainte de a i se rezolva chestiunea legată de ieşirea din ţară (aspect care excede cauzei pendinte), este prioritară clarificarea situaţiei sale juridice (măsura reîncredinţării în condiţiile prevăzute de art. 44 C. fam.).
La dosarul de faţă au fost depuse, după data închiderii dezbaterilor în condiţiile art. 150 C. pr. civ., cereri de repunere pe rol a cauzei întemeiate pe dispoziţiile art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea nu a putut da curs unor astfel de solicitări, întrucât pentru clarificarea împrejurărilor de fapt şi de drept ale cauzei, nu au fost apreciate ca necesare noi lămuriri (art. 151 C. pr. civ.).
Instituţia repunerii cauzei pe rol este atribuită prin dispoziţia expresă a legii numai instanţei de judecată, nu şi părţilor din proces.
Pentru considerentele de fapt şi de drept prezentate anterior, în conformitate cu art. 304 pct. 5, 9 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat. (B.Ţ.)
| ← Minor. Cerere de încredinţare. Criterii ce conturează... | Minor. încetarea măsurii de protecţie a plasamentului în... → |
|---|
