Minor. Cerere de încredinţare. Criterii ce conturează interesul superior al copilului şi modalitatea de apreciere a acestora
| Comentarii |
|
Legea nr. 272/2004, art. 2 C. fam., art. 42 alin. (1) Convenţia cu privire la drepturile copilului, art. 3
Interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copilul, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele naţionale, cât şi prin cele internaţionale în materie.
Criteriile consacrate de doctrină şi jurisprudenţă la stabilirea interesului superior al minorului, în cazul încredinţării acestuia, la divorţ, sunt vârsta copilului, posibilităţile părinţilor de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul părinţilor faţă de minor, precum şi al minorului faţă de părinţi, grija manifestată de părinţi faţă de copil în timpul convieţuirii şi după despărţirea în fapt, precum şi altele asemenea; nu în ultimul rând, interesul superior al copilului trebuie apreciat ţinând seama şi de opţiunea exprimată de acesta la audierea în instanţă.
Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine caracterul primordial al unuia sau altuia dintre criteriile respective; în aprecierea interesului superior al copilului, nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunţate, instanţa având obligaţia să le evalueze în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu, în contextul celorlalte.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 1006 din 29 mai 2007)
NOTĂ: Convenţia cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 a fost ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în M. Of. nr. 314 din
13 iunie 2001
Prin sentinţa civilă nr. 2021 din 24 martie 2006, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea principală formulată de reclamanta P.V. în contradictoriu cu pârâtul P.V. şi cu Autoritatea Tutelară din cadrul P.S.5 B., iar, în consecinţă: a dispus desfacerea căsătoriei părţilor din culpa exclusivă a pârâtului; a dispus ca reclamanta să-şi menţină numele dobândit prin căsătorie şi ulterior desfacerii acesteia; a încredinţat reclamantei spre creştere şi educare pe minora L., născută la data de 23 martie 1991; a obligat pe pârât la plata către reclamantă, în favoarea minorei, a unei pensii de întreţinere în cuantum de 70 lei lunar, cu începere de la data formulării acţiunii - 8 decembrie 2005 - şi până la majoratul copilului. De asemenea, prin aceeaşi sentinţă, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins cererea reconvenţională formulată de pârât ca nesusţinută şi l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 639,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a admite acţiunea principală, prima instanţă a reţinut că relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din culpa soţului - pârât, care a avut pe tot parcursul căsătoriei o atitudine necorespunzătoare faţă de soţie, manifestându-se violent faţă de aceasta şi transferându-i întreaga responsabilitate a sarcinilor căsniciei, ceea ce s-a soldat în final cu separarea în fapt a soţilor.
Aşa fiind, s-a apreciat că există motive temeinice de divorţ în sensul art. 38 alin. (1) C. fam. iar, ca o consecinţă a pronunţării divorţului, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. fam. în ceea ce priveşte numele pe care-l va purta reclamanta după desfacerea căsătoriei.
Tot ca o consecinţă a pronunţării divorţului, s-a dispus asupra încredinţării minorei născute din căsătoria părţilor, apreciindu-se, în acord cu prevederile art. 42 alin. (1) C. fam., că este în interesul minorei să fie încredinţată reclamantei; în acest sens s-a ţinut seama de vârsta şi sexul copilului, de puternica legătură afectivă dintre mamă şi copil, de faptul că mama este aptă să-i asigure o dezvoltare fizică şi morală, precum şi o educaţie corespunzătoare.
Corelativ încredinţării către reclamantă a minorei, conform art. 42 alin. (3) raportat la art. 86 şi art. 94 C. fam., s-a stabilit în sarcina pârâtului obligaţia de plată a unei pensii de întreţinere pentru minoră, calculată la venitul minim pe economia naţională, faţă de faptul că pârâtul nu realizează venituri constante din muncă.
în ceea ce priveşte cererea reconvenţională de divorţ formulată de pârât, reţinând că acesta a lipsit nejustificat la termenul fixat pentru judecată, instanţa a respins-o ca nesusţinută, făcând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 616 C. pr. civ.
împotriva sentinţei susmenţionate a declarat apel pârâtul.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 57 din 22 ianuarie 2007, a respins apelul ca nefondat, apreciind, pe de o parte, că aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 616 C. pr. civ. s-a făcut în mod corect în ceea ce priveşte cererea reconvenţională a pârâtului, iar, pe de altă parte, că tot corect s-a făcut şi dezlegarea pe fond a cererii reclamantei de încredinţare a minorei.
Relativ la această din urmă problemă, tribunalul a reţinut că interesul superior al minorei reclama ca aceasta să fie încredinţată mamei, sens în care, reevaluând probatoriul administrat la fond şi coroborându-l cu cel administrat în apel, a apreciat că reclamanta este părintele care poate asigura bunăstarea materială şi spirituală a minorei şi că astfel nu există motive temeinice care să justifice schimbarea măsurii de încredinţare a minorei dispusă de instanţa fondului.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către pârât, care a invocat nele-galitatea în ce priveşte confirmarea soluţiei de încredinţare a minorei către reclamantă.
în dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că prin încredinţarea minorei către mamă, instanţete anterioare au nesocotit interesul superior al copilului, care reclama ca minora să-i fie lui încredinţată.
Astfel, în referatul de anchetă socială al autorităţii tutelare se consemnează că minora locuieşte cu tatăl şi că dorinţa ei este să rămână în continuare cu acest părinte.
De asemenea, cu ocazia audierii minorei în instanţă, aceasta şi-a exprimat opţiunea de a fi încredinţată tatălui, cu care locuieşte în prezent.
Acesta îi poate oferi condiţii mai bune de creştere şi educare, spre deosebire de mamă, care a părăsit-o, neasigurându-i nici o susţinere morală sau materială, aşa încât se impune schimbarea măsurii de încredinţare a minorei în favoarea tatălui, singurul părinte care o întreţine şi o educă, preocupându-se de dezvoltarea ei corespunzătoare.
în recurs nu au fost administrate înscrisuri probatorii noi.
Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, care se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea reţine următoarele:
Interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copilul, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele naţionale, cât şi prin cele internaţionale în materie, respectiv art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 42 alin. (1) C. fam. şi art. 3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România în anul 1990, prin Legea nr. 18/1990.
Prin urmare, şi la încredinţarea copiilor minori cu ocazia divorţului părinţilor, condiţia în raport de care instanţele judecătoreşti au îndatorirea să se pronunţe constă în interesul superior al copiilor, interes ce urmează a fi stabilit prin analizarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină şi jurisprudenţă.
Aceste criterii sunt vârsta copilului, posibilităţile părinţilor de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul părinţilor faţă de minor, precum şi al minorului faţă de părinţi, grija manifestată de părinţi faţă de copil în timpul convieţuirii şi după despărţirea în fapt, precum şi altele asemenea; nu în ultimul rând, interesul superior al copilului trebuie apreciat ţinând seama şi de opţiunea exprimată de acesta la audierea în instanţă, conform art. 42 alin. (1) C. fam. şi art. din Legea nr. 272/2004.
Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine caracterul primordial al unuia sau altuia dintre criteriile respective; altfel spus, în aprecierea interesului superior al copilului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunţate, instanţa având obligaţia să le evalueze în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.
Transpunând criteriile enunţate la situaţia de fapt din speţă, urmează a se reţine că măsura de încredinţare către mamă a minorei L., adoptată la fond şi menţinută în apel, nu corespunde interesului superior al minorei, fiind astfel nelegală.
Relevante în acest sens sunt ancheta socială efectuată în ianuarie 2007 la domiciliul recurentului-pârât şi opţiunea exprimată de minoră în faţa instanţei de apel, la data de 22 ianuarie 2007.
Ancheta socială menţionată atestă că, din data de 25 iunie 2006, minora locuieşte împreună cu tatăl, care se ocupă efectiv de creşterea şi îngrijirea ei şi că mama menţine telefonic legătura cu minora, dar nu contribuie la întreţinerea acesteia; de asemenea, ancheta socială atestă că minora doreşte să fie încredinţată tatălui şi că tatăl prezintă garanţii morale şi materiale pentru creşterea minorei, este angajat în muncă şi realizează un venit lunar de 1000 lei, locuieşte într-un apartament cu trei camere, coproprietate cu fosta soţie.
Opţiunea minorei de a fi încredinţată tatălui a fost exprimată şi în faţa instanţei de apel, în referatul de audiere consemnându-se declaraţia minorei în vârstă de
16 ani că, deşi se înţelege şi îşi iubeşte ambii părinţi, doreşte să fie încredinţată tatălui, cu care locuieşte în prezent, pentru că se înţelege mai bine cu el şi este astfel mai aproape de şcoală, pe când mama nu are o locuinţă stabilă.
Fără a nega sentimentele de dragoste şi afecţiune dintre mamă şi fiică, opţiunea acesteia din urmă de a rămâne cu tatăl era determinantă în stabilirea titularului încredinţării, în contextul vârstei minorei - 16 ani - şi al afirmaţiilor pe care aceasta le-a făcut cu ocazia audierii în apel, referitor la relaţia sa cu ambii părinţi şi la justificarea dorinţei de a rămâne cu tatăl, afirmaţii care denotă gradul ridicat de maturitate al minorei, ce-i permite să înţeleagă şi să discearnă asupra importanţei menţinerii unei relaţii solide şi apropiate cu ambii părinţi şi, în acelaşi timp, asupra părintelui care îi poate asigura mai bine în continuare supravegherea şi întreţinerea directă.
Această valorizare a opţiunii minorei, în contextul în care tatăl dispune de condiţiile materiale necesare pentru creşterea minorei şi manifestă grijă şi afecţiune faţă de aceasta, demonstrând astfel un comportament responsabil faţă de copil, trebuia să conducă la stabilirea titularului măsurii de încredinţare în persoana tatălui, în felul acesta fiind mai bine asigurat interesul superior al copilului.
Stabilind că interesul superior al minorei este asigurat prin încredinţarea acesteia către mamă, tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, pentru că nu a dat importanţa cuvenită opţiunii minorei prin raportare la vârsta şi gradul de maturitate al acesteia, în contextul celorlalte criterii ce asigură respectarea interesului superior al copilului.
Prin urmare, măsura de încredinţare a minorei către mamă se impune a fi schimbată prin stabilirea tatălui ca titular al măsurii de încredinţare, ceea ce va antrena şi schimbarea titularului obligaţiei de întreţinere a minorei.
Astfel, conform art. 42 alin. (3) C. fam., reclamanta, ca părinte căruia nu i-a fost încredinţată minora născută din căsătorie, îi datorează acesteia pensie de întreţinere până la majorat, de la data de 25 mai 2006, când minora a trecut din îngrijirea sa în cea a tatălui, împrejurare ce rezultă din referatul de anchetă; la stabilirea cuantumului pensiei se va avea în vedere venitul net lunar al reclamantei, de 550 lei, consemnat în referatul de anchetă socială, venit în raport de care rezultă o pensie lunară de 130 lei, calculată la 1/4 din baza de referinţă, conform art. 94 alin. (3) C. fam.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea pronunţată în apel nu asigură interesul superior al minorei, fiind rezultatul evaluării necorespunzătoare a criteriilor ce conturează interesul cerut de lege în stabilirea măsurii încredinţării, ceea ce face operant motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Aşa fiind, recursul va fi admis pe temeiul art. 312 alin. (3) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., cu consecinţa modificării deciziei recurate în sensul admiterii apelului pârâtului şi schimbării în parte a sentinţei de fond, conform art. 296 C. pr. civ., după cum urmează: se va admite în parte cererea reconvenţională a pârâtului, respectiv capătul de cerere privind încredinţarea minorei, sens în care se va dispune încredinţarea către tată, spre creştere şi educare, a minorei L., născută la data de 20 martie 1991 şi obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 130 tei cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorei, de la data de 25.05.2006 şi până ta majorat; celelalte dispoziţii ale sentinţei de fond vor fi menţinute. (BŢ)
| ← Menţinere plasament, în baza Legii nr. 272/2004. Cadrul... | Minor. Cerere de reîncredinţare. Schimbarea împrejurărilor... → |
|---|
