Obligaţia desfiinţării lucrărilor executate fără autorizaţie de construcţie. Posibilitatea sesizării instanţei după rămânerea definitivă a hotărârii pronunţată în analiza plângerii contravenţionale
| Comentarii |
|
Legea nr. 50/1991, art. 35 alin. (2)
în mod greşit s-a admis excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată pentru desfiinţarea lucrărilor executate nelegal, având în vedere că sesizarea instanţei de judecată a fost făcută după rămânerea definitivă a plângerii contravenţionale ,nefiind necesară irevocabilitatea acestei hotărâri.
Astfel, dreptul material al reclamantei era născut la data sesizării instanţei de fond, în condiţiile în care măsurile complementare dispuse prin procesul verbal de contravenţie, constând în obligaţia de a obţine autorizarea lucrărilor executate nelegal, iar în caz contrar, desfiinţarea lor, nu erau suspendate, ca efect al promovării plângerii contravenţionale.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2121 din 11 decembrie 2007)
La data de 7 iunie 2006 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 2 Bucureşti sub nr. 8833/300/2006, acţiunea prin care reclamantul Primarul sectorului 2 a chemat în judecată pe pârâta SC C.T.C., pentru a dispune desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire la imobilele situate în sector 2.
Prin procesul verbal de contravenţie nr. 255 din 30 septembrie 2005 încheiat de agentul constatator al Primăriei sector 2, a fost sancţionată contravenţional pârâta cu 10.000 lei amendă contravenţională şi obligaţia de a obţine autorizarea lucrărilor, ori desfiinţarea acestora până la data de 30 decembrie 2005, însă pârâta nu s-a conformat.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, invocând vicii ale procesului verbal de contravenţie amintit, cu precizarea că la câteva zile au fost încheiate de către agentul constatator al Primăriei sector 2, un număr de 16 procese verbale de contravenţie, în condiţiile în care, construcţiile sunt amplasate la câţiva metri una de cealaltă; pârâta a invocat şi informitatea acţiunii, pe considerentul că nu sunt indicate motivele pentru care se solicită demolarea construcţiilor.
Procesul verbal de contravenţie a fost contestat de pârâtă .conform art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, iarîntr-un prim ciclu procesual, plângerea a fost respinsă ca tardiv formulată; deşi nefinalizat recursul declarat de pârâtă, reclamantul a sesizat instanţa de judecată cu această acţiune, iar la 12 iulie 2006, prin decizia civilă nr. 1528/2006, Tribunalul Bucureşti a admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2451 din 22 martie 2006 şi casând hotărârea prin care fusese admisă excepţia tardivităţii plângerii, a trimis cauza spre rejudecare.
S-a pronunţat sentinţa civilă nr. 9652 din 12 decembrie 2006, prin care a fost admisă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, fiind respinsă ca prematură acţiunea, cu argumentarea că sesizarea instanţei de judecată pentru desfiinţarea construcţiilor neautorizate, este posibilă numai după rămânerea irevocabilă a plângerii contravenţionale.
în cauză, această condiţie nu este îndeplinită, astfel că având în vedere art. 32 din Legea nr. 50/1991, s-a apreciat că dreptul la acţiune nu este născut, excepţia prematurităţii fiind întemeiată.
A fost respinsă pe acelaşi considerent şi apărarea formulată de pârâtă privind afectarea acţiunii de o condiţie rezolutorie, pe considerentul că de fapt, acţiunea reclamantului este afectată de o condiţie suspensivă, constând în menţinerea procesului-verbal prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Apelul formulat de reclamant împotriva acestei hotărâri, a fost admis, pronun-ţându-se decizia civilă nr. 834/A din 20 iunie 2007 prin care a fost desfiinţată hotărârea de fond, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că acţiunea este prematură, întrucât la data sesizării Judecătoriei sector 2, sentinţa civilă nr. 2451 din 22 martie 2006, era definitivă, iar aspectele privind rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, sunt ulterioare promovării acţiunii, cu atât mai mult cu cât măsurile complementare dispuse prin procesul verbal de contravenţie, nu erau suspendate prin introducerea plângerii contravenţionale formulată de pârâtă.
Pronunţând o hotărâre nelegală, apelul a fost admis iar cauza desfiinţată şi trimisă spre rejudecare pe fond, aceleiaşi instanţe.
Pârâta SC C.T.G. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, fără a invoca vreun motiv de recurs prevăzut explicit de art. 304 C. pr. civ, însă din enunţul criticilor rezultă că acestea vizează aplicarea greşită a legii şi nelegalitatea hotărârii recurate, Curtea urmând să analizeze recursul, din perspectiva art. 304. pct. 9 C. pr. civ.
Conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 republicată, corelat cu art. 31 din
O.C. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, modificată, formularea plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de contravenţie suspendă executării integrale a sancţiunii - principală şi complementară.
Mai mult, dispoziţiile legale prevăd că suspendarea executării are loc de drept, în temeiul legii, la data înregistrării plângerii contravenţionale, astfel că pe durata suspendării executării, nu poate fi promovată nici o acţiune în justiţie.
în caz contrar, s-ar ivi situaţia în care reclamantul obţine dreptul la demolarea construcţiei, deşi situaţia titlului său este incertă, iar în ipoteza admiterii plângerii şi anulării procesului verbal de contravenţie, nu ar mai fi posibilă o repunere în situaţia anterioară.
Şi în prezent, plângerea contravenţională nu este soluţionată irevocabil.
Reclamantul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că între părţi, litigiile privind construcţiile executate neautorizat în zona Complexului comercial „Europa" sunt de notorietate, iar împrejurarea că plângerea contravenţională este nesoluţionată irevocabil, îndreptăţea instanţele să suspende judecata cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) C. pr. civ., iar nu să respingă acţiunea ca prematur formulată.
La data de 29 octombrie 2007, s-a înregistrat cererea de intervenţie în interesul reclamantului, formulată de intervenientul N.D.P., admisă în principiu la 30 octombrie 2007, prin care se solicită să se constate că procesul verbal de contravenţie nr. 255 din 30 septembrie 2005 nu este opozabil, fiind încheiat împotriva unei alte persoane, deşi, intervenientul deţine cu titlu de chirie, imobilul în discuţie, anexând în acest sens, certificatul de urbanism nr. 2166/282C/23 august
2005 emis de Primăria sector 2.
Nu s-au administrat probe noi în această fază procesuală.
Recursul este nefondat.
Criticile recurentului vizează legalitatea excepţiei prematurităţii, ce a fost însuşită de prima instanţă, însă în apel, hotărârea a fost reformată.
Analizând această excepţie, instanţa de fond a constatat, întemeiat, că acţiunea a fost formulată la judecătorie, la data de 7 iunie 2006, dată la care era pronunţată sentinţa civilă nr. 2451/22 martie 2006, definitivă, prin care fusese respinsă ca tardivă plângerea formulată de pârâtă, împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 255 din 30 septembrie 2005.
într-adevăr, la data promovării acţiunii, măsura complementară dispusă prin procesul verbal de contravenţie constând în obligaţia pârâtei de a obţine autorizarea lucrărilor executate nelegal, iar în caz contrar, desfiinţarea acestora - nu era suspendată, ca efect al promovării plângerii contravenţionale formulată de pârâtă.
Pentru aceste considerente, excepţia prematurităţii a fost respinsă, şi în consecinţă s-a reţinut că dreptul material al reclamantei, era născut la data sesizării instanţei de fond.
Incertitudinea privind titlul pârâtei asupra construcţiilor în litigiu, nu justifică interpretarea că în speţă, ar opera de drept suspendarea executării integrale a sancţiunii contravenţionale, în contextul în care, prima instanţă nu a analizat fondul pricinii pronunţându-se pe excepţia prematurităţii acţiunii, iar instanţa de apel, desfiinţând această excepţie,^ trimis cauza spre rejudecare, Judecătoriei sector 2.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ, corelat cu art. 312 C. pr. civ, recursul a fost respins ca nefondat.
Asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul N.D.P. în interesul reclamantului, Curtea a constatat că este nefondată, întrucât intervenientul fiind terţ, faţă de părţile din cauză, nu justifică un interes legitim şi actual, cu atât mai mult cu cât recursul pârâtei a fost respins ca nefondat. (C.S.)
| ← O.U.G nr. 40/1999. Tacita relocaţiune. Dreptul la reînnoirea... | Obligaţie de a face. Termenul legal de soluţionare a... → |
|---|
