Partaj. Criterii de atribuire. Legea nr. 10/2001. Decizia/dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului preluat în mod abuziv de către stat. Acţiunea terţului pentru constatarea nulităţii absolute a actului. Temei juridic
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 25 alin. (4)
Justificându-şi interesul de a acţiona, prin calitatea sa de administrator şi mandatar al statului în ceea ce priveşte terenurile fond forestier proprietate publică, partea interesată a introdus o acţiune în constatarea nulităţii parţiale a actului emis de către unitatea intimată, ca terţ vătămat în interesele proprii prin existenţa acestui act.
Este adevărat că, în ceea ce priveşte controlul judiciar al deciziilor/dispoziţiilor emise în soluţionarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, acest act normativ reglementează expres doar calea acţiunii în justiţie de care persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile acestei legi poate uza în caz de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.
Aceasta nu înseamnă însă că terţii vătămaţi în drepturile ori interesele proprii prin emiterea unor astfel de decizii/dispoziţii nu ar avea deschisă calea acţiunii în justiţie pentru a cere constatarea nulităţii acestor acte, care, odată ce au fost emise, intră în circuitul civil şi sunt producătoare de efecte juridice, ele urmând a fi supuse regimului juridic general al actelor juridice civile, căci potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acesteia (aşadar, are valoare de titlu de proprietate) şi are forţa probantă a unui înscris autentic.
A decide astfel, înseamnă a aduce o încălcare principiului constituţional a liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie şi dreptului fundamental la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, a cărui componentă esenţială o constituie dreptul de acces la instanţă.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 76 din 8 februarie 2007)
NOTĂ: Decizia a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Prin sentinţa civilă nr. 1357 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă în dosarul nr. 23708/3/2006, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi s-a respins în consecinţă, cererea formulată de reclamanta D.S. BACĂU împotriva pârâtei A.N.P.T., ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3’) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, decizia/dispoziţia emisă în soluţionarea notificării poate fi atacată în justiţie doar de persoana îndreptăţită, în înţelesul dat acestei noţiuni de prevederile art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege.
Cum reclamanta nu se înscrie în această categorie, neavând calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, s-a apreciat că nu are calitatea necesară de a contesta actul emis de intimată în procedura Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta prin care a solicitat desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că problema calităţii procesuale active a direcţiilor silvice în procese, a fost tranşată prin decizia civilă nr. 2165/2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această instanţă stabilind cu valoare jurisprudenţială că, în temeiul H.G. nr. 1105/2003 şi Legii nr. 213/1998, Regia Naţională a Pădurilor are calitate procesuală activă.
S-a susţinut că apelanta, în calitate de administrator şi mandatar al statului în ceea ce priveşte terenurile fond forestier proprietate publică, are interesul, dar şi calitatea de a contesta o decizie emisă în baza Legii nr. 10/2001, cu încălcarea vădită a conceptului de „persoană juridică deţinătoare”, conturată prin dispoziţiile art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Apelanta a mai criticat contradictorialitatea între soluţia adoptată de instanţă şi considerentele hotărârii care conduc mai degrabă spre o inadmisibilitate, ca şi necitarea în cauză a persoanelor beneficiare ale actului contestat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Curtea a apreciat că apelul declarat este întemeiat.
Prima instanţă a adoptat o soluţie greşită în cauză, plecând de la o greşită calificare a raporturilor existente între părţi şi a acţiunii cu a cărei soluţionare a fost învestită.
într-adevăr, reclamanta nu este o persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, care să se fi adresat unei unităţi deţinătoare cu o notificare pentru a cere acordarea de măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ.
Dar, la fel de adevărat este că aceasta nu şi-a intitulat cererea de chemare în judecată drept contestaţie, după cum nici nu şi-a întemeiat-o pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, temei legal ce a justificat soluţia de respingere a acţiunii introductive pentru lipsa calităţii procesuale active.
Reclamanta, justificându-şi interesul de a acţiona, prin calitatea sa de administrator şi mandatar al statului în ceea ce priveşte terenurile fond forestier proprietate publică, a introdus o acţiune în anularea parţială a actului emis de către unitatea intimată, ca terţ vătămat în interesele proprii prin existenţa acestui act.
Este adevărat că, în ceea ce priveşte controlul judiciar al deciziilor/dispoziţiilor emise în soluţionarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, acest act normativ reglementează expres doar calea acţiunii în justiţie de care persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile acestei legi poate uza, în caz de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.
Aceasta nu înseamnă însă că terţii vătămaţi în drepturile ori interesele proprii prin emiterea unor astfel de decizii/dispoziţii nu ar avea deschisă calea acţiunii în justiţie pentru a cere anularea ori constatarea nulităţii acestor acte, care odată ce au fost emise, intră în circuitul civil şi sunt producătoare de efecte juridice, ele urmând a fi supuse regimului juridic general al actelor juridice civile, căci potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acesteia (aşadar, are valoare de titlu de proprietate) şi are forţa probantă a unui înscris autentic.
A decide altfel, înseamnă a aduce o încălcare principiului constituţional a liberului acces la justiţie consacrat de norma art. 21 din Constituţie şi dreptului fundamental la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a cărui componentă esenţială o constituie dreptul de acces la instanţă.
într-adevăr, terţii nu pot acţiona în contra acestor acte juridice pe calea contestaţiei reglementată de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, căci este de necontestat caracterul special al acestei căi de atac, aflată exclusiv la dispoziţia persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Lor le este însă deschisă calea acţiunii în justiţie pentru contestarea acestor acte vătămătoare pentru ei, în condiţiile dreptului comun, pe calea unei acţiuni în anularea sau constatarea nulităţii absolute.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat drept greşită soluţia primei instanţe, care a hotărât practic că terţii nu ar avea calea acţiunii în justiţie în contestarea actelor emise în procedura Legii nr. 10/2001 şi, drept consecinţă, şi în virtutea prevederilor art. 297 alin. (1) C. pr. civ., a admis apelul declarat de reclamantă şi a desfiinţat sentinţa primei instanţe, cauza urmând însă a fi trimisă spre competentă soluţionare în primă instanţă - conform art. 1 pct. 1 şi art. 5 C. pr. civ., judecătoriilor, ca instanţe cu plenitudine de competenţă - respectiv în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti [întrucât competenţa materială specială reglementată de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în favoarea tribunalelor încetează de a-şi mai găsi aplicabilitatea în cazul acţiunilor în constatarea nulităţii deciziilor/dispoziţiilor introduse de terţi]. (M.V.)
| ← Partaj bunuri comune. Natura juridică a subvenţiilor agricole.... | Prescripţia extinctivă prevăzută de art. 45 alin. (5) din... → |
|---|
