Reconstituirea dosarului dispărut în intervalul de timp dintre data pronunţării soluţiei şi data motivării hotărârii. Condiţiile cerute pentru o nouă judecată
| Comentarii |
|
Dispariţia dosarului între momentul pronunţării soluţiei în apel şi cel al redactării considerentelor deciziei nu justifică o nouă judecată în apel, întrucât procedura de reconstituire în această modalitate s-ar fi impus, în condiţiile prevăzute de art. 584 alin. 4 din Codul de procedură civilă, numai dacă nu ar fi fost posibilă în modalitatea prevăzută de art. 583 şi 584 alin. 1 -3 din Codul de procedură civilă.
(Decizia nr. 314 din 5 februarie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 2353 din 10.02.1999, reclamantul S.M.B. i-a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. "H." S.A. şi Z.C., solicitând să se constate nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 973/29724 din 25.10.1996, încheiat de pârâţi cu privire la apartamentul din Bucureşti, sectorul 1, precum şi a contractului de închiriere care a stat la baza acestui contract.
S-a invocat nulitatea celor două contracte, pentru cauză ilicită şi fraudă la lege.
Prin Sentinţa civilă nr. 1254 din 19.01.2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare şi a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost revendicat de către reclamant prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 16.07.1996 şi soluţionată prin admiterea acesteia, conform Sentinţei civile nr. 16065 din 12.11.1997, rămasă irevocabilă.
Vânzarea-cumpărarea apartamentului a fost perfectată de către pârâtul Z.C. şi Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de S.C. "H." S.A., la 25.10.1996, prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995, respectiv art. 1 şi art. 9, pe rolul instanţei judecătoreşti fiind în curs de soluţionare acţiunea de revendicare a imobilului.
S-a apreciat că, în acest fel, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în frauda dreptului de proprietate al reclamantului şi că, în acelaşi timp, pârâtul Z.C. nu a putut dovedi că titlul său de proprietate respectă dispoziţiile legii în baza căreia a fost constituit.
Astfel, încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut în aceeaşi zi în care a fost formulată şi înregistrată cererea de cumpărare conform Legii nr. 112/1995, în condiţiile în care referatele întocmite dovedesc reaua-credinţă a terţului subdobânditor al apartamentului în litigiu.
împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Z.C., formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
S-a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, în frauda legii şi cu o cauză ilicită.
în faza apelului, ulterior pronunţării soluţiei, ca urmare a dispariţiei dosarului, a fost pronunţată încheierea din 11.01.2001, prin care, în temeiul art. 583 din Codul de procedură civilă, s-a constatat reconstituirea acestuia.
Cu privire la fondul criticilor, acestea au fost apreciate ca nefondate, prin Decizia civilă nr. 1801 din 4.07.2000 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, fiind respins apelul declarat.
S-a reţinut, în considerentele deciziei, că pârâţii au încălcat dispoziţiile art. 1 şi 9 din Legea nr. 112/1995, au dat dovadă de complicitate la fraudă atunci când au procedat la perfectarea vânzării-cumpărării, având în vedere că la acel moment pe rolul instanţei se afla în curs de soluţionare acţiunea în revendicare şi că din referatele întocmite de serviciile de specialitate cu ocazia vânzării rezulta situaţia juridică a imobilului.
De asemenea, apelantul-pârât a formulat cerere pentru cumpărarea apartamentului, înregistrată la S.C. "H." S.A. la data de 25.10.1996, iar în aceeaşi zi s-a încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare, în mod evident în scopul fraudării dreptului de proprietate al reclamantului.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât Z.C., care a formulat critici atât în ce priveşte încheierea de reconstituire a dosarului, cât şi pe aspectul soluţionării în fond a apelului.
1. S-a susţinut că în mod greşit s-a considerat reconstituit dosarul, ignorându-se faptul că, în speţă, se analiza cererea de refacere a întregului dosar, atât cel de fond, cât şi cel al încheierilor ce au precedat dezbaterea fondului şi a apelului, fiind imposibilă exercitarea controlului judiciar.
De asemenea, în cadrul procedurii de refacere a rezultat că s-a verificat şi nu există copia Deciziei civile nr. 1801 din 4.07.2000, că încheierea de amânare a pronunţării s-a făcut după caietul grefierei de şedinţă, iar copia deciziei s-a făcut după minuta trecută în condica de şedinţă.
Totodată, lipsind dovezile de comunicare de la dosar, instanţa de control judiciar nu poate cenzura desfăşurarea procesului din punct de vedere al respectării prevederilor art. 85 şi următoarele din Codul de procedură civilă, mai ales că la termenul din 26.06.2000 a lipsit intimatul-pârât S.C. "H." S.A. cu privire la care, în lipsa dovezii de comunicare a citaţiei, nu se poate verifica dacă procedura a fost completă.
2. în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că în speţă au fost încălcate dispoziţiile art. 1 şi 9 din Legea nr. 112/1995, pe motivul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pe rolul instanţei era înregistrată acţiunea în revendicare a imobilului în litigiu, întrucât art. 1 are în vedere situaţia imobilelor preluate de stat cu titlu (or, la data încheierii contractului, imobilul figura preluat în baza Decretului nr. 92/1950), iar în privinţa art. 9, recurentul se încadra în dispoziţiile acestuia, fiind chiriaş în apartamentul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării.
Potrivit Dispoziţiei nr. 393/1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, petenţilor le-au fost acordate despăgubiri pentru apartamentul în litigiu.
3. în ce priveşte existenţa pe rolul instanţei a unei acţiuni formulate de reclamant în legătură cu apartamentul în litigiu, nu s-a observat că aceasta a fost iniţial o acţiune în constatare şi că abia la 30.04.1997, deci după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acţiunea a fost precizată, în sensul transformării acesteia într-o acţiune în realizare.
Or, în raport cu realitatea că proprietatea asupra imobilului fusese transmisă încă din 25.10.1996, rezultă că procesul de revendicare a fost soluţionat în raport cu doi pârâţi lipsiţi de calitate procesuală pasivă, ceea ce înseamnă că hotărârea pronunţată este nulă absolut.
4. Susţinerea instanţei de apel, cum că nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 se datorează şi faptului că, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. "H." S.A. au fost notificaţi să nu înstrăineze părţi din imobil, este lipsită de orice suport probator.
5. în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de apel a apreciat că dreptul de proprietate al reclamantului a fost fraudat şi prin faptul că cererea de cumpărare a apartamentului a fost înregistrată în aceeaşi zi cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât la acel moment calitatea de proprietar a reclamantului era disputată în instanţă.
6. Aprecierea instanţei, de fraudare a legii, prin trimitere la referatele întocmite de serviciile specializate, este de fapt nemotivată, având în vedere că nu se arată care sunt acele referate şi conţinutul lor, iar în ce priveşte clauza din contract, din care rezultă că pârâtul-recurent avea cunoştinţă de existenţa Dosarului nr. 3539/1996, acesta privea acţiunea în revendicare formulată de numita S.M.C. (mama reclamantului), acţiune prin care au fost revendicate apartamentele nr. 1 şi 3 din imobilul respectiv.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă.
Examinând criticile formulate, Curtea constată recursul nefondat, potrivit următoarelor considerente:
în ce priveşte reconstituirea dosarului, dispărut în faza apelului, instanţa a urmat procedura prevăzută de art. 583 şi 584 din codul de procedură civilă (în reglementarea existentă la momentul soluţionării).
Astfel, s-au depus înscrisurile care au stat la baza pronunţării hotărârii (aflate în dosarul ataşat de către parte), hotărârea primei instanţe a fost refăcută după cel de al doilea exemplar păstrat de prima instanţă, iar în privinţa încheierilor din dosarul instanţei de apel, refacerea acestora a fost posibilă potrivit consemnărilor din caietul de şedinţă al grefierului.
Susţinerea că nu putea fi constatat reconstituit dosarul, întrucât lipseau minuta soluţiei de la fond şi apel, exemplarele legalizate ale celor două hotărâri, precum şi încheierile de şedinţă care au precedat dezbaterea fondului şi apelului, este lipsită de suport legal.
Faptul că lipsea minuta instanţei de fond nu era o piedică la reconstituire, atâta vreme cât s-a depus hotărârea pronunţată (dispozitivul şi considerentele), iar în privinţa minutei instanţei de apel, aceasta rezultă din copia registrului în care a fost dată publicităţii.
De asemenea, depunerea hotărârii în copie legalizată ar fi fost cerută numai pentru situaţia în care refacerea acesteia după exemplarul păstrat de instanţă nu era posibilă (art. 583 alin. 1 din Codul de procedură civilă).
Faptul că lipseau din dosar dovezile de citare şi că la un termen de judecată s-a consemnat absenţa S.C. "H." S.A., neputându-se verifica dacă procedura a fost completă, nu poate constitui impediment la refacerea actelor procedurale.
Partea interesată şi lezată de această pretinsă neregulă procedurală (în speţă, S.C. "H." S.A.) ar fi putut invoca acest aspect în cadrul unei critici, pe calea recursului.
Dispariţia dosarului între momentul pronunţării soluţiei în apel (soluţia dată publicităţii) şi cel al redactării considerentelor deciziei (la acel moment fiind în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998) nu justifică o nouă judecată, aşa cum pretinde recurentul, întrucât la această procedură de reconstituire s-ar fi recurs, în condiţiile art. 584 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în măsura în care dosarul nu s-ar fi putut reface în modalitatea arătată de art. 583 şi art. 584 alin. 1 - 3 din Codul de procedură civilă (respectiv prin depunerea înscrisurilor administrate în cauză, prin folosirea datelor rezultate din registrele instanţei şi obţinerea copiei de pe cel de al doilea exemplar al hotărârii păstrat de prima instanţă).
Criticile aduse fondului cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Apreciind asupra nevalabilităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi, instanţele au reţinut că acesta se întemeiază pe o cauză ilicită, determinată de conivenţa frauduloasă a părţilor şi, de asemenea, că la încheierea lui au fost nesocotite dispoziţii ale Legii nr. 112/1995 (art. 1 şi 9).
într-adevăr, la data la care s-a procedat la vânzarea-cumpărarea apartamentului (25.10.1996), reclamantul contestase titlul de proprietate al statului asupra imobilului, promovând, în acest sens, acţiune în justiţie, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 10079 din 16.07.1996.
Faptul invocat de recurent, că această acţiune nu a fost de la început una în realizare, fiind formulată iniţial ca o cerere de constatare a dreptului de proprietate, este lipsit de relevanţă, întrucât ceea ce a solicitat reclamantul să se constate a fost valabilitatea titlului de proprietate al acestuia şi preluarea abuzivă a bunului de către stat.
Asupra împrejurării că au fost promovate două acţiuni în revendicare privind întregul imobil din Bucureşti, sectorul 1 (acţiuni ce făceau obiectul dosarelor nr. 3539/1996 şi 10079/1996 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), S.C. "H." S.A. a fost înştiinţată conform notificării expediate de S.M.C. (mama reclamantului) şi înregistrată la această societate sub nr. 13330 din 7.10.1996.
De asemenea, Primăriei Municipiului Bucureşti i s-a adus la cunoştinţă că se doreşte restituirea imobilului în natură şi că acesta face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanţei de judecată, dovadă în acest sens fiind Adresa de răspuns nr. 118932 din 25.03.1996 a Primăriei Municipiului Bucureşti către S.M., din care rezultă aspectele menţionate.
Deşi existau aceste elemente, care dovedeau că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare titlul de proprietate al statului fusese contestat, părţile au procedat totuşi la realizarea vânzării-cumpărării, fără a exista certitudinea că imobilul fusese trecut în proprietatea statului cu titlu şi că se încadra astfel în dispoziţiile Legii nr. 112/1995.
în acest sens, folosindu-se de dispoziţiile art. 9 din legea menţionată, care dădeau dreptul chiriaşului să cumpere apartamentul care nu se restituie în natură fostului proprietar, părţile au ajuns să eludeze dispoziţiile art. 1 din acelaşi act normativ, care fixează obiectul de reglementare al legii la situaţia imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, săvârşindu-se astfel frauda la lege reţinută şi de instanţele anterioare.
Apărarea recurentului, conform căreia, înscriindu-se în contractul de vânzare-cumpărare încheiat clauza că "are cunoştinţă de existenţa Dosarului nr. 3539/1996 şi de Sentinţa civilă nr. 6935/1996 prin care s-a admis acţiunea în revendicare a reclamantei S.M. şi acceptă condiţiile", înseamnă că nu ştia de acţiunea în revendicare a reclamantului şi deci că nu a acţionat în fraudarea drepturilor acestuia, nu poate fi primită.
Singurul referat întocmit de serviciile specializate ale S.C. "H." S.A. pe cererea de cumpărare formulată de reclamant, anterior perfectării vânzării-cumpărării, este cel din 16.09.1996, conform căruia apartamentul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la numita S.M.
Or, la data de 7.10.1996 (deci înaintea încheierii contractului), S.M. aducea la cunoştinţa S.C. "H." S.A. că există două acţiuni în revendicare pe rolul instanţelor cu privire la imobilul respectiv, inclusiv cea promovată de reclamant şi care viza apartamentul nr. 2.
Că părţile au acţionat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în complicitate frauduloasă (cu consecinţa cauzei ilicite a actului), rezultă şi din modalitatea în care au fost întocmite referatele cu privire la situaţia juridică a bunului, toate ulterioare vânzării (din 8.11., 28.11. şi 29.11.1996) şi de natură să justifice realizarea înstrăinării.
De asemenea, împrejurarea că încheierea contractului s-a realizat în aceeaşi zi în care a fost formulată şi înregistrată cererea de cumpărare la unitatea locatoare (care a acţionat ca mandatară a vânzătorului), ceea ce a şi determinat întocmirea referatelor menţionate ulterior vânzării, denotă o grabă nejustificată, de natură a prejudicia pe adevăratul proprietar, a cărui acţiune în revendicare se afla în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată.
Faţă de considerentele arătate, reţinând cauza ilicită a contractului, determinată de conivenţa frauduloasă a părţilor, ca şi fraudarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, instanţele au apreciat corect asupra sancţiunii nulităţii actului juridic, hotărârile pronunţate fiind legale, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă să nu poată fi primit.
în ce priveşte critica formulată în condiţiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, ea este, de asemenea, nefondată, având în vedere că hotărârea conţine argumentele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei, că ele nu sunt străine de natura pricinii şi nici nu au caracter contradictoriu, pentru a atrage incidenţa motivului de recurs invocat.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii soluţiilor pronunţate în cauză.
| ← Recurs. Cerere de apel formulată de moştenitorii persoanelor... | Poprire. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.... → |
|---|
