Probele în dovedirea existenţei discernământului. Valoarea probatorie a expertizei medicale
| Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 1173 din 5.09.2001 a Judecătoriei Şimleu-Silvaniei, păstrată de Tribunalul Sălaj prin decizia civilă nr. 634/2001 prin respingerea apelului pârâtei D.D., s-a admis acţiunea reclamantei A.T. împotriva pârâtei şi s-a dispus anularea testamentului autentificat de notarul public D.I. S-a admis acţiunea reconvenţională şi s-a stabilit pasivul succesoral al defunctului A.T. la 5 milioane lei reprezentând cheltuieli de înmormântare, suportat de pârâtă.
în motivarea hotărârilor, s-a reţinut că A.T., decedat la 29 septembrie 1999, a fost internat la Spitalul Judeţean Oradea în perioada 8-29 septembrie 1999. La 16 septembrie 1999, notarul public s-a deplasat la spital şi a autentificat testamentul lăsat de defunct, prin care a testat pârâtei cota de 1/2 parte din construcţia şi terenul înscrise în cartea funciară.
Expertizele efectuate de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sălaj şi de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca au concluzionat că la întocmirea testamentului şi semnării, defunctul avea discernământ.
Comisia Superioară Medico-Legală de pe lângă Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti, analizând cele două rapoarte medico-legale, a apreciat că, faţă de bolile grave - ciroză şi adenocarcinom -, defunctul nu a avut discernământ.
Potrivit art. 23 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000, Institutul de Medicină Legală Bucureşti este autoritatea ştiinţifică supremă în domeniul medicinii legale, concluziile comisiei superioare care a infirmat concluziile instituţiilor subordonate, trebuind a fi reţinute.
Prin decizia civilă nr. 842 din 10.04.2002, recursul pârâtei a fost admis iar decizia a fost modificată, în sensul admiterii apelului acesteia şi schimbării în parte a sentinţei, prin respingerea acţiunii.
Curtea a reţinut următoarele.
Legea nu face nici o distincţie şi nu acordă valoare prestabilită uneia sau alteia dintre dovezi, prin urmare nici judecătorii nu o pot face.
Instanţele administrează probele necesare soluţionării cauzei iar la luarea hotărârii judecătorii sunt datori să aibă în vedere fiecare probă şi să se pronunţe asupra lor. Cele două rapoarte medico-legale, fişa de observaţie medicală şi depoziţia medicului, duc la concluzia că defunctul a avut discernământ.
Acest lucru este confirmat şi de reclamantă care, în calitate de moştenitoare legală, a dezbătut succesiunea şi a acceptat chemarea pârâtei ca moştenitoare testamentară, în acest sens fiind emis certificatul de moştenitor suplimentar nr. 44 din 20 martie 2000, care reprezintă acord deplin al moştenitorilor, aşadar dovadă expresă a acoperirii oricărui viciu al testamentului.
C.A. Cluj, decizia civilă nr. 842 din 10.04.2002
| ← Autoritate de lucru judecat în procedura necontencioasă.... | Valoarea probatorie a actului autentic. Procedura înscrierii... → |
|---|
