Suspendarea judecării cauzei. Imposibilitatea suspendării judecării ordonanţei preşedinţiale
Comentarii |
|
Prin încheierea civilă nr. 3 din 3.07.2002, Judecătoria Topliţa a dispus suspendarea judecării cauzei din dosarul nr. 912/2002, pe motiv că pe rolul instanţei se află spre soluţionare cauza penală în care reclamantele l-au chemat în judecată pe pârât pentru infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
împotriva încheierii au declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea recursului şi repunerea pe rol a cauzei din dosarul nr. 912/2002.
Recurentele motivează că, faţă de obiectul acestui proces, au solicitat luarea unei măsuri vremelnice, şi anume aceea de a intra în curte la garaj şi de a se folosi de acea intrare, cazul fiind tipic unei ordonanţe preşedinţiale.
Cauza penală promovată tot de recurente are ca obiect tulburarea de posesie, solicitându-se condamnarea inculpatului.
Soluţionarea cauzei civile - ce presupune o anumită urgenţă -, nu are nici o autoritate de lucru judecat în cauza penală, cum susţine instanţa de judecată.
Recursul a fost admis ca fondat, pentru următoarele considerente.
Recurentele au calitatea de reclamante în cauza a cărei judecată s-a suspendat, solicitând, pe cale de ordonanţă preşedinţială, eliberarea căii de acces la garajul unde îşi ţine autoturismul.
Tot recurentele, în calitate de părţi vătămate, au formulat plângere penală împotriva aceleiaşi persoane care are ca obiect tulburarea de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Hotărârile pronunţate în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale sunt vremelnice, executorii, procesele având caracter de urgenţă, în cauză neprejudecându-se fondul.
In aceste condiţii, existenţa pe rol a unui dosar penal, chiar dacă se referă la încălcarea aceluiaşi drept, nu are drept consecinţă aplicarea prevederilor de art. 244 pct. 2 C. proc. civ., tocmai datorită caracterului vremelnic al hotărârii şi că în cauză nu se rezolvă fondul.
Trib. Harghita, decizia civilă nr. 885 din 14.08.2002
← Valoarea probatorie a actului autentic. Procedura înscrierii... | Suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. → |
---|