Puterea doveditoare a certificatului de moştenitor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 644
Conform art. 644 C. civ., proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, legate, convenţie şi tradiţiune.
Certificatul de moştenitor are caracter convenţional în raport de succe-sibilii defunctului, dar poate fi combătut de terţi prin proba contrară, el neavând valoarea unui titlu de proprietate.
Menţiunea din certificatul de moştenitor cu privire la apartenenţa unui bun la masa succesorală nu-l dispensează pe succesor de a face dovada existenţei dreptului de proprietate al autorului său asupra bunului la data decesului. Aceasta întrucât patrimoniul defunctului se transmite succesorului în situaţia juridică în care se află la data decesului său.
A recunoaşte certificatului de moştenitor forţa probantă a unui titlu de proprietate înseamnă a crea succesorului o situaţie mai favorabilă în raport de cea a autorului, când un terţ pretinde că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului.
Aşa fiind, chiar dacă bunul este inclus în certificatul de moştenitor de după defunct, dacă terţul dovedeşte că, anterior decesului, acesta i l-a înstrăinat, succesorul nu poate dovedi că este proprietarului bunului, căci nu i-a fost transmis prin moştenire.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 376 din 29 mai2007)
Prin cererea din 24 mai 2005, reclamanta I.T. a chemat în judecată pe pârâţii C.V. şi C.A, solicitând obligarea acestora să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în SAI, compus din construcţie din două camere şi terenul aferent în suprafaţă de 3000 mp.
în motivare, a arătat că este proprietara imobilului, prin moştenire, fiind unica moştenitoare a fostului proprietar, P.C., decedat la data de 6 martie 1979 şi că pârâţii l-au ocupat fără drept.
în drept, şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 480 C. civ.
Pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Pe fondul cauzei, au susţinut că acţiunea este nefondată, întrucât, unicul moştenitor al defunctului P.C, a fost concubina acestuia C.A., moştenitoare testamentară, de la care au cumpărat la data de 17 august 1979, imobilul din litigiu, în baza unui act sub semnătură privată.
Prin sentinţa civilă nr. 3920 din 29 noiembrie 2005, Judecătoria Buftea şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 438 din 29 martie 2006, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active, a respins acţiunea, pe acest considerent.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta nu justifică nici un drept asupra imobilului din litigiu, întrucât prin sentinţa civilă nr. 1548 din 23 iulie 1991 a Judecătoriei sectorului agricol Ilfov, acesta a revenit în deplină proprietate numitei G.A.
împotriva sentinţei, a declarat apel reclamanta, care a susţinut netemeinicia acesteia, întrucât, instanţa a nesocotit dispoziţiile sentinţei civile nr. 5818/1980 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a constatat că P.C., N.A. şi G.A. au construit un imobil pe terenul proprietatea lor, situat în str. I.P. şi că defunctul împreună cu G.A. au cumpărat un imobil în şos. P.T.
Tot asemenea, din conţinutul certificatului de moştenitor nr. 203/1990 rezultă că N.A. avea o cotă de 5/8 din masa succesorală lăsată de P.C.
Chiar dacă ea, reclamanta, ar fi renunţat la moştenirea de după P.C., este moştenitoarea mamei sale N.A., aşa încât justifică dreptul de proprietate asupra construcţiei ocupată de către pârâţi. în plus de aceasta, G.A. nu avea dreptul de a vinde, fără acordul celorlalţi coproprietari, imobilul către pârâţi.
Apelul nu este întemeiat.
Astfel, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că reclamanta (născută N.) este fiica defuncţilor P.C. decedat la data de 6 martie 1979 şi N.A. decedată în anul 1995.
Prin sentinţa civilă nr. 4818 din 3 iulie 1980 ajudecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a stabilit că singurii moştenitori ai defunctului P.C., au fost G.A., în calitate de moştenitoare testamentară şi N.A. în calitate
de soţie supravieţuitoare, reclamanta renunţând în mod expres la moştenirea acestuia.
Totodată, s-a constatat că P.C., împreună cu N.A. şi A.G. au edificat fără autorizaţie de construcţie un imobil în localitatea T. str. II, iar împreună cu legatara universală A.G., au cumpărat un imobil situat în str. P.T. Acest din urmă imobil, a făcut obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 1982, încheiat între G.A. şi pârâţi.
Prin sentinţa civilă nr. 1410 din 29 mai 1992 a Judecătoriei sectorului agricol Ilfov, s-a pronunţat o hotărâre judecătorească care ţine loc de act de vindere cumpărare, în sensul că imobilul situat în str. P.T., compus din casă de locuit, anexe gospodăreşti şi teren aferent a fost cumpărat de către pârâţi de la G.A. cu preţul de 100.000 lei.
lată deci, că prin această hotărâre judecătorească, rămasă definitivă şi irevocabilă, cu efecte constitutive de drepturi, pârâţii au devenit proprietarii imobilului din litigiu.
Reclamanta nu poate pretinde că este titulara dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil, în calitate de moştenitoare a defunctei N.A., întrucât, prin sentinţa civilă nr. 1548 din 3 iulie 1991 a Judecătoriei sectorului agricol Ilfov, luându-se act de tranzacţia intervenită între aceasta şi G.A., imobilul din litigiu a revenit în întregime, în deplină proprietate şi posesie, în lotul vânzătoarei G.A.
Aşa fiind, de vreme ce mama reclamantei, la data decesului, nu avea calitatea de proprietar al bunului din litigiu, nu putea transmite dreptul de proprietate asupra acestuia, moştenitorilor săi.
Includerea în certificatul de moştenitor suplimentar nr. 8 la data de 21 august 2001 a terenului din litigiu, ca fiind parte din moştenirea de după defuncta N.A., este lipsită de relevanţă juridică, căci, nu certificatul de moştenitor, în sine, face dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor incluse în acesta, ci, moştenirea.
Or, cum s-a demonstrat mai sus, reclamanta nu a moştenit imobilul din litigiu, de la autoarea sa, defuncta N.A., care la rându-i nu avea în patrimoniu, la data deschiderii succesiunii, acest bun.
în raport de aceste argumente, se reţine că just prima instanţă a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, pe considerentul că aceasta nu este titulara dreptului subiectiv, din raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii.
în consecinţă, în baza art. 296 C. pr. civ., s-a respins apelul ca nefondat. (A.V.)
| ← Putere de lucru judecat. Condiţii | Răspundere civilă delictuală. Caracterul de răspundere de... → |
|---|
