Recurs. încălcarea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii. Trimiterea cauzei instanţei de apel, pentru rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă

încălcarea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii, prin omiterea cercetării criticilor aduse de apelanţi sentinţei şi întemeierea soluţiei de apel pe motive străine de cadrul fixat de apelant, reprezintă împrejurări care configurează motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, justificând soluţia instanţei de recurs, în sensul casării deciziei apelate şi trimiterii cauzei instanţei de apel, pentru rejudecare, potrivit art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

(Decizia nr. 311 din 5 februarie 2002 - Secţia a IV-a civilă)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 7519 din 23.04.1998, reclamanţii L.G. şi I.M. au chemat în judecată pe pârâţii D.l. şi D.F., solicitând evacuarea acestora din apartamentul de la parterul imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1.

S-a arătat, în motivarea cererii, că reclamanţii sunt proprietarii apartamentului situat la adresa menţionată, că pârâţii s-au mutat în acest spaţiu în baza unui contract de închiriere încheiat în anul 1983, pe o durată de 1 an, şi că, după expirarea termenului, contractul nu a mai fost prelungit, astfel încât pârâţii locuiesc în apartament fără nici un titlu.

Prin Sentinţa civilă nr. 16723 din 22.10.1998, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată şi a dispus evacuarea pârâţilor.

Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1804 din 9.11.1999 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin care apelul declarat de pârâţi a fost anulat ca netimbrat. Prin Decizia civilă nr. 1118 din 24.03.2000 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, decizia instanţei de apel a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, constatându-se că dovada de achitare a taxei de timbru se afla la dosar.

La reluarea judecăţii, a fost pronunţată Decizia civilă nr. 3051 din 22.11.2000 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin care a fost schimbată în tot sentinţa primei instanţe, apreciindu-se că reclamanţii nu au probat calitatea lor de proprietari ai imobilului şi, în speţă, fiind vorba de o acţiune a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, trebuie să se facă dovada unui titlu de proprietate valabil şi, în acelaşi timp, dovada ocupării abuzive a imobilului.

Decizia tribunalului a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, prin Decizia civilă nr. 1769 din 12.06.2001 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a IV-a civilă, care a reţinut că instanţa de apel a schimbat în mod nelegal temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, soluţionând pricina fără a intra în cercetarea fondului.

în rejudecare, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a pronunţat Decizia civilă nr. 2574 din 22.10.2001, prin care a admis apelul formulat de pârâţi şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii în evacuare, ca neîntemeiată.

S-a reţinut, în considerentele deciziei, că acţiunea promovată de reclamanţi este o acţiune personală, a cărei temeinicie este condiţionată de existenţa unor raporturi locative între părţi.
S-a constatat că, aşa cum înşişi intimaţii-reclamanţi recunosc, între părţi nu mai există raporturi locative încă din anul 1990, aşa încât acţiunea în evacuare nu poate fi primită, întrucât apelanţii-pârâţi şi-au intervertit calitatea lor de detentori conferită de contractul de locaţiune, expirat, în calitatea de posesori.

în aceste condiţii, s-a apreciat că acţiunea de care pot uza reclamanţii este acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil, şi nu o acţiune personală în evacuare, care nu are nici un suport de drept în lipsa unui contract de locaţiune şi care este prescriptibilă, conform legii.

împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, care au formulat critici, arătând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura acestuia (art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă), şi a dat o hotărâre greşită, pe baza unei eronate aplicări a legii (art. 304 pct. 9).

- Astfel, s-a arătat că acţiunea reclamanţilor este întemeiată pe contractul de închiriere ce a existat între părţi şi pe prevederile Legii locuinţei, instanţa fiind în eroare atunci când consideră că singura acţiune aflată la dispoziţia reclamanţilor este cea în revendicare.

Faptul că reclamanţii au recunoscut inexistenţa raporturilor locative între părţi a reprezentat tocmai temeiul pretenţiilor acestora - lipsa unui titlu locativ valabil -, punând în discuţie inexistenţa unei prelungiri exprese sau tacite a termenului contractual.

- Raportat la instituţia posesiei, instanţa recurge la o motivare eronată şi contrară atât susţinerilor pârâţilor, cât şi întregului probatoriu administrat în cauză, atunci când reţine că pârâţii şi-au intervertit detenţia precară în posesie.

Aceasta, întrucât pârâţii, prin motivele de apel formulate, invocă prorogarea legală a termenului contractului de închiriere prin efectul Legii nr. 17/1994, precum şi un drept de retenţie pentru îmbunătăţirile efectuate în calitate de chiriaşi.

- Instanţa nu numai că şi-a depăşit limitele învestirii, dar s-a aflat într-o gravă eroare, având în vedere că apelanţii-pârâţi nu au infirmat nici un moment calitatea lor de chiriaşi, solicitând să se constate intervertirea detenţiei în posesie.

Pârâţii nu s-au apărat arogându-şi calitatea de proprietari, ci doar prin cel de-al doilea motiv de apel au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, în sensul nedovedirii faptului moştenirii - susţineri infirmate însă prin înscrisurile depuse de aceştia la dosar.

Nedovedindu-se eventuale acte de rezistenţă ale pârâţilor-chiriaşi, care să contravină exerciţiului dreptului de proprietate al reclamanţilor, nu se poate vorbi de transformarea posesiei pentru altul în posesie pentru sine, cazurile fiind limitativ prevăzute de Codul civil.

Recursul este fondat, potrivit următoarelor considerente:

Reclamanţii L.C. şi I.M. au învestit instanţa cu o acţiune în evacuare a pârâţilor D.F. şi D.I., din apartamentul situat la parterul imobilului din Bucureşti, sectorul 1, invocând lipsa de titlu a acestora pentru ocuparea respectivului spaţiu.

în justificarea pretenţiilor, reclamanţii au arătat că locaţiunea de care au beneficiat pârâţii cu privire la apartamentul respectiv a fost pe o perioadă determinată (izvorâtă din Contractul de închiriere nr. 38509 din 12.11.1983, încheiat pe 1 an, că aceasta a expirat şi că nu a avut loc, prin acordul părţilor, o prelungire a termenului contractual, din anul 1990 pârâţii nemaiachitând nici chiria simbolică.
Exercitând apel împotriva soluţiei primei instanţe de admitere a acţiunii în evacuare, pârâţii au susţinut că reclamanţii nu au făcut dovada proprietăţii asupra imobilului şi, pe de altă parte, în ce-i priveşte, justifică un titlu asupra spaţiului respectiv, fiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii nr. 17/1994, care au prelungit efectele contractului lor de închiriere.

Instanţa de apel însă, ignorând criticile formulate şi obiectul cererii, a judecat în afara cadrului procesual.

Astfel, refuzând să se pronunţe şi să analizeze valabilitatea invocată a contractului de locaţiune, tribunalul reţine aspecte pe care părţile înseşi nu le-au susţinut în apărarea lor - cum că detenţia chiriaşilor s-ar fi intervertit în posesie şi în aceste condiţii, reclamanţii nu mai au la dispoziţie calea acţiunii în evacuare, ci pe aceea a acţiunii în revendicare.

Fundamentându-şi soluţia pe aceste argumente, instanţa a ignorat faptul că raporturile juridice dintre părţi au luat naştere în baza unui contract de închiriere încheiat în anul 1983 şi că în astfel de situaţii proprietarul (reclamanţii făcând dovada acestei calităţi conform actelor depuse) are alegerea între promovarea acţiunii izvorâte din contract (acţiune în evacuare) sau calea acţiunii în revendicare.

în cadrul fixat de parte, instanţa era obligată să verifice dacă pârâţii mai justifică un titlu (prin efectul legilor de prorogare invocate) pentru ocuparea spaţiului, care să paralizeze acţiunea în evacuare.

Considerentele deciziei tribunalului nu analizează în nici un fel fondul criticilor formulate, reţinând în mod greşit caracterul inadmisibil al acţiunii în evacuare -faptul că aceasta nu poate fi primită întrucât detentorii (chiriaşii) ar fi devenit posesori - judecata realizându-se astfel în afara limitelor învestirii.

în acest fel, lăsând necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului şi întemeindu-şi soluţia pe argumente străine, tribunalul a încălcat principiul disponibilităţii în materie civilă, îndrumând reclamanţii să urmeze calea unei alte acţiuni, fără să analizeze temeinicia pretenţiilor în cea dedusă judecăţii, şi lăsând astfel nesoluţionat fondul pricinii.

în consecinţă, în speţă se va reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din codul de procedură civilă (în care se încadrează, de fapt, criticile recurenţilor care vizează depăşirea limitelor învestirii şi deci încălcarea principiului disponibilităţii).

în privinţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, acesta nu va fi reţinut, întrucât instanţa nu interpretează greşit actul juridic dedus judecăţii, ci nu-l analizează, iar în ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel cum s-a arătat, acesta se încadrează în realitate în dispoziţiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă (încadrare realizată de Curte, potrivit art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă).

întrucât în cauză nu s-a cercetat în mod greşit fondul cauzei, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, ca urmare a admiterii recursului, se va dispune casarea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă. 

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs. încălcarea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii. Trimiterea cauzei instanţei de apel, pentru rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă