Respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Autoritate relativă de lucru judecat
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 723
- Legea nr. 47/1992
în ceea ce priveşte condiţia rezultând din dispoziţiile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, referitoare la soluţionarea aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate de Curtea Constituţională, deşi textid vorbeşte de excepţii admise, în realitate şi în cazul excepţiilor respinse există o „autoritate relativă de lucru judecat" sub aspectul motivelor, trebuind invocate împrejurări noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii.
Orice altă interpretare ar duce la o posibilitate nelimitată de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale în sensul art. 723 C. pr. civ., având în vedere dispoziţiile alin. 5 al art. 29 din Legea nr. 47/1992, care prevăd suspendarea obligatorie a soluţionării cauzei în cazul sesizării curţii, precum şi la o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, sub aspectul termenului rezonabil, ba chiar la o posibilitate de prelungire la infinit a judecării cauzei prin invocarea în cascadă a unor excepţii de neconstituţionalitate a unor texte de lege diferite, raportat la diferite texte din Constituţie.
(încheiere din 2 martie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 7533/13.06.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă exercitată de reclamantul M A S. împotriva pârâtului Statul Român prin Consiliul local al mun. Cluj-Napoca, având ca obiect obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru apartamentul închiriat de reclamant din fondul locativ de stat.
Prin decizia civilă nr. 533 din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat, reţinându-se, în esenţă, considerentele judecătoriei.
împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii.
în motivarea recursului său, reclamantul învederează că dispoziţiile Legii nr. 112/1995 se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin legii noi, apartamentul nu a fost retrocedat, iar el a parcurs procedura administrativă de cumpărare, impu-nându-se reparaţii urgente la apartament pentru a fi locuibil, reparaţii ce cad în sarcina proprietarului.
în cursul soluţionării recursului, reclamantul a invocat excepţia de neconstitu-ţionalitate a textului art. 42 alin. 3 teza a ll-a din Legea nr. 10/2001, reţinut ca temei juridic pentru respingerea acţiunii de instanţele de fond, raportat la dispoziţiile art. 16 alin. 1 şi 2 şi art. 44 alin. 1 şi 2 din Constituţie.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, reclamantul arată că noua lege introduce un tratament juridic diferenţiat între persoane aflate în situaţii juridice identice, atunci când dispune doar cu caracter facultativ înstrăinarea imobilelor preluate abuziv de stat către chiriaşi, unii urmând să devină proprietari ai acestor imobile, iar alţii nu, în funcţie exclusiv de voinţa statului, proprietar actual.
De altfel, în municipiul Cluj-Napoca, au şi fost încheiate contracte în astfel de condiţii cu anumiţi chiriaşi, în timp ce altora li s-a refuzat nejustificat acest lucru.
Din acest considerent, este vorba nu numai de încălcarea art. 16 din Constituţie, prin aplicarea unui tratament discriminatoriu, ci şi de încălcarea art. 44 referitoare la ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate, indiferent de titular.
Din modul de redactare a sintagmei criticate, „pot fi înstrăinate”, dispoziţia favorizează net titularii proprietăţii private în raport cu chiriaşii.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, curtea apreciază că aceasta este inadmisibilă, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, textul invocat ca neconstituţional este art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, având următorul cuprins:
„Imobilele cu destinaţia de locuinţe, prevăzute la alin. 1, pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preemţiune”.
Textele constituţionale încălcate în opinia autorului excepţiei sunt:
Art. 16
Egalitatea în drepturi
„(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
Art. 44
Dreptul de proprietate privată
„(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.”
Din motivarea recursului, rezultă că recurentul, în realitate, şi-a fundamentat calea de atac pe aplicarea în continuare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, susţinând că, atâta vreme cât acestea nu contravin legii noi, vor fi aplicabile în continuare. Prin urmare, raportat strict la cuprinsul recursului, nu sunt întrunite condiţiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, în sensul că textul art. 44 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 are legătură cu soluţionarea cauzei, adică a recursului.
Recurentul, în ideea că susţinerile sale în legătură cu aplicabilitatea art. 9 din Legea nr. 112/1995 ar putea fi considerate nefondate de instanţa de recurs, raportat la hotărârile instanţelor de fond, a invocat neconstituţionalitatea textului pe care acestea şi-au fundamentat soluţia. Sub acest aspect, s-ar putea reţine îndeplinirea condiţiei rezultând din dispoziţiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.
în ceea ce priveşte condiţia rezultând din dispoziţiile alin. 3, referitoare la soluţionarea aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate de Curtea Constituţională, deşi textul vorbeşte de excepţii admise, în realitate, şi în cazul excepţiilor respinse există o „autoritate relativă de lucru judecat” sub aspectul motivelor, trebuind invocate împrejurări noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii. Orice altă interpretare ar duce la o posibilitate nelimitată de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale în sensul art. 723 C. pr. civ., având în vedere dispoziţiile alin. 5 al art. 29 din Legea nr. 47/1992, ce prevăd suspendarea obligatorie a soluţionării cauzei în cazul sesizării Curţii, precum şi la o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, sub aspectul termenului rezonabil, ba chiar la o posibilitate de prelungire la infinit a cauzei prin invocarea în cascadă a unor excepţii de neconstituţionalitate a unor texte de lege diferite, raportat la diferite texte din Constituţie.
în ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, prin decizia nr. 235, publicată în Monitorul Oficial nr. 303/17 aprilie 2008, aceasta s-a pronunţat în sensul că raportarea dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 10/2001 la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu constituie o problemă de constituţionalitate în sensul art. 16 din Constituţie, neintrând în atribuţia Curţii, ci una de contrarietate a unor dispoziţii de lege, iar contrarietatea legislaţiei în vigoare intră în competenţa autorităţii legiuitoare.
Este adevărat că reclamatul recurent şi-a fundamentat excepţia nu doar pe raportarea la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, ci şi pe susţinerea că textul art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 instituie un regim juridic preferenţial în favoarea proprietarului imobilului raportat la chiriaşi, acesta având posibilitatea să înstrăineze unele imobile preluate abuziv anumitor chiriaşi şi să-i refuze pe alţii.
în realitate, aceasta nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, ceea ce, de asemenea, face inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii.
Referitor la raportarea la textul art. 44 din Constituţie, se poate observa cu uşurinţă că acesta se referă la ocrotirea dreptului de proprietate privată, iar reclamantul are doar calitatea de chiriaş, „favorizarea,, titularului dreptului de proprietate în raport cu chiriaşul neconstituind o problemă de constituţionalitate, ci tot una de aplicare a legii.
| ← Rolul activ al instanţei. Limitele exercitării acestuia | Omisiunea încunoştinţării părţii cu privire la obligaţia... → |
|---|
