Sarcina probei. înscrisuri neconcludente. Neefectuarea expertizei. Consecinţe
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 1169
- Codul muncii: art. 287
Susţinerea recurentei că pârâţii nu au solicitat efectuarea unei expertize contabile, pentru verificarea corectitudinii datelor contabile prezentate, este cu totul nejuridică în contextul în care pârâţii nu au contestat veridicitatea acestor înscrisuri, ci pertinenţa şi mai ales concludenţa lor. Era în sarcina reclamantei să probeze cu înscrisuri concludente sau chiar cu expertiză, faptul că a suferit un prejudiciu.
Dacă s-ar agrea susţinerea recurentei, ar însemna să i se permită oricărui reclamant să răstoarne sarcina probei (adesea oneroasă dacă este vorba despre o expertiză, sau uneori dificil de administrat), în sfera atribuţiilor pârâtului, printr-o prezentare a unor începuturi de dovadă, a unor probe neconcludente sau incomplete.
Or, nu se poate accepta o asemenea abatere de la principiul de drept enunţat de art. 1169 C. civ., dublat în materia dreptului muncii de stipulaţiile art. 287 C. muncii, care statuează că sarcina probei în conflictele de muncă îi revine angajatorului.
(Decizia nr. 2135/R din 22 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 02.02.2009 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Gherla împotriva pârâţilor R.T.G. şi J.A.M., având a obiect un litigiu de muncă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S C. M. SRL Gherla, solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii introductive.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Astfel, cât priveşte pretinsul prejudiciu determinat de lipsa nemotivată de la locul de muncă al pârâţilor, Curtea constată că aşa cum a reţinut şi prima instanţă, acesta nu a fost dovedit.
Reclamanta a depus în probaţiune, sub acest aspect, un centralizator şi extrase din evidenţa contabilă a firmei aferente lunii aprilie 2008, iar prin raportare la profitul realizat în acest interval, a apreciat prejudiciul creat de pârâţi prin lipsa lor de la serviciu ca fiind mai mare decât acest profit, printr-o aproximare făcută în defavoarea pârâţilor.
Curtea apreciază neprobat acest capăt de cerere, lipsind un element al comparaţiei între profitul firmei pe perioada absenţei pârâţilor cu cel realizat în perioada
anterioară, când funcţionau două ture. Există posibilitatea ca firma să fi realizat un profit similar în luna când pârâţii au absentat de la serviciu, printr-o intensificare a activităţii, sau să fi înregistrat într-adevăr pierderi financiare, însă conform art. 1169 C. civ., sarcina probei incumbă reclamantului; în absenţa dovezii, situaţia juridică invocată este ca şi inexistentă (idem est non esse et non probări).
în raport de acestea, apare ca superfluu a se cerceta celelalte aspecte invocate în
legătură cu acest prejudiciu, privind durata (determinată sau nedeterminată) a
contractului de muncă al pârâtului R.T.G.
Cât priveşte susţinerea recurentei că pârâţii nu au solicitat efectuarea unei expertize contabile, pentru verificarea corectitudinii datelor contabile prezentate, aceasta este cu totul nejuridică, în contextul în care pârâţii nu au contestat veridicitatea acestor înscrisuri, ci pertinenţa şi mai ales concludenţa lor. Era în sarcina reclamantei să
probeze cu înscrisuri concludente sau chiar cu expertiză, faptul că a suferit un
prejudiciu.
Dacă s-ar agrea susţinerea recurentei, ar însemna să se permită oricărui reclamant să răstoarne sarcina probei (adesea oneroasă dacă este vorba despre o expertiză, sau uneori dificil de făcut) în sfera atribuţiilor pârâtului, printr-o prezentare a unor începuturi de dovadă, a unor probe neconcludente sau incomplete.
Or, nu se poate accepta o asemenea abatere de la principiul de drept enunţat de art. 1169 C. civ., dublat, în materia dreptului muncii de stipulaţiile art. 287 C. muncii, care statuează că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
Evident, faţă de aceste considerente, nu se va mai cerceta nici pertinenţa contra probei propuse de pârâţi, anume, situaţia financiară a societăţii reclamante ce cuprinde indicatorii financiari conform bilanţului depus pe anul 2007.
Faţă de aceste considerente, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 C. pr. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat. (Judecător Ioana Tripon)
| ← Schimbarea cauzei juridice a acţiunii de către instanţa de... | Rolul activ al instanţei. Limitele exercitării acestuia → |
|---|
