Retract litigios. Imposibilitatea legală de exercitare. Cazul unei cesiuni de drepturi litigioase având ca scop sistarea indiviziunii între cedent şi cesionar. Determinarea acordului de voinţă a părţilor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1404 pct. 1 Legea nr. 36/1995, art. 49 lit. b)
C. pr. civ., art. 129 alin. (5)-(6)
Prevederile art. 1404 pct. 1 C. civ., privind imposibilitatea exercitării re-tractului litigios, sunt întrunite în situaţia creată de încheierea de către aceleaşi persoane, la aceeaşi dată şi în aceleaşi împrejurări, a două convenţii, de cesiune de drepturi litigioase, respectiv de vânzare-cumpărare a restului din imobilul în care este situat apartamentul ce face obiectul contractului a cărui nulitate reprezintă obiectul litigiului, scopul unei asemenea cesiuni de drepturi litigioase fiind acela de a se pune capăt stării de indiviziune.
Calitatea de coproprietar a cesionarului de drepturi litigioase nu poate fi analizată în afara contextului în care s-au încheiat cele două contracte, prin raportare numai la ordinea de numerotare a încheierilor prin care notarul instrumentator a procedat la autentificarea respectivelor acte juridice.
Cerinţa înscrisă în art. 49 lit. b) din Legea nr. 36/1995, respectiv aceea ca încheierea prin care se autentifică actul să cuprindă menţiunea numărului acesteia, nu este de natură a împiedica instanţa să cerceteze, corespunzător susţinerilor părţilor din proces şi exigenţelor art. 129 alin. (5) şi (6) C. pr. civ., contextul în care s-a realizat acordul de voinţă constatat prin actele juridice astfel autentificate, cu atât mai mult cu cât părţile contractante nu au posibilitatea de a exercita vreun control, în cadrul procedurii notariale, în privinţa numărului ce se atribuie încheierii de autentificare de către biroul notarial căruia i s-au adresat.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 659/R din 6 decembrie 2007)
Prin cererea înregistrată sub nr. 10404 din 13 august 2002 la Judecătoria sector 2 Bucureşti, reclamanta C.V. a formulat cerere de chemare în judecată prin care a arătat că a depus, în anul 1996, cerere pentru retrocedarea imobilului din Bucureşti, str. P.L. nr. 14, sector 2 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Ulterior, a formulat cerere pentru retrocedarea în natură a aceluiaşi imobil, în condiţiile Legii nr. 10/2001, imobil care a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950 de la numiţii P.I., P.E. şi P.M., după cum reiese din adeverinţa nr. 1797/2002 eliberată de SC F. SA. însă, la poziţia 6246 din Decretul nr. 92/1950 (indicată prin aceeaşi adeverinţă) este înscris imobilul de la nr. 19 de pe str. P.L.
Proprietarii imobilului de la nr. 14 au fostT.A.M., P.E., P.I., astfel cum rezultă din procesul - verbal din 26 iunie 1941 al Comisiunii pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti.
A concluzionat reclamanta că imobilul situat pe str. P.L. nr. 14 a fost preluat de către stat fără titlu, astfel că Primăria Municipiului Bucureşti şi SC F. SA au vândut ilegal şi cu rea credinţă patru dintre apartamentele aflate în acest imobil. Contractelor de vânzare-cumpărare astfel încheiate le sunt incidente prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind lovite de nulitate absolută.
Prin raportare la situaţia astfel expusă, a precizat reclamanta că înţelege să cheme în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, SC F. SA şi A.M., în vederea anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 3736 din 22 ianuarie 1998 în care pârâta A.M. are calitate de cumpărător, şi a obligării pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti la retrocedarea în natură a imobilului menţionat anterior.
Pârâtul Municipiul Bucureşti a formulat întâmpinare, pe această cale invocând excepţia de netimbrare a acţiunii.
Cu privire la fondul pricinii, s-a susţinut că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, statul era proprietar necontestat, astfel că părţile au fost de bună credinţă.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995, atât proprietarii şi moştenitorii acestora, cât şi chiriaşii puteau formula cereri, iar rezolvarea uneia nu era condiţionată de soluţionarea celeilalte. Singura condiţie ce trebuia îndeplinită de către chiriaşi era aceea de a avea contract de închiriere valabil iar actul să fie încheiat cu bună credinţă.
Chiar dacă se constată că s-a vândut bunul altuia, sancţiunea care intervine este nulitatea relativă.
A formulat întâmpinare şi pârâta A.M., aceasta arătând că a devenit locatara apartamentului (pe care în prezent îl deţine în proprietate) în anul 1997 şi a fost de bună credinţă atât la momentul la care a dobândit calitatea de locatar cât şi la acela la care a dobândit în proprietate locuinţa.
Aceeaşi pârâtă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului, arătând că nu reiese din vreun înscris faptul că acesta ar avea un drept legitim asupra imobilului. Procesul verbal întocmit de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare Bucureşti nu reprezintă act de proprietate, iar în anexa Decretului nr. 92/1950 figurează, la poziţia 6246, numai P.L, P.E. şi P.M., iar nu T.A.M., adresa fiind str. P.L. nr. 19, şi nu P.L. nr. 14.
Prin sentinţa civilă nr. 183 din 15 ianuarie 2003 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei, dispunându-se în sensul respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
A fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea pârâtei A.M. de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti şi SC F. SA.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă că reclamanta nu a dovedit faptul că autorii săi au avut în patrimoniu dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Certificatele de moştenitor depuse atestă numai calitatea reclamantei de moştenitoare, iar procesul - verbal nr. 27539/1940 întocmit de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare atestă numai că unul dintre proprietarii imobilului a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, acest înscris nefăcând proba existenţei dreptului real respectiv în patrimoniul solicitantului.
Faţă de reţinerea lipsei calităţii procesual active a reclamantei, a apreciat instanţa că a rămas fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta A.M.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 1401 din 18 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul astfel formulat, ca nefondat.
Recursul exercitat de către apelanta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1401/2003 a formulat obiectul dosarului nr. 2612/2003 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 438 din 5 mai 2004 în sensul admiterii lui, cu consecinţa casării deciziei recurate şi reţinerii cauzei pentru rejudecarea în fond a cererii de apel.
Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului atestă calitatea autorilor recurentei de proprietari ai imobilului, recurenta este descendentă şi, respectiv, nepoată de soră predecedată faţă de defuncţii P.M. şi respectiv, P.E. şi P.L, iar proprietatea celor trei autori este demonstrată atât prin înscrisurile fiscale depuse cât şi prin procesul verbal întocmit de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare Bucureşti.
A mai reţinut instanţa că prevederile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 prezumau înscrisurile unui drept real ca existent în folosul celui pentru care s-.i făcut înscrierea, iar publicitatea imobiliară prin cartea funciară are forţa probant, i asupra drepturilor înscrise. Şi în art. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 s-a stabilit c.1 prin acte doveditoare se înţeleg, printre altele, şi extrasele de carte funciară.
De asemenea s-a reţinut că prin decizia civilă 2488/2003 a Curţii de Apel Bucureşti s-a statornicit cu autoritate de lucru judecat că numita C.V. a dovedit că autorii săi au fost titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie.
în vederea judecării apelului, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a s-a format dosarul nr. 2675/2004.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 06 octombrie 2005 în acesi din urmă dosar, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea ei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti.
Această soluţie de dezînvestire a fost pronunţată ca urmare a aplicării prevederi lor art. II din Legea nr. 219/ 2005.
Primind cauza spre soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a format dosarul nr. 5009/2005 (devenit nr. 34242/3/2005 după renumerotarea în sistemul nr. unic de dosar).
Prin decizia civilă nr. 438/A din 28 februarie 2006 pronunţat în acest din urmă dosar a fost admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 183/2003 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti, dispunându-se desfiinţarea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că instanţa de recurs a dezlegat problema de drept privitoare la calitatea procesual activă a reclamantei, această dezlegare fiind obligatorie potrivit prevederilor art. 315 C. pr. civ.
Faţă de această situaţie, în temeiul art. 297 C. pr. civ., a apreciat instanţa de apel că se impune desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe.
La Judecătoria sector 2 Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 11397/300/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 9148 din 24 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 în acest dosar s-a luat act de intervenirea retractului litigios exercitat de pârâta A.M. în contradictoriu cu reclamantulT.C.G.
S-a constata că pârâta a consemnat suma de 11.500 RON pe seama şi la dispoziţia reclamantului T.C.G. conform recipisei de consemnare nr. 1681373/1 din 24 noiembrie 2006.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul T.C.G., ca lipsită de obiect.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A.M. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă că numita C.V. a înstrăinat către reclamantulT.C.G. drepturile litigioase rezultând din dosarul nr. 2675/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 784 din 26 aprilie 2005 la BNP C.S.
A apreciat instanţa că, în speţă, capătă aplicare textul art. 1402 C. civ., faţă de împrejurarea că pârâta A.M. („cel împotriva căruia există un drept litigios") a consemnat la dispoziţia reclamantului cesionar numele despre care face vorbire acesta, respectiv suma de 11.500 RON, cuantumul acesteia nefiind contestat de către reclamantă.
S-a reţinut că nu sunt întemeiate susţinerile reclamantei în sensul că ar fi aplicabile prevederile art. 1404 pct. 1 C. civ. în raport de calitatea lui de coproprietar al imobilului care rezultă din contractul de vânzare-cumpărare 787 din 26 mai 2005 autentificat la acelaşi BNP, atâta vreme cât acest contractul de vânzare-cumpărare nu există la momentul încheierii convenţiei privind cesiunea de drepturi litigioase. Acest aspect rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare şi din încheierea de autentificare, aceasta fiind ulterioară actului de cesiune a drepturilor litigioase.
Faţă de intervenirea retractului litigios, a dispus instanţa în sensul respingerii acţiunii principale, ca rămasă fără obiect, dar şi a cererii de chemare în garanţie, ca inadmisibilă.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul T.C.G.
în motivarea apelului, s-a arătat în esenţă că nu sunt îndeplinite condiţiile retractului litigios în speţă, respectiv nu există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului în momentul cesiunii (conform art. 1403 C. civ.) pentru că la respectivul moment judecata aflată în curs (în dosarul nr. 2675/2004 al Curţii de Apel Bucureşti secţia a IV-a) viza exclusiv problema calităţii procesuale a reclamantei C.V.
Un alt obstacol în exercitarea retractului litigios îl constituie - în susţinerea apelantului - existenţa stării de coproprietate asupra imobilului C.V. a acordat o procură specială pentru vânzarea imobilului (nr. 696 din 6 mai 2005) şi ulterior a acordat o procură specială (autentificată sub nr. 697 din 6 mai 2005) pentru cedarea dreptului litigios, în fiecare dintre acestea stipulându-se faptul că preţul pentru fiecare contract a fost primit de C.V. înainte de semnarea procurilor „la preţul convenit şi obţinut anterior legalizării prezentei procuri", astfel încât ordinea încheierii contractelor este dovedită de numerele de autentificare ale procurilor astfel date. în acelaşi sens, s-a făcut referire şi la prevederile art. 129 alin. (1) C. civ. conform căruia vânzarea este valabilă din momentul realizării acordului de voinţă. Indiferent de ordinea în care au fost perfectate în scris, prin autentificarea la notariat în România, contractele de vânzare-cumpărare şi respectiv de cesiune de drepturi litigioase, prima convenţie intervenită este cea de vânzare-cumpărare a imobilului construcţie, iar următoarea este cea de cesiune a drepturilor litigioase. Numai vânzarea-cumpărarea terenului a devenit valabilă abia la momentul autentificării, în România, a contractului de vânzare-cumpărare.
S-a mai menţionat că imobilul cumpărat de către pârâta A.M. prin contractul de vânzare-cumpărare 3736 din 22 ianuarie 1998 este format teren locuinţă cu 3 camere şi dependinţe, care sunt dispersate în mai multe corpuri de clădire din imobilul în litigiu, astfel că acestea se intercalează cu încăperi ce aparţin apelantului.
C7fl
Totodată, s-a susţinut că imobilul din str. P.L. nr. 14 a fost preluat de către stat fără titlu valabil (astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 1028/2005 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a lll-a ), astfel încât C.V. şi-a păstrat calitatea de proprietar avută la momentul preluării, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, după vânzarea către T.C.G. a părţii din imobil restituită prin Dispoziţia nr. 1191/2003, C.V. şi apelantul au devenit proprietari ai dreptului litigios.
Imobilul din str. P.L. nr. 14 reprezintă o unitate imobiliară, ceea ce determină inaplicabilitatea prevederilor art. 1402 C. civ., atrăgând aplicabilitatea excepţiilor reglementate prin art. 1404 C. civ. Apelantul a încheiat cele două contracte (de vânzare-cumpărare şi de cesiune de drepturi litigioase) cu scopul de a păstra această unitate imobiliară, care a caracterizat bunul imobil la data preluării lui de către stat. în aceeaşi ordine de idei, a subliniat apelantul că dreptul litigios cedat este accesoriu al unui alt drept vândut, ceea ce accentuează unitatea imobiliară şi faptul că retractul nu poate interveni.
A mai susţinut apelantul că scopul retractului litigios este acela de a descuraja speculanţii de drepturi litigioase, care dobândind la preţ mic asemenea drepturi, urmăresc obţinerea unui câştig. Instanţa ar fi trebuit să constate că, în speţă, neexistând raţiunea legii, nu se poate face aplicarea adliteram a textului de lege. Cedenta-reclamantă este mama apelantului, şi a dorit ca acesta din urmă să dobândească întregul imobil, procurile nr. 696/2005 şi 697/2005 fiind date cu scopul de a fi semnate contractele numai cu fiul său, T.C.G.
O altă susţinere a apelantului a fost în sensul că instanţa de fond nu a arătat care sunt motivele pentru care a înlăturat apărările sale privitoare la imposibilitatea intervenirii retractului litigios pe de o parte pentru că nu există raţiunea pentru care a fost instituit retractul, iar pe de altă parte pentru că imobilul constituie o unitate imobiliară.
A mai precizat apelantul că art. 1402 C. civ. este aplicabil numai raporturilor create între persoane private, nefiind aplicabil situaţiilor în care este implicat şi statul.
Prin constatarea intervenirii retractului litigios în cauză se legitimează o nouă expropriere făcută de stat în dauna particularului. Dacă statul nu ar fi vândut apartamentele, în condiţiile în care există cererea de retrocedare formulată de C.V.
Intimata pârâtă A.M. a formulat întâmpinare, prin aceasta arătându-se în esenţă că interpretarea dată de către apelant prevederilor legale excede intenţiei legiuitorului. Este evident că, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase,
cedentul a înstrăinat toate drepturile ce decurg din acţiunea civilă prin care reclamantul a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare 3435/1998 precum şi obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul care face obiectul acestui contract. împrejurarea că nu se judecă încă fondul pricinii, la data încheierii contractului de cesiune menţionat, nu înseamnă că nu există judecată asupra fondului.
Referitor la calitatea apelantului de coproprietar al construcţiei, la momentul încheierii contractului de cesiune, a precizat intimata că, potrivit procurii prin care C.V. a împuternicit-o pe V.D. să vândă imobilul către T.C.C., reiese că această împuternicire a fost dată pentru a vinde în viitor proprietatea sa iar în contractul de vânzare-cumpărare 787/2005 s-a stipulat expres că „transmiterea proprietăţii, folosinţei şi posesiei are loc cu prezenta dată de când se înmânează cumpărătorului actele de proprietate menţionate”. Contractul de cesiune de drepturi litigioase este anterior celui de vânzare-cumpărare, astfel, că în mod corect instanţa fondului nu a reţinut existenţa unei stări de coproprietate.
Este lipsită de relevanţă juridică - în susţinerea intimatei - împrejurarea că imobilul a fost preluat de către stat şi că persoana deposedată nu şi-a pierdut calitatea de proprietar.
Consideră intimata că este greşită şi interpretarea dată de apelant prevederilor art. 1404 C. civ., interpretare potrivit căreia enumerarea făcută prin această normă (în privinţa situaţiilor în care nu se poate exercita retractul litigios) nu ar fi limitată.
Referitor la susţinerea potrivit căreia nu ar exista o intenţie de speculă a drepturilor litigioase, s-a susţinut că faţă de dispoziţia între preţul pentru care a fost realizată cesiunea de drepturi litigioase şi acela pentru care s-a perfectat vânzarea-cumpărarea, este evident că T.C.G. a urmărit obţinerea dreptului de proprietate cu un scop speculativ.
în privinţa argumentului potrivit căruia prima instanţă ar fi legitimat o nouă expropriere, luând act de exercitarea retractului litigios, se arată că nu este relevant faptul că Primăria Municipiului Bucureşti şi SC F. SA au avut calitate de părţi (pârâţi); legea nu distinge cu privire la cazul în care exercitarea retractului litigios se face în cadrul unui proces început împotriva mai multor pârâţi. Faţă de caracterul aleatoriu al contractului de vânzare de drepturi litigioase, cesionarul şi-a asumat riscul contractului.
Prin decizia civilă nr. 479 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul astfel declarat, dispunându-se desfiinţarea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă, că în speţă, există un proces asupra fondului dreptului, în sensul prevederilor art. 1403 C. civ., acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare a bunului de urmează să facă obiectul unei cesiuni de drepturi litigioase neputând avea o altă semnificaţie în situaţia dată. C. civ. nu face distincţii legale de stadiul în se află procesul, astfel că nici interpretului nu îi este permis să facă asemenea distincţii.
A apreciat însă instanţa de apel că nu putea fi exercitat litigios pentru că erau incidente prevăzând art. 1404 pct. 1 C. civ. La aceeaşi dată şi de către acelaşi notar s-au autentificat contractele nr. 787/2005 şi 784/2005, neputând fi primită concluzia primei instanţe în sensul că s-ar fi încheiat ulterior contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în str. P.L. nr. 14, sector 2. numerotarea încheierilor de autentificare nu prezintă o ordine legală de preferinţă în măsura în care actele au fost încheiate la aceeaşi dată.
Acest aspect a fost apreciat important pe de o parte pentru că demonstrează că voinţa părţilor celor două cesiuni nu a fost de a specula drepturile litigioase, iar pe de altă parte deoarece prin încheierea contractului autentificat sub nr. 787/2005 apelantul devine coproprietar asupra terenului indiviz de sub construcţie şi a cotei de 7,91 mp din părţile de folosinţă comună. Cumpărând în acelaşi timp un drept de proprietate nelitigios şi unul litigios nu privire la parte din respectiva proprietate, apelantul se află în situaţia prevăzută de art. 1404 pct. 1 C. civ., şi anume aceea în care vânzarea s-a făcut către un coproprietar.
A mai reţinut instanţa că instituţia retractului litigios nu reprezintă o modalitate de salvgardare a actelor juridice lovite de nulitate absolută. Respingerea acţiunii în anularea actului, ca rămasă fără obiect îi încalcă apelantului (cesionar de drepturi litigioase) dreptul la un proces echitabil, mai ales că - de principiu -introducerea unei noi acţiuni în constatarea nulităţii absolute nu este prohibită.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta - intimată A.M.
în motivarea recursului se arată în esenţă că:
Legea notarilor publici nr. 36/1995 impune acestora numerotarea strictă a actelor autentice încheiate, importanţa numerotării actelor fiind evidentă pentru oricine. Conform art. 49 lit. b) din Legea nr. 36/1995, este obligatoriu ca încheierea de autentificare să poarte numărul acesteia;
- este inexplicabil raţionamentul instanţei de apel care a interpretat voinţa părţilor semnatare ale celor două contracte în sensul că acestea ar fi dorit să încheie mai întâi actul de vânzare-cumpărare, şi apoi pe cel privind cesiunea de drepturi litigioase;
- nu i s-ar putea opune recurentei, care este terţ, contractul de vânzare-cum-părare încheiat de părţile contractante, anterior intabulării lui;
- recurenta este un simplu debitor cedat, actul de cesiune a drepturilor litigioase fiindu-i opozabil în forma în care a fost încheiat, iar nu după cum a fost voinţa părţilor semnatare;
- din perspectiva raporturilor juridice care se nasc între recurenta-pârâtă şi cesionar, este lipsit de relevanţă juridică faptul că acesta nu ar fi urmărit specularea drepturilor litigioase de vreme ce cesiunea s-a făcut contra unui preţ, iar cesionarul nu avea calitate de coproprietar al imobilului;
- cesionarul şi-a asumat riscul decurgând din exercitarea, de către debitorul cedat, a retractului litigios dat fiind caracterul aleatoriu al contractului de cesiune de drepturi litigioase;
- apelantului nu i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil câtă vreme a fost despăgubit integral prin numărarea preţului real al cesiunii, al speţelor contractului şi a dobânzii din ziua în care s-a plătit preţul cesiunii;
- interpretarea dată de instanţa de apel lipseşte de eficienţă juridică instituţia retractului litigios, care ar deveni caducă, fiind de notorietate că exercitarea retractului litigios face inutilă cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii;
- considerentul potrivit căruia respingerea acţiunii în constatarea nulităţii ca rămasă fără obiect, urmare a exercitării retractului litigios, îi încalcă apelantului dreptul la un proces echitabil, dovedeşte neînţelegerea noţiunii de proces echitabil de către instanţă; de o potrivă recurenta pârâtă are dreptul la un proces echitabil, care implică dreptul de a-i fi analizate de instanţă apărările şi excepţiile invocate;
- aprecierea instanţei în sensul că instituţia retractului litigios nu reprezintă o modalitate de salvgardare a actelor juridice lovite de nulitate absolută constituie o pronunţare pe fondul cauzei, deşi nu a fost investită în acest sens şi nu s-au administrat probe privitoare la fondul pricinii;
- nu există dispoziţii legale care să interzică exercitarea retractului litigios într-un litigiu ce are ca obiect valabilitatea unui act;
în drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Intimatul apelant reclamant a formulat întâmpinare, prin aceasta arătând în
esenţă că, în speţă s-a dovedit că în aceeaşi zi şi la acelaşi notar s-au încheiat
atât actul autentic nr. 787/2005, prin care reclamanta a cumpărat un drept de
proprietate nelitigios, cât şi contractul autentificat sub nr. 784/2005, prin care intimatul a cumpărat un drept de proprietate litigios. Indiferent de ordinea în care au fost înregistrate şi numerotate încheierile prin care s-au autentificat cele două contracte este indiscutabil că ele s-au încheiat în aceleaşi împrejurări, în realitate, interesează descifrarea intenţiei comune a părţilor contractante, iar orice îndoială se interpretează în favoarea celui căruia i se opune dreptul la retract.
Mai arată intimatul că, în speţă nu a existat intenţia de speculă cu drepturi aflate în litigiu, în momentul cesionării dreptului, părţile contractante-mamă şi fiu-încheind două convenţii, respectiv una care are ca obiectiv vânzare-cumpărare părţi din imobil care a fost restituit în natură (în condiţiile Legii nr. 10/2001) prin Dispoziţia nr. 1191/2003 a Primăria Municipiului Bucureşti şi cea de-a doua al cărei obiect îl constituie cesiunea drepturilor privitoare la acţiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru apartamentul situat în acelaşi imobil,dar care nu a putut fi restituit în natură pe calea procedurii reglementate prin Legea nr. 10/2001. Interpretarea clauzelor celor doua contracte conduce la concluzia că voinţa părţilor a fost ca fiu cumpărător să devină succesor cu titlu particular al întregului imobil care a făcut obiectul cererii de restituire formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001. Cesiunea intervenită între mamă şi fiu a permis exclusiv transmiterea calităţii procesuale de reclamant pentru continuarea litigiului, fără a da posibilitatea exercitării retractului câtă vreme nu seînde-plineşte condiţia speculativă, de esenţa cesiunii de drept litigios.
Susţine intimatul că nu sunt exacte argumentele recurentei privitoare la lipsa de relevanţă a inexistenţei intenţiei speculative la încheierea contractului de cesiune de drepturi litigioase, neexcluzând încetarea eficienţei juridice a retractului în cazurile anume prevăzute la art. 1404 C. civ. Pentru aceste situaţii, se exclude aplicarea teoriei riscului asumat la momentul încheierii unui astfel de contract.
Interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 1402-1403 C. civ. impune concluzia că este titular al dreptului la retract numai cel în contra căruia există un drept litigios vândut. Drepturile cedate, care stau la baza litigiului, trebuie să aibă aptitudinea de a contesta drepturile invocate de pârât, născute în cadrul aceluiaşi raport de drept substanţial, prin fapte juridice ce implică nemijlocit participarea/ vătămarea părţilor în conflict. Nu se verifică asemenea condiţie în cazul în care, într-un proces, este atacat un fapt juridic prin care se pretinde transferarea unui drept din patrimoniul unei persoane în cel al altei persoane, fără participarea titularului veritabil al dreptului. Nu se poate discuta de retract litigios referitor la deţinerea unor bunuri dobândite în contra dispoziţiilor legilor speciale prin care s-au transferat către particulari bunuri deţinute de stat, deoarece condiţia neexaminării fondului procesului (ca urmare a invocării retractului) ar exclude verificarea pe fond a dobândirii dreptului, contra legii, cea ce este inadmisibil.
Tot sub aspectul neîntrunirii condiţiilor de exerciţiu al retractului litigios, se constată că acţiunea promovată în speţă de numita C.V. (devenită ulterior cedentă a dreptului litigios decurgând din această acţiune) are ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare 3736/1998 pentru cauza ilicită şi fraudarea legii, cererea fiind formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, S.C. F. SA şi A.M. Astfel, recurenta nu este unicul pârât în proces. Situaţia de fapt rezultată din analiza obiectului litigiului şi din conţinutul înscrisurilor care au permis transmiterea calităţii procesuale (respectiv a contractului de cesiune în care s-a stipulat că cesiunea drepturilor litigioase se face cu toate accesările sale, cesionarul urmând a se substituii in drepturile litigioase cât şi în drepturile reale şi de creanţă cu privire la imobilul revendicat prin acţiunea de mai sus) exclude incidenţa în speţă a instituţiei retractului litigios. Retractul nu este un mijloc de dobândire a dreptului de proprietate, ci de consolidare a ei în mâinile pârâtului.
Cesiunea intervenită în speţă nu poate fi interpretată în sensul că ar produce efectul transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului identificat în contractul de vânzare-cumpărare atacat, de la cedent la cesionar, în condiţiile în care litigiul de faţă are ca finalitate anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care statul a înstrăinat apartamente din imobilul cu privire la care s-a formulat cerere de restituire în condiţiile Legii 10/2001 şi ca o consecinţă a înlăturării obstacolului juridic ce a împiedicat soluţionarea integrala a notificării in baza Legii 10/2001, să se dispună de către Primărie restituirea în natură a apartamentului înstrăinat prin respectivul contract de vânzare cumpărare.
în speţă, validarea judiciară a exercitării retractului litigios conduce la soluţia ca, prin voinţa unilaterală a pârâtului într-un litigiu in care actul său de dobândire a bunului de la stat, imobilul să fie păstrat prin justiţie în patrimoniul cumpărătorului, care este beneficiarul fraudei la lege, printr-o măsură judiciară luată in interesul privat al pârâtului, cu concursul instanţei de judecată, sub aparenţa unei operaţiuni licite. Ceea ce nu se poate obţine pe cale directă, nu poate fi obţinut pe calea indirectă a aplicării instituţiei retractului litigios, prin voinţa unilaterală a pârâtului.
Mecanismul legal al retractului litigios este incompatibil cu raţiunea şi finalitatea Legii 10/2001. Prin efectul hotărârii prin care s-a luat act de retractul litigios se păstrează în circuitul civil general un titlu contrar legii.
Raporturile de drept procesual create între reclamanta - cedentă, pe de o parte, şi pârâta - retractantă, pe de altă parte sunt grevate pe un raport de drept substanţial de natură extracontractuală, configurat în mod particular pe dispoziţiile
Legii nr. 10/2001, în conţinutul căruia se identifica pretinsul delict săvârşit la momentul încheierii contractului a cărui nulitate s-a invocat.
în cazul acţiunii în anulare exercitată în temeiul legii 10/2001, legea specială impune restituirea bunului, subsecvent anulării contractului, de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, aceasta din urmă urmând a restitui în natură bunul exclusiv către persoana îndreptăţită. Calitatea de persoană îndreptăţită nu poate face obiectul unei transmisiuni cu titlu oneros, iar transmisiunea nu este opozabilă autorităţii administrative notificate.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate si de exigenţele art. 304 raportat la art. 129 alin. ultim C. pr. civ., Curtea constată caracterul nefundat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele :
Instanţa de apel a făcut aplicarea, în speţă , a prevederilor art. 1404 pct. 1 C. civ. în raport de situaţia de fapt reţinută din ansamblul probelor administrate, situaţie care constă în prezenţa la biroul notarial a părţilor ce au încheiat cele două convenţii (de cesiune de drepturi litigioase şi respectiv de vânzare-cumpărare a restului din imobilul în care este situat apartamentul ce face obiectul contractului a cărui nulitate s-a invocat în cauză), la aceeaşi dată şi în aceleaşi împrejurări
Situaţia de excepţie reglementată prin art. 1404 pct. 1 C. pr. civ. trebuie interpretată şi din perspectiva scopului unei asemenea cesiuni/vânzări de drepturi litigioase , care este acela de a se pune capăt stării de indiviziune . Ori, în condiţiile în care cele două contracte menţionate corespund acestui scop, fiind perfectate în condiţiile de fapt reţinute de instanţa de apel.
Din această perspectivă, calitatea de coproprietar a cesionarului de drepturi litigioase nu putea fi analizată într-o manieră simplistă , ruptă de contextul în care s-au încheiat cele două contracte, prin raportare numai la ordinea de numerotare a încheierilor prin care notarul instrumentator a procedat la autentificarea respectivelor acte juridice, astfel cum pretinde recurenta.
Cerinţa înscrisă în art. 49 lit. b) din Legea nr. 36/1995 , respectiv aceea ca încheierea prin care se autentifică actul să cuprindă menţiunea numărului acesteia, nu este de natură a împiedica instanţa să cerceteze , corespunzător susţinerilor părţilor din proces şi exigenţelor art. 129 alin. (5) şi (6) din C. pr. civ., contextul în care s-a realizat acordul de voinţă constatat prin actele juridice astfel autentificate , şi aceasta cu atât mai mult cu cât părţile contractante nu au posibilitatea de a exercita vreun control/verificare (în cadrul procedurii notariale de autentificare) în privinţa numărului ce se atribuie încheierii de autentificare de către Biroul Notarial căruia i s-au adresat.
împrejurarea că recurenta - pârâtă este terţ faţă de convenţiile (de cesiune şi de vânzare-cumpărare) încheiate între reclamanta C.V. şi cesionarul devenit ulterior reclamant în proces T.C.G. nu o îndreptăţeşte pe aceasta să se prevaleze de inopozabilitatea voinţei reale a celor doi cocontractanţi atâta vreme cât ea însăşi a înţeles să uzeze de existenţa contractul de cesiune de drepturi pentru a exercita retractul litigios. în raport de poziţia procesuală astfel exprimată şi de apărările pe care reclamantul - intimat a înţeles să i le opună (referitoare tocmai la conţinutul şi efectele contractului care a constituit fundamentul exercitării retractului litigios şi la legătura acestora cu cele ale contractului de vânzare-cumpărare), recurenta pârâtă nu poate să se prevaleze numai de acele efecte ale contractului care sunt de natură a-i profita, şi să se sustragă altor efecte invocând inopozabilitatea convenţiei faţă de care este terţ.
Posibilitatea constatării celor două contracte menţionate anterior printr-un singur înscris (care să fi fost autentificat printr-o singură încheiere) este nerelevantă, o atare formalitate neputându-se impune părţilor contractante ca singură modalitate de probare a încheierii convenţiilor în aceeaşi împrejurare.
Punctul de vedere exprimat de către recurentă , potrivit cu care aceasta ar fi un simplu debitor cedat prin actul de cesiune a drepturilor litigioase, are ca premisă o situaţie distinctă, respectiv aceea a unei cesiuni de creanţă ordinare prin care se transmite un drept de creanţă necontestat, ignorând natura specială a vânzării/cesiunii de drepturi litigioase prin care se transmite cesionarului şansa de câştig sau pierdere a unui proces aflat în curs; în consecinţă acest punct de vedere nu este unul pertinent cauzei pendinte.
Caracterul aleatoriu al contractului de cesiune de drepturi litigioase, care implică şi riscul invocării retractului litigios de către adversarul din litigiul la care se referă respectiva cesiune nu lipseşte cesionarul de posibilitatea formulării de apărări în legătură cu condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru exercitarea retractului şi, tot astfel, nu este de natură a împiedica instanţa să verifice întrunirea acestor condiţii legale în raport de situaţia de fapt concretă.
Aprecierea , ca neîntemeiată, a cererii recurentei pârâte de exercitare a retractului litigios a fost făcută de către instanţa de apel în urma analizei tuturor argumentelor aduse de părţi în legătură cu aplicarea, în speţă, a acestei instituţii, astfel că nu se poate reţine că nu s-ar fi respectat dreptul pârâtei recurente la un proces echitabil. Referirea făcută, de aceeaşi instanţă, la necesitatea respectării dreptului reclamantului la un proces echitabil priveşte necesitatea cercetării fondului pricinii, ca şi consecinţă a constatării împrejurării că sunt incidente prevederile art. 1404 pct. 1 C. civ. care împiedică stingerea procesului ca efect al exercitării retractului litigios.
Referirea făcută de către instanţa de apel la faptul că exercitarea retractului litigios nu constituie o modalitate de salvgardare a actelor juridice lovite de nulitate absolută este într-adevăr una care excede analizei privitoare la condiţiile specifice acestei instituţii juridice, însă un astfel de considerent nu este de natură a atrage consecinţe asupra soluţiei pronunţate ca urmare constatării neînde-plinirii condiţiilor respective. Prin urmare, Curtea va înlătura considerentul menţionat, reţinând că acesta ar putea fi interpretat, cu ocazia rejudecării cauzei, ca reprezentând o problemă de fond deja lămurită de instanţa de control judiciar cu toate că respectiva instanţă nu a fost chemată să se pronunţe cu privire la fondul pricinii.
Reţinând că hotărârea recurată nu este argumentată prin considerente ce ţin de natura litigiului, ca şi impediment în exercitarea retractului litigios, Curtea constată că argumentele prin care recurenta susţine admisibilitatea retractului în procesul pendinte, al cărui obiect vizează valabilitatea unor acte juridice nu constituie critici de nelegalitate în sensul prevederilor art. 304 alin. (1) C. pr. civ. şi, în consecinţă, nu există temei pentru a fi analizate de către instanţa de recurs.
Faţă de considerentele reţinute şi de dispoziţiile legale menţionate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor prin care recurenta susţine nelegalitatea deciziei recurate astfel că, în conformitate şi cu prevederile art. 312 alin. (1) C. pr. civ., urmează a dispune respingerea recursului astfel susţinut. (A.C.)
| ← Restituirea preţului actualizat către chiriaşii cumpărători... | Rezilierea contractului de închiriere pentru neachitarea... → |
|---|
