REVIZUIRE. ART. 322 PCT. 4 C.PR.CIV. ORDONANŢĂ A PROCURORULUI DE SCOATERE DE SUB URMĂRIRE PENALĂ. INADMISIBILITATEA CERCETĂRII INFRACŢIUNII PE CALE INCIDENŢĂ, ÎN CADRUL CERERII DE REVIZUIRE. CONDIŢII
| Comentarii |
|
Când procesul penal a fost pornit, însă judecata penală nu s-a realizat întrucât procurorul, pe cale de ordonanţă, a stabilit că infracţiunea de fals nu a fost săvârşită de către persoana căreia i se impută, nu s-ar mai putea considera că cercetarea infracţiunii devine posibilă în cadrul cererii de revizuire. Astfel, s-ar putea ajunge la concluzii contrare celor ale procurorului, ceea ce trebuie prevenit, dispoziţiile procurorului bucurându-se de stabilitate.
Secţia civilă, decizia nr. 436 din 14 martie 2003
Revizuienţii au arătat, iar prima instanţă şi cea de apel au avut în vedere, că prezenta cerere de revizuire s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a ll-a C.pr.civ., în raport de care
revizuirea se poate cere şi atunci când .....hotărârea s-a dat în
temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii".
Deşi la data sesizării judecătoriei cu judecarea cererii de revizuire, anume 3 februarie 1999, O.U.G. nr. 138/2000 nu fusese încă adoptată, întrarea în vigoare a acestui act normativ pe timpul soluţionării cererii conduce la concluzia - fondată pe dispoziţiile art. 272 alin. (1) C.pr.civ., potrivt cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche - că inclusiv noile prevederi legale de completare ale punctului 4 al art. 322 C.pr.civ. trebuiesc avute în vedere în judecata de faţă.
Este deci, de reţinut că „în cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii."
Aşa fiind, concluzia de tras cu privire la cauza de faţă, în aplicarea dispoziţiilor legale sus-evocate, este că cercetarea pe cale incidenţă de către instanţa civilă, a existenţei sau inexistenţei infracţiunii de fals apare ca posibilă exclusiv atunci când o asemenea constatare nu mai este posibilă în cadrul unui proces penal, întrucât au intervenit împrejurări ce au valoarea unor impedimente legale la judecata penală.
per a contrario, când procesul penal a fost pornit, însă judecata penală nu s-a realizat întrucât procurorul, pe cale de ordonanţă, a stabilit că infracţiunea de fals nu a fost săvârşită de către persoana căreia i se impută, nu s-ar mai putea considera că cercetarea şi eventuala constatare a infracţiunii devin posibile în cadrul cererii de revizuire, căci ele s-au analizat deja cu ocazia urmăririi penale, ca şi componentă a procesului penal.
Aşa fiind, în speţă este de văzut că atâta vreme cât prin ordonanţa din 25 iunie 1999 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie dată în dosarul nr. 10767/2827/99, s-a admis plângerea formulată de D.A. împotriva Ordonanţei nr. 905/11/2/1998 din 31 decembrie 1998 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a actualei intimate D.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 290 Cod penal precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de B.A şi A.G. pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în cadrul prezentei căi de atac, căci s-ar putea ajunge la concluzii contrare celor ale procurorului, ceea ce trebuie prevenit, dispoziţiile procurorului bucurându-se de stabilitate.
Este suficientă statuarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în sensul că „... din probele administrate în cauză... rezultă că în sarcina învinuitei D.A. nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte de natură penală" pentru a permite concluzia că în prezent apare ca inadmisibilă cercetarea pe cale incidenţă a falsului, căci concluzia contrară - preferată de recurenţi - s-ar fi putut primi doar dacă în cuprinsul ordonanţei nr. 10767/2827/99 s-ar fi stabilit că pe linie penală constatarea infracţiunii nu ar fi fost posibilă datorită unor impedimente legale, precum prescripţia răspunderii penale, aministia ori decesul făptuitorului ori altele asemenea. Or, asemenea împrejurări nu au fost reţinute în speţă, ci doar nesăvârşirea faptei de către cei învinuiţi, ceea ce trimite la concluzia că soluţia respingerii cererii de revizuire, pe fondul refuzului instanţelor de a cerceta eventuala săvârşire a infracţiunii de fals, este legală.
Se va respinge deci, recursul ca nefondat.
(Judecător Valentin Mitea)
| ← ÎNRĂUTĂŢIREA SITUATIEI UNEI PĂRŢI ÎN PROPRIA CALE DE... | CONTESTATIE ÎN ANULARE ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE ART. 317... → |
|---|
