Revizuire. Motivul prevăzut de art. 322 pct. 8 C. pr. civ. Semnificaţia sintagmei „împrejurare mai presus de voinţa părţilor". Incidenţa art. 98 C. pr. civ., care conţine obligaţia procesuală a părţii de a-şi indica schimbarea domiciliului în timpul judec
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 322 pct. 8, art. 98, art. 129 alin. (1)
Potrivit art. 322 pct. 8 C. pr. civ., revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Deplasarea unei părţi în străinătate, pe o perioadă îndelungată, coroborată cu citarea sa în rejudecarea procesului, la prima instanţă de judecată, prin publicitate lărgită, ca urmare a faptului că, de la adresa menţionată în cererea de chemare în judecată, citaţia s-a întors cu menţiunea „destinatar mutat", nu poate constitui o împrejurare mai presus de voinţa părţii, care să îl fi împiedicat să participe la judecarea cauzei.
Potrivit art. 98 C. pr. civ., părţii îi revine sarcina de a aduce la cunoştinţa instanţei schimbarea domiciliului său, sub pedeapsa neluării sale în seamă, iar procesul civil este un proces privat, guvernat de principiul disponibilităţii. Această obligaţie subzistă şi în ipoteza rejudecării cauzei, termenul „judecată" fiind sinonim, în acest caz, cu termenul „proces", judecare a cauzei finalizată cu pronunţarea unei hotărâri irevocabile şi nu cu judecarea în primă instanţă.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 703 din 16 aprilie 2007)
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 27909/299 /2005 (număr vechi 27470/2005), la data de 11 noiembrie 2005, s-a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 9082/8 iunie 1999, de către revizuientul D.A., în contradictoriu cu intimata A.E., având ca obiect partaj bunuri comune.
Prin sentinţa civilă nr. 2166 din 6 februarie 2006, prima instanţă a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
în acest sens, instanţa de fond a reţinut că revizuientul a invocat drept motiv de revizuire, imposibilitatea de prezentare la judecată, deoarece a fost citat cu rea-credinţă prin mica publicitate, pe tot parcursul judecării dosarului, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 9082/1999.
Prima instanţă a arătat că dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. pr. civ. permit revizuirea unei hotărâri pronunţate în lipsa părţii legal citate, dar care a fost împiedicată a se înfăţişa la judecată şi, totodată, în imposibilitate de a înştiinţa instanţa despre această împiedicare. Or, în procedura revizuirii, invocata lipsă a părţii şi neformularea apărării nu pot fi determinate de nelegala citare, ci, exclusiv, de imposibilitatea de a se prezenta în instanţă, imposibilitate cauzată de o împrejurare de fapt asemănătoare forţei majore.
Prima instanţă a mai arătat că, potrivit art. 103 C. pr. civ., partea care nu a exercitat o cale de atac în termen poate, în situaţia în care probează o împrejurare mai presus de voinţa ei, să solicite repunerea în termenul de exercitare a căii de atac.
Astfel, prima instanţă a constatat că motivul invocat de revizuient nu se încadrează în cel prevăzut de art. 322 pct. 8 C. pr. civ.
împotriva acestei sentinţe, a formulat apel revizuientul D.A., arătând, în motivele de apel, că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 C. pr. civ. presupune „că partea ce îl invocă a fost legal citată, însă, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nu s-a putut prezenta la judecată şi nici n-a putut să înştiinţeze instanţa despre aceasta". A considerat apelantul că această situaţie este dovedită cu faptul că revizuientul a plecat din ţară în anul 1992, în timpul procesului de partaj, fiind reprezentat de avocat ales pentru instanţa de fond şi, împotriva soluţiei fondului, nu a declarat apel, însă pârâta, declarând apel, acesta a fost admis şi cauza a fost trimisă din nou la instanţa de fond „pentru continuarea judecăţii".
Apelantul a considerat că instanţa de fond nu a avut rol activ, în sensul de a dispune verificări privind domiciliul revizuientului şi a acceptat citarea acestuia prin mica publicate, considerând că este aplicabil art. 103 C. pr. civ., în sensul că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa de a participa la proces. A susţinut că necitarea este rezultatul unei situaţii mai presus de voinţa sa: „aceea de a nu avea domiciliul în ţară, neputând cunoaşte despre existenţa procesului".
Tribunalul, analizând sentinţa apelată, în raport de motivele de apel invocate şi de materialul probator aflat la dosar, în temeiul art. 295-296 C. pr. civ., a respins apelul, ca nefondat şi a menţinut hotărârea instanţei de fond, ca legală şi temeinică, pentru următoarele considerente:
Apelantul revizuient a fost reclamant în dosarul de partaj şi, prin cererea de chemare în judecată, a indicat adresa sa în vederea citării, a fost prezent la judecata în fond la mai multe termene, a fost şi asistat de avocat, toate acestea rezultând din încheierile de şedinţă din dosarul nr. 6313/1990, precum şi din celelalte înscrisuri aflate la dosar.
întrucât revizuientul avea calitatea de reclamant, acestuia îi revenea obligaţia să comunice instanţei schimbarea domiciliului, obligaţie pe care nu a îndeplinit-o, astfel încât, în mod legal, instanţa de fond a încuviinţat citarea sa prin mica publicitate.
în mod corect, instanţa de fond a constatat că motivul invocat de revizuient în susţinerea cererii nu se încadrează în cel prevăzut de art. 322 pct. 8 C. pr. civ., pretinsa nelegală citare nefiind motiv de revizuire.
în consecinţă, prin decizia civilă nr. 1540 din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.
împotriva acestei decizii, revizuientul D.A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât instanţa de apel nu a adus nici un argument legal în susţinerea deciziei sale, motivarea instanţei de apel lipsind cu desăvârşire, „pseudojustificarea acestei decizii fiind realizată în şapte rânduri".
A precizat că nu a contestat, prin cererea sa de revizuire, calitatea, participarea şi reprezentarea sa în dosarul de partaj de fond, neinvocând nici vreo încălcare a dreptului său la apărare prin neangajarea unui avocat sau absenţa sa de la termenele de judecată din primă instanţă.
Neexercitarea oricărei căi de atac de către revizuient, împotriva sentinţei civile nr. 3177/1996, echivalează cu o acceptare, o însuşire a acestei sentinţe, astfel încât avocatul său nu mai avea vreo calitate în vreun dosar ulterior. Nu a solicitat revizuirea primei sentinţe pronunţate, nr. 3177/1996, ci a celei pronunţate în rejudecarea fondului, nr. 9082/1999.
Atât în cursul apelului, cât şi al rejudecării fondului, a fost citat la fostul domiciliu conjugal, indicat de pârâtă.
Prevederile art. 98 C. pr. civ. se referă strict la schimbarea domiciliului uneia dintre părţi, în timpul judecăţii, pe când, în cauză, este vorba de calea de atac exercitată de pârâtă, obligaţia sa, impusă de art. 98 C. pr. civ., luând sfârşit prin neexercitarea oricărei căi de atac împotriva sentinţei iniţiale.
A apreciat că aspectele menţionate se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 C. pr. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei date în apel, iar, sub aspectul fondului, repunerea în termen şi revizuirea sentinţei civile nr. 9082/1999.
Şi-a întemeiat recursul, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
A timbrat în mod corespunzător recursul, potrivit prevederilor art. 3 şi art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata A.E. nu a formulat întâmpinare, dar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat legal sesizată şi competentă să soluţioneze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 şi art. 299 C. pr. civ.
Verificând decizia recurată, prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 322 pct. 8 C. pr. civ., revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Revizuientul invocă faptul că deplasarea sa în străinătate, pe perioadă îndelungată, coroborată cu citarea sa în rejudecarea procesului de partaj, la prima instanţă de judecată, prin publicitate lărgită (respectiv într-un ziar naţional), ca urmare a faptului că, de la adresa menţionată în cererea de chemare în judecată, citaţia s-a întors cu menţiunea „destinatar mutat", ar constitui o împrejurare mai presus de voinţa sa, care l-a împiedicat să participe la judecarea cauzei.
în acord cu ambele instanţe de judecată care au instrumentat speţa, Curtea constată că această situaţie nu se încadrează în cele arondate „împrejurării mai presus de voinţa părţilor".
Potrivit art. 129 alin. (1) C. pr. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.
Revizuientul nu a urmărit finalizarea procesului, invocând, în apărarea sa, însăşi propria desistare faptică în observarea desfăşurării litigiului, fapt care, evident, nu poate fi acceptat, potrivit principiului general nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca în apărare propria culpă). Neexercitarea unei căi de atac de către o parte, într-un proces, nu echivalează cu finalizarea procesului, chiar şi în ceea ce priveşte exclusiv acea parte.
Nici simpla împrejurare a aflării în străinătate nu determină o imposibilitate materială sau juridică de participare la judecată, date fiind mijloacele de transport internaţional sau posibilitatea desemnării unui reprezentat convenţional.
Nu se poate reţine nici lipsa de rol activ a magistratului fondului, atât timp cât, potrivit art. 98 C. pr. civ., părţii îi revine sarcina de a aduce la cunoştinţa instanţei, schimbarea domiciliului său, sub pedeapsa neluării sale în seamă, iar procesul civil este un proces privat, guvernat de principiul disponibilităţii. Critica recurentului, în sensul că obligaţia impusă de art. 98 C. pr. civ. nu îi mai incumba, întrucât nu se mai afla în cursul judecăţii, este neîntemeiată, termenul „judecată" fiind sinonim, în acest caz, cu termenul „proces", judecare a cauzei finalizată cu pronunţarea unei hotărâri irevocabile şi nu cu judecarea în primă instanţă, cum greşit consideră recurentul.
Cu atât mai mult cu cât avocatul său nu l-a mai reprezentat în apel şi, ulterior, la rejudecarea fondului, recurentul avea obligaţia şi interesul de a respecta obligaţiile derivând din art. 98 C. civ.
Pe parcursul judecării apelului şi al rejudecării cauzei pe fond, reclamantul a fost citat în mod legal, iniţial la adresa menţionată în cererea de chemare în judecată, iar, ulterior, potrivit art. 98 şi art. 95 C. pr. civ.
Nu se poate reţine în mod întemeiat nici faptul că instanţa de apel nu şi-a motivat hotărârea sau că aceasta ar fi fost lapidară, concizia şi stricteţea juridică a argumentelor instanţei de apel fiind prioritare şi realizate în cauză, nefiind condiţionate de obligativitatea detalierii inutile a motivaţiei.
Argumentele prezentate de instanţa de apel, referitoare la calitatea, participarea şi reprezentarea sa în dosarul de fond, sunt elemente ale considerentelor deciziei pronunţate şi nu răspunsuri la critici neformulate de apelant. Nici una dintre instanţe nu a realizat vreo confuzie asupra obiectului cererii de revizuire a recurentului.
Pentru aceste argumente, Curtea constată că decizia pronunţată este legală şi temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 312 C. pr. civ., va respinge recursul promovat ca nefondat, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată. (B.Ţ.)
| ← Revizuire. Motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. pr. civ.... | Soluţionarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe art.... → |
|---|
