Situaţie In care nu sunt aplicabile dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea art. 47 din Legea nr. 10/2001
| Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001
După pronunţarea hotărârii prin care acţiunea reclamantei a fost respinsă irevocabil pentru cota părinţilor, a intrat în vigoare Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care, prin art. 6 alin. 1, a redefinit preluarea cu titlu valabil, ca fiind şi cea făcută cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Prin urmare, ulterior Statul a lărgit sfera noţiunii de preluare abuzivă fără titlu valabil, inclusiv la cele făcute în baza unor acte normative şi cu respectarea dispoziţiilor acestora, în măsura în care acestea contraveneau Constituţiei sau tratatelor la care România era parte. Din această perspectivă, preluarea cotei părinţilor reclamantei s-a făcut fără titlu, Decretul nr. 90/1952 contravenind Constituţiei anului 1948, care în art. 8 şi 10 ocrotea dreptul de proprietate particulară, acesta neputând fi preluat decât prin expropriere pentru cauză de utilitate publică şi numai cu o dreaptă despăgubire.
Nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, fiind vorba de un nou ternei juridic al preluării abuzive. Nu se pune problema inconsecvenţei legislative a statului, deoarece acesta nu-şi poate invoca propria culpă, iar în ceea ce priveşte terţii dobânditori ai apartamentelor înstrăinate, aceştia nu sunt părţi în prezentul proces, iar prezenta cauză nu repune în discuţie drepturile lor.
(Decizia nr. 273/A din 21 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 396 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de către reclamanta L.G., născută P.K. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect anularea parţială a dispoziţiei de respingere a notificărilor nr. 1120 din 13 februarie 2008, restituirea în natură a cotei de % parte din imobilul situat în mun. Cluj Napoca, str. Ploieşti nr. 9, înscris în CF nr. 10151 Cluj, cu nr. top. 704/1 şi 704/2 sau acordarea de despăgubiri, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, cu cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen legal apel reclamanta, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, precum şi a celor de ordine publică, în temeiul art. 292 alin. 1 şi 295 alin. 1 C. pr. civ., curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esenţă, aşa cum rezultă din starea de fapt corect reţinută de prima instanţă, reclamanta a exercitat o acţiune de drept comun prin care a solicitat constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu de către stat, iar acţiunea sa a fost admisă doar în parte, prin sentinţa civilă nr. 12036/1997 a Judecătoriei Cluj Napoca, pronunţată în dosarul nr. 7773/1997, pentru cota ce a constituit proprietatea ei tabulară, de Vz parte, fiind respinsă acţiunea pentru cota de % parte a părinţilor, pe motiv că tatăl a fost trecut în anexa decretului de naţionalizare, deci preluarea s-a făcut cu titlu, în baza unui act normativ şi cu respectarea dispoziţiilor acestuia.
Ulterior, pentru cota de Vz parte restituită, reclamantei i-a fost achitată o sultă de statul român, nefiindu-i vreodată stabilită vreo reparaţie, în natură sau prin echivalent, pentru cota părinţilor.
După pronunţarea hotărârii prin care acţiunea reclamantei a fost respinsă pentru cota părinţilor, a intrat în vigoare Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care, prin art. 6 alin. 1, a redefinit preluarea cu titlu valabil, ca fiind şi cea făcută cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Prin urmare, ulterior, Statul a lărgit sfera noţiunii de preluare abuzivă fără titlu valabil, inclusiv la cele făcute în baza unor acte normative şi cu respectarea dispoziţiilor acestora, în măsura în care acestea contraveneau Constituţiei sau tratatelor la care România era parte. Din această perspectivă, preluarea cotei părinţilor reclamantei s-a făcut fără titiu, Decretul nr. 90/1952 contravenind Constituţiei anului 1948, care, în art. 8 şi 10 ocrotea dreptul de proprietate particulară, acesta neputând fi preluat decât prin expropriere pentru cauză de utilitate publică şi numai cu dreaptă despăgubire.
Nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, fiind vorba de un nou temei juridic al preluării abuzive. Nu se pune problema inconsecvenţei legislative a statului, deoarece acesta nu-şi poate invoca propria culpă, iar, în ceea ce priveşte terţii do-bânditori ai apartamentelor înstrăinate, aceştia nu sunt parte în prezentul proces, iar prezenta cauză nu repune în discuţie drepturile lor.
Prin urmare, reclamantei nu i-au fost stabilite deloc măsuri reparatorii pentru cota părinţilor preluată abuziv de stat, neexistând autoritate de lucru judecat cu privire la această cotă faţă de legea ulterioară, care redefineşte preluarea abuzivă fără titlu valabil, în condiţiile neatingerii drepturilor terţilor dobânditori.
întrucât prima instanţă a respins acţiunea pe excepţie (reţinând, conform considerentelor, excepţia autorităţii de lucru judecat, precum şi a inadmisibilităţii, faţă de hotărârea de sistare a indiviziunii), în temeiul art. 297 alin. 1 C. pr. civ., curtea va desfiinţa sentinţa tribunalului şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va verifica dacă au fost sau nu achitate despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 reclamantei sau altei persoane, având în vedere că a fost depusă hotărârea nr. 59 din 17 noiembrie 2000 a Comisiei Judeţene pentru aplicare dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, urmând a se verifica data plăţii acestora, a fi actualizate şi scăzute din cele ce urmează a fi acordate sau reclamanta obligată la restituirea lor, în măsura în care i se va acorda o porţiune din imobil în natură. (Judecător Andrea Annamaria Chiş)
| ← Unitate deţinătoare. Cazul în care aceasta nu poate fi... | Plângere la Legea nr. 10/2001. Termen de acceptare a succesiunii → |
|---|
