Obligaţii sui generis. Obligaţia de desfiinţare a unei
| Comentarii |
|
contrucţii executate fără autorizaţie. înstrăinarea imobilului
- Legea nr. 50/1991
în momentul edificării construcţiei fără autorizaţie, fiind săvârşită o contravenţie, se naşte şi obligaţia desfiinţării construcţiei, care se transmite odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind o obligaţie sui generis, similară celor scriptae în rem. Ceea ce se transmite odată cu dreptul de proprietate, nu este răspunderea contravenţională, care este personală, ci obligaţia de desfiinţare a construcţiei ridicate fără autorizaţie, care este legată de posesia bunului.
(Decizia nr. 440/R din 26 februarie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 7595 din 16.06.2008, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, împotriva pârâtului M.M.M., având ca obiect desfiinţare de lucrări, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.D. şi a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamant împotriva intervenientei N.D., ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 662 din 22.11.2008 a Tribunalului Cluj, apelul declarat de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 7595 din 16.06.2008 a fost respins ca nefondat.
împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând, în principal, casarea sentinţei judecătoriei, iar, în subsidiar, modificarea ei, în sensul admiterii acţiunii faţă de pârâtul M.M.M..
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct. 7 şi 9 ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, decizia obiect al recursului a respins doar apelul reclamantului ca nefondat, menţinând sentinţa judecătoriei, judecătorie care s-a pronunţat în sensul respingerii acţiunii ca nefondată faţă de pârâtul M.M.M., pe motiv că acesta nu este proprietar al imobilului, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.D., pe motiv că aceasta este actualul proprietar al imobilului, însă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamant împotriva acesteia, pe motiv că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 57-58 C. pr. civ., ea neputând pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
Soluţia de respingere a acţiunii faţă de pârâtul M.M.M. este corectă, subzistând în totalitate argumentele primei instanţe, în sensul că acesta nu mai poate fi obligat la desfiinţarea construcţiilor, chiar dacă el le-a executat fără autorizaţie şi a răspuns contravenţional pentru aceasta, întrucât el nu este proprietar, o astfel de măsură încălcând dreptul de proprietate al altei persoane.
Corect a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.D., ea fiind în prezent proprietarul imobilului şi doar cu privire la dreptul ei putând fi âduse restrângeri derivând din regimul legal al construcţiilor.
Greşit a respins, însă, prima instanţă acţiunea ca inadmisibilă faţă de această :ârâtă, apreciind că nu subzistă condiţiile pentru chemarea în judecată a altor persoane în sensul art. 57 şi 58 C. pr. civ., întrucât, în realitate, nu este vorba de aolicarea acestor dispoziţii, ci de o extindere a cadrului procesual, admisibilă în condiţiile în care s-a realizat în faţa primei instanţe, chiar şi după rejudecare, acesta * nd sensul cererii depuse în dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca, N.D. având, deci, oaiitatea de pârâtă, astfel şi justificându-se respingerea excepţiei calităţii procesuale oasive.
Din aceste considerente, raportat la această calificare a introducerii în cauză a oârâtei N.D., se impune respingerea excepţiei inadmisibilităţii raportat la disp. art. 57 îi 58 C. pr. civ., care nu sunt aplicabile.
Câtă vreme, cu privire la aceasta, prima instanţă nu s-a pronunţat pe fond, se -npune casarea deciziei obiect al apelului, admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei ou trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond raportat la actualul proprietar.
Reclamantul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond faţă de ambii oârâţi, însă instanţa de recurs apreciază că faţă de pârâtul iniţial corect a fost espinsă cererea de desfiinţare a construcţiilor ridicate fără autorizaţie, cu motivarea :ă acesta nu mai este proprietar, acesta fiind şi motivul pentru care calitate orocesuală pasivă are actualul proprietar, pârâta N.D., chemarea ei în judecată -efiind doar o chestiune de opozabilitate, ci de cadru procesual, cu atât mai mult cu oât, corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, aceasta ■econstituind măcar obiect al recursului.
Argumentul instanţei de apel referitor la caracterul personal al răspunderii contravenţionale este greşit, câtă vreme pârâta N.D. nu a săvârşit contravenţia de edificare a unor construcţii fără autorizaţie. Prin urmare, cu privire la aceasta nu se pune problema unei sancţiuni contravenţionale viitoare, cu consecinţa obligării ei la desfiinţarea construcţiilor ridicate fără autorizaţie pe acest considerent.
Este, în schimb, legitim argumentul invocat în recurs de reclamant, în sensul că, în măsura în care s-ar accepta considerentele instanţei de apel, dispoziţiile Legii nr. 50/1991 ar rămâne lipsite de substanţă datorită simplei înstrăinări a imobilului, constructorul contravenient nemaiputând fi obligat la desfiinţarea construcţiei pentru că nu mai este proprietar, iar noul proprietar, pe motiv că nu el a săvârşit contravenţia.
în realitate, în momentul edificării construcţiei fără autorizaţie, fiind săvârşită o contravenţie, se naşte şi obligaţia desfiinţării construcţiei, care se transmite odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind o obligaţie sui generis similară celor scriptae în rem. lată, deci, că ceea ce se transmite odată cu dreptul de proprietate nu este, aşa cum a reţinut implicit instanţa de apel, răspunderea contravenţională, care este personală, ci obligaţia de desfiinţare a construcţiei ridicată fără autorizaţie, care este legată de posesia bunului. (Judecător Andrea Annamaria Chiş)
| ← Legea nr. 10/2001. Regula restituirii în natură. Aplicare | Servitutea apelor naturale. Obligaţiile proprietarului fondului... → |
|---|
