Succesiune. Acceptare tacită. înţeles. Invocarea de părţi a împrejurării că li s-a comunicat data decesului. Relevanţă
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 689, art. 700
Actul de acceptare tacită a succesiunii este acel act care poate fi făcut doar în calitatea de erede şi care lasă să se presupună neapărat intenţia de acceptare a succesiunii. Prezenţa la un notar se poate face şi în vederea unei declaraţii prin care să se arate că nu acceptă succesiunea, de aceea prezenţa la un notar este un act echivoc şi nu poate fi încadrat în categoria actelor univoce care fac să se presupună neapărat intenţia de acceptare a succesiunii şi care ar putea fi făcut doar în calitate de erede, cât timp poate avea şi o altă semnificaţie.
Legea nu protejează succesibilii care nu au ştiinţă despre deces, deoarece li se aplică acelaşi termen de 6 luni, având în vedere un considerent moral şi natural, că în acest termen este firesc ca un succesibil să se intereseze de soarta celui pe care ar trebui să îl moştenească. Altfel, intervine pe drept cuvânt funcţia sancţionatore a prescripţiei, fiind firesc ca dezinteresului în materia discutată să i se dea o relevanţă juridică şi pentru stabilitatea circuitului juridic.
(Decizia nr. 2290/R din 30 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 420/23 ianuarie 2009 a Judecătoriei Baia Mare s-a admis cererea reclamantei H.M.S. împotriva pârâţilor H.O.N., C.C., T.C., s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta B.E., decedată în 23.07.2007, se compune din următoarele bunuri: imobilul în natură casa de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 777 mp; autoturismul; certificate de trezorerie având suma totală subscrisă de 31.500 lei; cont privilegiu în sumă de 148.291,84 lei; depozit la termen cu rata fixă a dobânzii în sumă de 51.588,98 lei; depozit la termen cu rata fixă a dobânzii în sumă de 17.068,22 lei; conturi deschise la BCR - Sucursala Baia Mare, cont în valută în sumă de 3160,03 Euro ce reprezintă 11.692,111 lei; cont în lei în sumă de 79.713,02 lei ;
1.000 acţiuni deţinute la SIF Banat Crişana SA cu numele de ordine de 311470181 la 311471180 în valoare de 2.000 lei
S-a constatat că moştenitorii defunctei B E. sunt reclamanta şi pârâtul H.O.N., în calitate de nepoţi de soră, în cote de 1/4 parte fiecare
S-a constatat că pârâtele C.C. şi T.C. sunt străine de succesiunea defunctei B.E., prin neacceptare.
Prin decizia civilă nr. 148/A din 21.05.2009, pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a respins apelul declarat de pârâte, reţinând că prima Instanţă a făcut o corectă şi atentă analiză a întregului probatoriu administrat în cauză, concluzionând în conformitate cu prevederile legale, doctrina şi practica în materie că pârâtele nu au făcut acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii în termenul expres prevăzut de art. 700 C. pr. civ.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele C.C. şi T.C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi schimbarea hotărârii primei instanţe în sensul de a se constata că pârâţii au acceptat tacit, în termenul de opţiune prevăzut de art. 700 C. civ., succesiunea defunctei B.E. decedată la data de 23 iulie 2007 şi a se constata că la această masă succesorală au vocaţie şi pârâtele, cărora li se cuvine succesiunea în cote egale de câte % parte în considerarea calităţii acestora de descendenţi ai colateralilor privilegiaţi ai defunctei.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Recurenţii au arătat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale şi în mod cu totul eronat a considerat că pârâtele nu au demonstrat faptul că în termenul de opţiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ. au acceptat tacit succesiunea defunctei. Faptul că s-au înţeles să aleagă notarul drept cale de stabilire a masei succesorale şl a cotele de moştenire cuvenite succesorilor, înseamnă că au căzut de acord asupra întinderii masei succesorale şl a moştenitorilor cărora li se cuvine succesiunea defunctei, ori o asemenea conduită presupune neapărat intenţia de acceptare a succesiunii.
Curtea reţine că actele invocate de către recurenţi nu pot fi asimilate unor acte de acceptare a succesiunii.
Nici măcar prezenţa la notariat, chiar în urma citării de către notar, nu valorează acceptare a succesiunii şi cu atât mai mult o înţelegere între succesibili de a se prezenta la un notar în vederea stabilirii succesiunii nu are un atare caracter.
Mai mult, faptul că s-au înţeles să aleagă notarul drept cale de stabilire nu înseamnă implicit că au căzut de acord asupra întinderii masei succesorale şi a moştenitorilor cărora li se cuvine succesiunea defunctei, pentru stabilirea acestor chestiuni fiind necesar mai mult decât simpla înţelegere de a se prezenta la notar.
Actul de acceptare tacită a succesiunii este acel act care poate fi făcut doar în calitatea lor de erezi şi să lase să se presupună neapărat intenţia de acceptare a succesiunii, or prezenţa la un notar se poate face şi în vederea unei declaraţii prin care să se arate că nu acceptă succesiunea, de aceea prezenţa la un notar este un act echivoc şi nu poate fi încadrat în categoria actelor univoce care fac să se presupună neapărat intenţia de acceptare a succesiunii şi care ar putea fi făcut doar în calitate de erede cât timp poate avea şi o altă semnificaţie, prin urmare actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacită de acceptare a voinţei de a accepta.
Actele de acceptare trebuie să fie neechivoce în sensul însuşirii calităţii de moştenitor, cele echivoce, care pot da naştere la interpretări diferite, nu pot fi luate în considerare ca atare.
Potrivit art. 689 C. civ. „Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare.”
Din prima parte a textului reiese că o acceptare verbală nu poate fi primită iar pentru acceptarea tacită este nevoie de materializarea acesteia într-un act concret.
Mai arată recurentele că reaua credinţă a reclamantei H.M.S., având în vedere faptul că aceasta a ales alt notar pentru dezbaterea succesiunii şi nu a anunţat pârâtele de acest fapt, deşi pârâtele au fost de acord să se dezbată succesiunea, rezultând că au dorit să moştenească averea defunctei şi că în lipsa unui testament au acceptat ca aceasta să fie deferită după lege.
Curtea reţine că recurentele puteau să facă declaraţia de acceptare a succesiunii la orice notar, nefiind ţinute de indicarea unui anume notar de către ceilalţi succesibili, art. 68 din Legea nr. 36/1995 reglementează aspectele ce ţin de competenţa teritorială pentru deschiderea procedurii succesorale şl competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale în cazul în care sunt sesizate mai multe birouri, dar acestea sunt noţiuni diferite faţă de o simplă declaraţie de acceptare a succesiunii.
Recurentele arată că nu au cunoscut despre faptul morţii defunctei şi au aflat despre decesul acesteia prin telefonul dat de către reclamantă care nu le-a comunicat data decesului.
Curtea reţine că doar ascunderea decesului lui de cujus duce la prelungirea termenului de prescripţie, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.
Oricum recurentele susţin că nu era necesar să solicite repunerea în termen deoarece au acceptat în termen succesiunea.
Cu privire la aspectul necomunicării datei decesului de către reclamantă, curtea reţine că şi dacă succesibill nu au ştiinţă despre deces, legea nu îi protejează, deoarece li se aplică acelaşi termen de 6 luni având în vedere un considerent moral şi natural, că în acest termen este firesc ca un succesibil să se intereseze de soarta celui pe care ar trebui să îl moştenească. Dacă în acest interval un succesibil nu se interesează de soarta celui pe care ar trebui să îl moştenească atunci intervine pe drept cuvânt funcţia sancţionatore a prescripţiei extinctive, fiind firesc ca dezinteresului în materia discutată să i se dea o relevanţă juridică şi pentru stabilitatea circuitului juridic.
Nici o normă legală nu stabileşte obligaţia în sarcina vreunui succesibil de a anunţa ceilalţi comoştenitori despre decesul celui pe care îl pot moşteni.
Singura obligaţie pe care o au este aceea de a nu ascunde acest deces dar între acestea există oricum o diferenţă, omisiunea de a anunţa nu poate fi echivalată cu manopere efectuate în scopul ascunderii decesului.
Faţă de cele reţinute anterior este imputabil doar recurentelor dezinteresul deoarece dacă un succesibil nu se interesează de soarta celui pe care ar trebui să îl moştenească atunci intervine pe drept cuvânt funcţia sancţionatore a prescripţiei extinctive, dezinteresul încadrându-se în categoria faptelor imputabile iar nu în ceea a celor neimputabile.
în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm. C. pr. civ., curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 C. pr. civ. (Judecător loan Daniel Chiş)
VI. FAMILIE. COPII
| ← Cerere de deschidere a succesiunii, formulată de soţul celui... | Măsura plasamentului în regim de urgenţă. Reintegarea... → |
|---|
