Plasament în regim de urgenţă. Ordonanţă preşedinţială.
| Comentarii |
|
Criterii specifice
- Legea nr. 272/2004: art. 94 alin. 3
Art. 94 alin. 3 din Legea nr. 272/1004, ca normă juridică specială în materia instituirii măsurii plasamentului în regim de urgenţă, stabileşte cumulativ două condiţii necesare pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale în această materie şi anume: existenţa refuzului sau împiedicarea, de către persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil, în orice mod, a efectuării verificărilor de către reprezentanţii DGASPC şi prezenţa unor motive temeinice care să susţină existenţa unui pericol iminent pentru copil, datorită abuzului şi neglijării.
(Decizia nr. 950/A din 9 aprilie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 134 din 5 martie 2009 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu pârâţii M P. şi G.C.A., ca fiind întemeiată şi, în consecinţă, s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă a copilului M.A.R., născută la data de 1 iunie 2003 în mun Bistriţa, fiica pârâţilor, la Centrul de Plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Teaca, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului se vor exercita şi, respectiv, îndeplini de către şeful centrului de plasament, iar cele legate de bunurile copilului se vor exercita şi îndeplini de către Preşedintele Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud, pe durata măsurii mai sus dispuse.
împotriva acestei sentinţe pârâţii M.P. şi G.C.A. au declarat recurs în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de ordonanţă preşedinţială.
în drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 şi art. 312 teza I C. pr. civ.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea în temeiul art. 3041C. pr. civ. reţine următoarele:
Astfel, motivul de recurs referitor la faptul că s-au încălcat prevederile art. 105 alin.
2 C. pr. civ. deoarece cauza a fost soluţionată fără citarea părţilor nu este fondat.
Potrivit art. 65 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa judecătorească în condiţiile art. 94 alin. 3 din acest act normativ.
Conform art. 94 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, în situaţia în care persoanele prevăzute la alin. 1, respectiv persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil, refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorită abuzului şi neglijării, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasarea copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii.
Din interpretarea textului legal mai sus citat rezultă că norma juridică specială referitoare la protecţia copilului se completează cu normele juridice generale cuprinse în art. 581 şi art. 582 C. pr. civ. care reglementează ordonanţa preşedinţială.
Potrivit art. 129 din Legea nr. 272/2004, dispoziţiile acestei legi, referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială, se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.
Art. 581 alin. 1 C. pr. civ. statuează că instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări iar alin. 3 al aceluiaşi articol stabileşte că, ordonanţa poate fi dată şi fără citarea părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului.
Având în vedere că ordonanţa preşedinţială poate fi dată şi fără citarea părţilor, în speţă, instanţa de fond nu a încălcat prevederile art. 105 alin. 2 C. pr. civ., astfel încât motivul de recurs invocat de pârâţi este nefondat.
Reclamanta DGASPC Bistriţa Năsăud a fost sesizată de către Primăria com. Monor cu privire la situaţia minorei M.A.R., născută la data de 01.06.2003, pentru luarea unei măsuri de protectie specială, prin cererea înregistrată sub nr. 2005 din
16.09.2008.
La data de 22.09.2009 s-a încheiat un proces verbal şi un raport de vizită cu ocazia evaluării situaţiei familiei pârâţilor în care s-au descris condiţiile locative oferite de pârâţi copiilor lor, situaţia acestora, obligaţiile pe care le au părinţii faţă de copii convenindu-se cu Primăria com.Monor acordarea unei şanse pârâţilor şi monotorizarea situaţiei familiei.
La aceeaşi dată, pârâţii au dat o declaraţie olografă prin care au arătat că nu sunt de acord cu plasarea copiilor în centrul de plasament.
Ulterior, la data de 17.10.2008, s-a întocmit un proces verbal cu ocazia revizuirii situaţiei familiei pârâţilor în care se descriu condiţiile de locuit ale familiei dar, spre deosebire de vizita anterioară din 21.09.2008, se semnalează şi elemente pozitive în creşterea şi îngrijirea copiilor precum şi faptul că pârâta a dat o declaraţie prin care îşi asumă răspunderea pentru obligaţiile părinteşti care îi revin.
La data de 19.01.2009 s-a întocmit un nou proces verbal cu privire la evaluarea situaţiei familiei pârâţilor şi a copiilor lor în care se menţionează că au rămas neschimbate condiţiile de locuit, pârâta refuzând să dea o declaraţie scrisă pentru instituirea măsurii de plasament pentru copii rezultaţi din relaţia de concubinaj cu pârâtul. Cu toate acestea, în raportul de vizită se inserează şi aspecte care denotă schimbări faţă de situaţia prezentată iniţial: copii mai mari au început să frecventeze cursurile şcolare, mama a fost găsită acasă (la fiecare vizită a reprezentanţilor reclamantei) şi a dat dovadă de implicare în creşterea copiilor, a crescut venitul familiei (alocaţia copilului încadrat în grad de handicap şi salariul mamei angajată ca asistent personal al acestuia). Aceste schimbări denotă faptul că părinţii au început să coopereze cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, chiar dacă condiţiile de locuit nu s-au modificat.
Primăria comunei Monor a întocmit un raport de anchetă socială nr. 124/23.01.2009 cu privire la situaţia pârâţilor prin care au propus luarea unei măsuri de protecţie specială pentru copii familiei pârâţilor.
Ulterior, la aproximativ o lună de la încheierea anchetei sociale de către Primăria com. Monor şi a raportului de vizitare mai sus arătat, la data de 20.02.2009 reclamanta DGASPC Bistriţa Năsăud întocmeşte un raport asupra anchetei sociale prin care propune instituirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă la Centrul de Plasament din cadrul CSSC Teaca (dosar fond).
Cererea de ordonanţă preşedinţială pentru stabilirea plasamentului în regim de urgenţă a fost înregistrată la instanţa judecătorească competentă la data de 23.02.2009.
Aşa cum s-a arătat, art. 94 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 ca normă juridică specială în materia instituirii măsurii plasamentului în regim de urgenţă stabileşte cumulativ două condiţii necesare pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale în această materie, şi anume: existenţa refuzului sau împiedicarea, de către persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil, în orice mod, a efectuării verificărilor de către reprezentanţii DGASPC şi prezenţa unor motive temeinice care să susţină existenţa unui pericol iminent pentru copil datorită abuzului şi neglijării.
Aceste cerinţe legale nu sunt îndeplinite în speţă.
Astfel, din înscrisurile mai sus menţionate nu a rezultat împrejurarea că pârâţii, părinţii copilului M.A.R., au refuzat sau au împiedicat în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii reclamantei. Din contră, aceştia au permis efectuarea verificărilor la 22.09.2008, 17.10.2008 şi 19.01.2009, în nici unul din procesele verbale întocmite nefiind consemnat refuzul sau împiedicarea verificărilor efectuate de către pârâţi.
împrejurarea că pârâţii au dat o declaraţie olografă la 22.09.2008 prin care au arătat că nu sunt de acord cu plecarea copiilor lor într-un centru de plasament nu poate fi asimilată unui refuz sau unei împiedicări de efectuare a verificărilor de către reprezentanţii DGASPC Bistriţa Năsăud în condiţiile în care aceştia au mai efectuat verificări şi ulterior acestei date, la 17.10.2008 şl 19.01.2009.
Totodată, prin probele administrate în cauză reclamanta nu a dovedit existenţa unor motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorită abuzului sau neglijenţei. Situaţia de pericol iminent pentru copil presupune ca aceasta în mod evident, neîndoielnic este gata să se producă, este pe punctul de a se declanşa şi nu se poate amâna sau evita astfel încât pentru înlăturarea acesteia este necesară stabilirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă prin emiterea unei ordonanţe preşedinţiale.
Ori, în speţă, de la momentul sesizării reclamatei de către Primăria comunei Monor, 16.09.2009 şi până la momentul înregistrării cererii introductive pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale privind instituirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă, 23.02.2009, au trecut mai bine de 5 luni, perioadă de timp care exclude existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil. în toate această perioadă reclamanta s-a limitat la efectuarea unor vizite pentru evaluarea situaţiei familiei părinţilor şi a copiilor lor fără a-şi îndeplini obligaţia legală de întocmire a unui plan individualizat de protecţie prin care să stabilească şi să aplice vreo măsură specială de protecţie a copilului, conform art. 53 alin. 1 din Legea nr. 272/2004.
De asemenea, reclamanta a rămas în pasivitate şi nu a procedat la executarea ordonanţei preşedinţiale pronunţată de tribunal ceea ce denotă recunoaşterea implicită a faptului că nu există o situaţie de pericol iminent pentru copil.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea în temeiul art. 3041 C. pr. civ. va admite recursul pârâţilor, va modifica hotărârea criticată în sensul că, în temeiul art. 94 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 coroborat cu art. 581 C. pr. civ., va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta DGASPC Bistriţa Năsăud în contradictoriu cu pârâţii M.P. şi G.C.M. întrucât, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 94 alin. 3 din Legea nr. 272/2004.
Această soluţie nu împiedică reclamanta DGASPC Bistriţa Năsăud să stabilească
o altă măsură de protecţie socială a copilului dacă apreciază că acesta, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija şi ocrotirea părinţilor săi, temporar sau definitiv. (Judecător Anca-Adriana Pop)
| ← Plasament in regim de urgenţă. Obligarea părintelui la... | Stabilire paternitate. Probe → |
|---|
