Testament. Semnătură aparţinând testatorului. Expertiza grafoscopică. Lipsa discernământului. Respingerea probei cu expertiza medico-legală psihiatrică. Inexistenţa unor acte medicale
| Comentarii |
|
C. civ., art. 948 pct. 2
I. Prin sentinţa civilă nr. 3358/26 aprilie 2007, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta
P.M.D. împotriva pârâţilor G.E., G.A.M., S.C. şi G.L.M. (la procurator O.D.), a constatat deschisă succesiunea defimctei V.P. decedată la data de 12 august 1992 cu ultimul domiciliul în Bucureşti, str. S. nr. 6, sector 2, a constatat că masa succesorală rămasă de urma defunctei V.P. se compune din cota de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, str. S. nr. 6, sector 2 compus din teren în suprafaţă de 325 mp şi construcţia situată pe acesta, a constatat că au calitate de moştenitori de pe urma defunctei V.P.: V.M., soţ supravieţuitor, decedat, cu o cotă legală de 12/16; reclamanta P.M.D., pârâţii G.A.M., S.C. şi G.L.M., în calitate de descendenţi (ce vin la moştenire prin reprezentare) cu cote legale de 3/16, fiecare, a constatat deschisă succesiunea defunctului V.M. decedat la data de 20 septembrie 2005 cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. S. nr. 6, sector 2, a constatat că masa succesorală de pe urma defunctului se compune din: cota de 8/16 din imobilul situat în Bucureşti, str. S. nr. 6, sector 2 compus din teren în suprafaţă de 325 mp şi a construcţiei situată pe acesta, precum şi cota de 1/1 din suprafaţa de 5 ha şi 5000 mp teren situat pe raza satului H., comuna S., judeţul Ialomiţa, a dispus reducţiunea testamentului autentificat sub nr. 771/31 august 2005 de BNP A.L.R. până la limita cotităţii disponibile de 1/2, a constatat că de pe urma defunctului V.M. au rămas ca moştenitori reclamanta P.M.D. şi pârâţii G.A.M., S.C. şi G.L.M., în calitate de descendenţi cu cote legale de 1/8, fiecare şi pârâta G.E., moştenitor testamentar al defunctului cu o cotă legală de 4/8.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta şi pârâţii G.A.M., S.C. şi G.L.M. sunt fiii defunctei G.G. decedată la data de 6 iulie 1988, fiica lui M. şi P. La data de 12 august 1992 a decedat V.P., iar la data de 20 septembrie 2005 a decedat V.M., astfel că reclamanta şi pârâţii G.A.M., S.C. şi G.L.M. sunt nepoţi de fiică predecedată ai acestor defuncţi.
în conformitate cu dispoziţiile art. 665, art. 666 şi art. 672 C. civ., reclamanta şi pârâţii G.A.M.,. S.C. şi G.L.M. vin prin reprezentare la moştenirea defuncţilor V.P. şi V.M. In timpul vieţii sale, defunctul V.M. a instituit-o legatar universal pe pârâta G.E. conform testamentului autentificat de BNP A.L.R.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză grafică efectuat în cauză, reiese că semnătura de pe testament aparţine defunctului, iar din întregul material probator (declaraţii de martori) nu reiese că actul a fost încheiat sub imperiul unei violenţe fizice sau psihice, astfel că susţinerile reclamantei potrivit cărora legatul universal este lovit de nulitate nu vor fi reţinute.
A reţinut că, în timpul vieţii, defunctul a dispus liber de bunurile ce alcătuiau patrimoniul său prin testamentul autentificat de BNP A.L.R şi, în temeiul căruia, pârâta G.E. a fost instituită legatar universal. Prin legatul amintit, defunctul a încălcat rezerva succesorală ce se cuvine moştenitorilor rezervatari: reclamanta P.M.D. şi pârâţii G.A.M., S.C. şi G.L.M., rezerva succesorală fiind partea din moştenire care se atribuie moştenitorilor rezervatari împotriva voinţei defunctului.
Potrivit dispoziţiilor Codului civil, art. 841-842, calitatea de moştenitori o au descendenţii defunctului de orice grad, mai precis moştenitorii ce fac parte din clasa 1 de moştenitori. Potrivit dispoziţiilor art. 841 C. civ., cotitatea disponibilă ce poate forma obiectul liberali-tăţilor fără a fi supusă reducţiunii, este de 1/2 din bunurile dispu-nătorului dacă lasă un copil şi, întrucât reclamanta P.M.D. şi pârâţii G.A.M., S.C. şi G.L.M. vin Ia moştenirea defunctului V.M. prin reprezentarea autoarei lor G.G., a dispus reducţiunea testamentului autentificat de BNP A.L.R. până la limita cotităţii disponibile de 1/2. Ca urmare a reducţiunii, a constatat că de pe urma defunctului V.M. au rămas ca moştenitori reclamanta P.M.D. şi pârâţii G.A.M., S.C. şi G.L.M., în calitate de descendenţi cu cote legale de 1/8, fiecare şi pârâta G.E., moştenitor testamentar al defunctului cu o cotă legală de 4/8.
II. Prin decizia civilă nr. 133A/30 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că moştenitori ai defunctei V.P. sunt: V.M. cu o cotă de 4/16 în calitate de soţ supravieţuitor şi P.M.D., G.A.M., S.C., G.L.M. cu câte o cotă de 3/16 fiecare, în calitate de nepoţi de fiică predecedaţi. De asemenea, s-a stabilit că masa succesorală de pe urma defunctului V.M. se compune din: cota de 5/8 din imobilul situat în Bucureşti, str. S. nr. 6, sector 2 şi cota de 1/1 din terenul în suprafaţă de 5 ha şi 5000 mp, situat pe raza satului H., comuna S., judeţul Ialomiţa. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944, soţul supravieţuitor moşteneşte din averea celuilalt, când vine în concurs cu descendenţii 1/4, ceilalţi moştenitori culegând restul. Prin urmare, V.M. are de pe urma defunctei V.P. cota de 4/16, iar ceilalţi moştenitori câte o cotă de 3/16.
In ceea ce priveşte cererea de includere în masa succesorală a defunctei V.P. a cotei-părţi de A din terenul situat pe raza satului H., comuna Sineşti judeţul Ialomiţa, Tribunalul a constatat-o neîntemeiată. Astfel, asupra acestui teren defunctului V.M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr. 111454/56110/27 februarie 1996 emis de Comisia Judeţeană Ialomiţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Chiar dacă reconstituirea dreptului de proprietate s-ar fi făcut în timpul căsătoriei dintre V.M. şi V.P., aspect nereal, întrucât V.P. a decedat la 12 august 1992, iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut la 27 februarie 1996, acest bun nu intra în categoria bunurilor comune ale soţilor potrivit art. 30 C. fam., întrucât, fiind bun propriu al defunctului, urmează regimul stabilit de art. 31 C. fam. Nu s-a făcut nicio dovadă a faptului că acest teren ar fi fost dobândit în timpul căsătoriei dintre V.M. şi V.P. şi preluat ulterior de la aceştia, extrasul de rol agricol, în care a fost menţionată şi familia acestuia fiind insuficient în acest sens.
Prin urmare, nu există temeiuri pentru a se considera că prin reconstituire bunul a intrat în patrimoniul ambilor soţi.
Ca urmare a modificării cotei succesorale a defunctului V.M. de pe urma defunctei sale soţii V.P., masa succesorală de pe urma defunctului V.M. se va compune din cota de 5/8 din imobilul situat în Bucureşti, str. S. nr. 6, sector 2 (şi nu cota de 8/16 cum a reţinut instanţa de fond, întrucât la cota de 1/2 din imobil dobândită ca bun comun se adaugă cota de 1/8 din imobil moştenită de pe urma defunctei sale soţii - 1/4 cotă succesorală x 1/2 cotă a defunctei), precum şi cota de 1/1 din imobilul din judeţul Ialomiţa, pe care instanţa de fond a reţinut-o în mod corect.
Tribunalul a constatat nefondate motivele privind modul de soluţionare al cererii de constatare a nulităţii absolute a testamentului autentificat sub nr. 771/31 august 2005.
Prin probele administrate, apelanta-reclamantă nu a reuşit să probeze faptul că la data întocmirii testamentului autorul acesteia nu ar fi avut discernământ şi, prin urmare, capacitatea de a încheia acest act civil.
Astfel, din fişa medicală a defunctului rezultă că acesta suferea de ciroză şi de alte boli specifice vârstei, nereconstituindu-se niciun element din care să rezulte că ar fi avut probleme psihice sau diminuarea capacităţii de examinare critică a realităţii. Din adeverinţa medicală emisă de Dispensarul „T.S.” la 5 mai 2005, rezultă că V.M. era nede-plasabil dar avea discernământul intelectual păstrat. Această adeverinţă împreună cu o reţetă întocmită de acelaşi dispensar din care rezultă că testatorul era în evidenţa acestei unităţi medicale ca fiind suferind de insuficienţă cardiacă cronică şi ciroză, au fost avute în vedere de notarul public la autentificarea testamentului.
Simpla împrejurare că la data autentificării testatorul era nede-plasabil nu era de natură să îi creeze notarului public suspiciuni, în condiţiile în care acesta a putut constata personal starea testatorului, întemeindu-şi convingerea atât pe propriile constatări, cât şi pe înscrisurile menţionate mai sus.
La solicitarea Tribunalului, medicul de familie al defunctului S.R. a trimis instanţei o adresă, din care rezultă că acesta l-a înscris în evidenţele sale pe V.M. în luna iunie 2005 şi l-a consultat la domiciliu la 14 iunie 2005 şi 16 august 2005, constatând că acesta este grav bolnav, având insuficienţă cardiacă în stadiul ultim, edeme masive la nivelul membrelor inferioare şi respiraţie dificilă, dar faptul că avea un intelect normal pentru vârsta şi starea sa de sănătate răspundea logic la întrebările care erau adresate şi avea relaţii normale cu cei din jur.
Apelanta-reclamantă a încercat să demonstreze starea de lipsă de discernământ a testatorului prin depoziţiile martorilor C.F. şi D.M.
Tribunalul le-a apreciat ca nefiind nerelevante.
Astfel, pe de o parte, incidentul izolat relatat de martora C.F. se referă o perioadă dinainte de momentul la care V.M. a rămas imobilizat la pat, iar starea de dezordine corporală şi emoţională în care acesta se afla era datorată evenimentului pe care l-a relatat cealaltă martoră, şi anume faptul că fusese victima unui accident.
Pe de altă parte, celelalte aspecte relatate de martora C.F. privind faptul că V.M. era incoerent, nu mai recunoştea persoane, relata evenimente ilogice nu au fost cunoscute direct de martoră, aceasta cunoscându-le doar de la apelantă.
Sub alt aspect, aspectele descrise de martora D.M. privind starea de dezorientare a lui V.M. şi faptul că acesta nu mai recunoştea persoanele cu care intra în contact se putea datora faptului că acesta şi-a pierdut treptat vederea, ajungând ca la un moment dat deplasările sale să le facă cu ajutorul unui baston pentru nevăzători.
Tribunalul apreciază că, din alt punct de vedere, episoadele izolate de natura celor relatate, posibile datorită vârstei, nu atrag concluzia lipsei permanente de discernământ a defunctului. Tribunalul are în vedere că gravitatea acestor manifestări nu a fost una deosebită, de vreme ce apelanta, despre care martora C.F. afirmă că îl îngrijea pe defunct, nu a sesizat instituţiile specializate pentru tratarea acestor afirmate degradări de ordin intelectual volitiv şi cognitiv ale defunctului.
De asemenea, împrejurarea că defunctul s-a izolat în timp de familie, nu mai privea la televizor din cauza stării de sănătate şi a aderat la un alt cult religios nu pot fi considerate manifestări ale lipsei de discernământ ale acestuia.
Motivele pentru care a survenit răcirea relaţiilor dintre V.M. şi nepoatele sale şi pentru care acesta a înţeles să testeze averea sa în favoarea intimatei nu vizează analiza discernământului acestuia.
III. Curtea a reţinut următoarele:
în ce priveşte criticile vizând împrejurarea că testamentul nu ar fi fost sau nu ar fi putut fi semnat de către V.M., Curtea a constatat că, aşa cum corect au apreciat şi prima instanţă şi instanţa de apel, prin expertiza grafoscopică s-a stabilit că semnătura de pe testament aparţine defunctului V.M., iar recurenta nu a făcut nicio altă probă care să fie de natură să înlăture concluziile expertizei menţionate. Simpla împrejurare că V.M. avea o vârstă înaintată nu este de natură să ducă la prezumţia că acesta nu ar fi putut semna. De asemenea, slăbirea vederii acestuia nu înlătură posibilitatea ca acesta să semneze acte.
Corect au reţinut instanţele şi împrejurarea că testamentul, fiind autentic, înlătura posibilitatea ca defunctul să fi semnat testamentul, crezând că semnează altceva, întrucât formalităţile de autentificare impun notarului să dea citire actului pe care urmează să îl autentifice.
De asemenea, din probele administrate nu se pot reţine ca întemeiate susţinerile recurentei în sensul că semnarea testamentului s-ar fi făcut ca urmare a violenţei fizice sau psihice la care ar fi fost supus testatorul.
Critica privind neacceptarea de către instanţa de apel a probei cu expertiza medico-legală psihiatrică este neîntemeiată. Curtea a constatat că în mod corect instanţa de apel a respins această probă în condiţiile în care actele medicale depuse la dosar nu relevau probleme de natură psihică pe care V.M. să le fi avut şi, totodată, nu s-a probat existenţa niciunui demers prin care, în timpul vieţii acestuia, recurenta sau altă persoană să se fi adresat instituţiilor abilitate pentru a solicita un tratament pentru V.M. pentru rezolvarea unor probleme de natură psihică. Totodată, corect a reţinut instanţa de apel împrejurarea că afecţiunile de care suferea V.M., astfel cum ele rezultă din fişa medicală a acestuia, nu sunt de natură să conducă la concluzia că discernământul testatorului ar fi fost abolit sau semnificativ diminuat la momentul semnării testamentului. De asemenea, în mod corect s-a reţinut că la încheierea testamentului de către notar, la domiciliul testatorului, s-a ţinut seama de o adeverinţă medicală din care rezulta faptul că testatorul este nedeplasabil, însă are discernământul păstrat. In mod corect instanţa de apel a reţinut că prin probele administrate de ape-lanta-recurentă nu s-a făcut dovada că cele menţionate în adeverinţa sus-amintită nu ar fi fost reale.
Totodată, împrejurarea că testatorul a înţeles să îşi schimbe opţiunea religioasă este irelevant atât în ce priveşte existenţa discernământului, cât şi în ce priveşte liberul consimţământ al testatorului, nelăcându-se nicio altă probă din care să rezulte un comportament religios anterior, care să facă de necrezut o schimbare a opţiunii pentru cultul religios, aspecte corect reţinute de instanţa de apel.
Se menţionează în raport că leziunile constatate la autopsie nu au legătură de cauzalitate cu decesul, acesta fiind non-violent, şi nu fac decât să confirme împrejurarea că, din cauza diminuării acuităţii vizuale, V.M. îşi pierdea orientarea şi cădea. Aceste leziuni nu constituie însă un indiciu în sensul susţinut de recurentă, acela că asupra lui V.M. se exercitau acte de violenţă sau că lipsa de orientare se datora unei lipse de discernământ induse de medicaţia pe care acesta o lua. De altfel, leziunile menţionate în raport sunt ulterioare datei întocmirii testamentului, aşa încât nu pot avea nicio relevanţă în ce priveşte aspectele menţionate: liberul consimţământ şi discernământul la întocmirea testamentului.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 521 /R din 8 decembrie 2009, nepublicată
| ← Răsturnarea prezumţiei existenţei discernământului.... | Testament autentic. Lipsa discernământului testatorului.... → |
|---|
