Decizia comercială nr. 107/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 107/2012
Ședința de la 18 S. 2012
C.pletul compus din:
PREȘEDINTE : C. I.
JUDECĂTOR : D. P. GREFIER : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea apelului declarat de C. LOCAL AL M. C.-N. PRIN P. E. BOC și M. C.-N. PRIN P. E. BOC împotriva sentinței civile nr.2281 din (...) pronunțată de către T. S. C. în contradictoriu cu intimata SC T. C. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
C.ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 alin.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr.2281 din (...) pronunțată de către T. S. C. s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanții C. LOCAL AL M. C. N. și M. C. N., prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC T. C. S., în limitele rămase ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei (...)-(...). S-a admis excepția nelegalei timbrări și, în consecință: S-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta SC T. C. S. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că între părți s- a încheiat la data de (...) contractul de închiriere nr. 2544, având ca obiect suprafețele locative folosite în exclusivitate, respectiv spațiul în suprafață de 233,61 mp, din C. N., str. Roosvelt, fără a se preciza numărul administrativ al imobilului și apartamentul, pentru o perioadă de 2 ani cu începere de la data de (...) și până la (...). Potrivit art. 4 din contractul părților, chiria lunară pentru folosirea spațiului, este cea stabilită prin acte normative ale Guvernului, Parlamentului și Hotărârii C.ui Local și se indexează cu rata inflației. Pentru neplata chiriei la termen, locatorul s-a obligat la plata dobânzilor și penalităților legale pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi lucrătoare aceleia când suma a fost exigibilă (art. 16 din contractul părților). În temeiul contractului mai sus invocat, reclamanții au depus un calcul al debitului și al majorărilor de întârziere fila 9-10, precum și fișe de calcul a chiriei, fără însă să indice vreo modalitate concretă de calcul, dată fiind modalitatea ambiguă în care a fost stabilită chiria prin art. 4 din contract. Aceeași este și situația pretinselor dobânzi și penalități de întârziere, întrucât cuantumul acestora, în lipsa indicării vreunui act normativ care a fost avut în vedere de părți la încheierea actului juridic, nu poate fi identificat. Față de această situație, instanța a opinat că reclamanții ar fi putut solicita, eventual, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru eventualele obligații de plată neachitate în termen. Așadar, față de aspectele reținute, având în vedere totodată și soluția pronunțată cu privire la prescripția dreptului la acțiune pentru perioada arătată, instanța din oficiu, a dispus efectuarea unei expertize contabile, care să determine cuantumul eventualelor obligații de plată neachitate de către pârâtă, pentru perioada neprescrisă și, eventual reactualizarea acestuia cu rata inflației. Cu toate acestea însă, reclamanții s-au opus administrării probei de specialitate, apreciind că au făcut dovada pretențiilor, astfel încât, au refuzat plata avansului de onorariu stabilit pentru efectuarea expertizei contabile, deși legalitatea calculului realizat nu poate fi verificat de instanță în altă manieră decât printr-o probă de specialitate. Față de refuzul de a achita avansul stabilit pentru expertiză, raportat la disp. art. 170 alin.1 și 3 C.pr.civ., instanța a decăzut reclamanții din proba încuviințată din oficiu și urmează a respinge capătul de cerere având ca obiect pretenții, în limitele rămase ca urmare a admiterii excepției prescripției, creanța pretinsă nefiind una cert și lichidă în sensul disp. art. 379 alin.3 și 4 C.pr.civ. Referitor la capetele de cerere privind, încetarea contractului, a tacitei relocațiuni și evacuarea precum și predarea de către pârâtă a spațiului închiriat, instanța le-a apreciat neîntemeiate, reținând că raporturile dintre părți au luat naștere și s-au derulat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, dispozițiile acestuia nefiind aplicabile, potrivit art. 6 alin.2 din Noul Cod Civil. Astfel, s-a solicitat să se constate încetarea contractului prin împlinirea termenului contractului de închiriere. Din dispozițiile contractuale, instanța a reținut că durata contractului a fost de 2 ani și a expirat la data de (...), termen la care, contractul încetează de drept, potrivit art.1436 alin.1 din vechiul C.civ. Cu toate acestea însă, locatarul a rămas în spațiu, iar locatorul nu numai că nu l-a împiedicat, dar i- a și facturat contravaloarea chiriei în continuare, solicitând și instanței obligarea pârâtei la plata chiriei și după expirarea termenului contractului, acceptând ocuparea în continuare a spațiului. Față de această stare de fapt, în cauză sunt incidente dispozițiile art.1437 și 1452 C.civ., cu privire la tacita relocațiune care are loc în condițiile primului contract, însă se consideră încheiat fără termen, putând fi denunțat unilateral în condițiile prev. de art.1436 alin.2 C.civ. Astfel, solicitarea reclamantului de a se constata încetarea contractului de închiriere prin expirarea termenului, a fost respinsă. Aceleași considerente sunt valabile și cu privire la petitul de evacuare a pârâtei din spațiul - obiect al contractului de închiriere și, mai mult decât atât, instanța va avea în vedere și împrejurarea că din extrasul de carte funciară 1. C. N. depus la dosar de către reclamanți, dreptul de proprietate alreclamanților vizează doar cota de ½ parte din imobil, iar cealaltă jumătate făcând obiectul dreptului de proprietate a altor persoane, insă dat fiind faptul că indiviziunea nu a fost sistată, iar din contractul de vânzare cumpărare nu poate fi identificat cu certitudine spațiul închiriat, de altfel, nu s-a menționat nici măcar numărul administrativ al imobilului și nici apartamentul, ci doar întreaga suprafață de 233,61 mp înscrisă și în cartea funciară, reclamanții dețin doar o cotă ideală de proprietate, alături de alți coproprietari, astfel încât, evacuarea pârâtei din întregul spațiu, deci implicit și din spațiul proprietatea altor persoane, apare ca neîntemeiată. Nu în ultimul rând, este de subliniat și faptul că reclamanții nu au făcut nici dovada predării primirii spațiului, deși contractul de închiriere face vorbire despre un proces verbal în acest sens. Pentru considerentele expuse, instanța, în temeiul disp. art.969 vechiul C.civ. coroborat cu art.1437 și 1452 vechiul C.civ. și art. 1169 vechiul Cod civil, acestea din urmă fiind aplicabile prin prisma disp. art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011, a respins cererea de chemare în judecată precizată a reclamanților, în limitele rămase ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei (...)-(...). Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. LOCAL Al M. C.-N. SI M. C.-N.prin P., solicitând admiterea apelului declarat si in principal desființarea hotărârii judecătorești si trimiterea cauzei aceleiasi instanțe pentru o noua judecata iar in secundar, modificarea sentinței apelate, in sensul admiterii in întregime a cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers procesual. În motivare critică temeinicia si legalitatea sentinței apelate apreciind ca instanța de fond a făcut o greșita aplicare a prevederilor Decretului 167/1958, in ceea ce privesc sumele aferente perioadei (...)-(...), datorate de către intimata-parata in temeiul contractului de închiriere nr.25441(...). Actul de închiriere fiind un contract cu executare succesiva, se aplica prevederile art.12 din Decretul nr.167/19S8, in vigoare la momentul încheierii contractului de închiriere nr.2S44/(...), " in cazul in care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebita". Astfel, pretențiile recurenților sunt întemeiate pe facturile fiscale anexate la dosarul cauzei, facturi emise in perioada cuprinsa intre (...)-(...). Prin urmare, raportat la data scadentei fiecărei facturi fiscale si data înregistrării cererii de chemare in judecata (respectiv (...)) termenul de prescripție de 3 ani in interiorul căruia apelanți-reclamanți aveau dreptul la recuperarea creanței, constând in chiria restanta datorata de către intimata- parata in temeiul contractului de închiriere nr.2544/(...), nu s-a împlinit. In ceea ce privește creanța rămasa ca urmare a admiterii excepției dreptului prescripției dreptului la acțiune, aferenta perioadei (...)-decembrie 2011, instanța de judecata in mod greșit a respins-o in urma refuzului apelanților reclamanți de a achita plata avansului de onorariu stabilit pentru efectuarea expertizei contabile. Arată că nu s-a opus administrării din oficiu a acestei probe de către instanța de fond, insa, s-a opus achitării avansului onorariului expertului desemnat in cauza, pe considerentul ca achitarea acestei sume ar trebui sa cada in sarcina intimatei-pârâte sau cel puțin in sarcina ambelor parți litigante. In aceste condiții, instanța de fond putea sa dispună din oficiu efectuarea expertizei contabile, potrivit art.129 alin.5 cod pr.civ., chiar daca părțile se împotrivesc. Cu toate acestea insa, instanța de fond a respins in mod greșit creanța pretinsa deoarece aceasta nu este certa si lichida in sensul disp. art.379 alin.3 si 4 cod pr.civ., deși la dosarul cauzei s-a depus un tabel de calcul al debitului reprezentând chiria restanta si majorările de întârziere aferente. Instanța de fond a omis sa se pronunțe atât in considerentele hotărârii judecătorești cat si in dispozitivul acesteia asupra petitului 5 al acțiunii introductive de instanța, prin care s-a solicitat sa se dispună încetarea contractului de închiriere nr.2544/(...), prin denunțare unilaterala. În ce privește cererea de evacuare a intimatei-pârâte din spațiul in litigiu, se poate observa ca instanța a procedat la o greșita analiza, interpretare si aplicare a dispozițiilor legale incidente in speța. Apelanții dețin o cota de 1/2 parte din imobilul situat in C.-N., str. Roosvelt, nr.2, jud.C., fiind de esența coproprietății in cote părți ideale ca drepturile tuturor coproprietarilor se exercita concurent, fara a fi necesara sistarea stării de indiviziune. In virtutea dreptului de proprietate, chiar si doar asupra unei cote parți ideale din imobil, consideram ca suntem îndreptățiți la apărarea dreptului, in literatura de specialitate fiind recunoscuta îndreptățirea la formularea unei cereri in evacuare de către oricare dintre coproprietarii imobilului, deoarece un astfel de act este indispensabil păstrării bunului in patrimoniul proprietarilor si profita tuturor. Astfel ca, susținerile instanței de fond, care arata ca este necesara sistarea stării de indiviziune pentru evacuarea unor terți, care ocupa fara titlu imobilul, sunt ilegale si contrare dispozițiilor legale in materie. Ca o consecința a încetării închirierii prin denunțare unilaterala, se poate constata ca intimata-parata nu mai deține nici un titlu pentru a ocupa spațiul in litigiu, astfel încât considera ca petitul prin care s-a solicitat evacuarea este întemeiat, in virtutea art.480 din Codul Civil sub imperiul căruia s-au născut si derulat raporturile juridice dintre părți si art.44 din Constituția României. Actele de administrare pot fi înfăptuite, de regula, de către un singur coproprietar fara acordul celorlalți, cu singura limita de a nu se aduce atingere drepturilor legitime și concurente ale celorlalți coproprietari asupra bunului, privit in materialitatea sa. Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile legale incidente, C.ea reține următoarele: 1. Apelanta susține că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor Decretului nr. 167/1958 în ceea ce privesc sumele aferente perioadei (...) - (...) datorate de către intimată în temeiul contractului de închiriere nr.2544 din (...) susținând că actul de închiriere fiind un contract cu executare succesivă se aplică prev. art.12 din Decretul nr.167/1958. Contrar susținerilor apelantei, în speță sunt aplicabile art.1 alin.1, 2, 3 alin.1 coroborat cu art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 așa încât în mod întemeiat s-a admis excepția prescripției la acțiune pentru chiria aferentă acestei perioade. În ceea ce privește creanța rămasă ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune aferentă perioadei (...) - dec. 2011 prima instanță a considerat-o ca neîntemeiată în lipsa administrării unui probatoriucare să dovedească temeinicia pretențiilor reclamanților urmare a refuzului de efectuarea unei expertize contabile. Chiar dacă apelanta nu s-a opus administrării din oficiu a acestei probe, neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa, respectiv a achitării avansului onorariului expertului desemnat în cauză, pe considerentul că achitarea acestei sume ar trebui să cadă în sarcina pârâtei, echivalează cu refuzul acestei probe și prin urmare susținerile acesteia sunt neîntemeiate. La fel de neîntemeiată este și critica ce vizează faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului 5 de cerere, respectiv încetarea locațiunii prin denunțare unilaterală, nefiind aplicabile disp.art.297 alin.1 C.proc.civ., atâta vreme cât în mod clar și neechivoc prima instanță a respins în integralitate ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precizată de reclamant, în limitele rămase ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei (...) - (...). Astfel, textual în cuprinsul considerentelor hotărârii primei instanțe (f.4 alin.1) „referitor la capetele de cerere privind încetarea contractului, a tacitei relocațiuni și evacuarea, precum și predarea de către pârâtă a spațiului închiriat instanța le-a apreciat neîntemeiate pentru considerentele expuse … „. Strict în ceea ce privește încetarea locațiunii prin denunțare unilaterală instanța a reținut că potrivit dispozițiilor contractuale, durata contractului a fost de 2 ani, a expirat la data de (...), termen la care contractul a încetat de drept potrivit art.1436 alin.1 din vechiul cod civil. Cu toate acestea însă, locatarul a rămas în spațiu, iar locatorul nu numai că nu l-a împiedicat dar i-a și facturat contravaloarea chiriei în continuare solicitând și instanței obligarea pârâtei la plata chiriei și după expirarea termenului contractului, acceptând ocuparea în continuare a spațiului. Așa fiind, s-a concluzionat în mod întemeiat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1437 și 1452 C.civ. cu privire la tacita relocațiune. În concluzie nu este incident motivul de apel privind omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere, după cum este neîntemeiat și motivul de apel vizând greșita analiză, interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în ceea ce privește cererea de evacuare. Apelanta susține că aceasta este coproprietară asupra unei cote de ½ parte din imobil fiind de esența coproprietății că drepturile tuturor coproprietarilor se exercită concurent fără a fi necesară sistarea stării de indiviziune. O asemenea interpretare este greșită de vreme ce din cuprinsul extrasului CF rezultă că dreptul de proprietate al reclamanților vizează doar cota de ½ parte din imobil iar cealaltă cotă de ½ parte făcând obiectul dreptului de proprietate a altor persoane, și cum indiviziunea nu a fost sistată, iar din cuprinsul contractului de vânzare- cumpărare nu se poate identifica cu certitudine spațiul închiriat nici măcar numărul administrativ al imobilului și nici apartamentului, ci doar întreaga suprafață de 233,61 mp înscrisă în CF, rezultă că reclamanții dețin doar o cotă ideală de proprietate alături de alți coproprietari, așa încât evacuarea pârâtei din întreg spațiu, deci implicit și din spațiul proprietatea altor persoane a fost considerată ca neîntemeiată. Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.296 C.proc.civ. apelul declarat de C. local al municipiul C.-N. și M. C. N. apare ca neîntemeiat urmând a fi respins. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge apelul declarat de C. LOCAL AL M. C. N. ȘI M. C. N. prin P. împotriva sentinței civile nr. 2281 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C. pe care o menține în întregime. Decizia este definitivă și executorie Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I. C. P. D. ȚÂR M. N. Red.CI Dact.SzM/5ex. (...)
| ← Decizia comercială nr. 3825/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 9583/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
