Decizia comercială nr. 1460/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.1460/2012

Ședința data de 27 februarie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC M. L. SRL împotriva sentinței civile nr.1132 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui M., în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI R. DE OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și D. G. A F. P. A J. M., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 06 februarie

2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ.

Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepție invocate.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.1132 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost admisă cererea formulată de reclamantul O. N. al R. C. prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu pârâta S. M. L. SRL și în consecință s-a dispus dizolvarea pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC M. L. SRL împotriva sentinței civile nr.1132 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI R. DE OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și D. G. A F. P. A J. M., având ca obiect dizolvare societate.

Curtea analizând recursul formulat reține următoarele:

Pârâta a înregistrat recursul la data de (...).

Sentința civilă nr.1132 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

M. a fost publicată în Monitorul Oficial , partea a IV a la data de 16 mai

2011 potrivit art. 237 alin 4 C. pr. civ. din Legea nr. 31/1990.

Orice persoana interesata poate face recurs impotriva hotararii de dizolvare, in termen de 30 de zile de la efectuarea publicitatii, in conditiile alin. (3) si alin. (4) potrivit art. 237 alin 5 C. pr. civ. din Legea nr 31/1990.

Analiza textului legal raportat la datele din cauză relevă că recursul trebuia exercitat până la data (...) , acesta fiind ultima zi în care acesta ar mai fi fost în termen .

Reținând că recursul a fost promovat cu ignorarea prevederilor legale enunțate , în baza art. 237 alin 5 C. pr. civ. din Legea nr. 31/1990 , Curtea va respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta S. M. L. SRL împotriva sentinței civile nr. 1132 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta S. M. L. SRL împotriva sentinței civile nr. 1132 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. S. C. P. A. M. C.

L. F.

GREFIER

Red.A.C./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond.Emil Costin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1460/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii