Decizia comercială nr. 153/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
Nr. 153/2012
Ședința 06 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Judecător D. P.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea apelului declarat de A. M. împotriva încheierii civile pronunțate în data de (...) în ședința camerei de consiliu, de către T. S. C. în contradictoriu cu intimata SC P. M. SRL, având ca obiect recuzare .
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 2 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține că deși legal citată apelantul cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții. CURTEA Prin încheierea civilă pronunțată în data de (...) în ședința camerei de consiliu de către T. S. C. în dosarul nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată, cererea de recuzare a d-nei judecător D. M. Dudaș, formulată de reclamantul A. M. Împotriva acestei încheieri a declarat apel A. M.. înregistrat la data de (...). În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei. În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrative- teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că apelantul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 6 ), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Anulează ca netimbrat apelul declarat de A. M. împotriva încheierii civile F. din (...) ședința camerei de consiliu pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C.. Decizia este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECATORI C. I. D. P. GREFIER M. N. ȚÂR Red.C.I./Dact. V.R.. 2 ex./(...) Jud.fond:Flavius Iancu Moțu
← Decizia comercială nr. 3692/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 82/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|