Decizia comercială nr. 3692/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3692/2012

Ședința din data de 09 Mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. A J. B.-N., împotriva sentinței comerciale nr. 1133 din data de (...) pronunțată de

Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O. R. C. DE PE L. T. C. și intimata-pârâtă SC C. I. S. și A. N. DE A. F., având ca obiect - radiere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

C.ea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 237 al. 5 din Legea nr. 31/1990, art.6 din Legea nr. 26/1990 și art. 60 din Legea nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., C.ea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

C.EA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1133 pronunțată la data de (...) în dosar nr. (...) al Tribunalul Comercial Cluj a fost admisă cererea formulată de reclamantul

O. prin O. R. C. C. și în consecință a fost dispusă radierea din registrul comerțului a pârâtei S. C. I. S. dispusă înregistrarea hotărârii în registrul comerțului și comunicarea acestei hotărâri la sediul pârâtei, A. și M. F. P.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că pârâta se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs D. G. a F. P. C. susținând că potrivit dispozițiilor art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 hotărârea de dizolvare se comunică D. G. a F. P. și se publică în monitor însă sentința de dizolvare nu a ajuns la cunoștință organului fiscal așa încât cererea intimatului este nefondată și aceasta având în vedere că societatea figurează cu obligații fiscale în cuantum de 10105 lei și prin respingerea recursului s-ar prejudicia bugetul general consolidat.

Analizând recursul declarat prin prisma actelor dosarului și a normelor juridice incidente C.ea reține că acesta nu este întemeiat.

În acest sens se reține ca un prim argument adus constă în aceea că prima instanță nu a respectat prevederile de a comunica hotărârea de dizolvare D. G. a F. P. . Argumentul adus nu se verifică raportat la actele dosarului respectiv la dosar nr.(...) se atestă că hotărârea a fost comunicată D. G. a F. P. C. A. nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor evocate de recurentă.

Un alt argument adus de recurentă constă în aceea că societatea are datorii fiscale. Sub acest aspect trebuie făcute câteva precizări.

Potrivit prevederilor art. 237 alin. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 daca in termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat numește un lichidator, la cererea oricărei persoane interesate, iar daca judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului in termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridica se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere pronunțata la cererea O. N. al R. C., cu citarea părților, conform dreptului comun.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că suntem în prezența unui termen de decădere de 6 luni, care curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare a societății. Astfel, reprezentanții societății dizolvate pot cere numirea lichidatorului în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare, iar dacă aceștia nu au uzat de acest drept, la expirarea termenului se naște dreptul oricărei persoane interesate, în genere al creditorilor sociali, de a cere numirea lichidatorului în vederea realizării creanțelor pe care le au împotriva societății dizolvate, începând să curgă în favoarea acestora un nou termen de 3 luni. Neexercitarea acestui drept în termenul prevăzut de lege conduce la stingerea lui.

Termenul cumulat de 6 luni, prevăzut de lege, este un termen imperativ, legiuitorul urmărind prin instituirea acestuia înlăturarea incertitudinii din viața juridică și eliminarea definitivă de pe piață a acelor societăți cărora dizolvarea le-a fost aplicată ca sancțiune pentru neîndeplinirea anumitor cerințe.

Contrar susținerilor recurentei, legea nu interzice radierea societăților comerciale din registrul comerțului care figurează cu datorii la bugetul de stat, radierea din oficiu fiind consecința care intervine dacă nici o persoană interesată nu a fost diligentă și nu și-a exercitat dreptul de a cere numirea unui lichidator în termenul prevăzut de lege pentru a se demara procedura de lichidare a activului și a pasivului respectivei societăți.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță că neexercitarea dreptului de numire a lichidatorului în termenul de 6 luni naște dreptul O. de a cere tribunalului radierea societății, radiere care se produce prin voința legiuitorului materializată prin modificarea legislativă adusă Legii nr.

31/1990.

A. constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ.

C.ea va da o soluție de respingere a recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de A. F. P. C. împotriva sentinței civile nr.1133 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. F. T. M. H.

GREFIER D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 3692/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii