Decizia comercială nr. 178/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a C.Ă,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)*
DECIZIA C.Ă NR.178/2012
Ședința ta de 10 decembrie 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, după casare și trimitere spre rejudecare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamantul C. M., împotriva sentinței civile nr.
8275 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., cauza privind și pe intimații M. D. M., SC B. C. SRL C.- N., U. H. D., B. R. V. și Ț. T., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8275 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C.
C., a fost respinsă excepția lipsei de interes.
A fost respinsă in intregime actiunea comerciala formulata de catre reclamantul C. M., impotriva paratilor M. D. M., SC B. C. SRL, U. H. D., B. R. V. si T. T..
A fost obligat reclamantul sa le plateasca paratilor M. D. M. si SC B. C.
SRL suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
În considerente, s-a reținut că, la data de (...), paratii B. R. V. si T. T., asociati la parata SC B. C. SRL, au incheiat cu paratul M. D. M. contractul de cesiune de parti sociale aflat in copie la dosar.
Conform acestui contract, paratul T. T. cesiona toate cele 8 parti sociale, iar paratul B. R. V. cesiona 12 din cele 22 de parti sociale, pretul total al cesiunii fiind de 130.000 euro. Din acest pret, 10.000 euro s-au achitat catre paratul B. R. V. la data semnarii contractului. Diferenta de 120.000 euro urma sa fie achitata astfel: 40.000 euro (cate 20.000 euro pentru fiecare cedent la data ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 1. a T. C., dar nu mai tarziu de (...);
40.000 euro, la data semnarii contractului de vanzare-cumparareintre parata SC
B. C. SRL si C. LOCAL AL MUN.PIULUI C.-N. cu privire la imobilul situat in C.- N., P. C., nr. 22, jud. C., dar nu mai tarziu de (...) (din aceasta suma paratul T. primea 31.000 euro, iar paratul B. primea 9.000 euro); 40.000 euro urma sa fie achitata paratului B. pana cel tarziu la data de (...).
A., in urma incheierii acestui contract de cesiune, paratul T. isi pierdea calitatea de asociat al paratei SC B. COSEMTIC SRL, asociati fiind doar paratii
B. R. V. si M. D. M.
La data de (...), paratul B. R. V. a mai cesionat paratului M. D. M. 2 parti sociale, astfel ca in urma acestei cesiuni acesta din urma detinea 22 de parti sociale, iar paratul B. R. V. avea 8 parti sociale. Ambele cesiuni au fost menționate la O. R. C. de pe langa Tribunalul Comercial Cluj. De asemenea, incepand cu data de (...), paratul M. D. M. A preluat si fuctia de administrator al paratei SC B. C. SRL.
Ulterior, in anul 2006, paratul B. R. V. a cesionat si cele 8 parti sociale astfel: catre paratul M. D. M. un numar de 5 parti sociale si catre paratul U. H. D. un numar de 3 parti sociale. La randul sau, paratul M. D. M. a cesionat paratului U. H. D., in anul 2007, 9 parti sociale. In urma acestei cesiuni, structura asociativa este urmatoarea: M. D. M., asociat cu 18 parti sociale si administrator si U. H. D. asociat cu 12 parti sociale.
Reclamantul C. M. a sustinut ca primele doua contracte de cesiune de parti sociale ar fi fost simulate prin interpunere de persoane si ca in realitate ar fi dobandit dreptul de proprietate asupra unui numar de 13 parti sociale. De asemenea, a sustinut ca, data fiind pozitia sociala in care se afla atat in anul
2004, cat si in anul 2005, respectiv functia pe care o ocupa, aceea de membru in C. de A. in cadrul SC B. T. S., nu putea sa fie asociat in societatea parata, intrucat s-ar fi creat un conflict de interese.
Paratii M. D. M. si SC BALANATA C. SRL au aratat ca sustinerile reclamantului sunt nefondate, invocand totodata exceptia lipsei de interes in ceea ce priveste formularea acestei actiuni comerciale. Cei doi si-au sustinut exceptia lipsei de interes pe faptul ca atata timp cat dreptul de a cere executarea contractelor care ar reprezenta adevarata vointa a partilor este prescris, si actiunea in declararea simulatiei este prescrisa.
Exceptia invocata de catre parati a fost apreciată nefondata, fiind respinsa ca atare I. a retinut ca actiunea in declararea simulatiei este o actiune in constatare, fiind deci imprescriptibila.
Nu se poate sustine ca ar fi lipsita de interes actiunea reclamantului intrucat scopul urmarit de acesta nu este ,,executarea contractelor de cesiune de parti sociale";, ci publicarea actelor secrete prin inscrierea in registrul comertului a efectelor acestora, adica dezvaluirea unei alte structuri asociative.
Din aceasta perspectiva, cererea reclamantului privind inscrierea mentiunilor la ORC C. nu este o cerere in realizare, prescriptibila extinctiv, astfel ca exceptia lipsei de interes invocata de catre cei doi parati urmeaza sa fie respinsa ca fiind nefondata.
In ceea ce priveste fondul cauzei, tribunalul a retinut ca, invocand simulatia, reclamantul este tinut sa faca dovada existentei actului public, a actului secret si a acordului simulatoriu. Actele publice, cele doua contracte de cesiune de parti sociale, nu au fost tagaduite de catre nici una dintre parti. Reclamantul nu a facut insa dovada existentei actului secret, a contrainscrisului si nici a acordului simulatoriu.
In ceea ce priveste actul secret, a aratat ca a fost in imposibilitatea morala de a constitui acest inscris, insa aceasta sustinere nu a fost dovedita in cauza de fata.
Ipoteza imposibilitatii morale de constituire a unui inscris nu este mentionata printre exceptiile prevazute de dispozitiile art. 1191-1198 C.civ., fiind o creatie a practicii judiciare, astfel ca aplicarea acestui caz impune a cercetare atenta si amanuntita a relatiilor dintre parti.
Imposibilitatea morala de preconstituire a inscrisului are la baza increderea profunda si reciproca existenta intre parti si isi gaseste aplicare numai atunci cand forma scrisa este ceruta ad probationem, nu ad validitatem,intrucat lipsa formei atrage nulitatea absoluta a actului juridic si nu se mai pune problema dovedirii sale.
C. sustinerilor paratilor M. D. M. si SC B. C. SRL, instanta a retinut ca in cazul in care transmiterea partilor sociale se face printr-un act oneros, ca si in cazul de fata, contractul este consensual, pentru validitatea cesiunii nefiind necesara incheierea contractului in forma scrisa sau in forma autentica. Forma scrisa este ceruta doar pentru efectuarea publicitatii si opozabilitatii fata de terti, respectiv pentru inscrierea in registrul comertului .
A., apararea celor doi parati in sensul ca actiunea ar fi inadmisibila de plano in lipsa contrainscrisului a fost apreciată ca fiind nefondata, a fost inlaturata cu consecinta analizarii de catre instanta a sustinerilor reclamantului, respectiv daca relatiile dintre acesta si paratul M. D. M. constituiau un impediment moral astfel incat nu era posibila incheierea actului secret.
Din probatoriul administrat rezulta ca reclamantul si paratul s-au cunoscut cu multi ani in urma, au legat o prietenie si au dezvoltat afaceri doar impreuna sau si cu alte persoane.
In raspunsul la interogator, insusi reclamantul a aratat ca nu si-a pus problema ca incheierea unui contrainscris ar prejudicia relatia de prietenie cu paratul M.
Din raspunsul la interogator dat de paratul U. H. D., parat care este prieten apropiat si afin al reclamantului, rezulta ca relatiile dintre reclamant si parat sunt similare cu cele existente in prezent si ca isi acordau incredere reciproca din moment ce aveau drept de semnatura la banca, unul pentru altul.
De altfel, si reclamantul a aratat ca avea atata incredere in paratul M. incat i-a acordat drept de semnatura pe contul sau.
Coroborand aceste dovezi, instanta a retinut ca reclamantul nu a facut dovada faptului ca se afla in imposibilitatea morala de a-si preconstitui contrainscrisul secret. E. real faptul ca atat la data incheierii contractelor de cesiune, cat si in prezent, reclamantul era prieten cu paratul M., derulau afaceri impreuna si, in considerarea acestui ultim aspect, isi acordau credit reciproc, imputernicindu-se sa efectueze operatiuni financiare unul pe contul altuia.
Insa, orice operatiune efectuata de catre paratul M. D. M. pe contul deschis pe numele reclamantului C. M. sau invers, putea fi urmarita, nici unul neputand sa efectueze operatiuni ,,oculte";, sa se sustraga supravegherii celuilalt, toate opertiunile financiar-bancare fiind evidentiate in ,,registrul-jurnal"; al bancii. Partile nici nu au depus la dosar o copie a limitelor imputernicirilor la care au facut referire.
Or, faptul ca paratul a facut operatiuni bancare prin retragere si depunere numerar in contul reclamantului, in conditiile in care cei doi erau asociati in alte afaceri comerciale, nu constituie o dovada a relatiilor foarte stranse existente intre cele doua parti litigante, relatii care nu le-ar fi permis sa isi constituie actul secret.
In sprijinul acestei concluzii vine si depozitia martorului T. C., acesta declarand ca reclamantul era foarte meticulos si suspicios.
Faptul ca ar fi existat un acord simulat intre reclamant, paratul M. D. M. si paratul U. H. D. in ceea ce priveste participarea la o alta societate comerciala nu constituie o dovada a imposibilitatii morale de preconstituire a inscrisului. De altfel, sustinerile martorului B. S. O. in acest sens sunt nefondate, din verificarile efectuate de catre instanta rezultand ca SC E. SRL a fost radiata prin incheierea judecatorului delegat nr. 7680 din data de (...).
Fata de cele ce preced, avand in vedere ca inclusiv in conditiile existentei prezentului litigiu, relatiile dintre parti nu s-au schimbat, reclamantul invitandu-l pe paratul M. D. M. la petrecerea organizata cu ocazia nasterii fiuluisau, aceste relatii neconstituind o piedica morala pentru ca cei doi sa redacteze un act scris cu privire la operatiunile reclamate.
De altfel, pozitia procesuala a reclamantului a fost oscilanta, acesta sustinand fie ca a fost in imposibilitatea morala de a-si preconstitui un inscris, fie ca ar detine un inceput de dovada scrisa in acest sens, declaratiile olografe extrajudiciare date de paratul B. R. V. si aflate in copie la filele 63, 66 si 67 afirmand ca ar constitui astfel de dovezi.
I. a retinut ca aceste inscrisuri nu constituie un inceput de dovada scrisa a contrainscrisului secret, ci eventual o dovada a faptului ca reclamantul a facut o plata in contul paratului. Nu constituie o astfel de dovada nici depozitia martorei P. C., din faptul conex conform caruia reclamantul a avut acces la actele financiar-contabile ale societatii parate, neputandu-se trage prezumtia existentei actului secret invocat prin actiunea introductiva. In acelasi sens, a retinut instanta si depozitia martorului B. S. O. referitoare la folosirea de catre rudele reclamantului a unui autoturism proprietatea societatii parate. De altfel, dispozitiile art. 1203 C.civ. nu ar putea fi aplicate in conditiile in care nu s-a dovedit existanta imposibilitatii morale de preconstituire a actului secret.
Insa, chiar daca s-ar aprecia ca ar fi dovedita existenta contrainscrisului secret, instanta a retinut ca reclamantul nu a facut dovada existentei acordului simulatoriu si nici a intinderii si a clauzelor actului secret.
Paratii U., B. si T., desi prieteni foarte apropiati cu reclamantul, nu au putut preciza cate parti sociale a cumparat reclamantul si cate paratul M. D. M., sustinerile acestora fiind contradictorii.
In raspunsul la interogatoriul formulat de catre paratul M. D. M., paratul
T. T. a aratat ca nu cunoaste numarul acestor parti sociale, pentru ca in raspunsul la interogatoriul luat de catre reclamant sa arate ca acestuia i-au fost cesionate 12 parti sociale. O pozitie similara a avut si paratul B. R. V..
Dat fiind faptul ca interogatoriile au fost administrate la acelasi termen de judecata, faptul ca cei doi parati sunt persoane rezonabile, au un nivel de cunoastere si intelegere care depaseste media, fiind persoane instruite si angrenate in realitate, instanta a retinut ca raspunsurile acestora sunt de departe subiective si in favoarea reclamantului, astfel ca nu pot fi retinute decat in masura in care s-ar fi coroborat si cu alte probe administrate.
A mai retinut instanta ca insusi reclamantul a afirmat ca le-a spus paratilor B. si T. ca va cumpara partile sociale impreuna cu paratul M. Cei doi parati au afirmat insa, in raspunsul la interogator, ca au aflat despre paratul M. D. M. si l-au cunoscut doar la notar, la semnarea contractului de cesiune.
Tot reclamantul a susținut ca discuțiile s-ar fi purtat cu parații B. si T. in perioada 2003- 2005, uneori si in prezenta pârâtului M. C. acestei susțineri, parații B. si T. au aratat ca l-au cunoscut pe pârâtul M. cu ocazia semnării actului de cesiune din 2004, la "notar, pe strada R.".
N. cu privire la locul realizării acordului simulatoriu părțile au avut relatari diferite: reclamantul a susținut ca discuțiile se purtau la sediul firmei SC B. C. SRL sau acasă la paratul B. paratul B. a aratat ca discuta la telefon cu reclamantul. A., faptul ca actul ar fi fost semnat în final de către pârâtul M. nu reprezintă dovada unui acord simulatoriu, parații B. si T. nediscutând cu acesta nici un aspect al acestui presupus acord secret, semnând actul de cesiune ca urmare a încasării sumelor de bani, fara a sti cu exactitate proveniența acestora.
Apoi, daca in ceea ce priveste primul contract de cesiune, s-ar putea sustine ca nu se pot determina partile sociale cesionate reclamantului tocmai ca urmare a prezentarii de catre acesta in ultimul moment a paratului M., paratul B. R. V. ar fi putut preciza macar cate parti sociale i-ar fi instrainat reclamantului cu ocazia incheierii celui de-al doilea contract de cesiune.
Reclamantul nu a dovedit nici existenta acordului simulatoriu. Astfel, pentru a fi in prezenta interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei parti implicate in operatiune sa aiba cunostinta atat de existenta actului public, cat si de existenta actului secret, adica sa stie in patrimoniul cui se produc efectele actului public.
Aceasta se impune cu necesitate, fiind de esenta simulatiei. D. la crearea aparentei prin actul juridic nu participa in mod constient toate subiectele de drept care sunt parti ale acelui act juridic, daca acordul simulatoriu nu este rodul manifestarii de vointa al acelorasi subiecte de drept, atunci nu mai este vorba despre simulatie, ci de o alta institutie juridica avand efecte si structura diferite. A., este absolut necesar ca tertul contractant din actul public sa cunoasca faptul ca a incheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevaratul sau contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului.
Cesionarii T. si B. au aratat ca au negociat cesiunea cu reclamantul si ca pe paratul M. D. M. l-au cunoscut doar la semnarea primului contract de cesiune de parti sociale, semnand contractul doar pentru ca au avut incredere in reclamant. N. una dintre parti nu a afirmat ca ar fi stiut si ar fi asistat la discutii intre reclamant si paratul M. in sensul ca acesta din urma sa apara in contractul de cesiune, desi partile sociale nu ii erau cesionate in intregime.
Apoi, reclamantul a sustinut ca pretul primei cesiuni a fost achitat exclusiv din fondurile sale, fiind o dovada a faptului ca a fost parte in acest contract, tot reclamantul sustinand ca paratului M. i-au fost cesionate totusi 8 parti sociale. Faptul ca in perioada in care au avut loc cele doua cesiuni, paratul M. D. M. a retras si depus diverese sume in contul al carui titular era reclamantul nu constituie o dovada a existentei actului secret cu privire la cesiune si nici a acordului simulatoriu, toate partile recunoscand ca cei doi derulau multiple afaceri comerciale impreuna.
N. sustinerile reclamantului in sensul ca a creditat societatea parata cu diverse sume nu sunt dovedite in conditiile art. 1176 si urm C.civ., art. 1191
C.civ. si art. 46 C.com. si nu au pututfi retinute de catre instanta. D. in ceea ce-l priveste pe paratul M. D. M. incheierea contrainscrisului ar fi fost de natura sa afecteze relatiile dintre cei doi, nu acelasi lucru s-ar putea sustine si despre incheierea contractelor de impumut cu societatea parata, cu atat mai mult cu cat, din punct de vedere contabil, un astfel de contract era necesar. Reclamantul insa nu a facut dovada acestor sustineri, neexistand nici un contract de impumut intre acesta si societatea parata.
Mai mult, in conditiile in care acelasi reclamant s-a prevalat de cele trei declaratii olografe date de paratul B. R. V., declaratii din care rezulta ca a facut plati in contul pretului primului contract de cesiune, ar fi putut sa procedeze in mod similar si in cazul evetualelor contracte de creditare.
Conform art. 1169 C.civ., reclamantul este tinut sa-si dovedeasca pretentiile prin mijloacele de proba admise de lege, hotararea neputandu-se pronunta doar pe baza prezumtiilor.
Nu este lipsit de relevanta in dezlegarea princinii nici faptul ca reclamantul a sustinut ca, data fiind pozitia sociala in care se afla atat in anul 2004, cat si in anul 2005, respectiv functia pe care o ocupa, aceea de membru in C. de A. in cadrul SC B. T. S., nu putea sa fie asociat in societatea parata, intrucat s-ar fi creat un conflict de interese.
Si aceste sustineri au fost infirmate de catre SC B. T. S., prin raspunsul trimis la solicitarea instantei aratandu-se ca singura interdictie in ceea ce-l priveste pe reclamant era aceea de a detine pachete de actiuni sau calitatea de asociat, actionar sau administrator in societati comerciale care au in obiectul de activitate activitati care se inscriu in sfera activitatilor permise bancilor. Parata
SC B. COSMETISC SRL nu avea in obiectul de activitate operatiuni financiar- bancare, afirmatia reclamantului fiind nefondata.
Singura obligatie pe care o avea reclamantul in ipoteza in care devenea asociat al societatii parate care a inchiriat bancii spatiul din P. U., nr. 22, era sa dezvaluie termenii contractului si sa obtina consimtamantul Comitetului Executiv al bancii, obligatia existand si in ipoteza in care participarea reclamantului ar fi fost in nume propriu sau printr-o alta entinate.
Fata de cele ce preced, instanta a reamintit reclamantului ca daca utilizarea simulatiei este determinata de scopuri ilicite sau imorale, sanctiunea nu poate fi decat nulitatea operatiunii juridice. In conditiile in care reclamantul a urmarit eludarea normelor edictate de catre institutia al carei angajat era, norme pe care le cunostea si le acceptase, chiar daca s-ar face dovada existentei contrainscrisului si a acordului simulatoriu, nu s-ar putea da eficienta unei eventuale intelegeri oculte in ceea ce priveste cele doua contracte de cesiune, acesta fiind cel putin imorala, B. T. fiind o societate pe actiuni, iar functionarea si incheierea actelor de administrare de catre prepusii acesteia trebuie sa aiba loc cu respectarea principiului transparentei.
In fine, sustinerile reclamantului in sensul ca paratul M. i-ar fi recunoscut pretentiile asupra unui numar de 10 parti sociale sunt vadit nefondate, scriptului depus la dosarul cauzei in timpul judecatii, script intitulat "Proces verbal" data la data de (...), nefiind semnat si asumat de catre parat.
Fata de toate aceste consideratii de fapt si de drept, instanta a respins ca fiind nefondate cererile privind constatarea simulatiei celor doua contracte de cesiune de creanta datate (...) si (...), iar ca o consecinta a respingerii cererilor principale, a respins si cererea accesorie privind inscrierea in registrul comertului.
Retinand culpa procesuala a reclamantului, in baza art. 274 C.pr.civ., instanta l-a obligat pe acesta sa le plateasca paratilor M. D. M. si SC B. C. SRL suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocatial.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel C. M., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță; obligarea pârâtului de rangul 1 la plata cheltuielilor de judecatăocazionate de prezenta cauză, atât în faza de apel, cât și la instanța de fond.
În motivarea apelului arată cu privire la concluzia instantei că nu s-a făcut dovada actului secret și că nu exista o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris:
E. nefondată reținerea instanței că nu a făcut dovada existenței actului secret, a contrainscrisului și nici a acordului simulatoriu. I., deși admite - nici nu putea altfel - imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris ca o situație excepțională, în care actul secret al unei simulații ar putea fi dovedit și cu alte mijloace de probă decât contraînscrisul, conchide că, în speță, nu s-ar fi făcut dovada existenței unei asemenea imposibilități morale de preconstituire a înscrisului, în pofida faptului că instanța reține, pe baza declarațiilor părților, că între apelantul reclamant și pârâtul M. D. M. erau relații de prietenie, că derulau afaceri împreună și își acordau credite reciproc, împuternicindu-se chiar reciproc să efectueze operațiuni financiare unul pe contul altuia, ajunge totuși la concluzia că preconstituirea înscrisului ar fi fost posibilă, întrucât operațiunile efectuate pe conturile bancare nu erau oculte, ci puteau fi supravegheate de cel pe contul căruia erau făcute asemenea operațiuni.
Aceste considerente ale instanței sunt total nefondate atât pentru că în speță existența actului simulat poate fi dovedit prin orice mijloc de probă (A), cât
și sub aspectul nerecunoașterii imposibilității morale de preconstituire a cotraînscrisului (B), culminând mai apoi cu nerecunoașterea simulației intervenite (C), fie ca urmare a ignorării totale a unor mijloace de probă (C 1), fie urmare a interpretării tendențioase și deformate a mijloacelor de probă administrate (C2).
Cu referire la critica soluției sub aspectul necesității existenței unui contraînscris, arată următoarele:
În fundamentarea soluției sale instanța pleacă de la premisa caracterului necesar al existenței contraînscrisului pentru dovedirea simulației. Procedând în acest mod, instanța aplică de fapt regulile de probațiune ale simulației din raporturile juridice civile și operațiunii de cumpărare a unor părți sociale, operațiune care în mod evident este o operațiune comercială, în condițiile art. 3 pct. 4 din Codul comercial; conform textelor menționate "Legea consideră ca fapte de comerț: ( ... ) cumpărările sau vânzările de părți, sau de acțiuni ale societăților comerciale". În condițiile în care simulația privea prin urmare o faptă obiectivă de comerț evident că regulile aplicabile în materie de probațiune sunt cele stabilite de art. 46 din Codul comercial, care elimină restricțiile în materie de probațiune prevăzute de art. 1191 Cod civil. Prin urmare, premisa principală a instanței de fond, anume că nu s-a făcut dovada existenței unui contraînscris în raport cu actul public de cesiune de părți sociale este fundamental eronată, întrucât în materie comercială, dovada actului juridic secret - acela al interpunerii de persoane - poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Cu privire la critica soluției sub aspectul nerecunoașterii imposibilității morale pentru încheierea unui contraînscris arată că, admițând, ca ipoteză de analiză, că existența contraînscrisului este o condiție a dovedirii simulației chiar și în raporturile juridice comerciale - deși cum a arătat mai sus o asemenea condiție nu trebuie îndeplinită în speță - sentința apelată este criticabilă pentru că nu recunoaște existența în speță a unei imposibilități morale de preconstituire a înscrisului, bazată pe relațiile strânse de prietenie și încredere ce existau între reclamantul-apelant și pârâtul M. D. M.
Considerentele instanței pentru a ajunge la această concluzie consideră că nu pot fi reținute pentru următoarele:
Considerentul instanței că activitatea persoanei împuternicite poate fi urmărită de cel ce acordă o asemenea împuternicire și că aceasta nu ar fi în măsură să dovedească imposibilitatea preconstituirii înscrisului este eronată, cu atât mai mult cu cât instanța reține că nu a fost depusă la dosar o copie a înscrisului care să prevadă limitele împuternicirilor acordate între părți. S. fapt că nu a existat o asemenea limitare a puterilor conferite mandatarului, semnifică o încredere deosebită ce exista între părți - și care își găsește justificarea în chiar relațiile de prietenie existente - iar instanța trebuia să ajungă la o concluzie contrară celei reținute, relația dintre reclamant și pârâtul de rangul 1 fiind mult deasupra unor simple relații de încredere ce există în mod obișnuit în raporturile dintre un mandant și mandatar. A. instanței că activitatea mandatarului poate fi supravegheată și urmărită de mandant și că activitatea acestuia nu are caracter ocult nu poate servi după nici un raționament logic pentru a formula deducții privitoare.
I. ignoră cu desăvârșire anumite mijloace de probă administrate și converg ineluctabil spre soluția contrară celei pronunțate de instanță. I. de fond nu face nici o referire la anumite împrejurări care în mod categoric își găsesc explicația doar în considerarea faptului că reclamantul a fost cel care a dobândit un număr de 12 + 1 părți sociale ale societății B. C. SRL, iar nu pârâtul M. D. M., dintre aceste împrejurări amintind: (a) - plățile pentru părțile sociale cesionate au fost făcute către cedentul B. și T.u de reclamant, așa cum de altfel acest fapta fost confirmat de pârâtul M. D. M. prin răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriul care i-a fost formulat. Susținerea pârâtului că banii erau ai acestuia sunt contrazise în mod evident de înscrisurile bancare depuse în fața primei instanțe și din care rezultă în mod indubitabil că sumele care au fost achitate cedenților au fost precedate de ridicări operate în aceeași zi sau cu o zi înainte de data plății, sumele ridicate fiind identice adesea cu cele plătite sau cu diferențe minore și nesemnificative. Situația acestor corespondențe dintre sumele ridicate și plățile efectuate le arată în tabelul anexat prezentului apel. Există chiar situații când dovada plății unor sume de bani, ca de exemplu, dovada plății unei tranșe de 3.000 EUR la data de (...) este confirmată de către cedenți chiar pe chitanța originală de ridicare a sumei de bani de la bancă de către reclamant. E. inadmisibil ca sentința instanței de fond să nu facă referiri la dovezile care atestă plățile făcute de reclamant și al căror exemplar original se află în posesia sa; b) - împrejurarea că apelantul a garantat în mod exclusiv un credit al societății SC B. C. SRL în valoare de 98.685 EUR la data de (...), sumă ce a fost folosită pentru achiziționarea de către societate a spațiului din C.-N., P. U. nr. 22; care ar fi putut fi explicația pentru asumarea unei asemenea obligații în sarcina sa dacă nu interesul direct în această societate; creditul nu a fost garantat de asociații aparenți ai societății sau cu alte active ale societății, ci doar de către reclamant; (c) - împrejurarea că reclamantul deține actele originale ale societății, acte de proprietate in original, acte constitutive, certificat de înmatriculare, acte adiționale etc. (d) - ignorarea cu desăvârșire a depoziției martorului Ț. C. și a depoziției martorului B. S., din depozițiile acestor martori rezultând indubitabil că a fost cel care a negociat dobândirea părților sociale, a făcut plata prețului aferentă părților sociale cumpărate, că domnul M. ridica bani din contul bancar al apelantului, aceste sume fiind destinate plății obligațiilor firmei, că apelantul s-a implicat în mod activ în activitatea societății, toate aceste împrejurări atestând calitatea acestuiade asociat real al societății.
I. dă o interpretare tendențioasă și deformată mijloacelor de probă administrate:
D. unele împrejurări au fost cu desăvârșire ignorate de instanța de judecată, altele au fost interpretate în mod tendențios și fără nici o justificare pentru asemenea interpretări. Așa de pildă, instanța apreciază că răspunsurile la interogator formulate de pârâții T. T. și B. R. V. "sunt de departe subiective și în favoarea reclamantului", astfel că nu pot fi reținute decât în măsura în care s- ar fi coroborat și cu alte probe administrate. Nu înțelege de ce dacă aceste relatări sunt "în favoarea reclamantului" nu ar putea fi reținute și de ce aceste declarații se consideră că nu sunt coroborate și cu alte probe. Chiar instanța reține că cedenții l-au cunoscut pe pârâtul M. D. M. doar cu ocazia semnării contractului de cesiune la notar, "pe strada R.", ceea ce se coroborează în mod evident cu alte împrejurări de fapt, mai sus menționate, dar care au fost ignorate cu desăvârșire de instanță. I. de fond, a căutat cu precizie farmaceutică găsirea unor neconcordanțe minore între declarațiile părților (număr de părți sociale cedate, locul unde s-a negociat tranzacția etc.) - neconcordanțe explicabile prin cei 7 ani de zile care au trecut de la încheierea tranzacției - pentru a exploata aceste neconcordanțe spre o numită soluție, deși ansamblul probatoriului administrat ducând clar la concluzia reclamată de apelant.
Împrejurarea că acesta deține autoturismul marca Renault Megane, proprietatea societății, de la momentul achiziției acestuia prin contractul 28204 din (...), împrejurare atestată de declarația martorului B. S. este înlăturată de instanță, cu mențiunea că nu pot fi incidente dispozițiile art. 1203 Cod civil. În mod categoric, dispozițiile art. 1203 cod civil sunt aplicabile în speță, întrucât fiind admisibilă proba cu martori este admisibilă și proba cu prezumții.
E. cu totul surprinzătoare și înlăturarea cu desăvârșire a depoziției pârâtului U. H. D. care atât prin intâmpinarea depusă, cât și prin răspunsurile date la interogatoriile formulate a confirmat faptul că pârâtul M. D. M. era doar un interpus pentru achiziționarea părților sociale, și că, inclusiv la momentul la care pârâtul U. H. a devenit asociat al societății, avea cunoștință că deținătorul real al părților sociale ale societății era reclamantul, iar nu pârâtul M. D. M. Mai mult, acesta a confirmat prin semnarea actului intitulat Proces-verbal din (...) că pârâtul M. D. M. a fost dispus să recunoască cu ocazia întâlnirii avute între aceștia, la acea dată de (...), calitatea reclamantului de a fi proprietar pentru un număr de 10 părți sociale ale societății. I. a reținut din depoziția pârâtului U. H. D. doar acele elemente care ar fi putut servi - în optica instanței - soluției preconizate de instanță, pentru restul împrejurărilor relatate de acesta pârâtul U. H. D. fiind finul reclamantului și un prieten apropiat doar al acestora, inconsecvența instanței, este evidentă .... I. încearcă să rețină o contradicție între susținerea acestora cu privire la imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris și atitudinea lor din timpul procesului în care au susținut că înscrisurile provenite de la pârâtul B. R. V. în care acesta con firmă primirea plăților de la apelant ar constitui un început de dovadă scrisă. În mod evident nu există nici o contradicție în conduita lor, relațiile cele mai strânse de prietenie le-a avut în raport cu pârâtul M. D. M., care azi nu mai recunoaște existența simulației, în timp ce toți ceilalți pârâți implicați în operațiunea de simulare recunosc existența acesteia. D. se admite că simulația prin interpunere de persoană implică cunoașterea interpunerii de persoane de către toți cei implicați
(cocontractanți, benefiarul real) este evident că înscrisurile provenite de la cocontractantul cedent în care acesta confirmă primirea unor sume de bani de la reclamant în contul prețului părților sociale cedate poate fi considerat un început de dovadă scrisă, care coroborat cu martori și prezumții, poate contura existența și întinderea simulației.
I. conchide în mod eronat că reclamantul ar fi făcut o plată în contul pârâtului M. D. M., fără ca, de această dată, să încerce să determine care ar fi fost rațiunea acestei plăți în contul altuia; reclamantul nu avea vreo datorie de achitat către pârât și nici act de liberalitate nu a înțeles să facă, nu a fost împuternicit al pârâtului pentru această operațiune, astfel încât considerentul instanței că a făcut o plată în contul pârâtului este lipsit de orice fundament real
și juridic. D. la o singura plata de mica valoare poate ca s-ar mai putea presupune asa ceva, in cazul a zeci de plati si incasari demonstrate, in valoare de peste 100.000 EUR, realizate pe parcursul mai multor ani argumentatia are de suferit. I. ajunge să rețină o stare de fapt total contară realității: îl transformă într-un împuternicit al pârâtului de rangul 1, în condițiile în care situația reală este totalmente contrarie celei reținute.
I. a ignorat depoziția contabilei societății B. C. SRL, martora P. C., propusă chiar de pârâtul M., din care rezultă că apelantul era informat lunar despre situația contabilă a societății, cu ocazia depunerii situațiilor financiare ale societății la organele fiscale, informare care nu ar fi avut nici o rațiune în absența calității de asociat al societății.
N. considerentul instanței că nu a împrumutat societatea cu sume de bani întrucât nu deținem un înscris care să ateste împrumutul, cu atât mai mult cu cât din punct de vedere contabil un asemenea înscris era necesar nu corespunde realității, întrucât societatea nu putea înregistra credite de la persoane fizice decât doar de la asociații care dețineau în aparență această calitate. Tocmai de aceea aceste împrumuturi apar ca fiind realizate de pârâtul M. în evidențele contabile ale societății, dar așa cum rezultă din extrasele de cont existente ladosarul cauzei și evidențiate în tabelul anexă depus aceste sume proveneau de la reclamant.
Ignorând cu desăvârșire unele mijloace de probă, înlăturând în mod nejustificat altele și interpretând în mod tendențios altele consideră că sentința pronunțată este vădit neteminică și nelegală. Așa cum a arătat, proba cu martori sau prezumții putea și trebuia să fie folosită în speță, fiind în prezența unor raporturi juridice comerciale. Înscrisurile sau începuturile de dovadă scrisă existente, martorii și prezumțiile judecătorești care puteau fi formulate dovedesc în mod categoric simulația existentă și calitatea apelantului de asociat al societății.
I. de fond reține că "pentru a fi în prezența interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei părți implicate să aibă cunoștință atât de existența actului public, cât și de existența actului secret, dică să știe în patrimoniul cui se produc efectele actului public". Mai arată instanța că "este absolut necesar ca terțul contractant din actul public să cunoască faptul că a încheiat actul cu o persoană interpusă și că adevăratul său contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului". Admițând că ar fi corecte aceste susțineri ale instanței - împărtășite de altfel de majoritatea doctrinei din țara noastră - tot nu înțelege cum a putut instanța să rețină că în speță nu s-ar fi făcut dovada acordului simulatoriu. Din moment ce instanța reține pe baza declarațiilor date cu ocazia interogatoriului formulat pârâților T. și B., cedenții părților sociale, că cedenții au negociat condițiile cesiunii cu reclamantul, pe pârâtul M. cunoscându-l doar la momentul semnării primului contract, acesta fiind prezentat de reclamant ca un interpus al acestuia, este evident că aceștia aveau cunoștință despre existența simulației prin interpunere de persoane, ei semnând contractul de cesiune doar ca urmare a încrederii avute în apelant. Pentru a fi îndeplinită cerința cunoașterii de către contractantul din actul public a simulației nu este nevoie ca acesta să fi cunoscut toate detaliile înțelegerii din actul secret, fiind suficient să cunoască că persoana din actul public nu este, ori nu este în întregime deținătorul real al drepturilor transmise. Pârâții T. și B. au confirmat prin depozițiile lor că l-au privit de pârâtul de rangul l doar ca un interpus, cunoscând în persoana apelantului, adevăratul beneficiar al părților sociale cedate, astfel că existența acordului simulatoriu a fost dovedită fără putință de tăgadă în speță. Nu crede ca cineva isi poate imagina ca o tranzactie de cesiune a 66% dintr-o firma, in valoare de 130.000 EUR, cu plati esalonate in viitor pe mai multe luni si cu multiple conditionari putea fi stabilita de două părți ce s-au intalnit prima data la avocat (nu la notar cum gresit s-a inteles de instanta) pentru semnarea tranzacției.
Elementele de probațiune invocate la motivele de apel dezvoltate la punctul
1 susțin și dovedesc și existența acordului simulatoriu intervenit între părți. D. evident, nu o poziție de majoritate este cea care trebuie să încline balanța justiției, nu poate să nu remarce că este în situația în care, cu excepția uneia, toate celelalte părți implicate (în număr de trei) recunosc și afirmă existența simulației prin interpunere de persoane, dar cu toate acestea instanța acordă credit poziției exprimate de partea care neagă existența acestei simulații.
I. de fond a încercat să identifice rațiunea pentru care reclamantul-apelant ar fi recurs la mecanismul simulației prin interpunere de persoane, ajungând la concluzia că din moment ce nu exista un conflict de interese între poziția pe care acesta o deținea în cadrul SC B. T. SA, aceea de membru în C. de administrație, și calitatea de asociat în societatea pârâtă SC B. C. SRL nu există nici o rațiune pentru a fi recurs la acest mecanism, iar în măsura în care ar fi urmărit să utilizeze simulația pentru scopuri ilicite sau imorale i se "reamintește" că o asemenea operațiune de simulație ar fi lovită de nulitate pentru cauză imorală.
I. mai reține că existența simulației nu ar fi justificată atât timp cât ar fi putut dobândi părțile sociale ale societății și în nume propriu sau printr-o altă entitate, întrucât nu avea altă obligație decât aceea de a dezvălui termenii contractului de asociere și a obține consimțământul Comitetului executiv al Băncii pentru a deveni asociat la o societate comercială care închiria băncii un anumit spațiu. O citire cu minima atentie a adresei bancii arata de fapt ca aceasta obligație a fost eliminata din codul de conduita C3.48.1, valabil începând cu februarie 2004. E. de remarcat că, pentru ca simulația să fie valabilă și să-și producă efectele, este obligatoriu ca apelantul să fi putut dobândi părțile sociale și în nume propriu, în caz contrar simulația nu ar mai fi fost valabilă, ceea ce face ca și acest argument al instanței să fie lipsit de fundament juridic. I. mai reține că nu s-ar putea da eficacitate înțelegerii oculte existente între părți și pe considerentul că urmărind prin această înțelegere eludarea unor norme ale instituției al cărui angajat era, această înțelegere ar avea un caracter imoral. Nu înțelege dacă acest considerent al instanței ține de rolul "educativ" al instanței, care "reamintește" că utilizarea simulației în scopuri ilicite sau imorale atrage nulitatea operațiunii (ceea ce nici ea în sine nu este riguros exact, uneori sancțiunea simulației ilicite sau imorale fiind doar inopozabilitatea actului) sau instanța chiar constată nulitatea unei înțelegeri virtuale cu care nu a fost sesizată, situație în care nelegalitatea acestui considerent este evidentă.
Prin întâmpinare, intimata S. "B. C." SRL arată următoarele:
În ceea ce priveste imposibilitatea morala de preconstituire a contrainscrisului si existenta actului secret, sustinerile apelantului deformeaza spiritul sentintei atacate, mai mult, dand o interpretare proprie, departe de adevar, a probatiunii administrate.
In ceea ce priveste necesitatea existentei unui contrainscris, contrar sustinerilor apelantului, prima instanta a apreciat ca existenta unui contrainscris nu este strict necesara, invocand tocmai dispozitiile art.46 din Codul C.. Sub acest aspect motivele invocate de catre apelant la pct.lA sunt straine cuprinsului sentintei, reiterand tocmai cuprinsul acesteia in motivare a respingerii exceptiei pe care a invocat-o privind inadmisibilitatea acestei actiuni. Dimpotriva, prima instanta a sustinut ca art.46 Cod C. este aplicabil insa ca, in situatia concreta a probatiunii administrate in cauza, inclusiv pe baza probatiunii testimoniale administrate in conditiile art.46 Cod C. nu s-a dovedit existenta acordului simulatoriu.
Pe de alta parte, sustinerea reclamantului ca disp. art. 46 Cod C. "elimina restrictiile de probatiune prevazute de art.1191 Cod C." este una nefondata in conditiile in care art. 46 C.Com se refera la mijloacele de proba, iar art.1191 Cod C. la situatiile strict limitative in care dovada cu martori nu este primita. De altfel, in contextul cauzei proba testimoniala a fost administrata inclusiv pentru dovedirea existentei acordului simulatoriu, reclamantul neputand insa face dovada acestui fapt. Mai mult, prima instanta a aratat in cuprinsul sentintei atacate ca "forma scrisa este ceruta doar pentru efectuarea publicitatii si opozabilitatii fata de terti, respectiv pentru inscrierea in registrul comertului", dandu-i posibilitate reclamantulului sa-si demonstreze sustinerile.
Din probatoriul administrat insa in cauza nu a reiesit realitatea sustinerilor reclamantului, nici macar in contextul disp.art.1198 C.C., derogatorii de a art.1191 C.C., ce se sustine de catre reclamant ca ar fi fost aplicat de catre prima instanta. In contextul acestei critici își menține punctul de vedere ca, în aceasta situatie si presupusul act real ar trebui sa indeplineasca toate conditiile necesare si obligatorii stabilite de legea societatilor comerciale.
Presupusa conventie - inexistenta de fapt - ar trebui deci sa indeplineasca "ad validitatem" si nu doar "ad probationem" forma scrisa, mai mult, fiind necesara si o data certa a acesteia. Nu este si cazul de fata, astfel incat, in absenta formei scrise a presupusei conventii cu rol de contrainscris, chiar si petitul accesoriu doar nu poate fi primit. In sustinerea punctului său de vedere invoca dispozitiile art. 5 alin 3 si 6, precum si cele ale art. 204 si urm. din Legea 31/1990, actualizata. Cu privire la acest aspect arata si faptul ca reclamantul a sustinut ca fiind vorba de o actiune cu vadit caracter comercial, proba contrainscrisului se poate face cu orice mijloc de proba. Nu a contestat faptul ca este admisibila inclusiv proba testimoniala pentru dovedirea contrainscrisului, insa a apreciat ca aceasta este inutila intrucat nu suplineste dispozitiile imperative sus aratate ale legii societatilor comerciale, pe de o parte, iar pe de alta parte a considerat ca, in primul rand, reclamantul ar fi trebuit - chiar prin audierea martorilor - sa faca dovada imposibilitatii preconstituirii contrainscrisului, si abia apoi sa faca dovada existentei acordului simulatoriu.
Imposibilitatea de preconstituire a contrainscrisului nu a fost dovedita in cauza. Cu privire la acest aspect, regulile generale ale simulatiei sunt perfect aplicabile intrucat, conform art.l Cod C. "In comert se aplica legea de fata. U. ea nu dispune se aplica Codul C.". Rezulta deci ca si in prezentul dosar, se aplica regulile generale ale dovedirii contrainscrisului, precum si cazul exceptiei privind imposibilitatea preconstituirii acestuia. Aceste cazuri sunt limitative prevazute de lege.
Critica hotararii primei instante in ceea ce priveste imputernicirile reciproce pe conturile intimatei si ale reclamantului este total nefondata. Sensul motivarii primei instante a fost ca nu aceasta a fost dovada suprema a prieteniei lor intrucat orice tranzactii bancare puteau fi urmarite si orice "deviere" de la intelegerile noastre ar fi fost usor de descoperit. I. bancare au fost doar un aspect al prieteniei acestora, prietenie pe care intimata o consideră actuala in pofida existentei prezentului dosar, dovezile de prietenie fiind mult mai importante, ample si "neevaluabile in bani" decat un mandat bancar. Din acest punct de vedere sustinerile apelantului sunt doar o deformare a motivarii primei instante.
N. argumentatia, privind un presupus acord simulatoriu intre părți la alta societate comerciala nu poate fi primita. E. de remarcat ca declaratia invocata a martorului B. S. O. nu face dovada presupus ului acord simulatoriu, de altfel irelevant prezentei cauze, intr-o alta societate comerciala in care s-a pronuntat incheierea 7680/2007 a judecatorului delegat, fiind irelevant daca acea societate este sau nu radiata la R. C. C., aceleasi argumente subzistand ca si in prezentul dosar. In acea societate, ajunsa intr-o stare financiara dificila și-a asumat in intregime aceasta stare, fara a-l implica in vreun fel pe reclamant care nu are vreo legatura cu aceasta
Sustinerea ca ar fi tendentioasa interpretarea data invitatiei pe care reclamantul i-a adresat-o cu prilejul nasterii fiului sau este scoasa complet din contextul motivarii sentintei, prima instanta facand aceasta afirmatie in contextul in care a constatat, cu aceasta ocazie, ca "relatiile dintre parti nu s-au schimbat", fapt pe care l-a sustinut inca de la debutul acestui litigiu si constant pe parcursul desfasurarii lui.
Concluzia "argumentelor" capitolului B al motivelor de apel este insa total eronata, in sensul ca o relatie de prietenie, necontestata de intimată, ar converge automat la o imposibilitate morala de preconstituire a unui contrainscris. De altfel, insusi reclamantul a apreciat, in cadrul raspunsului la interogatoriu, ca o asemenea cerinta nu ar fi dus la deterioarea relatiilor lor, intimata sustinandacelasi lucru, mai mult, aratand ca, nici existenta si continuarea acestui litigiu, nu pot sterge relatiile de prietenie pe care le au.
Modul in care fiecare instanta intelege sa-si sustina punctul de vedere privind admiterea sau respingerea unor pretentii este caracteristic fiecaruia, in nici un caz nu poate constitui o critica adusa hotararii. E. evident ca in nici o sentinta nu se va regasi o motivare care sa cuprinda analizarea fiecarui act depus, a fiecarei adrese etc.
In ceea ce priveste criticile cuprinse la capitolul C1 arată urmatoarele: a) platile efectuate de catre reclamant, pe care acesta sustine ca le-ar fi recunoscut la interogatoriu a aratat si cu acea ocazie, dar sustine si in prezent ca "este adevarat ca C. a platit ... dar banii erau ai mei". E. evident scoasa din context afirmatia sa, platile - indiferent de data acestora sau cuantumul lor - fiind facute din resursele mele banesti, provenite in mare parte de la familia sa. E. unor chitante doveditoare in original confirma doar caracterul meticulous al reclamantului, faptul ca cerea si primea chitante pentru orice plata facuta, pentru ca apoi sa-i poată comunica faptul platii. Asa cum a aratat de altfel aceste plati reciproce dintre ei, cu bani provenind de la celalalt, erau curente in activitatile lor, prezenta situatie nefacand exceptie. De altfel, prima instanta s-a si referit la aceste plati in pagina 16, paragraful 2 al sentintei atacate. b) imprejurarea ca reclamantul a creditat societatea cu suma de 96835 E. este de asemenea larg motivat de prima instanta, de aceasta data aratand ca un contrainscris ar fi fost absolut necesar evidentierii in actele contabile ale intimtei a acestei operatiuni, punct de vedere absolut corect, sustinut de altfel si de textele in vigoare ale legii contabilitatii. c) imprejurarea ca reclamantul detine actele originale ale societatii a constatat-o doar odata cu formularea prezentului apel. Intimata, constatand absenta acestor acte, si presupunand ca - din eroare - reclamantul le-ar detine odata cu actele altei societati comerciale in care sunt ambii asociati, i-a solicitat acestuia sa verifice aceasta imprejurare si sa le returneze daca ea corespunde realei stari de fapt. E. de mentionat faptul ca aceasta notificare a remis-o cu confirmare de primire la data de (...), atunci cand prezenta actiune nu era inca pe rol ( fiind inregistrata abia la data de 7 august 2009) si nici macar nu-i remisese vreo invitatie la notar in vederea achiesarii la pretentiile acestuia, notificarea in aces sens fiind remisa abia la data de 3 aprilie 2009. Intrucat nu i-a raspuns pana acum a presupus ca nu le-ar detine.
Din cuprinsul motivelor de apel a inteles insa ca este doar o incercare de a-si preconstitui un nou "argument" in sustinerea punctului sau de vedere, in spiritul sau fiind premeditate preluarea acestor acte. Aceste acte originale ale societatii ar trebui sa se afle la sediul societatii, reclamantul neavand nici o calitate sa le detina. Detinerea actelor societatii este ilegala, iar fara vreo actiune in justitie - reclamantul le va returna la sediul societatii. d) instanta nu a ignorat aspectele legate de implicarea reclamantului in societate, negoicierea pretului cesiunii etc., dimpotriva a aratat ca acestea pot duce doar - eventual - la concluzia ca reclamantul ar fi "facut o plata in contul paratului", invocand in acest sens si declaratia martorei P. C.
Privitor la criticile aduse la capitolul C2 privind o interpretare tendentioasa si deformata a mijloacelor de proba, nici acestea nu se sustin. E. evident din cuprinsul intregului raspuns la interogatoriu atata al paratilor T. si B., dar si mai mult al paratului U. H., finul reclamantului, ca acestia au o atitudine subiectiva in favoarea reclamantului.
Coroborarea acestor raspunsuri la interogatoriu cu alte probe administrate in cauza duc insa la aceeasi concluzie cu cea a primei instante, intimataintelegand in continuare sa facă o analiza proprie a probatoriului administrat, analiza din care rezulta ca hotararea primei instante este temeinica si legala.
M. D. M. arată ca a fost in relatii de prietenie apropiata cu reclamantul C.
M. si in considerarea acesteia s-au sprijinit reciproc de-a lungul anilor avand activitati comune in mai multe societati comerciale (fiind, de altfel, in continuare asociati la S. "A." S.).
În anul 2004, afland ca paratii B. si T. doresc instrainarea partilor sociale ce le detineau in cadrul societatii "B. C." , a discutat cu reclamantul cu privire la posibilitatea ca si acesta sa achizitioneze parti sociale din cadrul societatii. Din discutiile cu reclamantul a reiesit insa ca, la acea data, resursele sale banesti sunt indisponibilizate in alte afaceri, in special in tranzactii bursiere de mare anvergura. Totusi, a apreciat ca societatea poate fi una profitabila, neexcluzand ca - la un moment dat - sa devina asociatul acesteia. D. urmare, din resursele banesti proprii ale intimatei si ale familiei sale din strainatate, a achitat suma de
130.000 E. reprezentand contravaloarea a 20 de parti sociale paratilor B. R. V. si
T. T.. Ulterior, in anul 2005, domnul B. i-a mai cesionat inca doua parti sociale, desocotirile financiare cu acesta avand loc inainte de semnarea actului. b) cu privire la "contractul de cesiune parti sociale" din (...) arată ca a avut ca si clauza determinanta finalizarea procedurii de achizitie a imobilului situat in C.-
N., P. U. nr.22, existand chiar si o clauza rezolutorie in acest sens (art.6 din contract). Vazand ca finalizarea acestei achizitii a fost un succes, reclamantul i-a solicitat sa-i vandă jumatate din partile sociale ce le detine sau urma sa le achizitioneze, la pretul de achizitie, atunci cand va avea disponibilitati banesti. A fost de acord fara rezerve cu aceasta intelegere, cu atat mai mult cu cat reclamantul cunostea deja situatia societatii si, mai ales, faptul ca se achizitionase imobilul, iar relatiile lor de prietenie erau deosebit de apropiate. A fost de acord chiar si cu termenul nedefinit al acestei viitoare cesiuni, in sensul ca aceasta va avea loc - efectiv - la data cand reclamantul va avea disponibilitati banesti si pentru aceasta afacere. Acest fapt insa nu s-a mai intamplat niciodata, tranzactiile bursiere inregistrand o scadere dramatica, iar celelalte afaceri fiind doar la limita de subzistenta. D. urmare, in urma cu aproximativ un an, cand avea nevoie de bani cash, i-a solicitat sa finalizeze totusi tranzactia, reclamantul i-a comunicat insa ca nu are disponibilitati banesti pentru a-i achita partile sociale conform intelegerii lor si i-a solicitat sa fie de acord cu "anularea" intelegerii. In baza prieteniei acestora, asa cum au fost de acord initial sa-i cesioneze jumatate din ceea ce detinea in firma, a fost de acord si acum cu propunerea reclamantului, neimaginandu-i ca se va ajunge la o stare conflictuala ulterioara. A si comunicat mai multor persoane ca reclamantul nu mai doreste sa perfecteze intelegerea lor si ca se consideră exonerat de orice obligatie fata de acesta.
D. urmare, in cauza nu sunt îndeplinite, pe langa conditiile de forma
(evocate anterior), nici clelalte conditii obligatorii ale simulatiei, mai ales cea privitoare la anterioritatea conventiei cu rol de contrainscris, a obiectului acesteia, dar nici in ceea ce priveste caracterul secret al acesteia, intelegerea fiind publica, larg cunoscuta in cercul de prieteni si apropiati.
Cu privire la criticile aduse existentei acordului simulatoriu acestea sunt total nefondate. Acest presupus acord simulatoriu nu a fost dovedit pe parcursul derularii litigiului, intimata urmand a solicita si alte probe, inclusiv testimoniale sub acest aspect in situatia in caresi reclamantul le va formula.
Astfel, reclamantul C. sustine ca actul de cesiune din 2004 ar fi doar partial simulat pentru 12 parti sociale (din cele 20 ce fac obiectul cesiunii), iar cel din 2005 ar fi de asemenea partial simulat cu privire la o parte sociala, din cele 2 care au facut obiectul acelei cesiuni. Interesant sub acest aspect estefaptul ca nici o parte implicata in presupusa simulatie, respectiv nici paratii B. si T. si cu atat mai putin intimata nu a avut cunostinta de aceasta "distributie" a partilor sociale.
Din probele testimoniale administrate la solicitarea reclamantului (martorul T. C.) ar reiesi ca reclamantul ar fi adevaratul detinator al tuturor partilor sociale, afirmatie peste chiar cuprinsul actiunii introductive. Rezulta ca nimeni (cu exceptia reclamantului) nu avea cunostinta despre continutul acestui acord simulatoriu, respectiv cate parti sociale viza, in ce conditii, daca se referea la 1-2-12-13-15-20, etc., parti sociale. Si toate aceste "lipsuri" se datoreaza unui singur fapt: acest acord nu a existat.
In consecinta nici caracterul secret nu se poate sustine, un "public" larg, tert fata de cesiuni, avand cunostinta despre presupusa simulatie.
Fata de cele de mai sus apreciază ca existenta acordului simulatoriu nu a fost dovedita si acest motiv de apel urmand a fi respins ca atare.
Cu privire la criticile aduse aspectelor legate de scopul simulatiei si caracterul imoral al acesteia este de remarcat faptul ca, pe langa o eroare materiala (instanta declarand ca reclamantul ar fi fost membru in C. de A. al bancii si nu director Dezvoltare si Investitii) toate celelalte sustineri ale hotararii atacate sunt bazate pe actele de la dosar.
In cuprinsul actiunii introductive reclamantul, prin reprezentant, a aratat ca a apelat la simulatie avand in vedere pozitia sa sociala, iar ulterior, la raspunsul la interogatoriu a aratat ca aceasta a avut la baza pozitia sa de "director de investitii la B. T.". Ambele teze sunt insa contrazise de probele dosarului intru cat am demonstrate (fapt confirmat si de depozitia martorului B. G.) ca reclamantul era/este asociat/actionar la mai multe societati comerciale (conform adresei ORC aflata la dosarul cauzei), unele dintre ele (de exemplu S. "A." S.) constituite chiar in perioada presupusei simulatii, pe de o parte, iar pe de alta parte din cuprinsul adresei de raspuns de la B. T. in care se arata ca reclamantul nu se gasea (si nici nu putea sa se afle in situatia concreta data) intr-o incompatibilitate cu functia sa de director de investitii (societatea B. C. SRL neavad ca obiect de activitate circumscris sferei activitatii bancii).
Rezulta fara putinta de tagada ca nu este indeplinita nici conditia simulatiei ilicite in scopul eludarii dispoztiilor interne ale Bancii T..
In motivele de apel reclamantul face doar consideratii generale asupra scopurilor simulatiei, facand de altfel chiar afirmatii legate de modul concret in care instanta a motivat acest aspect, evident doar in incercarea acesteia de a-i explica reclamantului, in scop educativ, neteminicia si nelegalitatea sustinerilor sale, fara a incerca sa se pronunte asupra a ceea ce nu a fost investita.
Singura afirmatie concreta a reclamantului la acest capitol al motivelor de apel se refera la adresa 8. a bancii la cap. C3-48.1 al Codului de C. care arata textual ca "instituie pentru angajatii bancii interdictia de a detine calitatea de asociat in societati cu raspundere limitata precum si calitatea de a exercita calitatea de administrator/director executiv in societati comerciale care au in obiectul de activitate activitati care se inscriu in sfera activitatilor premise bancilor". D. reclamantul ar fi citat corect intreg acest paragraf al adresei pe care el insusi o indica ar fi ajuns la singura concluzie logica: faptul ca nu îi era interzisa calitatea de asociat in orice societate comerciala nebancara, asa cum este si intimata, din acest punct de vedere nedovedind vreo interdictie legala.
Prin decizia nr.904/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia civilă nr.140/(...) prin care C.ea de A. C. a soluționat apelul reclamantului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, impunându-se suplimentarea probatoriului pentru clarificarea aspectelor controversate, respectiv: susținereapârâtului M. dacă banii reprezentând plata prețului celor 12 părți sociale proveneau din sursele sale sau de la sora sa din Grecia, dovedirea cu documente a circuitului bancar al acestor sume de bani, sau martori care pot confirma aceste împrejurări, examinarea actelor originale deținute de fiecare parte, verificarea dacă și în cazul altor societăți comerciale s-a practicat aceeași procedură a simulației, verificarea mecanismului negocierii cesiunii, a interesului reclamantului de a se informa lunar despre situația contabilă a societății, dar și a împrejurării de a garanta creditul acordat de B. T. societății.
În rejudecare, instanța de apel a administrat proba cu înscrisuri suplimentare, precum și proba cu martori, procedând inclusiv la examinarea actelor societății astfel cum au fost prezentate de părți în ședință publică.
Analizând sentința apelată în limitele apelului declarat, în temeiuldispozițiilor art.295 și 296 C.proc.civ., instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de (...) și aflată în rejudecarea apelului după casarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei pronunțate în apel la data de (...), reclamantul C. M. a solicitat ca instanța să constate caracterul simulat a două contracte de cesiune părți sociale deținute de pârâtul B. R. V. la SC B. C. SRL, în sensul că adevăratul cesionar a
13 părți sociale din cele cesionate pârâtului M. D. M. este reclamantul. În urma administrării probei cu înscrisuri, a interogatoriului părților, precum și a probei cu martori, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată, motivând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada elementelor simulației prin interpunere de persoane, elemente pe care le-a analizat detaliat și cu referire la întregul probatoriu administrat în cauză.
C.ea apreciază că motivele invocate de apelant, analizate prin prisma tuturor probelor administrate inclusiv cu ocazia rejudecării cauzei, avându-se, totodată, în vedere și îndrumările date de instanța de control judiciar cu privire la aspectele suplimentare ce trebuie antamate, nu sunt în măsură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată de instanța de fond.
Astfel, reclamantul trebuia să facă dovada certă a faptului că este adevăratul cesionar a 13 părți sociale ale SC B. C. SRL, dovadă ce putea fi făcută, conform instanței de control judiciar, cu orice mijloc de probă.
În strânsă legătură cu acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție a îndrumat instanța de apel să verifice mecanismul negocierii cesiunii, precum și să stabilească adevăratele raporturi juridice între părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor stabilite. Or, curtea apreciază că probele administrate în cauză nu stabilesc cu certitudine în ce modalitate s-a negociat cesiunea sau cum au stabilit părțile întinderea reală a drepturilor/obligațiilor ce le reveneau ca urmare a acestui pretins acord simulat.
În concret, având în vedere poziția divergentă a reclamantului și a pârâtului M. cu privire la acest aspect, au fost analizate declarațiile celorlalți pârâți luate cu ocazia interogatoriului, precum și cele ale martorilor audiați atât în primă instanță, cât și în rejudecarea apelului. După cum corect a reținut și instanța de fond, aceste persoane nu au fost în măsură a furniza date certe și credibile cu privire la pretinsa simulație intervenită în speță. Pârâții Ț., U. și B. au furnizat doar informații vagi și în mare măsură contradictorii.
Astfel, întrucât pârâtul B. a declarat că nu a discutat anterior cu pârâtul
M., ci l-ar fi cunoscut doar cu ocazia semnării unuia din contractele de cesiune,
și, de asemenea, că nu fost prezent la nicio discuție cu privire la numărul real de părți sociale care i-ar fi revenit fiecăruia, acesta, în fapt, nu cunoaște cumanume s-au înțeles reclamantul și acest din urmă pârât cu privire la cesiunile intervenite.
Pe de altă parte, reclamantul a declarat că pârâții B. și M. s-ar fi cunoscut anterior, cu ocazia unor discuții referitoare la presupusele acte simulate, precum și faptul că le-ar fi comunicat atât pârâtului B., cât și pârâtului Ț. că pârâtul M. urma a fi și el asociat și, de asemenea, care este numărul exact al părților sociale ce urma să îi revină fiecăruia. Cu toate acestea, de remarcat este faptul că niciuna din persoanele interogate sau audiate ca martori nu știe cu certitudine câte părți sociale deține, în mod real, fiecare din cele două persoane (C. și M.), nefiind de față la nicio discuție pe această temă, ei presupunând chiar că reclamantul este cesionarul întregului număr de părți sociale înstrăinate prin cele două contracte în litigiu, deși ar fi fost informați anterior de faptul contrar. Din acest punct de vedere, apărarea apelantului potrivit căreia de la acel moment ar fi trecut o lungă perioadă de timp care a determinat uitarea acestor amănunte nu poate fi validată, curtea reținând ca aceste persoane au fost, totuși, capabile a-și aminti și declara alte diverse detalii din acea perioadă. Chiar dacă s-ar admite că, într-adevăr, aceste persoane nu își mai amintesc respectivele informații, acest fapt nu se poate considera ca un element în favoarea reclamantului, care, reiterează curtea, era ținut a face proba susținerilor sale.
Conform îndrumărilor primite, instanța de apel a administrat probe și în vederea stabilirii faptului dacă părțile au procedat în mod similar și în alte societăți comerciale, fiind astfel audiat martorul P. T. R., care a declarat anumite chestiuni referitoare la o altă societate comercială, fără a putea furniza informații pertinente pentru speța de față, precum și martora B. L., care, la rândul său, nu a relevat elemente pertinente referitoare la negocierea mecanismului cesiunii sau la relațiile reale dintre părți.
Cât privește plata prețului cesiunii, curtea apreciază că extrasele de cont prezentate de reclamant nu sunt pertinente, întrucât, în lipsa unor alte elemente cu care să se coroboreze, nu pot face proba certă a folosirii acestora în scopul plății tranșelor de preț, cu atât mai mult cu cât toate părțile implicate au relații de afaceri și de prietenie care datează de câțiva ani anterior situației conflictuale din speță, astfel că sumele puteau fi achitate și în alte scopuri. Mai mult, esențial este faptul că declarațiile aflate la filele 63 - 67 dosar fond nu au dată certă, putând, astfel, fi întocmite oricând. Relevant din acest punct de vedere este că pârâtul B. nici nu a făcut deloc referire la acestea în cadrul răspunsurilor la interogatoriu, arătând inclusiv că după încheierea contractului de cesiune la notar nu i-ar mai fi semnat acestuia niciun alt înscris privind cesiunea. De asemenea, faptul că pârâtul Ț. a declarat că reclamantul i-a înmânat personal bani reprezentând, afirmativ, prețul cesiunii nu prezintă o relevanță deosebită, în lipsa probei înțelegerii dintre părți cu privire la simulația pretins intervenită. Similar va fi apreciată și declarația martorului Ț. cu privire la faptul că reclamantul ar fi înmânat prima tranșă din prețul cesiunii chiar la momentul semnării primei cesiuni.
Pe de altă parte, în rejudecarea apelului și la îndrumarea instanței de control judiciar, s-au administrat probe din care rezultă că pârâtul M. ar fi deținut, la rândul său, sume de bani suficiente pentru a putea achita prețul cesiunii (fiind audiat martorul S. K. și fiind depuse diverse extrase de cont și alte înscrisuri).
Referitor la interesul pe care reclamantul l-ar fi manifestat cu privire la activitatea societății B. C. SRL, instanța reține că, deși real, acest interes nu poate fi fundamentat exclusiv pe eventuala calitate de asociat a reclamantului, ci inclusiv pe faptul că acesta ar fi creditat societatea cu importante sume de banipe care urmărea a le recupera, astfel cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu ale pârâților B. și U., (fiind falsă concluzia că, din moment ce acreditat-o, nu putea face acest lucru decât în calitate de asociat), pe faptul căgarantase un împrumut contractat de societate (motivat de faptul că era o modalitate de a se asigura că va primi banii cu care împrumutase societatea, mai mult, astfel cum a explicat pârâtul M., riscurile de a fi executată garanția erau minime, raportat la faptul că rata lunară a creditului era acoperită integral din valoarea chiriei pe care banca o achita societății pentru spațiul din C. - N., P. U., nr.22), precum și pe eventuala intenție de a investi cândva în viitor, astfel cum a explicat, plauzibil, pârâtul M.
Cât privește înscrisurile originale ale societății pe care părțile le dețin, curtea a solicitat, la îndrumarea instanței de recurs, ca părțile să prezinte originalele acestora, reținând la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul. Analizând actele prezentate, instanța observă că reclamantul deține doar câteva înscrisuri, acestea referindu-se la împrumutul pe care îl garantase și la cumpărarea a două spații situate în C. - N. (pe acestea din urmă le putea obține chiar de la martora P. C. care a declarat ca deține aceste înscrisuri), precum și contractele de cesiune părți sociale.
În concluzie, astfel cum a reținut corect și instanța de fond și cum s-a relevat inclusiv cu ocazia rejudecării în apel, raportat și la noile probe administrate, curtea apreciază că reclamantul nu a făcut dovada certă a unui acord tripartit simulat prin interpunere de persoane cu pârâtul M., pe de o parte, și pârâții Ț. și B. (pentru contractul de cesiune din data de (...)), respectiv și pârâtul B. (pentru contractul de cesiune din data de (...)), pe de altă parte, deși sarcina probei îi revenea, potrivit art.1169 C.civ. din 1864 și art.129 alin.1 teza finală C.proc.civ.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.296 C.proc.civ., curtea va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de reclamantul C. M., care, la solicitarea intimatului M. D. M., în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ., va fi obligat la plata sumei de 2480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariul cuvenit avocatului care a reprezentat partea.
PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul declarat de reclamantul C. M. împotriva sentinței civile nr.
8275 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. C. pe care o menține în întregime.
Obligă apelantul să plătească intimatului M. D. M. suma de 2480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER C. P. A. M. C. V. D.
Red.C.P./Dact. GC
8 ex/(...)
Jud. primă instanță: E. B.
| ← Decizia comercială nr. 5458/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 360/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
