Decizia comercială nr. 181/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - Curtea de Apel Cluj (2012)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 181/2012

Ședința de la 14 D. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții SC E. E. S., SC E. V. S., SC L. E. S. împotriva Sentinței civile nr. 6. pronunțată de T. S. C., în contradictoriu cu intimat SC F. S., intimat SC M. C. S., intimat SC R. I. S. ÎN I. PRIN LICHIDATOR J. T. ȘI A., intimat SC B. C. S., având ca obiect pretenții.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 7 decembrie 2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.6378 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. C. s-a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC B. C. S. S-a respins excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâta SC B. C. S.

S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamatele SC E. E. S., SC E. V. S., SC L. E. S. în contradictoriu cu pârâtele SC F. S., SC M. C. S., SC R. I. S. în insolvență prin lichidator judiciar T. ȘI A. și SC B. C. S. și, în consecință:

A fost obligată pârâta SC F. S. să-i plătească reclamantei SC L. E. S. suma de 4.550 lei reprezentând contravaloare chirie.

A fost obligată pârâta SC F. S. să-i plătească reclamantei SC L. E. S. suma de 378 lei, cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru

și timbre judiciare.

S-au respins, ca neîntemeiate restul pretențiilor deduse judecății. Pentru a hotărî astfel, tribunalul , analizând excepția lipsei de interes a reclamantelor și excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC B. C. S., a apreciat că reclamantele justifică interesul formulării cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu această pârâtă, întrucât prin inițierea demersului judiciar se tinde la redobândirea bunurilor revendicate și care, la data formulării cererii de chemare în judecată se aflau în posesia pârâtei SC B. C. S. ( astfel cum rezultă și din ordonanța Parchetului de pe lângă J. sectorului 4 - f.225).

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin contractul de închiriere nr.

1 din (...), reclamanta SC L. E. S. a încheiat cu pârâta SC F. S. un contract de închiriere, având ca obiect bunurile înscrise în anexa 1 a acestui contract

(f.19), pentru o perioadă de o lună calendaristică, pentru prețul de 4.550 lei, iar ulterior contractul a fost prelungit pentru încă o lună, fiind emisă și o filă CEC, însă ulterior contravaloarea chiriei nu a mai fost achitată (f.21, 20,

18-19), înscrisuri care se coroborează cu interogatoriul încuviințat față de pârâta SC F. S. (f.202-204) și comunicat acesteia, astfel cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila 199, refuzul acesteia de a răspunde fiind interpretat, având în vedere disp. art. 225 C.pr.civ., ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantelor în acest sens.

În ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului nr.

1488 din (...) încheiat între pârâtele SC M. C. S. și SC R. I. S. (f.32-34), reclamantele pretind că acesta ar fi lovit de nulitate absolută, întrucât vânzătoarea SC M. C. S., nu ar fi fost proprietara bunurilor, astfel încât vânzarea bunului altuia conduce la aplicarea acestei sancțiuni.

Prin contractul de vânzare cumpărare arătat, pârâta SC M. C. S. a înstrăinat pârâtei SC R. I. S. 800 mp schelă ușoară pentru construcții, compusă din elemente ce acoperă un front dimensional de 60 metri lungime

și 14 metri înălțime, pentru prețul de 10.000 euro, fiind emis și un certificat de calitate aflat în copie la fila 31.

De asemenea, aceeași pârâtă SC M. C. S. a înstrăinat și pârâtei SC B. C. S. o schelă metalică astfel cum rezultă din facturile fiscale aflate la filele

100-101, fiind achitat prețul de 20.000 lei, vânzătorul emițând și un certificat de calitate aflat în copie la fila 102.

Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere prin care s-a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1488, instanța reține în primul rând faptul că reclamantele nu au făcut dovada că sunt proprietarele bunului înstrăinat prin acest act juridic, pretinsele înscrisuri doveditoare aflate în copie la filele 15-16, nu fac dovada dreptului de proprietate, asupra acelor bunuri care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare atacat.

Pe de altă parte, chiar dacă reclamantele ar fi făcut această dovadă, iar vânzătoarea SC M. C. S. ar fi vândut bunul altuia, sancțiunea nu este nulitatea absolută, ci nulitatea relativă pentru eroare - viciu de consimțământ, asupra calității vânzătorului care a fost socotit de către cumpărător ca și proprietar al lucrului. Această nulitate nu poate fi însă invocată de către adevăratul proprietar, care este un terț față de contract, acesta având la îndemână doar acțiunea în revendicare, cu care însă instanța de judecată nu a fost învestită, dat fiind faptul că petitul 3 al cererii de chemare în judecată a fost formulat ca urmare a petitului 2, obligația de restituire urmând a se dispune ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare pretinsă de către reclamante.

Așadar, chiar și în ipoteza în care instanța ar fi fost învestită cu o acțiune în revendicare, se reține faptul că pârâta SC B. C. S. s-a apărat, invocând disp. art. 1909, 1910 C.civ.

Desigur, instanța ar fi putut avea eventual în vedere sancțiunea nulității absolute a contractului pentru cauză ilicită, în ipoteza în care în cauză reclamantele, cărora sarcina probei le revenea, ar fi făcut eventual dovada că pârâta cumpărătoare SC R. I. S. a avut reprezentarea faptului că vânzarea cumpărarea reprezintă o operațiune speculativă și că vânzătorul nu este adevăratul proprietar al bunului.

Față de toate considerentele reținute instanța, în temeiul disp. art. 969

C.civ., art. 966 și 968 C.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ. și art. 129 alin.1

C.pr.civ., s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată și va obliga pârâta SC F. S. să-i plătească reclamantei SC L. E. S. suma de 4.550 lei reprezentând contravaloare chiriei, iar în temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., a fost obligată pârâta SC F. S. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 378 lei constând în taxă judiciară de timbru și timbre judiciare aferente capătului de cerere admis și s-a respins ca neîntemeiată restul cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele SC E. E.

S., SC E. V. S. și SC L. E. S. solicitând reformarea hotărârii apelate în sensul constatării nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.

1488/(...) incheiat intre SC M. COMP ANY S. si parata SC R. I. S., obligarea paratelor SC R. I. S. si SC B. S. la restituirea catre apelantă a tuturor componentelor schelei metalice utilizate in constructii (fatada), precum și obligarea parâtei SC B. C. S. la plata echivalentului în lei a sumei de 2038

E., care reprezinta contravaloarea totala a componentelor lipsa la inventar.

În motivarea cererii de reformare, apelantele au relevant că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată întrucât înscrisurile depuse în probațiune fac dovada dovada deplină a dreptului lor de proprietate .Certificatul de conformitate nr.

459/(...) emis de catre I. de C. pentru Echipamente si tehnologii în C.ii, și facturile demonstreaza fara echivoc faptul ca bunurile au fost achizitionate de reclamante din Italia.

Instanța a nesocotit principiul contradictorialitatii și rolului său activ nesolicitând explicații și clarificări cu privire la concludența probelor prezentate de reclamante. R. exigențelor care guvernează procesul civil ar fi permis apelantelor să formuleze aparari adecvate, de natura a elimina astfel orice dubiu cu privire la calitatea de proprietari a bunurilor revendicate.

Contractul de vanzare-cumparare incheiat intre SC M. C. S. si SC R. I. S., avand ca obiect 800 mp de schela noua, reprezinta o vanzare a bunului altuia, cauza întrăinării contravenind dispozițiilor exprese care interesează ordinea publică .

La data încheierii actului juridic SC M. C. S. nu avea calitate de proprietar .Astfel, parata SC M. COMP ANY S. era doar o veriga in lantul de tranzactii frauduloase cu bunul care constituie proprietatea apelantelor. Este evident ca la momentul vanzarii aceasta societate nu a prezentat documente de provenienta a marfii vandute, ci doar un certificat de calitate.

SC R. I. S. a cunoscut provenienta dubioasa a schelelor cumparate. Deși este o întreprindere de constructii a incheiat un contract de vanzare- cumparare fara sa solicite documentele de provenienta, manualul de utilizare si montaj schelă, documentele de transport si insotire a marfii și nu în ultimul rand certificatul de conformitate, cu atât mai mult cu cât, marfa era noua( fapt consemnat si in procesul verbal de luare de in custodie intocmit de organele de politie). Totodata, reaua-credinta a acestei parate este demonstrata si de pretul redus la care a achizitionat bunurile, care reprezinta o pătrime din valoarea de achizitie și valoarea lor reală de piata. Cei 800 mp de schela reprezinta proprietatea SC E. V. S. - 1/2, respectiv SC L. E. S. - 1/2.

Deși intimații SC M. C. S., SC R. I. S. nu au raspuns nici macar interogatoriului administrat prima instanță nu a făcut aplicarea prevederilorart. 225 C.proc.civ retinând în mod eronat că nu a fost investita cu o actiune in revendicare.

Apelantele au mai relevat că, din rațiuni similare celor evocate în cazul primului contract, titlul lor de proprietate este preferabil celui de care se prevalează intimata SC B. C. S. .

Prin întâmpinarea la 25 octombrie 2012 SC B. C. S. a solicitatrespingerea apelului .

În esență, intimata susține că nu a cunoscut provenienta frauduloasa a bunurilor.

In consecinta, intrucat contractul de vanzare-cumparare in forma simplificata incheiat cu SC M. COMP ANY S. nu este prohibit de lege si nici contrar bunelor moravuri sau ordinii de drept, si deci nu era lovit de nulitate absoluta, reclamantele nu puteau solicita cu temei constatarea nulitatii.

Nulitatea absoluta a vanzarii lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea ca partile au incheiat contractul in cunostinta de cauza, stiind ca lucrul vandut este proprietatea altei persoane. Sintagma "in cunostinta de cauza" releva, semantic, intelesul ca partile contractului au stiut bine ca bunul individual determinat nu este proprietatea vanzatorului si ca apartine altuia. In acest caz, contractul incheiat ascunzand intentia de a aduce altuia o paguba, este un act juridic intentional, fondat pe o cauza ilicita sau frauda, ambele avand ca numitor comun reaua-credinta a partilor.

Sub incidenta art. 1080 C. civ. are importanta juridica "minima negligentia" cumparatorului, care, incalcand obligatia de a se convinge ca a contractat cu un "verus dominus", raspunde pentru culpa lata. Or, in speta, la momentul perfectarii vanzarii-cumpararii, SC M. C. S., nu numai că s-a prezentat ca un adevarat proprietar, insa această societatea, a comunicat intimatei documente semnate si stamplitate care atestau atat calitatea sa de proprietar, cat si garantia produselor achizitionate. Este de notorietatea aspectul ca certificatul de garantie se emite de producator, in speta SC M. C. S. nefacand altceva decat, in calitatea sa de proprietar al bunului înstrăinat, sa predea certificatul de calitate emis la data de (...). In toate aceste conditii nu se poate afirma că SC B. C. S. este cumpărător de rea- credința.

Apelantele nu au rasturnat prezumtia de buna-creditnta instituita prin lege. A. se limiteaza la a face afirmatii lipsite de fundament juridic și nedovedite. Reclamantele erau obligate sa faca dovada ca ambele parti au cunoscut imprejurarea ca bunul este proprietatea altei persoane la momentul încheierii conventiei.

Deliberând asupra cererii de apel instanța reține următoarele:

1.Reclamantele, exercitând acțiunea, au urmărit să obțină protecția dreptului lor de proprietate asupra bunurilor mobile în litigiu.

În esență, reclamantele au pretins pârâtelor să lase în deplina lor proprietate și posesie bunurile pe care acestea le dețin fără titlu sau în bazaunui titlu nevalabil.

Pentru a proba calitatea lor de proprietar, reclamantele au prezentat înscrisuri care atestă achiziționarea bunurilor mobile în litigiu de la un producător și distribuitor extern, în acest sens fiind anexate declarațiile de plată externe, scrisorile de transport internaționale și factura nr.20/(...) (f.64-75).

Reclamantele s-au desesizat voluntar de bunurile mobile în litigiu, perfectând un contract de închiriere cu SC F. S.

La împlinirea termenului pentru care s-a constituit locațiunea, locatorul a încercat să intre în posesia bunurilor închiriate.

Î.ucât bunurile nu mai erau deținute de locatarul SC F. S., reclamantele au promovat prezentul demers judiciar prin care au înțeles să obțină protecția judiciară a dreptului de proprietate invocat cu privire la bunurile mobile încredințate inițial detentorului precar SC Franisc S.

Reclamantele susțin că schela metalică în suprafață de 800 mp a fost dobândită de intimata SC R. I. S. în baza unui titlu nevalabil , nul absolut pentru nevalabilitatea cauzei.

Potrivit art.967 convenția este valabilă cu toate că cauza nu este expresă, iar conform alin.2 al aceluiași articol, cauza este prezumată până la dovada contrară. Ambele prezumții legale sunt relative.

Apelantele au invocat nevalabilitatea cauzei cu privire la contractul de vânzare-cumpărare nr.1488/2007 încheiat între SC M. C. S. și SC R. I. S.

Așa cum s-a relevat în doctrină, dacă obiectul actului juridic civil este ilicit sau imoral, atunci și cauza actului juridic respectiv este ilicită și imorală.

În cazul actelor juridice translative de drepturi, cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului, căci nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are, sau la mai mult decât are.

Obiectul actului juridic civil trebuie să fie ilicit și moral.

Cerința ca cel ce se obligă să fie titularul dreptului, pune în discuție valabilitatea sau nevalabilitatea înstrăinării lucrului altuia.

În speță, vânzarea contestată de apelante privește un bun individual determinant cu privire la care acestea invocă un drept de proprietate.

În esență, apelantele susțin că la momentul încheierii contractului nr.1488/2007, atât vânzătoarea SC M. C. S., cât și cumpărătorul SC R. I. S. au acționat cu rea-credință știind că bunul aparține unui terț.

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile art.1909 C.civ., actul juridic încheiat nu este valabil, obiectivul urmărit la încheierea acestuia contravenind dispozițiilor exprese care interesează ordinea publică și morala.

Apelantele au criticat hotărârea primei instanțe relevând că judecătorul fondului nu a dat efect prevederilor art.225 C.proc.civ., neformularea răspunsului la interogatoriul propus a fi luat pârâților SC M. C. S. și SC R. I. S., nefiind interpretat ca o recunoaștere deplină de pretențiilor deduse judecății.

Cu referire la drepturile reale principale, posesia ca stare de fapt, deși creează un anumit reflex intelectual în conștiința terților, nu este prin ea însăși o aplicare a teoriei aparenței.

Deși ideea de aparență nu se confundă cu ideea de bună-credință, totuși aplicarea practică a teoriei aparenței, implică întotdeauna buna- credință a dobânditorului unui drept de la titularul aparent.

Ideea aparenței este relevantă în conflictul dintre titularul veritabil și titularul aparent al dreptului subiectiv civil în măsura în care aparența întrunește elementele unei erori comune și invincibile. Noțiunea de proprietate aparentă este în strânsă legătură cu problema vânzării bunului altuia, a înstrăinării cu titlu oneros a bunului altuia.

În măsura în care operează proprietatea aparentă, terțul dobânditor

,deși a încheiat actul juridic translativ de proprietate cu un non dominus, nu va mai putea fi evins de proprietarul inițial.

Elementele materiale ale aparenței sunt cele care creează reflexul intelectual , atât în conștiința terțului dobânditor, în forma bunei-credințe a acestuia, cât și în conștiința comunității în forma erorii comune șiinvincibile. Forța acestui dublu reflex intelectual depinde, așa cum s-a subliniat în doctrină, de forța elementelor materiale ale aparenței.

Atât eroarea comună și invincibilă, cât și buna-credință a dobânditorului, se apreciază în raport de criterii severe care impun ca latura materială a aparenței să cuprindă elemente foarte puternice, greu de combătut, chiar dacă s-ar fi depus toate diligențele, în raport cu standardele cele mai ridicate.

În speță, intimații deși legal citați cu mențiunea de a răspunde la interogatoriul propus de reclamanți, nu au formulat apărări în cauză, prevederile art.225 C.proc.civ. fiind aplicabile.

Neformularea răspunsului la interogator putea fi interpretatădrept un început de dovadă scrisă, care coroborat cu restul înscrisurilor de care reclamantele se prevalează în susținerea drepturilor lor de proprietate, să confirme teza potrivit căreia cerința persistenței elementelor materiale ale aparenței nu era îndeplinită.

Lipsa oricăror informații cu privire la bunurile care au făcutobiectul tranzacției era de natură să trezească dobânditorului SC R. I. S. o îndoială legitimă cu privire la calitatea de proprietar a autorului său. Nu numai că nu există din partea cumpărătorului diligențe făcute la cel mai înalt standard, dar în speță nu există semnele nici unei minime diligențe în acest sens. Dată fiind calitatea sa de profesionist, diligențele pe care acesta trebuia să le întreprindă pentru a obține informații relevante cu privire la bunul ce intenționasă-l achiziționeze, trebuiau realizate în raport cu standardele cele mairidicate. Criteriul de apreciere a bunei-credințe este unul maximal. Răsturnarea prezumției de bună-credință se poate face prin dovadaoricărui mijloc pe care dobânditorul l-ar fi putut utiliza pentru a afla adevărul, chiar dacă mijlocul respectiv ar fi fost avut în vedere numai de cel mai exigent membru al comunității. Un mijloc pe care dobânditorul l-ar fi putut utiliza pentru a afla adevărul, era acela de a solicita documentele de proveniență ale mărfii și certificatul de garanție emis de producător. T. încheiată între proprietarul aparent

și dobânditor, nu a fost însoțită de asemenea acte.

Mai mult, prețul de achiziție a fost mult inferior celui practicape piața liberă în cazul unor bunuri similare.

Aceste împrejurări constituie indicii obiective, care pot fundamenta prezumția simplă că părțile au tranzacționat ,cunoscând că bunul aparține unui terț, fiind astfel răsturnată prezumția de valabilitate a cauzei.

Prin urmare, terțul dobânditor și vânzătorul fiind de rea-credință, actul juridic încheiat de acesta cu proprietarul aparent era afectat nulitate absolută pe considerentul caracterului ilicit al cauzeipe care actul juridic s-a întemeiat.

2. În privința bunurilor mobile deținute de intimata SC B. C. S., apelantele susțin că sunt îndreptățite să obțină restituirea lor pe calea acțiunii în revendicare, calitatea acesteia de terț dobânditor de bună- credință fiind contestată.

În materie mobiliară, cu excepția bunurilor mobile care sunt supuse unor formalități speciale de publicitate, posesia are funcția de a asigura opozabilitatea față de terți a actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale.

Dispozițiile art.1909 alin.1 C.civ., instituie regula potrivit căreia în materie mobiliară, posesia valorează titlu de proprietate. Î.-o primă accepție,noțiunea de titlu de proprietate are înțelesul de fapt juridic ca mod de dobândire a dreptului de proprietate. În a doua accepție are înțelesul de fapt care trebuie să fie dovedit prin intermediul unei prezumții legale relative.

Așadar, norma citată instituie o prezumție legală relativă cu privire la titlul de proprietate al posesorului bunului mobil, având atât o funcție achizitivă, cât și o funcție probatorie.

Așa cum s-a relevat în doctrină, ele conțin atât o regulă de fond, cât și o regulă de probă consacrând în primul rând un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile.

În conflictul cu proprietarul deposedat, posesorul de bună-credințăcare a dobândit bunul de la un non dominus poate beneficia de un mod specific de dobândire a dreptului de proprietate. E. achizitiv de proprietate este strâns legat de imposibilitatea revendicării bunurilor mobile cu privire la care sunt îndeplinite elementele ipotezei reglementate de art.1909 alin.1

C.civ.

În principiu, bunurile mobile în litigiu puteau fi dobândite în proprietate pe temeiul art.1909 alin.1 C.civ.

Conform art.1899 alin.2 C.civ., buna-credință se prezumă. În speță, reclamanții au făcut însă dovada contrară.

Intimata susține că vânzătoarea SC M. C. S. s-a prezentat ca fiind adevăratul proprietar al schelei metalice prevalându-se de un certificat de calitate ce purta semnatura si ștampila sa . In cuprinsul certificatului eliberat la data de (...), SC M. C. S. atesta ca produsele livrate beneficiarului B. C. S. corespund din punct de vedere calitativ standardelor de securitate a muncii ale Uniunii E.pene garantând calitatea produselor livrate.

Circumstanțele de fapt care au stat la baza încheierii convenției dintre

Secundum și Tertius, au fost de natură să trezească intimatei o îndoială legitimă cu privire la dreptul de proprietate al transmițătorului.

Intimata putea verifica titlul transmițătorului chiar ținând cont de rapiditatea ce caracterizează operațiunile comerciale. O verificare a titlului transmițătorilor era posibilă și se impunea , întrucât transmisiunea a fost însoțită de întocmirea unor înscrisuri constatatoare.

Chiar la încheierea convenției SC B. C. S. a cerut lămuriri cu privire la proveniența și calitatea bunurilor cumpărate și a solicitat vânzătorului SC M. C. S. alte înscrisuri care să ofere informații cu privire la aceste aspecte. Prin urmare, intimata SC B. C. S. a simțit nevoia unor clarificări. În acest context nu se poate susține în mod legitim că intimata SC B. C. S. nu avea dubii cu privire la legitimitatea titlului de proprietate invocat de înstrăinător. În răspunsul la interogatoriu pârâta subliniază că a refuzat restituirea diferenței de preț în cuantum de 20.000 ron până la data la care vânzătorul îi va prezenta „un supliment de acte";. (f.212 pct.3, dos.fond).

Intimata a dobândit bunul pe baza unui titlu oneros, obligația de plată a prețului nefiind executată integral. SC M. S. a emis pe seama beneficiarului SC B. C. S. urmatoarele facturi fiscale: factura fiscala nr. 0. din data de (...), în valoare de 5.000 RON, achitata in data de (...) prin chitanta nr. 2. factura fiscala nr. 0. din data de (...) în valoare de 5.000 RON, achitata in data de (...) prin chitanta nr. 2. factura fiscala nr. 0. din data de (...), în valoare de 5.000 RON, achitata in data de (...) prin chitanta nr. 2. factura fiscala nr. 0. din data de (...), în valoare de 5.000 RON, achitata in data de (...) prin chitanta nr. 218. Argumentele privitoare la imposibilitatea pârâtei de a efectua plata diferenței de preț întrucât vânzătorul nu a emis facturile fiscale aferente, nu sunt relevante. Înspeță, pârâta SC B. C. S. nu a dovedit în niciun fel că ar fi întreprins diligențe pentru a executa obligația contractuală ce-i incumba.

Disproporția vădită dintre valoarea contraprestațiilor executate, circumstanțele în care a avut loc încheierea ei (lipsa unor măsuri de publicitate,lipsa manualului de utilizare, a documentelor de proveniență și certificatului de garanție emise de producător ), faptul că la vânzări de acest tip este neobișnuit ca manualul de utilizare și certificatul de conformitate emise de producător să lipsească, sunt indicii obiective că la data încheierii convenției existau motive care să îi trezească intimatei SC B. C. S. o îndoială legitimă cu privire la dreptul de proprietate al transmițătorului.

Prin urmare, C.ea apreciază că revendicarea bunurilor imobile de la terțul dobânditor SC B. C. S., era legitimă.

Chiar dacă buna -credință se prezumă, apelantele au făcut dovada contrară.

SCB. C. S. nu poate fi considerată ca fiind de bună- credință atât timp cât nu s-a interesat de proveniența bunurilor, diligență care era normală pentru orice profesionist.

Lipsa de informații relevante cu privire la bunurile care aufăcut obiectul tranzacției era de natură să trezească dobânditorului SC B. C. S. o îndoială legitimă cu privire la calitatea de proprietar a autorului său.

În măsura în care operează proprietate aparentă, terțul dobânditor deși a încheiat actul juridic translativ de proprietate cu un non dominus, nu va mai putea fi evins de proprietarul inițial.

Elementele materiale ale aparenței sunt cele care creează reflexul intelectual , atât în conștiința terțului dobânditor, în forma bunei-credințe a acestuia, cât și în conștiința comunității în forma erorii comune și invincibile. Forța acestui dublu reflex intelectual depinde, așa cum s-a subliniat în doctrină, de forța elementelor materiale ale aparenței.

Nu numai că nu există din partea cumpărătorului diligențefăcute la cel mai înalt standard, dar în speță nu există semnele nici unei minime diligențe în acest sens. Dată fiind calitatea sa de profesionist, diligențele pe care acesta trebuia să le întreprindă pentru a obține informații relevante cu privire la bunul ce intenționasă-l achiziționeze, trebuiau realizate în raport cu standardele cele mairidicate. Criteriul de apreciere a bunei-credințe este unul maximal.

Răsturnarea prezumției de bună-credință se poate face prin dovadaoricărui mijloc pe care dobânditorul l-ar fi putut utiliza pentru a aflaadevărul, chiar dacă mijlocul respectiv ar fi fost avut în vedere numaide cel mai exigent membru al comunității. Un mijloc pe care dobânditorul l-ar fi putut utiliza pentru a afla adevărul, era acela de a solicita documentele de proveniență ale mărfii și certificatul de garanție emis de producător. T. încheiată între proprietarul aparent și dobânditor, nu a fost însoțită de asemenea acte. Certificatul eliberat la data de (...) prin care SC M. C. S. atesta ca produsele livrate beneficiarului B. C. S. corespund din punct de vedere calitativ standardelor de securitate a muncii ale Uniunii E.pene garantând calitatea produselor livrate nu este relevat în acest sens.

Indiferent de caracterul voluntar sau involuntar al pierderii posesiei de către reclamante, nefiind validată teza referitoare la buna-credință a terțului dobânditor, este lipsită de eficiență și apărarea privind incidența prevederilor art. 1910 C.civ.

Acțiunea în revendicare împotriva terțului dobânditor de rea-credință putea fi exercitată chiar dacă reclamantele nu au solicitat instanței să constate ,pe cale principală nuliatea absolută, a celei de a doua convenții încheiate între SC M. C. S. și SC B. C. S.

Instanța, sesizată să verifice/să compare titlurile de care părțile au înțeles să se prevaleze, poate refuza recunoașterea beneficiului efectului achizitiv de proprietate, atunci când constată că exigențele bunei-credințe nu sunt întrunite în persoana terțului dobânditor, fără ca această măsură să fie condiționată în prealabil de desființarea actului juridic invocat de dobânditor .

Opțiunea pentru acțiunea reală petitorie exercitată în contra terțului dobânditor de rea credință și acțiunea personală pe temeicontractual /sau delictual exercitată împotriva detentorului precar/ uzurpatorului aparține numai proprietarului. Dezlegarea acțiunii în revendicare nu este indisolubil legată de pronunțarea sancțiunii nulității absolute împotriva titlului invocat de terț. Soarta acțiunii reale depinde de recunoașterea sau nu în favoarea terțului dobânditor a efectului achizitiv asupra bunurilor mobile revendicate. Altfel spus , de validarea ori invalidarea apărarilor referitoare la buna sacredință. Or, în speță , împrejurările de ordin substanțial din carederivă pretenția reclamanților, titlul juridic pe care se sprijină aceste pretenții , principiile de drept care au fundamentat cererea configurau cadrul procesual, caracterul petitoriu al cererii fiindevident .De altfel, expunerea motivelor a permis pârâtului să-și formuleze excepțiile, apărările, explicațiile acesta invocând efectul achizitiv instituit prin art. 1909 dar și beneficiul derivând din incidența prevederilor art. 1910 C.civ. Așa cum în jurisprudență s-astatuat caracterul juridic al unei acțiuni se întemeiază „pe însășiobligația din care naște acțiunea și pe concluziile puse de părți asupra chestiunii"; ( Cas.III, dec.nr.778/1934, apud C.Gr.C. Zotta citată în I.Deleanu Tratat de procedură civilă V. ed. C., B. 2007 pag.

323).

Așa fiind, reabordarea fondului în apel corespunde cadrului procesual fixat la nivelul primei instanțe.

Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C.proc.civ instanța va admite apelul declarat de reclamantele SC E. E. S., SC E. V. S. și SC L. E.

S. împotriva sentinței civile nr. 6378/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui

S. C., pe care o va schimba în parte, în sensul că:

Va constata nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr.

1488/(...) încheiat între SC M. C. S. și SC R. I. S., va dispune restabilirea situației anterioare în sensul obligării pârâtei SC R. I. S. să restituie reclamantei componentele schelei metalice în suprafață de 800 mp

(dobândite în baza acestei convenții).

Totodată va obliga pârâta SC B. C. S. să restituie reclamantei componentele schelei metalice cu structura și cantitatea următoare: rame

2m - 176 buc., curente - 297 buc., diagonale - 157 buc., podine - 344 buc., podine cu trape - 5 buc., talpă rame - 36 buc., palet rame - 4 buc., scară - 4 buc., cuple - 2 buc., ancoraje schela - 6 buc., precum și echivalentul în lei a sumei de 2038 E., reprezentând contravloarea componentelor care nu mai există , componente a căror valoare a fost cuantificată prin expertiza dispusă în cauză (f. 266-270 )

Instanța, ținând cont de dispozițiile art. 36 din Legea insolvenței dar

și de limitele a ceea ce s-a cerut prin cererea de apel va menține restul dispozițiilor sentinței atacate .

În temeiul art. 277 C.pro.civ, culpa procesuală a pârâtelor fiind dovedită instanța acestea vor fi obligate să plătească apelantelor suma de

13790 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel și în primă instanță, din care, proporțional, suma de 4595 lei intimata SC R. I. S., suma de 2500 lei intimata SC B. C. S., suma de 6895 lei intimata SC M. C. S.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de reclamantele SC E. E. S., SC E. V. S. și SC L. E. S. împotriva sentinței civile nr. 6378/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui S. C., pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Constată nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 1488/(...) încheiat între SC M. C. S. și SC R. I. S., dispune restabilirea situației anterioare în sensul obligării pârâtei SC R. I. S. să restituie reclamantei componentele schelei metalice în suprafață de 800 mp (dobândite în baza acestei convenții).

Obligă pârâta SC B. C. S. să restituie reclamantei componentele schelei metalice cu structura și cantitatea următoare: rame 2m - 176 buc., curente - 297 buc., diagonale - 157 buc., podine - 344 buc., podine cu trape

- 5 buc., talpă rame - 36 buc., palet rame - 4 buc., scară - 4 buc., cuple - 2 buc., ancoraje schela - 6 buc., precum și echivalentul în lei a sumei de 2038

E., reprezentând contravaloarea componentelor care nu mai există.

Menține restul dispozițiilor.

Obligă pârâtele să plătească apelantelor suma de 13790 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel și în primă instanță, din care, proporțional, suma de 4595 lei intimata SC R. I. S., suma de 2500 lei intimata SC B. C. S., suma de 6895 lei intimata SC M. C. S.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. . în

ședința publică din 14 decembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER S. AL H. G. A. N. A. B.red.S.Al H./A.C.

10.ex. - (...)jud.fond.Koșa N.

← Decizia comercială nr. 164/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii...		Decizia comercială nr. 173/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... →

Decizia comercială nr. 181/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 181/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii