Decizia comercială nr. 2/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2/2012

Ședința data de 19 S. 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de pârâta SC EMI CSV SRL împotriva deciziei civile nr. 170 din data de (...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...)*, în contradictoriu cu reclamanții M. C. N. PRIN P. și C. LOCAL AL M. C.-N., având ca obiect - acțiune în constatare.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) revizuienta-pârâtă SC EMI CSV SRL a depus la dosarul cauzei note scrise, însoțite de înscrisuri.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin decizia civilă nr.170/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...)* au fost admise apelurile declarate de reclamantul M. C.-N. prin P. și pârâta SC EMI CSV SRL C.-N. împotriva sentinței civile nr.51/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul M. C.-N. prin P. și a fost obligată pârâta SC EMI CSV SRL să-i plătească suma de 4823,1 lei, cu titlu de despăgubiri pentru folosința fără titlu a imobilului situat în C.-N., str. M.

Corvin, nr. 2, în suprafață de 4,6 mp, calculată pentru perioada septembrie

2006 - septembrie 2010, precum și la plata în continuare, începând cu data de

(...) și până la eliberarea efectivă a spațiului în litigiu, a unor despăgubiri de 6,9 lei/mp/zi, conform HCL nr. 202/2000.

S-au respins pretențiile referitoare la obligarea pârâtei la plata cotei de asociere în participațiune, cu majorările și penalitățile de întârziere aferente.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

A fost obligat reclamantul M. C.-N. să plătească pârâtei S. EMI CSV SRL suma de 3849,38 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Pentru a pronunța această decizia instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul M. C.-N. în contradictoriu cu pârâta S. EMI CSV SRL a solicitat instanței constatarea încetării contractului de asociere nr.225/(...), obligarea pârâtei la plata sumei de 7.139,64 lei reprezentand sume datorate cu titlu de taxă de ocupare abuzivă pentru spațiul locativ cu altă destinație situat administrativ în C.-N. str. M.Corvin nr.2 inclusiv majorările de întârziere aferente pentru perioada septembrie 2006 - octombrie

2008; obligarea pârâtei la plata în continuare respectiv de la (...) a taxei de ocupare abuzivă în cuantum de 6,9 lei/zi calculată potrivit HCL nr.202/2000 inclusiv a majorărilor până la predarea efectivă a spațiului, evacuarea pârâtei din spațiu, cu cheltuieli.

În susținerea celor solicitate s-a arătat că între consiliul local și pârâta a fost încheiat la data de (...)un contract de asociere cu valabilitate de cinci ani șicu posibilitatea prelungirii în condițiile aducerii la cunoștința celeilalte părți în scris cu cel puțin trei luni înaintea expirării termenului. A. din urmă clauză nu s- a realizat motiv pentru care în condițiile nepredării spațiului la încetarea contractului a ocupării abuzive a fost întocmită fișa de calcul pentru ocupare abuzivă și adusă la cunoștință pârâtei obligația plății dar aceasta nu a înțeles să achite sumele acumulând debite și majorări.

U. prin precizarea făcută reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1981,09 lei debit datorat potrivit fișei de ocupare abuzivă, 223.748,21 lei debit datorat potrivit contractului de asociere precum și la plata în continuare a dobânzilor și penalităților aferente până la achitarea integrală a debitului.

Față de cele invocate pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii în considerarea că a existat un contract și o sentință nr.972/2004 și ca atare nu ocupă abuziv spațiul iar suma de 5292,30 lei a fost achitată, mențiunea din contract referitoare la penalități neputând constitui o clauză contractuală.

Din probațiunea administrată a reieșit că la data de (...) între C. Local și S.

EMI CSV SRL s-a încheiat contractul de asociere nr.225 având ca obiect asocierea în vederea exploatării a spațiului situat în C.-N. str. M. Corvin în suprafață de 4,6 mp p-m folosința exclusivă pentru amenajare casă de schimb valutar - cu o durată de 5 ani de la data de (...) și posibilitatea prelungirii termenului prin acordul părților la inițiativa unei dintre ele.

Pe parcursul derulării contractului în cursul anului 2003 S. EMI CSV SRL a promovat o acțiune în contradictoriu cu C. Local prin care solicita încheierea unui contract de vânzare cumpărare a spațiului (obiect al contractului mai sus arătat) în condițiile Legii nr.550/2002. Acest demers este finalizat prin sentința nr.972/C/2004 rămasă irevocabilă la (...) cu admiterea în parte și obligarea la încheierea contractului (f.61 dosar apel).

Înainte de soluționarea demersului judiciar la rândul său C. local promovează o acțiune în reziliere a contractului de asociere și obligarea la plata despăgubirilor reprezentând cota asociere actualizată cu inflația, TVA dobânzi și penalități care se încheie cu admiterea potrivit sentinței nr.262/2005 rămase irevocabile prin anularea apelului potrivit deciziei nr.171 pronunțate la (...) (f.60 dosar apel).

La data de (...) în considerarea că societatea pârâtă S. EMI CSV SRL figurează în evidențe cu obligații de plată apelantul reclamant expediază societății pârâte adresa nr.17435.14/413 prin care face cunoscut ca este restanta la (...) cu suma de 149.645,70 lei reprezentand cota de asociere cu rata inflatiei

,t.v.a./f10,11 dosar apel

In cursul anului 2007 reclamantul apelant revine cu adresa

9515/16/413si instiintarea nr 3407 catre parata apelanta comunicandu-i ca figureaza cu debite constand in cota de asociere actualizata s.a. la (...) in suma de

2.,37 lei-f.12-17 dosar apel.

Cum demersurile au ramas fara rezultat in anul 2008 si in considerarea existentei unei hotarari de reziliere reclamantul apelant intocmeste fisa de calcul a taxei pentru ocupare abuziva iar la 3(...) potrivit semnaturii si stampilei aplicate de reprezentantul paratei apelante comunica acesteia cuantumul respectiv tariful lei/mp./zi valabil la (...) stabilit prin HCL, temeiul in contextul caruia se percepe taxa-f.39 dosar apel.

La data de (...) reclamantul apelant procedeaza si la invitarea societatii parate la concilierea despagubirilor/. pentru ocupare abuziva comunicând odată cu înștiințarea de plată ca debitul se ridică la suma de 5.292,30 lei plus TVA (f.33,34,35 dosar apel).

Cu prilejul concilierii potrivit procesului verbal încheiat la 2(...) se comunică societății pârâte că se datorează suma de 228.488,69 lei reprezentândcota de asociere actualizată cu rata inflației, majorări și penalități până la (...) și suma de 7.246,925 lei reprezentând taxa ocupare abuzivă a spațiului, majorări de întârziere (f.36 dosar apel).

Potrivit celor consemnate în procesul verbal încheiat reprezentantul societății pârâte nu a fost de acord cu majorările întrucât fișa de calcul a fost semnată în luna noiembrie și factura a fost emis la (...). Același proces verbal atestă că reprezentantul societății nu a fost de acord cu debitul vizând cota de asociere în considerarea ca a existat un proces ce s-a așteptat a fi finalizat.

Față de cele conciliate mai relevă actele că la data de (...) societatea pârâtă cu chitanța nr.2. achită suma de 5292,30 lei taxa (fișa daune (...)).

U. în considerarea că detine o sentință vizând vânzarea spațiului mai atestă actele că societatea pârâtă se adresează executorului judecătoresc întocmindu-se astfel dosarul nr.346/2009.

Actele de executare sunt însă contestate de consiliul local iar prin sentința nr.11172/2009 admițându-se contestația se dispune anularea actelor de executare silită ca urmare a admiterii excepției prescripției de a cere executarea silită.

Din expunerea rezumativă a celor rezultate din acte se poate constatat că societatea pârâtă a recunoscut prin semnarea fișei, a procesului verbal de conciliere și respectiv prin achitarea sumei ca se datorează despăgubiri pentru ocuparea spațiului in baza hotararii consiliului local necontestata nu in baza conventiei, actul încheiat de părți respectiv contractul de asociere nu mai era în ființă dat fiind hotărârile judecătorești obținute mai exact a hotărârii de obligare la vânzarea spațiului. A. hotărâre a rămas irevocabilă la data de (...). Ori în condițiile în care a existat o hotărâre irevocabilă de vânzare a spațiului nu se mai poate vorbi de o valabilitate a actului de asociere în temeiul căruia reclamantul apelant să se prevaleze de clauzele inserate în aceasta. Prin urmare raportat la cele rezultate din acte constând în aceea că actul de asociere nu mai era în ființă susținerile pârâtei apelante în privința reținerii greșite de prima instanță a obligației de plată a cotei de asociere pe perioada decembrie 2005 - noiembrie

2006 și a dobânzii sunt fondate și vor fi admise.

Legat de aceasta se susține de reclamantul apelant că prin precizarea de acțiune a solicitat și sume aferente perioadei (...) - (...) (data rămânerii irevocabile a hotărârii de vânzare-cumpărare și că în mod greșit se reține excepția prescripției dreptului la acțiune. S. reclamantului apelant nu pot fi reținute. Potrivit decretului nr.167/1958 termenul general de prescripție este de trei ani și curge de la momentul nașterii dreptului la acțiune. Cum în cauză pretențiile sau relevat a fi aferente perioadei de la (...) până la (...) iar acțiunea a fost promovată la (...) dreptul la acțiune în temeiul actului normativ arătat este prescris context în care reținerile primei instanțe cu privire la obligațiile aferente perioadei (...) -

(...) nu pot fi considerate greșite.

Evident se susține de către reclamant că nu se poate reține ca termen trei ani întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile OG nr.92/2003 respectiv obligația se face venit la buget iar în domeniu bugetar termenul este de 5 ani. S. reclamantei apelante nu pot fi primite deoarece se omite a se avea în vedere că raportul dintre părți nu este unul fiscal ci unul de natură civilă context în care aplicabile sunt dispozițiile dreptului comun respectiv a D. nr.167/1958. Ca atare reținerile primei instanțe raportat la acest din urmă act normativ nu pot fi considerate greșite.

Se mai susține însă de apelanta reclamantă că societatea pârâtă ocupă fără titlu/abuziv spațiu și prin urmare se impune evacuarea.

Față de această societate pârâtă a susținut că nu ocupă abuziv spațiu ci în baza unor acte. Actele dosarului așa cum se observă din expunerea rezumativăde mai sus atestă că actul de asociere nu mai era în ființă dat fiind demersul de vânzare și finalizarea cu o hotărâre irevocabilă la data de (...).

A. hotărâre nu a fost pusă în executare în temeiul prevăzut de lege context în care data fiind și o hotărâre ce a statuat asupra prescripției dreptului de a cere executarea silită nu mai poate fi considerat drept titlu pentru a justifica folosința spațiului. Ori în condițiile date în lipsa unui titlu în mod întemeiat susține reclamantul apelant că este împiedecat în executarea prerogativelor conferite de dreptul de proprietate. A. în temeiul art. 980 C.civ. cererea reclamantului de evacuare a societății pârâte este întemeiată fiind corect admisă de către prima instanță.

Întemeiată se vede a fi și cererea reclamantului apelant vizând obligația de plată a despăgubirilor constând în taxa de ocupare abuzivă. Astfel, actele atestă că în condițiile în care raporturile contractuale dintre părți au încetat ca efect al demersului de vânzare a spațiului reclamanta apelantă a încunoștințat societatea pârâtă cu privire la ocuparea spațiului și la taxa de ocupare ce se datorează potrivit hotărârii consiliului local sens în care a și întocmit fișa de calcul. A. fișă este semnată și ștampilată de reprezentantul societății pârâte. Cu privire la aceasta este efectuată și concilierea iar reprezentantul societății pârâte potrivit procesului verbal încheiat nu are obiecțiuni decât legate de majorări. U. debitul/. de ocupare abuzivă obiect al concilierii mai puțin majorările sunt achitate de către societatea pârâtă. Prin urmare în condițiile în care se semnează actele comunicate și se recunoaște datoria nu se poate reține că pretențiile reclamantului ar fi nejustificate .Cu toate acestea trebuie însă observat că prin demersul inițiat reclamanta apelantă a solicitat obligarea la plata sumei de

7139,64 lei respectiv, taxa începând cu septembrie 2006 octombrie 2008 și în continuare taxa in suma de 6,9 lei/zi începând cu 0(...) până la predarea efectivă a spațiului. Potrivit expertizei efectuate suma totală datorată pentru ocuparea spațiilor și accesorii pentru perioada septembrie 2006 - septembrie 2010 este de

10.708,5 lei, iar din această sumă a fost achitată suma de 2.292,3 lei (potrivit chitanței nr. 290.1112/(...)). Prin urmare suma rămasă neachitată raportat la cele rezultate din acte se ridică pentru perioada menționată în expertiza la 4823.1 lei (fila 91 dosar fond). Ca atare din această ultimă perspectivă a celor dovedite susținerile reclamantului apelant se vădesc în parte întemeiate respectiv pârâta va fi obligată la plata sumei arătate aferentă perioadei septembrie 2006 - septembrie 2010.

Cât privește obligarea la plata în continuare a taxei începând cu octombrie

2010 se reține că spațiul este ocupat fără titlu în continuare,ca taxa potrivit hotărârii consiliului local se ridică la 6,9 lei zi iar aceasta hotărâre nu a fost contestată ,nici anulată sau declarată nelegală prin hotărâre judecătorească. Ca atare în circumstanțele arătate susținerea reclamantului apelant privind obligarea la plata până la predarea spațiului este fondată și a fost de asemenea admisă.

Desigur se susține de societatea pârâtă/apelanta că suma achitată nu poate fi considerată o recunoaștere a datoriei cu titlu de taxă ocupare abuzivă deoarece prin hotărârea de vânzare/cumpărare a spațiului a fost obligată la plata prețului și suma a fost achitată în considerarea obligației statuate. Aceste susțineri nu pot fi primite deoarece actele comunicate au relevat cu ce titlu se cere despăgubirea și au fost acceptate cu acest titlu chitanța emisă nerelevând o altă destinație decât aceea de taxă ocupare abuzivă(fisa dauna).

Prin urmare câtă vreme actele au fost însușite de pârâta apelantă respectiv de reprezentant prin semnare și ștampila aplicate pe acte dar si in conditile necontestarii decat a majorarilor cu prilejul concilierii iar suma a fost achitată cutitlu de taxă nu se poate susține că destinația ar fi fost alta și că plata s-a făcut în considerarea obligației stabilite prin hotărâre.

Se mai susține însă de societatea pârâtă că nu se poate dispune evacuarea

și obligarea la plata despăgubirilor cu titlu de taxa ocupare abuzivă deoarece anterior a fost dată o hotărâre de evacuare /obligare la plata și astfel ar opera autoritatea de lucru judecat.

A. susținere nu poate fi primită întrucât demersul soluționat prin sentința nr.262 din (...) a avut ca obiect rezilierea contractului și evacuarea ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contract cu consecința obligării la plata cotei de asociere pe când demersul prezent analizat are ca obiect obligația de plata taxei de ocupare a spațiului în lipsa unui titlu pentru o altă perioadă potrivit hotararii consiliului local Prin urmare chiar dacă este vorba de aceleași părți nu se poate vorbi de o identitate a pretențiilor/obiect și cauză pentru a opera astfel excepția evocată.

A. față de cele arătate constatând că motivele sunt în parte întemeiate

Curtea în baza art.296 C.pr.civ. a admis apelul și a modificat hotărârea conform dispozitivului.

Totodată în baza art.274 alin.3 C.pr.civ. reclamantul a fost obligat să achite pârâtei cheltuieli parțiale în apel în sumă de 3849,38 lei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire SC EMI CSV SRL invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C.pr.civ. respectiv existența unui înscris eliberat de O. C. la data de (...) - copia CF nr. 1. C.-N., nr. topo. 217/1/X în suprafață de 4,11 m.p.

Potrivit acestui înscris spațiul în litigiu a fost înscris la (...) prin încheierea nr. 1. ca înstrăinat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2096/(...) de

BNP L. O. M.

Acest „înscris"; i-a fost comunicat revizuientei la (...), aceasta fiind data de referință la care trebuie raportat termenul de formulare a cererii de revizuire.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 322-324 C.pr.civ., respectiv art. 322 pct. 5 C.pr.civ.

Intimatul M. C.-N., legal citat, a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire.

Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate,

Curtea reține următoarele:

În privința tardivității formulării cererii de revizuire Curtea are în vedere dispozițiile art. 324 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ. respectiv calculul termenului de o lună trebuie raportat la ziua în care au fost descoperite înscrisurile ce se invocă.

Față de susținerile revizuientei potrivit cărora „înscrisul"; de la O. i-a fost comunicat la (...) depunerea cererii întemeiate pe art. 322 pct. 5 C.pr.civ. la data de (...) la O. P. 1 C.-N. - fila 30 înlătură aplicarea sancțiunii tardivității.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire a sentinței comerciale nr.

51/2011 a Tribunalului Comercial C., Curtea reține că în prezenta cauză se solicită „schimbarea"; deciziei civile nr. 170/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...)* hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel, așa cum prevăd exigențele art. 322 C.pr.civ.

În ceea ce privește fondul cererii de revizuire aceasta se întemeiază pe înscrisul - CF nr. 1. C.-N., nr. topo. 217/1/X eliberat de O. de C. și P. I. C. la (...) din care rezultă dobândirea de către SC E. COM SRL, prin contract de vânzare- cumpărare încheiat la (...) a imobilului atelier cu suprafața utilă de 4,11 m.p. situat în Piața Unirii, nr. 18, scara B, parte, apartament nr. 10.

Dincolo de susținerile intimatului potrivit cărora înscrierea în CF este eronată fiind vorba în fapt de apartamentul nr. 16 de la aceeași adresă și nu de apartamentul nr. 10 cum greșit s-a înregistrat, Curtea trebuie să analizeze dacăînscrisul invocat de către revizuientă constituie un înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 C.pr.civ.

Textul legal are în vedere înscrisurile doveditoare existente la data judecării cauzei care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții sau reținute de partea potrivnică.

Actul nou de care se prevalează revizuienta - extras CF nr. 1. C.-N. putea fi solicitat în orice moment O.ui Județean de C. putând fi pus permanent la dispoziția părților interesate astfel încât nedepunerea lui la dosar la data soluționării cauzei în apel nu se datorează unei împrejurări mai presus de voința părții, ci mai degrabă lipsei de diligență a acesteia care, deși avea posibilitatea de a procura actul de la o instituție publică a omis să-și formuleze o apărare în sensul cele invocate prin formularea cererii de revizuire.

Ca atare, analiza în fond a procesului în baza acestui act nou nu este posibilă nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C.pr.civ. referitoare la existența unei împrejurări insurmontabile pentru procurarea actului.

Față de aceste considerente, în baza art. 326 C.pr.civ. Curtea va respinge revizuirea declarată de SC EMI CSV SRL împotriva deciziei civile nr. 170 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)* al Curții de A. C. pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge revizuirea declarată de SC EMI CSV SRL împotriva deciziei civile nr. 170 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)* al Curții de A. C. pe care o menține în întregime.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.M.H./dact.L.C.C.

5 ex./(...)

Jud.apel: M. B., F. T.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 2/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii