Decizia comercială nr. 210/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR.210/2012
Ședința din data de 16 ianuarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. M. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1791 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B. Năsăud, în contradictoriu cu intimații Ș. N. T. și G. G. L., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat administratorul recurentei, d-na Matilda Cojocărița asistată de avocat M. L. D., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei .
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 11 ianuarie
2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax și comunicată și prin poștă la data de 12 ianuarie 2012, întâmpinare din partea intimaților Ș. N. T. și G. G. L.
Reprezentantul recurentei depune la dosarul cauzei dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de
0,15 lei, un memoriu, note de ședință și un set de înscrisuri în susținerea poziției procesuale, acte din care rezultă că nu există o depășire a nivelului de zgomot, învederând instanței că aceste acte nu trebuie comunicate cu partea adversă întrucât are cunoștință de acestea, însă lasă la aprecierea instanței.
Curtea constată că recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și comunică un exemplar din întâmpinarea depusă de intimații Ș. N. T. și G. G.
L. cu reprezentantul recurentei.
Reprezentantul recurentei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 581 C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și reținând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond . Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului în temeiul art. 312 C.pr.civ., modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 Ron reprezentând onorariu avocațial. În susținere se arată că potrivit art. 304 pct.1 C.pr.civ. sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a apreciat caavând putere probantă măsurătorile efectuate de reclamanți în lipsa recurentei, fără contradictorialitate, încălcându-se astfel principiul contradictorialității. Reprezentantul recurentei arată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, respectiv urgență, arătând că între părți a avut loc un litigiu identic în 2006 care s-a soluționat prin perimare urmare a încercării soluționării acestuia pe cale amiabilă, recurenta efectuând o serie de lucrări de izolare fonică și termică iar reclamanta nu a mai avut de formulat alte pretenții, această neîndeplinire a condiției de admisibilitate rezultând din însăși atitudinea reclamantei timp de 5 ani. Motivul real al neînțelegerilor fiind de fapt cu privire la coproprietate. Totodată, arată că recurenta a efectuat lucrări în valoare de peste 4.000 euro folosind materiale specifice pentru scăderea nivelului de zgomot. Administratorul recurentei arată că a cerut de trei ori, de când a fost reluata cauza, Poliției Comunitare să efectueze acele verificări însă i s-a răspuns că fie nu li s-a permis să intre, fie li s-a defectat aparatul. După luarea cauzei s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea recurentei, transmis pe fax, la care a anexat adresa nr.63904/(...) emis de P. M. B. (f.42-43). C U R T E A Deliberând reține că, Prin sentința comercială nr.1791 din 23 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului B.-Năsăud s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții Ș. N. T. și G. G. L. împotriva pârâtei SC M. C. S. și s-a dispus modificarea programului de funcționare a secției de covrigărie a societății pârâte în sensul de a începe activitatea la ora 6. dimineața. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 410,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții locuiesc în imobilul situat în mun. B., str. I., nr.11, clădire în care societatea pârâtă are înființată o secție de covrigărie dotată cu un cuptor pentru produse de patiserie. Locuința reclamanților este despărțită printr-un zid comun de spațiul în care pârâta își desfășoară activitatea de producție în zilele lucrătoare, respectiv de luni până vineri între orele 4-6 dimineața. Reclamanții sunt nemulțumiți de faptul că sunt deranjați de zgomotele produse ca urmare a desfășurării activității menționate care începând cu ora 4 dimineața îi împiedică să se odihnească. Pentru acest motiv între părți a mai avut loc un litigiu identic ce a format obiectul dosarului nr. 738/C/2006 ce a fost suspendat, în final fiind perimat, iar în prezent între părți este pe rolul J. B. dosarul nr. (...) având ca obiect obligarea pârâtei la efectuarea izolării fonice și termice pentru eliminarea surselor de disconfort cauzate de activitatea desfășurată. Contrar susținerilor pârâtei care afirmă că a efectuat lucrările de izolare fonică ce se impun încă din anul 2006, toate măsurătorile efectuate în prezent, respectiv în anul 2011, dovedesc că nivelul maxim admis de 25 de decibeli este depășit înregistrându-se în intervalul orar 4-6 dimineața valori de 33,5, 30,9 și 28,4 decibeli (f.5-6, 19-20, 30, și 54-55 dosar fond). Nivelul maxim de decibeli este stabilit prin art. 17 alin. 2 Anexa 1 a O.ui nr. 5. a M.ui Sănătății pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind modul de viață, la 35 decibeli între orele 600-2200și la 25 decibeli între orele 2200-600. În consecință instanța a apreciat că prezenta acțiune este justificată prin probele administrate în cauză. De asemenea, instanța a apreciat că cererea reclamanților întrunește condițiile de admisibilitate cerute de lege, pentru emiterea unei ordonanțe președințiale:urgența este dată de disconfortul creat reclamanților; vremelnicia constă în faptul că măsura se dispune până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...); neprejudecarea fondului cauzei este dată de faptul că dosarul menționat are ca obiect efectuarea izolării fonice și termice și nu suspendarea sau modificarea activității ca prezenta cerere; aparența dreptului rezultă din depășirea nivelului de decibeli prevăzut de O. MS nr. 5.. S-a mai reținut faptul că nivelul de decibeli rezultat în urma măsurărilor efectuate se încadrează în nivelul maxim de 3. prevăzut pentru intervalul 600-2200. Pentru considerentele menționate instanța a admis cererea și să dispună modificarea programului de activitate potrivit dispozitivului hotărârii. Prezenta sentință s-a întemeiat în drept pe disp. art. 5 lit. d din OUG nr. 195/2005, ale art. 17 alin. 2 din Anexa nr.1 a O.ui MS nr. 5. și ale art. 581 Cod procedură civilă. În baza prev. art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 410,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta pârâta S. M. C. S. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială formulată ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe. În motivele de recurs se arată că instanța de fond a avut în vedere exclusiv susținerile reclamanților fără a lua în considerare apărările formulate în cauză și fără a justifica în vreun fel înlăturarea acestora, contrar dispozițiilor art.261 alin.5 C.proc.civ. Menționează că în anul 2006 părțile au avut un litigiu identic, obiect al dosarului cu nr.738/2006 al Tribunalului B.-Năsăud, acțiune prin care s- a solicitat obligarea recurentei la efectuarea unor lucrări de izolare fonică și termică la același spațiu cu aceeași destinație de covrigărie, respectiv dos.nr.739/C/2006 al Trib.B.-Năsăud, ordonanță președințială prin care se solicita suspendarea ctivității societății. Au existat mai multe termene, inclusiv pentru încheierea unei tranzacții, iar într-un final dosarul a fost suspendat. Lucrările de izolare fonică și termică au fost efectuate pe cheltuiala recurentei și în spațiul său și în casa reclamantei, după cum se poate observa și din fotografiile anexate (la care se vor adăuga declarațiile martorilor care au efectuat lucrările, sens în care atașează și o declarație sub semnătură privată). Reclamanta s-a declarat mulțumită, astfel că dpsarul a rămas în nelucrare, fiind perimat. Prin urmare, însăși reclamanta a apreciat că lucrările efectuate cu acea ocazie au avut calitatea necesară a satisface exigențele sale cu privire la nivelul de zgomot produs de simigerie, continuându-se într-o bună relație de vecinătate, fără plângeri sau reclamații, dimpotrivă, reclamanta cumpăra covrigii produși de pârâtă. Mai învederează faptul că, după 5 ani în care nu s-a schimbat absolut nimic, doar că reclamanta s-a căsătorit, astfel că există și un al doilea reclamant față de acțiunea inițială, din nou se formulează o acțiune prin care se solicită aceleași cereri, de izolare termică, fonică, de suspendarea activității societății, de modificarea programului. A. că în cauză nu este dovedită urgența în judecarea pricinii, întrucât timp de 5 ani nimeni nu a fost deranjat de covrigăria în discuție, sub niciun aspect, iar programul de funcționare a fost același. A. netemeinică dispoziția de modificare a programului simigeriei pe calea unei ordonanțe președințiale atât timp cât vreme de 5 ani însăși reclamanții au apreciat că funcționarea societății nu produce disconfort, aspect ce rezultă implicit din lipsa formulării vreunor sesizări în această perioadă, în condițiile în care atunci când au fost cu adevărat deranjați nu au ezitat a se adresa instanțelor de judecată. Motivul real al litigiul este de fapt nemulțumirea reclamanților legată de suportarea unor cheltuieli comune, având în vedere starea de vecinătate pe care o au părțile. În concoret, în urma efectuării unor lucrări de reabilitare a fațadei casei, lucrare comună, reclamanții au pretins suportarea cheltuielilor în mod egal, în condițiile în care lucrarea a fost plătită în funcție de suprafață iar suprafața lucrată în favoarea lor a reprezentat circa 80% din întreaga lucrare. Când a refuzat plat aa 50% din lucrare, au fost amenințați că i s-a redeschis vechiul dosar, ceea ce s-a și întâmplat. Arată că a solicitat de mai multe ori reclamanților să-i permită accesul în imobil pentru a-i convinge de veridicitatea celor reclamate, însă de fiecare dată s-a izbit de refuzul lor, apreciază nejustificat. Nici cu ocazia măsurătorilor și a constatărilor de către organele solicitate nu i s-a permis prezența, astfel că măsurătorile efectuate în absența pârâtei nu-i sunt opozabile. Conform adresei nr.2972/3472/(...) a DSP B.-Năsăud, reclamanții nu au acceptat prezența reprezentanților recurentei la efectuarea măsurătorilor, deși chiar instituția abilitată le-a solicitat acest fapt. Arată că instanța de fond a apreciat în mod nelegal ca având putere probantă măsurătorile efectuate de reclamanți în lipsa recurentei, fără contradictorialitate și asta în condițiile în care au fost efectuate 3 măsurători cu rezultate diferite iar pârâta deși a cerut în mod expres efectuarea de măsurători în prezența ei. A fost încălcat astfel în mod expres un principiu de bază al unei judecăți echitabile, cea a administrării probatoriului în condiții de contradictorialitate. Mai arată faptul că reclamanții au efectuat sesizări și la alte organe abilitate - ISU, Garda de M., P. C., etc., fără ca cineva să sesizeze nereguli, sens în care a atașat scripte la dosarul de fond. D., a depus toate diligențele pentru a întreține cu reclamanții o relație de bună vecinătate, a efectuat toate lucrările solicitate, primind toate asigurările că problema reclamată trebuie să fi fost definitiv rezolvată. În virtutea acelorași relații de bună vecinătate pe care dorește să le perpetuează, vreau să aibă acces în locuința reclamanților pentru a putea constata personal și prin măsurători efectuate în condiții normale de contradictorialitate, dacă mai există probleme reale legate de zgomot. Î.-o astfel de situație, pârâta este dispusă să efectueze toate lucrările necesare remedierii problemelor Consideră că soluția de modificare a programului societății nu este legală și nici măcar nu mai are la bază aceeași stare de fapt. A. că instanța de fond a făcut un abuz în favoarea unui coleg avocat (reclamanta fiind membră a Baroului B.-Năsăud). Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 12 ianuarie 2012 reclamanții-intimați Ș. N. T. și G. G. L. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Analizând recursul declarat de către pârâta SC M. C. S. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 581 C.pr.civ., instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-a ivi cu prilejul unei executări; se poate constata, așadar că admiterea unei cereri de ordonanțe președințiale grefată pe dispozițiile art. 581 C.pr.civ. presupune întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor enunțate anterior: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului litigiului dintre părți. În speță, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate ale ordonanței președințiale. Astfel, chiar dacă am admite că este întrunită condiția urgenței în ce privește cererea reclamanților determinată de existența unei eventuale stări de disconfort cauzată de zgomotul existent în spațiul pârâtei, condiția vremelniciei și cea a neprejudecării fondului nu este îndeplinită. Este cunoscut, de altfel, faptul că în procedura ordonanței președințiale, părțile au posibilități probatorii limitate de caracterul excepțional al acesteia și ca atare adoptarea unor măsuri care vizează o obligație de a face este admisibilă doar pentru ipoteza în care acestea ar duce la încetarea unor acte abuzive, instanța fiind chemată să cerceteze aparența dreptului, iar în speță, această aparență operează în favoarea pârâtei. Se poate observa din probațiunea administrată că pârâta a efectuat unele lucrări de modernizare a spațiului deținut și care au vizat și înlăturarea eventualului disconfort cauzat de zgomotele inerente procesului de producție din imobilul pârâtei. Mai mult, ultimele constatări tehnice efectuate de către organele abilitate ale statului (f.34) au evidențiat împrejurarea că la data efectuării măsurătorilor - (...), ora 05,19 a.m. - nu există o depășire a nivelului de zgomot echivalent admisibil și că, prin urmare, nivelul acustic măsurat în interiorul locuinței reclamanților se situează în limite normale. Rezultă, așadar, că cercetând aparența dreptului nu se poate susține cu temei că activitatea derulată de pârâtă constituie manifestări abuzive care să justifice pronunțarea unei ordonanțe președințiale în condițiile art.581 C.pr.civ. Cât privește condiția neprejudecării fondului prin cererea formulată de către reclamanți, Curtea va constata că modificarea programului de funcționare al pârâtei, chiar temporară, presupune analizarea îndeplinirii unor cerințe impuse de legislația mediului respectiv cea sanitară iar aprecierea asupra acestora nu poate fi realizată pe calea ordonanței președințiale. Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va admite, va modifica în întregime hotărârea recurată în sensul că va respinge cererea reclamanților. În temeiul art.274 C.pr.civ., Curtea va obliga intimații să plătească recurentei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariulavocațial achitat și solicitat de către reprezentantul recurentei, respectând principiul disponibilității părților. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC M. C. S. împotriva sentinței civile nr.1791 din 23 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului B.-Năsăud pe care o modifică în sensul că respinge cererea reclamanților. Obligă intimații să plătească recurentei suma de 500 lei cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. S. C. P. A. M. C. L. F. GREFIERred.M.S./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.C. V.
← Decizia comercială nr. 9236/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 2781/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|